„Am plâns atât de mult, încât mi s-au înroşit ochii. Sunt tristă şi nervoasă şi nici nu ştiu de ce. Aş vrea să opresc timpul, să mă găsesc undeva departe. Seamănă cu un drum presărat cu obstacole, pe care se oferă din loc în loc recompense. Dacă pierzi drumul, nu poţi primi răsplata. Iar eu l-am pierdut. Mă doare şi să mă gândesc, şi să trăiesc, mă doare atât de mult, încât nu mai reuşesc să-mi fac curaj şi să mă refac, să mă consolez. Este foarte greu, chiar foarte greu. M-am plictisit de viaţa asta, m-am săturat de viaţă. Cu toate acestea, o iubesc." (Irene, 15 ani)
Orice discuţie despre adolescenţă se loveşte inevitabil de întrebarea dacă nu cumva ea constituie o stare patologică, o stare bolnăvicioasă. Mulţi părinţi sau educatori intră în dispute cu adolescenţii, deoarece aceştia se manifestă cu multă intensitate şi aciditate. Dar şi adolescenţii înşişi se problematizează, neputându-şi explica toate aceste schimbări ciudate şi dureroase prin care trec. Vârsta aceasta a devenit atât de nepopulară, încât cineva care lucrează mult cu adolescenţii ne atrage atenţia asupra stigmatizării ei.
Se vede faptul că particularităţile acestei vârste s-au observat de mult timp, aşa cum distingem şi din textele antice, care, asemenea celor de astăzi, deviau problema către o abordare morală. Spre exemplu, Hesiod scrie: „Tinerii noştri de astăzi par să iubească prea mult luxul. Au obiceiuri proaste şi o mare desconsiderare sau sfidare faţă de lucrurile adevărate. Nu-i respectă pe cei mari şi-şi pierd timpul ici şi colo în flecăreli, în bârfe... Sunt gata să se răzvrătească împotriva părinţilor, să acapareze discuţia în orice grup, să mănânce lacom şi să-i îngrozească pe învăţătorii lor."
Mai târziu, Aristofan va observa că: „Tinerii se învârt prin piaţă şi pe la băi, au obiceiuri proaste, nu se ridică în picioare când se apropie cei mai bătrâni, se poartă urât cu părinţii lor, vizitează locuri rău famate, bârfesc şi-i iau în râs pe părinţi, datorită vârstei lor. Sunt lacomi, la masă se aruncă pe orice găsesc în faţa lor, râd zgomotos, stau cu picioarele încrucişate..." Iar Socrate spune: „Nu văd nici o speranţă pentru viitorul poporului nostru, dacă va depinde de tineretul superficial al vremii noastre, deoarece toţi tinerii sunt nespus de nesăbuiţi."
Ca să nu lungim vorba, s-a descoperit că înainte cu patru mii de ani, în oraşul biblic Ur, exista următoarea inscripţie: „Civilizaţia noastră este condamnată dacă permitem ca faptele de neimaginat ale tinerei generaţii să continue aşa."!
Spicuim puţin şi din descrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune că: „Tineretul seamănă cu o mare furtunoasă, plină de valuri sălbatice şi de vânturi periculoase" sau „seamănă cu un foc care se întinde repede şi arde totul în jurul lui". Un astfel de consens, ce se întinde pe mai multe veacuri şi peste civilizaţii diferite, evidenţiază experienţa comună a unei stări neobişnuite, dureroase, dar, mai important, ne îndepărtează de caracterizarea adolescenţei drept boală. Ar fi imposibil ca o stare patologică să prezinte asemenea stabilitate în decursul timpului, precum ar fi la fel de imposibil ca Dumnezeu să sădească o etapă bolnavă în dezvoltarea vieţii omeneşti.
Intr-adevăr, toţi am trecut măcar o dată prin starea care ne face să rostim sau ne-am gândit măcar o dată la fraza: De-aş fi iarăşi tânăr!, însă dacă ne întrebăm mai exact la care vârstă ne gândim, toţi am avea în vedere perioada între 20 şi 30 de ani, şi nu perioada adolescenţei proprii. Asta denotă vinovăţia şi durerea pe care am trăit-o în adolescenţă, dar ne şi obligă să înţelegem de ce acestea s-au petrecut aşa.
Motivul care ne îndeamnă să ne întrebăm dacă adolescenţa este o boală stă în faptul că deseori devine neînţeleasă şi dureroasă. Conţine atâtea contradicţii interne, încât ne este greu să o asimilăm unei stări sufleteşti sănătoase. „Adolescenţa este o fază de dezvoltare... care aduce în minte fraza lui Dickens: «A fost perioada cea mai bună, a fost perioada cea mai rea, a fost vârsta înţelepciunii, a fost vârsta nebuniei...» Deci este, în acelaşi timp, imposibil să trăieşti alături de ei, dar şi îmbucurător să-i ai în jurul tău."
Adolescenţa nu tulbură doar comportamentul adolescentului, ci şi pe cel ale părinţilor lui. „Intrarea copiilor în această perioadă a vieţii poate pune întreaga familie într-o stare de tulburare înfricoşătoare. Influenţa reciprocă şi interacţiunea cu un adolescent nesigur şi revoluţionar implică înclinaţia părinţilor de a-şi problematiza deseori scopul şi direcţia vieţii lor... Pentru unii adulţi, adolescenţa copiilor lor devine piatră de poticnire a relaţiei dintre ei, dintre părinţi. De multe ori se vor certa din cauză că nu ştiu să administreze bine relaţia cu copiii lor. Se poate să ajungă chiar la descoperirea că nu sunt pregătiţi deloc în faţa problemelor ridicate de adolescenţi."
Fiecare din conflictele adolescenţei presupune o atitudine responsabilă faţă de aceasta; presupune, în prealabil, să o înţelegem, să pricepem cauza din care ia naştere conflictul. Cu siguranţă, adolescenţa nu constituie o abatere de la firesc sau de la planul lui Dumnezeu. Deseori, părinţii caută sfaturi de la specialişti despre cum să abordeze o temă sau alta împreună cu copiii lor adolescenţi. Aici întotdeauna ne pândeşte pericolul de a cere reţete exacte. De foarte multe ori vrem să rezolvăm problemele fără să le înţelegem. Trebuie de la început să ne clarificăm foarte bine că acest fel de abordare ne va da dureri de cap şi nu vom avea rezultatele pe care le dorim. Abordarea problemelor adolescenţilor nu poate fi realizată mecanic, automat.
Atunci ce este? Este o problemă de înţelegere. Inţelegere este un cuvânt care-i poate descuraja pe părinţii şi pedagogii care, fiind expuşi la multitudinea comportamentelor adolescenţilor, sunt convinşi că nu le-ar ajunge o viaţă întreagă ca să înţeleagă această fază particulară de dezechilibru din viaţa omului. Mi-i şi închipui acum gândindu-se: „Este cu neputinţă să-i înţeleagă cineva vreodată pe aceşti copii nestatornici!"
Este bine totuşi să nu ne subestimăm capacităţile, precum spune şi zicala: Nu de putere avem nevoie, ci de pricepere. Intr-un studiu vast, 10.467 de părinţi din Statele Unite au fost solicitaţi să ierarhizeze ca importanţă 16 valori. Primele două alegeri au fost invariabil: „să fiu părinte bun" şi „să am înţelepciune (maturitate, înţelegere, introspecţie)".
O adolescentă din Franţa, al cărei jurnal l-am citat ca motto la începutul capitolului, arată foarte limpede că adolescenţa este pentru cei mai mulţi o perioadă dureroasă. Desigur, gradul du rerii diferă de la individ la individ şi de la o fază la alta a adolescenţei. Unii nu o pot suporta şi ajung la gesturi disperate, la boli psihice sau chiar la sinucidere. Alţii o depăşesc pe nesimţite, astfel încât nici ei înşişi n-o înţeleg. In linii mari, deşi 80% din timp se arată sensibili şi imprevizibili, totuşi numai unul din cinci adolescenţi prezintă afecţiuni sau dezechilibre psihice importante, care devin surse de durere pentru ei şi pentru cei din jurul lor. Insă noi, cei mari, avem neputinţă în a înţelege de ce adolescenţii suferă şi se poartă ciudat chiar şi în situaţiile de simplă nelinişte şi de problematizare ale acestora, în timp ce deseori tocmai ei înşişi încearcă orice le stă în putinţă să nu fie înţeleşi, prin închiderea lor în sine, prin comportamentul lor provocator şi sfidător.
„Adolescentul contemporan este, mai presus de toate, o fiinţă cu multe neclarităţi şi ciudăţenii.
Incearcă să fie pe deplin autonom, dar, în acelaşi timp, solicită părinţilor tot felul de lucruri în viaţa cotidiană.
Trâmbiţează adevăruri absolute şi veşnice, dar, în acelaşi timp, se îndoieşte adânc de sine însuşi, de trupul său şi de ceilalţi.
Deseori este deosebit de altruist şi totuşi, în acelaşi timp, poate fi incredibil de egoist.
Se consideră permanent un individ special, dar în acelaşi timp devine membru al multor grupuri sau parte a unei perechi, încercând să se evidenţieze faţă de cei de-o vârstă cu el.
[...] putem spune că adolescenţa este perioada aceea în care individul trăieşte contradicţiile, iraţionalităţile, precum şi durerile ce se leagă de acestea."
Impotrivirea adolescenţilor, coroborată cu ignoranţa şi cu particularităţile de caracter ale părinţilor, are drept consecinţă tulburarea, cu rezultatul că un individ se poate afla în două situaţii extreme: unii părinţi devin foarte autoritari faţă de adolescenţii care sunt „prost crescuţi şi le au pe toate, contrar situaţiei pe care am avut-o noi", în timp ce alţi părinţi spun „da" la orice care-i va face plăcuţi în ochii copiilor şi-i va scoate din conul de umbră. Adică unii cred că copiii de astăzi îşi permit luxul să sufere, iar alţii îşi amintesc de propria lor stare apăsătoare din adolescenţă şi de aceea refuză să-i apese cu ceva pe copiii lor.
Cu siguranţă, adevărul se află la mijloc, între aceste două extreme. In general, adevărul despre lucrurile omeneşti este cu mult mai complex decât frazele pilduitoare pe care le putem emite în saloane, la întruniri şi în cafenele. Pentru a ne apropia de adevărul acesta este nevoie de un studiu şi de o cunoaştere sistematică, de o adâncire serioasă a experienţei, de progres şi de autocunoaştere. De obicei, nu-l putem înţelege pe altul mai bine decât ne putem înţelege pe noi înşine.
Dincolo de toate acestea este nevoie ca cititorul să aibă neîncetat în vedere faptul că fiecare adolescent este unic, aşa cum fiecare om este unic, şi că abordarea lui nu va fi eficientă prin stereotipuri şi reţete. Precum subliniază şi psihiatrul Philip Graham: „Căutaţi ceva tipic adolescenţilor? Uitaţi de asta!"
Se vorbeşte des de criza adolescenţei, lucru pe care îl şi analizăm în această carte. „In limba chineză, cuvântul criză este compus din două ideograme, unul semnificând pericol, iar celălalt semnificând ocazie sau prilej." Acest fapt este deosebit de revelator. Ne arată că, ajutând un adolescent, nu îl ajutăm pur şi simplu să depăşească o criză a vieţii lui, ci îl ajutăm să-şi descopere ceva mult mai bun pe scara în care criza este o simplă treaptă. Adolescenţa se transformă astfel într-o ocazie preţioasă de reorganizare a întregii vieţi, pe noi baze, mai sănătoase şi mai creative. Criza adolescenţei poate fi transformată într-un dar, oricât de ciudat ar putea părea aceasta.
Mai mult, Sfântul loan Gură de Aur ne aminteşte că: „Exact precum un om care, nefiind artist, de găseşte un material preţios - mărgăritar sau altceva - îl ignoră, deoarece nu-l cunoaşte, va fi mult păgubit, aşa şi noi, dacă nu cunoaştem firea noastră, o vom ignora, o vom desconsidera; iar dacă o cunoaştem, o vom îngriji şi vom câştiga mare folos."
Capacitatea noastră de a conlucra ca părinţi în valorificarea crizei este decisivă. Psihoterapeuta de familie Virginia Satir scrie: „Adulţii au nevoie să clădească mediul potrivit pentru dezvoltarea copiilor lor cu aceeaşi atenţie cu care fiecare dintre noi clădim şi ne îngrijim casa pentru a oferi siguranţă copilului mic. Este nevoie ca acest lucru să se petreacă într-un fel în care să fie protejată demnitatea adolescentului, să-i fie dezvoltat simţul valorii proprii şi să-i ofere indicaţii folositoare.
Am auzit părinţi care se plâng de adolescenţii lor, zicând: «Nu stau niciodată liniştiţi. Tot timpul trebuie să se ocupe de ceva.» Aceasta înseamnă putere pe drumul ce-l au de parcurs. Părinţii deştepţi acceptă această tulburare neîncetată şi ajung să treacă cu înţelegere peste ieşirile nesăbuite şi peste dezechilibrele prin care trec copiii lor. Cu multă atenţie, pot crea condiţiile potrivite, în care aceştia să se dezvolte ca nişte muguri şi să înflorească în felul lor propriu. Numai aşa dobândesc roadele cele bune.
In această perioadă de teribile schimbări, fiecare dintre părţi se prezintă cu totul diferit ca până acum şi trebuie să înceapă să facă cunoştinţă din nou. O abordare plină de dragoste şi nu de frică asigură, în această situaţie, reuşita."
Astfel, durerea adolescenţei constituie în mod real o durere a naşterii. Iar durerea naşterii nu presupune vreo boală, ci este o durere ziditoare. Este vorba despre venirea pe lume a unui om nou. Durerile adolescenţei constituie descoperirea de către om a unui nou chip al său. Doar că astăzi, în lumea contemporană, această durere este mai intensă ca oricând.
Pr.Vasilios Thermos
Pentru o intelegere a adolescentei. Primavara innegurata, Editura Sophia
Cumpara cartea "Pentru o intelegere a adolescentei. Primavara innegurata"
- Adolescenta
-
Rusinea de dinaintea spovedaniei
Publicat in : Credinta -
Cuviosul Antonie de la Optina
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.