Gelozia, cauze si remedii

Gelozia, cauze si remedii

De ce sunt oamenii geloși? În primul rând, din cauza fricii. Din teama de a pierde pe cel sau pe cea de care îți place. În al doilea rând, gelozia provine din lipsa de încredere pe care bazează relația. Neîncrederea este cea care furnizează incertitudinea şi impresia că partenerul nu vă mai place suficient sau că ar putea găsi o altă persoană care să fie mai bună decât vă credeți voi înșivă.

În al treilea rând, gelozia este rezultatul unei atitudini de proprietate față de partener.

Dorința de a avea un monopol asupra vieții lui personale poate avea ca efect intervenția în toate treburile lui.

În al patrulea rând, gelozia poate să apară ca urmare a oricăror alte complexe sau temeri.

Din toate aceste motive vedem că lipsește cuvântul iubire. De ce? Pentru că gelozia nu provine din iubire. Izvorul geloziei este frica. Gelozia nu face decât să împiedice dragostea iar relațiile sunt în fapt o sursă de suferință și neîncredere.

Cum putem învinge gelozia? Cum putem elimina cauzele acestei emoții? O primă metodă ar fi să scăpăm de tot ceea ce nu folosește dragostei noastre.

În timpul unei crize de gelozie, mulți oameni se transformă în adevărați spioni. Sunt persoane care verifică, în mod constant, telefonul partenerului, pentru a vedea apelurile efectuate. Alte persoane adulmecă mirosul de parfum de pe haină pentru a simți un alt parfum, străin, care să-l demaște pe partener. Sunatul la fiecare oră este caracteristic gelosului care dorește să se asigure că partenerul se întâlnește doar cu prieteni comuni sau în locurile cunoscute. Sunt persoane care îi interzic partenerului orice întâlnire sau comunicare cu sexul opus. Pe scurt, gelosul este persoana care dorește să-şi țină partenerul din scurt. Însă, în tot acest timp, niciun gelos nu se gândește încotro îl poate duce acest sentiment.

Tot ce putem face este să dorim mereu să hrănim încrederea în relație şi să nu ne mai îndoim de loialitatea partenerului, chiar dacă relația mai este presărată cu emoții negative sau certuri ocazionale.

Mulți oameni cred că dragostea și gelozia merg mână în mână. Aceștia sunt cei care au învățat să accepte faptul că gelozia este un membru cu drepturi depline al relației lor. Dar, de fapt, paranoia apare din gelozie iar aceasta nu este dragoste, nu servește scopului unei vieți armonioase împreună, ci aduce numai otrăvuri în dragoste. Gelozia, sau efectele cauzate de gelozie, nu rezolvă problemele, dar le pot crea.

Gândiți-vă de unde vin crizele interminabile de gelozie? Din frică de minciuni poți învălui relația într-o atmosferă de neîncredere. Sunt persoane cărora le este îngrozitor de frică că o să-și piardă partenerul, dar, în același timp, încearcă să-i controleze fiecare mișcare, acuzându-l mereu, țipând sau suspectând.

O relație sănătoasă se bazează pe încredere. Ironia geloziei (ca şi alte sentimente care au la bază frica) este că, frica nu face decât să crească şi mai mult frica. (a se vedea frica de frică) Neîncrederea și frica fac relația mult mai fragilă și, în cele din urmă, va înstrăina partenerii.

Așa că, dacă doriți să verificați telefonul partenerului, întrebați-vă în ce mod această acțiune poate ajuta relația. Cum va ajuta dragostea? Poate această verificare să prevină apariția unei rupturi? Şi dacă nu, de ce vă e atât de frică?

Ce putem ști cu siguranță este că verificarea nu ne ajută să scăpăm de frică. Dar, primul pas pe drumul ce duce spre scăparea de emoțiile negative, este să realizăm că nu avem nevoie de aceste emoții şi că acestea doar ne vor împiedica în relație. Eliberați-vă relația de tot ceea ce nu servește intereselor dragostei!

O altă metodă de a scăpa de gelozie este să ne eliberăm de temeri. Pentru că ne este frică, ni se pare natural să nu vrem să ne gândim la aceasta. De exemplu: Ce se întâmplă dacă îmi pierd slujba? Nici nu vreau să mă gândesc! Sună ciudat dar temerile noastre au o mare putere asupra noastră, şi tocmai pentru că nu vrem să ne gândim la ce se întâmplă sfârșim prin a ne fi şi mai frică. Desigur, sunt persoane care își imaginează cele mai sumbre scenarii. Sunt însă şi persoane care nu se gândesc la ceea ce se va întâmpla în continuare. Aceștia se gândesc doar la emoțiile negative încercate în momentul fricii. E bine să încercăm să trecem, mental, peste această limită, chiar dacă nu am fost învățați să ne gândim la viitor. Spre exemplu: Ce va fi anul viitor, după ce pierd această slujbă? Ce se va întâmpla peste cinci ani? Da, cred că primele câteva luni vor fi extrem de grele. Dar apoi voi începe să recuperez, încetul cu încetul. Poate că după un timp voi avea o nouă slujbă, poate că în aceasta îmi va fi chiar mai bine.

Dacă veți gândi așa poate că nu vă veți simți la fel de rău ca la început. Fiți încrezători! Încercați doar să derulați imaginile în minte. Gândiți-vă cum veți ieși din această situație, cum veți trăi, dar nu vă mai lăsați paralizați de frică! Încercați să analizați modul în care se instalează temerile şi vă veți da seama că le puteți învinge. Aproape fiecare frică ascunde în fapt goliciunea noastră interioară. Acesta ne arată cât de mult suntem atașați doar de lumea materială. Poate că în acest moment am putea crede că relația în care suntem este cel mai important lucru pe care îl avem în viață. Dar aceasta nu e decât o iluzie și o mare înșelăciune. Oamenii au adesea dificultatea de a-şi gândi viața pe termen lung și pot de multe ori supraestima rolul a ceea ce sunt în momentul de acum.

Desigur, pot fi persoane care să spună: Cum să nu fiu atât de mult atașat? Sunt atașat de dragoste: pentru copiii mei, pentru familia mea, pentru munca sau scopul meu. Aceasta este baza existenței mele! Pot fi indiferent la lucrurile pe care le iubesc? Nu, nu fiți indiferent la persoanele pe care le iubiți doar că ar fi bine să vă opriți din confruntările de afecțiune dureroasă, care nu aduc nimic altceva decât mizerie și frică. Dacă într-adevăr vă iubiți partenerul cum puteți trăi cu teama că relația se poate rupe, şi nu veți mai fi fericit? Teama de pierdere a relației, în viitor, te face nefericit. Dar de ce nu te face fericit faptul că acum ești în relație? Pentru că ți-e frică mereu și crezi doar într-un viitor nefericit!

Un atașament prea puternic nu duce decât la teama de pierdere. Iar teama de pierdere este cea care vă împiedică să vă bucurați de relație în momentul prezent.

Dacă nu simți un puternic atașament, nu înseamnă să nu iubești. Lăsați libertate partenerului şi adoptați o atitudine mai relaxată în relație. Fiți realist, încrezător şi conștientizați că nimic nu este veșnic. Fiți pregătiți pentru orice dar mai ales pentru a vă putea bucura de ceea ce aveți aici, acum.

O altă metodă de a elimina gelozia ar fi să puteți opri compararea. O femeie poate gândi așa: Ce se va întâmpla dacă el o să găsească o femeie mai harnică, mai inteligentă şi mai frumoasă decât mine? sau : În jurul lui sunt atâtea femei mai frumoase şi mai inteligente decât mine încât nu cred că există șanse ca relația noastră să poate supraviețui.

Aceste tulburătoare gânduri sunt familiare multor persoane. Sunt cei care se compară cu alți membri doar ca să-şi acopere frica de concurență. Dar oamenii nu sunt produse! Nu există o piață de dragoste! Relațiile dintre persoane nu sunt similare cu relațiile marfă-bani, în care preferințele sunt formate pe baza proprietăților. Nu există produse sau bunuri ca: atractivitatea, succesul, inteligența, etc. Ceea ce reprezentați voi de fapt este, numit în termeni de economie de piață, un adevărat capital.

Relația voastră din acest moment nu este aceeași cu cea de la început. Poate că atunci când v-ați cunoscut ați fost asociat dintr-o atracție reciprocă. Dar, în cursul de dezvoltare a relațiilor, ați format un fel de capital care este acum mai mult decât dorință şi pasiune. Acest capital crește de-a lungul anilor, în măsura în care obiectul relației este atât înțelegerea mai profundă a celuilalt cât şi găsirea, împreună, de soluții la probleme din care să se tragă concluzii, din propriile greșeli. Depășirea împreună a dificultăților vă ridică şi vă duce pe același drum. Acest capital este cel mai prețios. El nu poate fi atât de ușor schimbat, pentru altceva. Pe scurt, partenerul ne iubește, nu numai pentru calitatea noastră cât mai ales pentru tot ce am avut împreună cu el.

Așa că nu vă mai comparați, cu nimeni. Mai bine treceți la pasul următor, cel ce aduce consolidarea relației. Pentru asta e bine să petreceți mai mult timp cu partenerul. Aflați-i dorințele. Purtați-i grija și arătați-i încredere. Încercați să lucrați împreună, pentru a rezolva problemele de familie. Vorbiți-i partenerului despre dificultățile voastre. Introduceți diversitate în acțiuni şi dezvoltați-vă relația, nu vă opriți! Soții trebuie să fie credincioși unul altuia iar acest lucru nu poate fi derivat din supraveghere, suspiciune sau neîncredere. Rezultatul unei relații puternice, fiabile şi satisfăcătoare vine din credință şi din încrederea reciprocă.


Doar când veți deveni încrezători în relația voastră, atunci şi partenerul vă va înconjura cu încrederea sa. Pentru a elimina atât sentimentul de gelozie cât şi motivele apariției acestuia ar trebui să încercați să vă dezvoltați relația și să nu o mai transformați într-un roman de spionaj sau telenovelă, în același timp!

Angela Agachi
Psihoterapeut, Master în Teologie Ortodoxă

.

Despre autor

Angelica Agachi Psih. Angelica Agachi

Colaborator
42 articole postate
Publica din 28 Aprilie 2015

Pe aceeaşi temă

16 Iunie 2015

Vizualizari: 4404

Voteaza:

Gelozia, cauze si remedii 5.00 / 5 din 2 voturi. 3 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

gelozia

Comentarii (3)

  • Catalin DumitriuPostat la 2015-06-28 15:05

    Draga Angela, iti multumesc din nou pentru articol. Multi ani la rand am crezut ca opusul fricii este curajul. De ceva vreme am inteles ca de fapt opusul este iubirea. Atunci cand iubesti nu iti mai este frica. Intrebarea este acuma, ce este iubirea, cum stim ca iubim. De exemplu imi pun in minte ca iubesc cainii, si chiar imi plac, dar cand vad unul mare ca vine spre mine.. mi-e frica. Cred ca iubirea din inima este foarte diferita de iubirea din minte si ca intr-adevar e greu sa incalzesti o inima de piatra. Salut George, Am fost la preot si i-am spus problemele mele. A ramas cumva descurajat si mi-a spus ca el nu e psiholog si nu ma poate ajuta. Am fost la psiholog si mi-a spus ca totul e in regula si nu am nici o problema. Pana la urma am ales sa ascult de un sfat din acatiste si rugaciuni: nu astepta ajutor de la oameni ci de la Dumnezeu. Catalin

  • Andrei PanaitPostat la 2015-06-17 15:50

    Multumim. Dumnezeu sa ne lumineze prin tot ce scrieti.

  • George Romeo DiaconuPostat la 2015-06-17 13:42

    Un articol tehnic , pe care il poti citi si din revistele de specialitate , sau asculta la radio , dar care nu prezinta nimic din metodele de vindecare pe care la are Biserica Ortodoxa prin teologi si duhovnici cu mult har .Acolo unde psihoterapeutii esueaza , parintii duhovnici cu mult har vindeca .

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata
Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata Tradiţia noastră bisericească îl vede pe om în perspectiva relaţiei cu Dumnezeu mai înainte de toate ca Tată. Aceeaşi nevoie de filiaţie o are fiecare dintre noi şi în relaţiile lui cu aproapele şi desigur cu cei dragi lui. Unii dintre noi suntem chemaţi 10.00 Lei
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos Aici vei întâlni fete care au avut o viaţă diferită, care ardeau de dragoste dumnezeiască şi îşi doreau cu râvnă să plece la mănăstire şi cineva nu le lăsa să facă asta. Oamenii răi chinuiesc, lovesc sau constrâng. Aici vei sta cu basmaua băgată între 16.00 Lei
Dumnezeu si singuratatea
Dumnezeu si singuratatea Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul 18.00 Lei
Mai presus decat armele
Mai presus decat armele O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu „Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la 32.00 Lei
Credinta ortodoxa si viata in Hristos
Credinta ortodoxa si viata in Hristos “Această sfântă carte e plină de mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe. Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele 18.00 Lei
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de 25.00 Lei
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului Preasfântul patriarh kyr Filotei Kokkinos către unul din frații sârguincioși care l-a întrebat cum să-și ducă viața în chilia sa; Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-și țină canonul/regula de rugăciune, fiind 13.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact