Notiunea de globalizare a inceput din 1990 sa fie folosita pentru a descrie un proces complex, socio-economic si cultural, ale carui principale caracteristici sunt difuziunea globala a institutiilor si practicilor democratice, popularizarea si raspandirea unor modele economice, financiare si tehnologice. Totodata, globalizarea universalizeaza, implicand ideea de unificare a societatilor si prin aceasta se ajunge la relativizarea identitatilor nationale sau comunitare, cele prin care un popor sau o comunitate anume isi defineste existenta sa. Astfel, exista pericolul omogenizarii, a crearii unei culturi globale cum este consumismul care devine masura tuturor lucrurilor intr-o societate golita de sens. Pe de alta parte, globalizarea particularizeaza, favorizand individualismul si pluralismul, care se exprima atat printr-o multitudine de credinte si denominatiuni, dar si printr-o o pluralitate a posibilitatilor de angajament religios in lume. La Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la
Unul din multiplele aspecte ale globalizarii este accentul pus pe respectul pentru drepturile omului, de unde importanta acordata dreptului la libera exprimare religioasa si libertatea unei persoane de-si schimba religia. Aceasta realitate ridica problema dreptului legitim al minoritatilor religioase de a-si raspandi punctele de vedere si prin aceasta se ajunge usor la tensiuni intre aceste minoritati si o majoritate stabilita care va denunta prozelitismul lor si va incerca sa-l limiteze. Astfel, pluralismul este o provocare si nu se rezuma numai la adoptarea unei atitudini tolerante, ci la o incercare activa de a-l intelege pe celalalt. Toleranta se exprima de pe pozitii de putere, dar nu este capabila sa creeze si un climat de intelegere si incredere fata de celalalt. Un efort pentru intelegerea pluralismului religios nu inseamna nici relativism, nici renuntarea la atasamentul fata de propria credinta, ci un pas necesar pentru ancorarea in realitatile contemporane.
Globalizarea reprezinta o mare provocare pentru identitatea noastra ca si crestini ortodocsi deoarece conduce la o reductie antropologica, in care fiintele umane sunt vazute ca indivizi si nu ca persoane in comuniune, competitive si nu cooperative, consumiste si materialiste si nu duhovnicesti, cu vocatie eshatologica. Aceste realitati dinamice trebuie sa determine o noua abordare teologica a unui context complex si in continua schimbare, astfel incat Biserica Ortodoxa sa continue „a se face tuturor toate”, ca in orice chip sa mantuiasca macar pe unii (I Corinteni IX, 22), adica sa aiba o perspectiva responsabila si pragmatica. Ortodoxia nu trebuie doar aparata, ci mai ales marturisita. Ori marturisirea se face impartasind credinta prin intermediul unui mesaj adaptat la contextul post-modern, in ceea ce priveste limbajul, metodele de abordare sau continutul insusi al acestui mesaj.
Consideram ca Biserica nu devine misionara doar prin proclamarea universala a Evangheliei, ci prin universalitatea Evangheliei pe care ea o proclama. Misiologul David Bosh, in introducerea lucrarii sale despre dinamica misiunii crestine (Dynamique de la mission chrétienne, Karthala, 1995) arata ca trebuie sa se distinga intre misiune si misiuni. Misiunea se refera la revelatia si dragostea lui Dumnezeu pentru lume (missio Dei), iar misiunile sunt forme particulare de participare la aceasta missio Dei.
-
Religia in contextul globalizarii puterii
Publicat in : Editoriale -
Ortodoxie si Europenism
Publicat in : Editoriale -
Crestinism si Globalitate - Provocari actuale
Publicat in : Editoriale -
Ortodoxia, factor de regres?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.