Este evident că informaţia, sub orice forma, este în continuă creştere, influenţând dezvoltarea şi modul de gândire al societăţii mileniului III. Prin urmare, cu toţii ar trebui sa beneficiem de avantajele pe care aceasta le aduce, dar, în aceeaşi măsură, să ne permită şi dezvoltarea unui spirit critic, pentru a asimila doar ceea ce este de folos creşterii noastre culturale şi spirituale. Discernământul este, în acest context, propria noastră autocenzură, care ne fereşte de ceea ce este redundant, nociv sau imoral.
Aşadar, cunoaşterea este de dorit, ea nefiind în contradicţie cu învăţăturile Bisericii. Crearea unor discipline noi, în cadrul unor cursuri interdisciplinare opţionale, în cadrul facultăţilor de teologie din ţară, de tipul ştiinţă-religie, arată că Biserica îi pregăteşte pe actualii şi viitorii păstori de suflete, pentru a face faţa provocărilor lumii contemporane, după modelul moştenit de la Părinţii Bisericii care au căutat să fie actuali şi articulaţi paradigmei culturale şi sociale în care au activat.
In fapt, credem că nicio comunitate ortodoxă nu îşi doreşte să promoveze ignoranţa, prostia sau fundamentalismul. Este de dorit, ca păstor înzestrat cu responsabilitatea propovăduirii Evangheliei la toată făptura (Marcu 6,15), să ai, alături de tine, credincioşi bine pregătiţi, care să nu se „inflameze" atunci când ştiinţa descoperă şi propune noi teorii cu privire la cosmogeneză, antropologie, sociologie, psihologie, bioetică ş.a. întrucât, în repetate rânduri, s-a demonstrat că ştiinţa şi religia nu sunt antagonice, ci doar doua demersuri care pleacă de la premise diferite, ambele aflate în căutarea adevărului, cu propriile metode, nu credem că cineva ar cădea în păcatul ereziei dacă ar folosi, în propriul limbaj, terminologia şi sensul ultimelor descoperiri ştiinţifice, căutând să le armonizeze, fără a le contopi sau confunda, cu demersul teologic. Evident, vorbim aici despre persoanele care au o pregătire minimă în acest sens.
Intriga subiectului abordat s-a născut în urma apariţiei cu ceva timp în urmă a unui studiu sociologic. S-a demonstrat că, pe lângă existenţa credincioşilor autentici, dornici sa fie într-o continuă evoluţie şi care se dăruiesc Divinităţii şi slujirii aproapelui, mai exista, din nefericire, şi o categorie, într-o proporţie destul de mare, mai ales în mediul rural, numită subcultură sacral-magică. Spun din nefericire, pentru că, puţina experienţă pastorală, mi-a demonstrat că acest segment priveşte religia ca pe un mijloc, şi nu mod de viaţa, prin care poate atinge anumite ţeluri, în mare parte mundane, printr-o relaţie mercantilă cu Dumnezeu şi ceilalţi membri ai comunităţii. Prin tot ceea ce fac, din inerţie sau din teamă de judecata viitoare, demonstrează că accentul nu cade pe devenirea personală, pe verbul a fi, ci pe achiziţionarea de bunuri, între care includ şi mântuirea, pe care o privesc drept un obiect sau un premiu pentru virtuţile personale. Mai jos de atât, chiar şi printre oamenii „cu pretenţii", lumea este guvernată nu de un Dumnezeu iubitor şi iertător, ci de farmece, magie sau vrăjitorie, unde Binele este în continuă luptă cu Răul, ultimul văzut ca principiu şi egal cu divinitatea, într-o manieră gnostică, după modelul filmelor hollywoodiene. Superstiţia şi nu Credinţa este cea care le guvernează viaţa. Chiar şi ritualurile bisericii alunecă în plan secund, acestea nefiind decât mijloace văzute în lupta cu „făcăturile" duşmanilor.
De pilda, înmormântarea. Puţini conştientizează rolul de mijlocitor al Bisericii, precum şi aspectele sfinţitoare, dar şi didactice ale rugăciunilor rostite de preot. Mult mai importante pentru această categorie, sunt „regulile" absurde, care, nerespectate fiind, duc la întoarcerea din morţi a celui adormit. Bănuţul prins pe mâna decedatului, cana de apă aflată la fereastră (pusă în intenţia de a potoli setea mortului), numărul exact de pachete ce trebuie împărţite, plimbarea mortului etc, toate acestea, acum, în secolul XXI, apar oamenilor şcoliţi ca fiind rupte din perioada medievală, trezind suspiciunea sau ilaritatea. Şi pe bună dreptate!
O mare parte din vină pentru aceste obiceiuri o poartă cei care au abilitatea şi responsabilitatea de a fi învăţători şi îndrumători de credinţă, care tolerează sau chiar încurajează astfel de cutume. Probabil că, uneori, este mai facil să încurajezi ignoranţa. Persoanele îndoctrinate nu pun întrebări şi se mulţumesc să îngurgiteze tot ceea ce li se oferă, renunţând la căutare. Dar, pentru cei cu conştiinţă, o astfel de situaţie este inacceptabilă. Puterea şi măreţia Bisericii Ortodoxe nu stă doar în ierarhie, ci, mai ales, în calitatea credincioşilor care o compun, alături de păstorii lor. Cel puţin din această perspectivă, aşa poate fi înţeles mesajul transmis de Mântuitorul Hristos, invocat în motto, ce străbate veacurile prin paginile Sfintei Scripturi.
Preot Manuel RUSU
Sursa: BARAGANUL ORTODOX
-
Dar voi ca niste oameni muriti
Publicat in : Religie -
Pomenirea mortilor si ignoranta viilor
Publicat in : Predici la sarbatori -
Riscurile ignorantei in arta ascetica
Publicat in : Editoriale -
Iconostasul
Publicat in : Arhitectura Bisericeasca
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.