"Iconostasul nu ascunde credinciosilor niscaiva secrete pasionante si bizare, asa cum isi inchipuie unii, in ignoranta si fatuitatea lor: dimpotriva, iconostasul le arata lor, celor aproape orbi, tainele altarului; le deschide celor schiopi si infirmi intrarea in lumea cealalta, inchisa din pricina incremenirii lor; le vesteste Imparatia Cerurilor, strigand in urechile lor mereu surde”. (Pavel Florensky)
In opinia celor de alte confesiuni, iar uneori a ortodocsilor insisi, iconostasul, acel zid sau perete acoperit cu icoane care, in bisericile de rit bizantin, separa naosul de sfantul altar, nu este decat un zid despartitor care ascunde altarul de ochii credinciosilor. Multi indraznesc sa vorbeasca chiar de inutilitatea lui, pierzand din vedere, dupa cum afirma Leonid Uspensky, ca "a renunta de buna voie la integritatea iconostasului inseamna a renunta la cele pe care Biserica le propovaduieste printr-insul”.
Daca ne oprim asupra asupra continutului iconografic si sensului iconostasului vom descoperi cum acesta nu apare ca o bariera ce separa altarul de naos, ci, mai mult , constituie expresia unei noi comuniuni. Intrarea in altar reprezinta in chip simbolic intrarea in Imparatia lui Dumnezeu. Nu intamplator, la limita care desparte altarul de naos, pe solee, are loc impartasirea credinciosilor. Acestia patrund in Sfanta Sfintelor a Noului Testament, in Imparatia lui Dumnezeu, "prin catapeteasma, adica prin Trupul Sau” (Evrei 10, 20) – acel trup care a inlocuit catapeteasma sfasiata a templului.
Iconostasul - Cum a aparut iconostasul?
Iconostasul (catapeteasma sau tampla, cum mai este cunoscut la noi ) aminteste de perdeaua care despartea Sfanta Sfintelor de Sfanta, atat la Cortul Marturiei, cat si la templul iudaic din Ierusalim.
In bisericile din primele veacuri crestine, altarul era despartit de naos printr-o bariera sau o perdea, sau chiar printr-o colonada cu arhitrava. Utilizarea perdelelor pare a fi mai veche decat cea a barierelor. Acestea sunt mentionate in primele secole ale Liturghiei crestine. Folosirea perdelei in locul barierei s-a mentinut in bisericile armenesti si etiopiene.
In ceea ce priveste bariera si colonada, cea mai veche marturie scrisa cunoscuta de noi urca pana la Eusebiu de Cezareea. Dezvoltarea temelor iconografice de pe bariera si transformarea acesteia in iconostas a inceput foarte devreme. La inceput, arhitrava purta o cruce, fie deasupra, fie sculptata direct in piatra. Insa inca de pe vremea sa, Justinian, care, in secolul VI, a pus in Sfanta-Sofia 12 coloane, a poruncit ca deasupra arhitravei sa fie sculptati in relief Hristos, Maica Domnului, ingeri, Apostoli si profeti.
Cam atat stim despre continutul iconografic al barierei altarului de dinainte de iconoclasm. Dupa aceea, a urmat o noua perioada in dezvoltarea iconostasului. In secolul XI, in Bizant existau deja, se pare, iconostasele cu doua registre. Bariera a trecut in Rusia, pastrandu-si forma si semnificatia liturgica. Semnificatie care era explicata de Sfintii Parinti nu ca o forma de separare, ci de unificare a celor doua parti ale Bisericii.
Astfel, Sfantul Simeon al Tesalonicului scrie: „Pe kosmitis (arhitrava), deasupra coloanelor, in mijlocul sfintelor icoane este reprezentat Mantuitorul, avandu-i alaturi pe Maica Domnului, pe Inaintemergator, ingerii, Apostolii si alti sfinti. Ceea ce ne arata ca Hristos este in acelasi timp in cer, cu sfintii, si cu noi, aici, si ca El trebuie sa Se intoarca” (Despre sfantul lacas, P.G. 155, 345).
In Rusia, bariera avea sa cunoasca o serie de modificari, atat prin inmultirea randurilor cu icoane, cat si prin dimensiunile si distribuirea lor. Este semnificativ faptul ca, prin evolutia cadrului dedicat cultului crestin, bariera altarului nu s-a mentinut in forma ei originara: sau s-a dezvoltat, ca in Biserica Ortodoxa, sau a disparut, ca in Occident.
Forma clasica a iconostasului
In timpul secolului al XIII-lea, in Rusia va aparea iconostasul asa cum il cunoastem noi astazi. In ortodoxie, in principiu, biserica, „cerul pe pamant”, trebuie sa fie in intregime o icoana a Imparatiei.
In timpul epocii de aur a iconografiei ruse, iconostasul va capata proportii monumentale, precum in cazul Catedralei Buneivestiri din Kremlin (1405), primul exemplu cunoscut in acest sens .
La sfarsitul secolului al XV-lea avea sa apara al patrulea rand de icoane (inchinate profetilor) si, in secolul al XVI-lea, cel de-al cincelea rand (icoanele patriarhilor biblici).
Acest model de iconostas cu cinci randuri de icoane se va raspandi in intrega lume ortodoxa incepand cu secolul al XVII-lea, chiar daca, sub influenta occidentala, el va cunoaste mai ales in Rusia forme variate: iconostasul baroc (precum cel al catedralei Sfantul Petru si Pavel, 1720) sau, din contra iconostasul clasic, cu un numar de icoane din ce in ce mai redus.
Abia dupa inceputul secolului al XX-lea modelul traditional s-a impus definitiv.
Iconostasul - Continutul iconografic si sensul iconostasului
In forma sa clasica iconostasul comporta cinci registre de icoane si are deasupra o cruce devenind unul dintre elementele esentiale ale oricarei biserici ortodoxe.
Registrul superior este cel al Patriarhilor. El inchipuie Biserica vetero-testamentara de la Adam la Moise, perioada de dinaintea Legii, intruchipata de Patriarhii purtatori de filactere, pe care sunt inscrise textele cuvenite. In mijloc este situata imaginea Treimii, aratarea ei catre Avraam la stejarul din Mamvri.
Dedesubt, registrul Profetilor infatiseaza Biserica vetero-testamentara de la Moise pana la Hristos – perioada de "sub Lege”. El cuprinde imaginile Profetilor care poarta, la randul lor, sulurile pe care sunt scrise textele profetiilor lor referitoare la Intrupare. In centrul registrului se afla icoana Imparatesei slavei, Maica Domnului cu Pruncul la san.
Aceste doua registre arata pregatirea Bisericii neo-testamentare printre stramosii lui Hristos dupa trup precum si prefigurarea, prevestirea Acestuia de catre Profeti. Ca atare, icoana Intruparii, situata in mijlocul registrului cu Profeti, indica legatura directa dintre Vechiul si Noul Testament.
Urmatorul registru al iconostasului este cel al praznicelor care inchipuie perioada neotestamentara, cea a harului. El arata implinirea celor prevestite in cele doua registre
superioare: "Unul (dintre Testamente) a prevazut lucrarile dumnezeiesti ale lui Iisus, celalalt descrie implinirea acestora; unul zugraveste adevarul in imagini, celalalt arata adevarul ca realitate prezenta”.
Mai jos, urmeaza registrul Deisis. Ingerii si sfintii, Apostolii si urmasii lor (Episcopii, monahii, martirii etc.) se asociaza potrivit unei ordini stricte subiectului central care este Deisis-ul: o icoana tripartita care Il infatiseaza pe Hristos, avand-o in dreapta pe Maica Sa, iar in stanga pe Inaintemergatorul care se roaga inaintea Lui.
Registrul inferior al iconostasului este cel "local”. Icoanele care il alcatuiesc sunt foarte variate si depind de nevoile locale sau de felul bisericii. De fiecare parte a usilor imparatesti avem cate o icoana mare. De obicei, este vorba despre icoana lui Hristos si, la dreapta Lui (la stanga in raport cu privitorul), cea a Maicii Domnului cu Pruncul. E drept ca aceasta regula sufera anumite exceptii, icoana lui Hristos fiind uneori inlocuita de cea a sfantului patron sau cea a sarbatorii hramului bisericii.
Pe usile laterale, la nord si sud, sunt infatisati arhanghelii sau sfintii diaconi (pentru ca, in timpul celebrarii liturgice, diaconii joaca rolul ingerilor-crainici). Pe usa de la sud, arhanghelul este uneori inlocuit cu talharul cel bun, ceea ce subliniaza faptul ca sanctuarul este simbolul raiului: "Astazi vei fi cu Mine in rai” (Lc. 23, 43).
Usile centrale, zise "imparatesti” sau „sfinte” sunt la fel de vechi ca si despartitura altarului; ele sunt impodobite cu icoane din cele mai vechi timpuri. De obicei este infatisata Buna Vestire, iar deasupra, cei patru Evanghelisti. Adesea apare pe ele imaginea Sfantului Vasile cel Mare sau a Sfantului Ioan Hrisostom, tinand in maini cartea Evangheliilor sau filacterele cu texte culese din Liturghiile pe care le-au creat.
Pe solee, la limita care desparte altarul de naos, are loc impartasirea credinciosilor. De aceea, deasupra usilor imparatesti este infatisata Euharistia. Cina cea de taina este transpusa liturgic: Hristos Insusi ii impartaseste pe Apostoli, intinzandu-le cu o mana Painea si cu cealalta Potirul.
In concluzie, iconostasul arata devenirea Bisericii in timp, existenta acesteia pana la incununarea adusa de Parusie, adica treptata desavarsire a lui Adam in perspectiva
Judecatii de Apoi. El dezvaluie ca atare sensul curgerii temporale, sensul primit de timp prin impartasirea cu actul extratemporal care este Euharistia. Euharistia "imbratiseaza toate timpurile si toate generatiile. Ea este "reducerea istoriei la unitate", primenirea evenimentului salutar, gratie caruia devenim contemporani cu toate timpurile de dinainte sau de dupa noi”.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.