In cartea profetului Amos, Dumnezeu, prin intermediul alesului sau, spune: "Au fi-va rautate in cetate, care nu o au ingaduit Domnul?" (3, 6).
De multe ori, inchiderea noastra fata de Duhul Sfant face sa ni se para ca daca un lucru se petrece - o nelegiuire de exemplu - este o nedreptate din partea lui Dumnezeu care ne randuieste aceasta. Aceasta pentru ca nu stim - sau uitam - sa facem distinctie intre vointa si ingaduinta lui Dumnezeu. Asa cum arata si Parintele Rafail Noica, lucrurile care se petrec in lume sunt fie voite, fie ingaduite de Dumnezeu. Faptul ca un lucru se petrece nu este neaparat cu voia lui Dumnezeu (El nu poate voi pacatul, de exemplu), dar este cu siguranta cu ingaduinta Lui.
Insa si ingaduinta Lui are o legatura puternica cu vointa Sa. In fapt, daca ne gandim ca Dumnezeu este simplu, asa cum afirma de multe ori Sfintii Parinti - adica in El toate sunt armonioase si perfecte si in deplina concordanta, nu cum e la fapturi care nu prezinta aceasta perfectiune -, atunci trebuie sa ne gandim ca lucrurile ingaduite de Dumnezeu fac parte, cumva, din cele vrute de El. Adica El voieste mantuirea noastra si ingaduie unele nedreptati tocmai pentru ca voia Sa sa se implineasca, adica noi sa ne indreptam.
De altfel, versetul citat mai sus a fost prezentat in versiunea Bibliei de la 1914. Traducerea, in alte versiuni, variaza. De exemplu, in Biblia de la 1688 (prima traducere romaneasca integrala), acest verset este tradus astfel: "Au fi-va rautate in cetate carea Domnul n-au facut?". Iar in Biblia sinodala, versiunea oficiala actuala: "Se intampla vreo nenorocire in cetate fara ca Domnul sa nu o fi pricinuit?". Insa versiunea Bibliei din 1939 are o traducere parca mai aproape de sensul acestei legaturi dintre vointa si ingaduinta: "Ori se intampla vreo nenorocire in cetate fara sa fi fost de la Domnul?".
Pentru noi, crestinii, este important sa distingem voia lui Dumnezeu. De fapt este imposibil sa o distingem singuri, trebuie ca Dumnezeu sa ne-o dezvaluie, pentru aceea rugandu-ne: "faca-se voia Ta". Daca am cunoaste in mod perfect voia lui Dumnezeu, asa cum o cunosc sfintii care s-au desavarsit, am descoperi ca toate cele patru traduceri prezentate mai sus sunt intr-un deplin acord, ele se completeaza si produc intelegerea adevaratei dimensiuni a relatiei dintre vointa si ingaduinta lui Dumnezeu. Noi percepem aceasta relatie ca pe o oarecare distantare din cauza nedesavarsirii noastre, dar de fapt vointa si ingaduinta se impletesc, la Dumnezeu, prin dragostea sa atotperfecta si mistuitoare.
Deci chiar daca este important sa distingem rational faptul ca Dumnezeu nu voieste raul dar il ingaduie, este de asemenea important sa trecem prin credinta dincolo de aceste limitari ale ratiunii si sa intelegem ca necazurile si relele care ni se petrec sunt in fapt o dovada a dragostei lui Dumnezeu, care lasa aceste nenorociri ca mijloace ale implinirii vointei Lui - desi El ar fi vrut cu siguranta sa fie altfel, sa fim lipsiti de suferinta, deznadejde si rautate.
In acelasi capitol cu versetul prezentat mai sus, Domnul spune prin gura prorocului: "Au calatori-vor doi impreuna de nu se vor cunoaste unul cu altul? […] Ca nu va face Dumnezeu lucru, de nu va descoperi invatatura lui catre slugile sale catre proroci" (v. 3 si 7). Poate ca, intr-un fel, aceasta nedistingere a noastra intre voia si ingaduinta lui Dumnezeu, care ne face parca sa orbecaim ca prin ceata, are tocmai acest scop, sa ne faca sa cautam a-L cunoaste pe Dumnezeu pentru a putea merge impreuna pe acelasi drum. Faptul ca El ne da asigurari nenumarate ca nu ne va lasa in aceasta ceata ne da de inteles ca suntem chemati sa intindem mana, cu incredere, catre ceea ce nu vedem, si sa primim aceasta ceata ca pe o situatie ce se cere depasita, si nu permanentizata prin ignorarea luminarii ce se gaseste dincolo de ea.
Paul Cocei
Paul Cocei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.