Martiriul nu poate fi scos din viata bisericeasca, indiferent de mentalitati, timpuri si locuri. Fiecare crestin este un martor (martir) al Adevarului, caci Il propovaduieste pe Dumnezeu prin cuvantul si prin faptele sale. Apoi, fie in societate, fie in propria familie, cel credincios este intotdeauna persecutat de cel necredincios. Cel dintai este luminat si intarit de harul lui Dumnezeu, iar celalalt, fara a constientiza acest lucru, este folosit de diavol.
Marturisirea cu putere a credintei se face mai ales prin suportarea pentru Mantuitorul Hristos a multe feluri de chinuri. Abia rabdarea necazurilor si a durerii ne descopera cu adevarat credinta si dragostea noastra fata de Dumnezeu.
Apostolul Pavel zice: "Socotesc ca patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi. (...) Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere." Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru" (Romani 8, 18, 35-39).
Unde este Dumnezeu, nu incape frica !
Pana la sfarsitul lumii, martirii vor sta marturie ca, prin harul lui Dumnezeu, omul poate sa urmeze pilda lui Iisus Hristos, in raportarea lui la suferinta si de moarte. Sufletul credincios si iubitor de Dumnezeu nu se inspaimanta de nimic, pentru ca acolo unde este Dumnezeu, nu incape nici o frica.
Chinurile puteau fi suportate de martiri doar pentru ca ei nu erau singuri in acele momente, ci impreuna cu Hristos. Constiinta unirii reale cu Hristos, mai ales in cuptorul durerii, un martir o defineste astfel: "Acolo, in mijlocul fiarelor, un Altul va fi in mine, Care va patimi pentru mine, fiindca si eu voi patimi pentru El."
Sfantul Ioan Gura de Aur, in omiliile sale la Sfintii Macabei, face o paralele intre luptele de gladiatori si martirii crestinilor. Prin gura sfantului, Dumnezeu zice: "Eu nu sunt un organizator de lupte ca aceia, ca sa las totul in puterea celor ce se lupta. Eu stau langa ei, ii ajut; le intind mana atletilor Mei si cea mai mare parte din faptele lor de vitejie se datoreaza ajutorului Meu."
Apoi, sfantul continua: "La luptele atletice din stadion se cauta si varsta, si firea, si vrednicia. In lupta martirilor insa, stadionul este deschis tuturor oamenilor, de orice conditie, varsta sau fire, deoarece "puterea lui Hristos se desavarseste in slabiciune". Cand copiii si batranii au o tarie mai presus de firea lor, atunci se vede lamurit, prin toate acestea, harul lui Dumnezeu, care lucreaza prin ei."
Martiriul, un dar al lui Dumnezeu
Martirii nu si-au ales moartea pentru credinta atat din dorinta de a trece mai curand in viata cea vesnica, cat mai ales pentru ca ei au fost alesi de Dumnezeu ca martori ai Sai, spre intarirea Bisericii si spre slava Lui. Martiriul, deci, este un dar de la Dumnezeu.
In cadrul unei marturisiri martirice, gasim urmatoarea rugaciune de multumire: "Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, Te binecuvintez pentru ca m-ai invrednicit de ziua si de ceasul acesta, ca sa iau parte, cu ceata mucenicilor, la potirul Hristosului Tau, spre invierea vietii de veci, in nestricaciunea Duhului Sfant. Pentru aceasta, Te laud, Te binecuvintez si Te preaslavesc."
Iubiti martiriul, dar nu-l cautati !
Smerenia il impiedica pe crestin sa se socoteasca suficient de puternic pentru a rabda chinurile si moartea, precum nici vrednic de slava martirilor. Pe langa smerenie, dragostea de aproapele nu ingaduie ispitirea nimanui spre ucidere. In acest sens, Sfantul Ciprian al Cartaginei spune: "Fiecare crestin trebuie sa fie pregatit pentru a-si marturisi credinta sa, insa nici unul nu trebuie sa alerge inaintea martiriului."
Vazand in martiriu o culme a trairii crestine, Origen spune: "Nu mai suntem vrednici sa fim persecutati pentru Hristos, nici sa murim pentru numele Fiului lui Dumnezeu." Si, oare nu este asa?! Cei vrednici nu se clatinau in fata chinurilor si a mortii, pe cand noi, cei de acum, ne clatinam uneori si in fata unor mici incercari.
Chemarea la martiriu ramane valabila !
Iisus Hristos a zis: "Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla" (Matei 7, 13-14).
Iisus a mai zis: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul Sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui sau cu sfintii ingeri" (Marcu 8, 34-38).
Martiriul, astazi
Martiriul, adica marturisirea credintei in Dumnezeu cu orice pret, este o constata in viata Bisericii lui Hristos. Fiecare crestin este un martor (martir) al Adevarului, caci Il propovaduieste pe Dumnezeu prin cuvantul si prin faptele sale. Iar fiecare martor, mai devreme sau mai tarziu, va fi prigonit de cei din jurul sau, pentru ca "toti care voiesc sa traiasca cucernic in Hristos Iisus vor fi prigoniti" (II Timotei 3, 12).
Cand a fost rastignit pe Cruce, Iisus a devenit "modelul" nostru. "Daca, pentru binele facut, veti patimi si veti rabda, aceasta este placut lui Dumnezeu. Caci spre aceasta ati fost chemati, ca si Hristos a patimit pentru voi, lasandu-va pilda, ca sa pasiti pe urmele Lui, care n-a savarsit nici un pacat, nici s-a aflat viclesug in gura Lui, si Care, ocarat fiind, nu raspundea cu ocara; suferind, nu ameninta, ci Se lasa in stirea Celui ce judeca cu dreptate" (I Petru 2, 20-23).
Suferintele rabdate pentru Dumnezeu pecetluiesc cu mult har credinta noastra in Iisus Hristos. Deci, cand induram o suferinta de buna voie, o induram ca pe o jertfa adusa lui Dumnezeu. Pentru aceasta, nu putem face altceva decat sa iubim necazurile, suferinta si martirul, pregatindu-ne tot timpul pentru noi incercari ale credintei.
*
Martirii fac parte din viata Bisericii, mai presus de timp si spatiu. Ei sunt dintre aceia care iau in serios Evanghelia lui Hristos. Despre acestia, Origen spune: "Totusi, nu ma indoiesc ca in aceasta vreme, aceia pe care Domnul singur ii cunoaste si care stau inaintea Lui sunt deja martiri, prin marturia constiintei lor, fiind gata, daca li se cere, sa-si verse sangele lor pentru numele Domnului Iisus Hristos. Si nu ma indoiesc ca sunt si azi unii care-si iau crucea si-L urmeaza."
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Martiriul - marturisirea credintei in viata bisericii
Publicat in : Credinta -
Martiriul in mentalitatea profana si in constiinta eclesiala
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.