Pentru latini, mediocritas era o virtute. Etimologic, mediocritatea era calitatea celui capabil de discernamant, adica in stare sa mentina dreapta masura in gandire si fapta. Doar ulterior, in limbile avand radacina in latina sau imprumutand din aceasta, mediocritatea se va traduce prin nesatisfacator, de mana a doua, acceptabil la limita. Un mediocru este, in asemenea inteles, cineva pe care nu te poti baza, a carui munca ridica semne de intrebare, faianta pusa de el cazand la scurt timp sau bujia schimbata la masina trebuind repusa. Cum ar fi spus Tutea, referindu-se mai cu seama la romani, mediocritatea este celalalt nume al aflarii in treaba ca metoda de lucru.

Nu doar persoanele luate in parte, ci inclusiv rezultatele mai multora la un loc pot fi mediocre: de la un vin prost prelucrat si pana la o cladire anapoda proiectata si construita in consecinta, de la un proiect de lege, lasand prea mult loc la interpretari, la performanta ineegala a echipei de fotbal. Pe scurt, ceea ce pentru cei vechi era evident o virtute, s-a transformat pentru cei moderni intr-un defect. Mai mult, mediocritatea nu doar descrie o situatie data, ci devine acuza. A spune despre cineva ca este mediocru poate insemna ca il acuzi, printre altele, de incompetenta, de slaba pregatire profesionala, chiar de sarlatanie sau minciuna, pretinzand calitati pe care, iata, nu le probeaza.

Si totusi. Sa ne intoarcem la sensul din vechime si sa recuperam acea mediocritate pozitiva din care, in fapt, am avea atata de invatat. Intrebat de studentii mei, care ar fi diferenta profunda, dincolo de parcursul istoric sau de cultura, dintre noi si altii, precum nemtii, am raspuns ca Germania, altfel decat Romania, are destui oameni care isi fac bine meseria. De la cel care lucreaza in fabrica de motoare Mercedes din Bad Canstatt si pana la proiectantul din uzinele Würth, de la pescarul din Marea Baltica la administratorul de hotel, de la instalator la tamplar, de la arhitect la fierar, de la producatorul de bere la macelar – in orice domeniu, complex sau simplu, se mentin standarde minime de calitate. Nu se coboara sub ele, ci efortul consta in ridicarea lor prin imbunatatiri, facilitati si resurse. Simplu spus, plus valoarea tehnica si umana din fiecare produs german explica succesul la export, cum am vazut in acesti ani de criza pentru alte economii, timp in care Guvernul federal si Land-urile au avut incasari istorice la buget. Inclusiv mediul academic profita de mediocritatea bine inteleasa: regulile muncii intelectuale nu sunt negociate si nici performanta ignorata. Abia doar masa critica a celor care manuiesc cinstit aparatul intelectual permite nasterea adevaratilor maestri capabili sa innoiasca orizontul de cunoastere si care nu sunt obligati, ca la noi, sa o ia mereu de la inceput.

In sensul deja stabilit, am putea spune ca Romania de azi are nevoie urgenta de mediocri. Adica de oameni care isi onoreaza locul la maxim, care fac ceea ce stiu mai bine, care duc la capat ceea ce incep, care investesc in lucrurile mintii si al mainilor lor un interes permanent, remunerat ca atare. Societatea noastra sufera de constatarea „merge si asa”, dublata de formula cinismului cotidian „ca la noi, la nimenea”. De aici ne vin doua atitudini contradictorii si complementare deopotriva. Pe de o parte, lipsa performantei generale este subliniata de nerecunoasterea celor care, totusi, sunt performanti in mod personal, „stricand” obiceiul locului. De unde placerea, unica printre popoare, de a murdari pe cei buni dintre noi, de a le gasi defecte. Pe de alta parte, la polul opus, tot lumea noastra romaneasca mai patimeste, in acelasi registru compensatoriu, din cauza excelentelor umflate. De pilda, un onest profesor chirurg care realizeaza transplanturi, la ordinea zilei in Occident, ajunge la noi sa fie ridicat pe un soclu ridicol de inalt in raport cu valoarea reala a muncii sale. La fel, un fost politruc este gratulat cu formule gen „mare carturar” sau „minte vizionara”. Iata de ce, una peste alta, intre prea putin si prea mult, avem nevoie de moderatie, de mediocritas.

Radu Preda

Sursa: