O teologie traita
Ce inseamna cuvantul "teologie" ?
In sensul sau cel mai vechi, cuvantul teologia desemneaza Scriptura. Chiar si atunci cand Dionisie Areopagitul vorbeste de "teologie mistica", el intelege inaltarea spiritelor noastre catre "culmile tainice ale Scripturilor". Pentru Origen si Sfantul Grigorie de Nyssa, Dumnezeu se ascunde in litera Scripturilor ca in spatele unui val.
Totusi, daca Scriptura, dupa Maxim Marturisitorul, contureaza Intruparea Cuvantului, doar intruparea deplina, Cuvantul facut trup ne da sensul profund al Cartilor Sfinte, pe care Hristos le "recapituleaza" si le implineste.
Doar in Biserica, Trup al lui Hristos, in "tainele" sale (sacramente), si mai ales in Euharistie, crestinul poate intelege "teologia" Scripturilor; altfel spus, in Traditie, aceasta primire a Adevarului in Duhul care cerceteaza tainele lui Dumnezeu si pe care le face manifeste in Biserica.
"Gnoza" ortodoxa, departe de a constitui o contaminare a Evangheliei de catre gnosticism, nu face decat sa continue "epignoza" pauliniana: o cunoastere a lui Hristos care este in acelasi timp comuniune personala si participare ontologica, dar si o cunoastere, in Hristos, a profunzimilor Scripturii si ale Universului - aceste doua trasaturi ale intruparii:
"Taina intruparii Verbului, scrie Maxim Marturisitorul, contine in sine semnificatia tuturor tainelor si simbolurilor Scripturii, precum si sensul ascuns al intregii creatii sensibile si inteligibile. Dar acela care cunoaste tainele Crucii si ale Mortii, cunoaste totodata si ratiunile esentiale ale tuturor lucrurilor. In sfarsit, acela care vede inca si mai departe si care este stiutor al Tainei Intruparii, acela cunoaste sfarsitul pentru care Dumnezeu a creat toate aceste lucruri dintru inceput." (P.G. 3, 90-1108 AB).
Mai profund inca, "gnoza" ortodoxa expliciteaza sensul verbului "a cunoaste" la Sfantul Ioan: pentru acesta intr-adevar "a cunoaste" inseamna a participa, in Hristos, la plinatatea iubirii Treimii.
Astfel, ajungem la celalalt sens al cuvantului teologie, acela al Sfintilor Parinti: este, in acelasi timp, transcendenta inaccesibila a Treimii si contemplarea Sa in slava pe care o raspandeste. Aici se strang toate sensurile cuvantului: prin aprofundarea euharistica a Scripturilor, prin participarea la viata dumnezeiasca.
Metamorfoza ontologiei
Intelectul uman, daca accepta sa moara in decaderea sa, este astfel iluminat de Duhul Sfant. Daca el renunta sa gandeasca Revelatia cu masura sa, el va gandi prin Revelatie intr-o maniera noua si creatoare.
Toata bogatia gandirii umane va fi reluata si retopita in creuzetul Duhului. Deoarece chipul lui Dumnezeu in om este intunecat dar nu distrus prin cadere, "dorinta dumnezeirii, necesitatea comunicarii cu Dumnezeu" (Filaret al Moscovei) fac din filosofie o imensa interogatie.
Parintii greci, mai ales cei capadocieni si Sfantul Dionisie, au transfigurat in lumina Revelatiei toate bogatiile elenismului, incepand de la Niceea, vocabularul ontologiei grecesti este introdus in gandirea ortodoxa. Dar ontologia este folosita astfel in mod "alegoric" (J. Danielou) pentru a exprima taina centrala a revelatiei crestine: aceea a persoanei.
"Distinctiile - identitati" (Vladimir Lossky) pun infiinta doua afirmatii care sunt egal si simultan adevarate pentru credinta, dar contradictorii pentru ratiune: Hristos este Dumnezeu adevarat si om adevarat, Dumnezeu este Unul si Trei - fiinta si energie.
Astfel crucificat, intelectul se deschide revelatiei Persoanei in care se inscrie ontologia. Bizantul mai ales, purificand traditia patristica, a elaborat o incomparabila teologie a comuniunii interpersonale. Esenta desemneaza aici misterul neobiectivabil al Celuilalt, energia - darul pe care persoana il face sa fie totuna cu insasi fiinta sa. Sensul alteritatii si dinamismul prezentei sfarsesc, in palamism, prin a transforma ontologia greaca.
Dogma - intelegere, experienta, slavire
In acest context putem intelege ce semnifica dogma pentru Ortodoxie. Este o definitie facuta cu cainta si care se situeaza in tripla perspectiva a intelegerii, a experientei si a "doxologiei" (= slavire liturgica).
Definirea intervine doar sub constrangerea pericolului, pentru a raspunde unei necesitati practice, precise, pentru a situa o experienta traita, stand in calea interpretarilor eronate. Definitia dogmatica este pur si simplu un boros, o "limita", conturul intelectual, cel mai adesea antinomic sau negativ al adevaratei slaviri si al unirii depline in Domnul.
"Conceptele creeaza idoli ai lui Dumnezeu, intelegerea singura surprinde ceva" (Sfantul Grigorie de Nyssa, P.G. 44-377 D), pe cineva mai degraba.
Antinomica sau negativa, dogma refuza cunoasterea lui Dumnezeu: ea ii permite lui Dumnezeu sa ne cunoasca, sa ne umple cu lumina Sa. Intelegem atunci ca aceasta cale negativa (apofatica), atat de caracteristica teologiei dogmatice a Orientului crestin, nu este mijlocul, ci mai degraba asteptarea si expresia acestei sesizari a intelectului prin har. Prin ea insasi, scrie Palama, "inaltarea prin negatie nu este decat o intelectie a ceea ce pare diferit de Dumnezeu. Dar cei care s-au unit cu aceasta lumina, o canta folosind imaginea acestei dezvaluiri totale: unirea mistica cu lumina ii invata ca aceasta lumina este, supraesential, transcendenta tuturor lucrurilor" (Triade, p. 50).
Dogma apare asadar ca principiu al unei experiente decisive, al unei evidente luminoase in Duhul Sfant. In consecinta, nu este nici o opozitie intre mistica si teologie: "Acela care se roaga cu adevarat este teolog".
Cunoasterea teologica este inseparabila de sfintenie, adica de o schimbare ontologica a celui care cunoaste. A cunoaste inseamna a fi, sau mai degraba a fi cu, a te intalni, adica a te metamorfoza in lumina unei prezente.
"A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este si mai mare lucru a te curata pentru Domnul" (Sfantul Grigorie din Nazianz, P.G. 36-188). "Schimbarea mintii" si "pocainta" se exprima prin acelasi termen: metanoia. "Orice cuvant contesta un alt cuvant" ii placea lui Palama sa spuna: doar "senzatia lui Dumnezeu", inseparabila de credinta, de pastrarea poruncilor sale si de "rugaciunea curata" situeaza omul in evidenta pe care dogma o sugereaza si al carei acces il pastreaza.
Acest aspect practic, experimental, al dogmei ortodoxe explica caracterul sau doxologic - euharistic in sensul deplin al cuvantului. Dogma nu este separata de Liturghie, ea e formulata asemeni unui cantec de lauda si se manifesta prin icoana.
Astfel dogma duce la linistea unirii ("cuvintele care nu se pot spune" intelese de Apostol) prin experienta liturgica pe care fiecare o interiorizeaza intr-o masura proprie.
"Crezul nu va apartine atata timp cat nu-l veti fi trait." (Filaret al Moscovei)
Olivier Clement
-
Viata in Hristos dupa Sfantul Ioan Gura de Aur - Ieromonah Teofan Mada - Recenzie
Publicat in : Religie -
Viata in Hristos
Publicat in : Editoriale -
Invatatura Sfantului Nicolae Cabasila despre unitatea Bisericii
Publicat in : Credinta -
Ortodoxia - conceptia noastra de viata
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.