O intrebare pertinenta, din ce in ce mai des auzita, este si aceasta: mai sunt motivati tinerii nostri sa intre in bisericile ortodoxe si sa isi schimbe modul de viata conform cu ceea ce propune ethosul evanghelic?

Se poate observa, participand la Sfanta Liturghie, ca ponderea persoanelor tinere nu este una imbucuratoare. Desi, deseori, am auzit remarca, mai ales din partea credinciosilor nostri mai in varsta, cum ca tinerii "nu mai sunt atat de credinciosi, precum parintii si bunicii lor", va trebui sa ne intrebam daca, totusi, o parte din vina pentru lipsa acestora de la sfintele slujbe nu vine, macar intr-un mic procent, si datorita comportamentului nostru. Nu o data, din putina noastra experienta, am asistat la adevarate confesiuni ale tinerilor, in alt mediu decat cel eclezial, care afirma cu mahnire ca au intrat cu cele mai bune intentii in sfintele lacasuri, dar, aici, au avut parte de experiente nu tocmai placute. Cu totii stim ce se intampla atunci cand, fara voie, o persoana straina ocupa locul cuiva care vine la acea biserica de mai multi ani. Daca, in necunostinta de cauza, nefericitul a apucat sa treaca prin fata usilor imparatesti fara sa ocoleasca soleea sau "a taiat calea" preotului... Vai si amar de acela! Exista chiar riscul sa fie imbrancit si aruncat afara din biserica. Si, ceea ce este mai grav: faptul ca acela care se repede cu violenta in cel care "pacatuieste", crede ca face un lucru bineplacut inaintea lui Dumnezeu. E pe deplin multumit ca a ferit incinta bisericii de un "sacrilegiu", ca si cum transformarea euharistica nu ar mai fi avut loc pe vecie. Rusinat si umilit, necunoscatorul este obli­gat sa se retraga, nu inainte de a-si face promisiunea ca nicicand nu va mai calca in asemenea loc. "Casta cunoscatorilor liturgisti" poate rasufla acum usurata. "Ereticul" a fost aruncat pe vecie in prapastia deznadejdii. Pana la urma, la biserica nu trebuie sa mearga decat oamenii perfecti, sobri, rigizi, moralisti. Si ce daca Mantuitorul a zis in nenumarate randuri: Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit sa chem pe cei drepti, ci pe pacatosi la pocainta (Marcu 2,17; Matei 9, 12; Luca 5, 31). Este "minunat" ca, pana la urma, putem sa selectam doar ceea ce ne convine din Sfintele Scripturi. Oricum, noi nu avem nevoie de invataturi in plus. Stim totul, ne-am nascut invatati! Desi nu explicit, in realitate acesta este mesajul care transpare dintr-o asemenea atitudine.

Desigur ca aici sunt si cateva exceptii. Mai exista comunitati care stiu sa isi trateze oaspetii, oferindu-le locul, indrumandu-i cu blandete, oferind prin propriile lor exemple maniera comportamentala demna de urmat in edificiul eclezial.

Pe de alta parte, lipsa din bibliotecile bunicilor si parintilor nostri a unei literaturi teologice de calitate si inlocuirea ei cu maculatura pseudo-duhovniceasca, tiparita fara aprobarea unui ierarh ortodox, reprezinta iarasi o mare piatra de poticnire. Mesajului Ortodoxiei, prin esenta dedicat Adevarului, iubirii, libertatii, lu­crarii ascetice moderate si datatoare de viata duhovniceasca echilibrata, i se substituie o imagine pietista, aproape sectara, a scrasnirii dintilor, a iadului, a unui Dumnezeu odios, contabil si legalist, Care se bucura de faptul ca pacatosii ajung in iad, nu inainte de a trece printr-o serie de "filtre" (vami), fara sa mai fie necesara prezenta singurului Judecator - Iisus Hristos, absent in totalitate de la aceste "procese moralizatoare". Pentru orice tanar dezorientat care cauta cu onestitate raspunsuri la angoasele sale interne, este aproape imposibil sa mai discearna intre vocea Scripturii: Dumnezeu este iubire (I Ioan 4,8) si imaginea apocaliptica a celor abandonati in iadul zugravit animistic, loc al celor fara de sanse, vesnic damnati sa arda in flacarile gheenei. Este lesne de observat ca gruparile centrifuge din interiorul Ortodoxiei, quasi-sectare, accentueaza unilateral dreptatea lui Dumnezeu, propunand o morala rigida, mai degraba un cod al bunelor maniere, lipsit de compasiune, in detrimentul iubirii lui Dumnezeu.

Totusi, ca sa nu gresim prin situarea in cealalta extrema, la fel de contraproductiva, si pentru a fi in acord cu caracterul echilibrat al adevarurilor de credinta ortodoxe, trebuie marturisit faptul ca si increderea prea mare in iubirea lui Dumnezeu este un pacat, deoarece nu mai motiveaza persoana umana sa declanseze acel resort interior al schimbarii mintii, al innoirii viziunii asupra lumii. Pentru toti acestia, Iisus Hristos are un mesaj: Cine Ma nesocoteste pe Mine si nu primeste cuvintele Mele are judecator ca sa-1 judece: cuvantul pe care l-am spus acela il va judeca in ziua cea de apoi (Ioan 12,48 ).

Asadar, ramane doar sa vedem daca suntem cu adevarat responsabili in relatia noastra cu aproapele si in ce masura ne incadram in preceptul evanghelic: Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. (Matei 28, 19) Raspunsul la intrebarea care a generat ideea acestui eseu il las la aprecierea cititorilor...

Preot Manuel Rusu

Sursa: Baraganul Ortodox

• Tinerii si Biserica
  Publicat in : Raspunsuri la intrebarile tinerilor - Ortodoxia si lumea
• Constantin Dimo Kirov - Parintele trandafirilor
  Publicat in : Interviuri
• Sfintenia tineretii
  Publicat in : Interviuri
• Ce este credinta?
  Publicat in : Religie