Pe parcursul istoriei, omul incearca diverse forme de a-si organiza societatea, in functie de tintele declarate (bunastarea populatiei, evolutie sociala, dezvoltare tehnica etc.) sau de cele ascunse (propria imbogatire, stapanirea lumii, potolirea setei de putere). Acestea sunt elementele care asigura o dinamica sociala, fiind dublate de nestatornicia umana si neputinta de invesnicire mundana.
Intr-o viziune mai profunda si mai ampla, pe langa aspectele vietii omenesti, mai sunt alte elemente care se interfereaza cu miscarea omului, acele forte supraomenesti, care incep a fi luate in seama chiar si de stiintele care sunt destul de exacte. Raul din interiorul omului se manifesta ca rau si in exerior, antrenand cu sine pe toti oamenii. Astfel, persoana care pluteste in deriva fara o referinta morala, rasfrange asupra tuturor energiile sale negative.
In cartea profetului Isaia sunt prezentate unele realitati care par (sau pareau) imposibile si lipsite de normalitate. Acesta, intr-un ton sibilinic, marturiseste: „Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina" (Isaia 5, 20). Cand lumea spune ca paseste intr-o faza superioara, pare-se ca se adanceste in necunostinta. Reperele auto-depasirii nu sunt alese corect, ci valoarea este rasturnata, ducand la involutie.
Concret, in lumea noastra, Danemarca a adoptat in propria legislatie un proiect de lege prin care Biserica trebuie sa ofere servicii de cununie religioasa cuplurilor formate din barbati sau din femei. Ceea ce a intrat sub acoperisul statului, trebuie sa aiba si binecuvantarea Bisericii. Din 1989, Danemarca a legalizat o forma de parteneriat civil intre persoanele de aceeasi parte. Spiritul liberalist (imoral si batjocoritor) nu s-a oprit insa aici. Biserica Luterana - Biserica de stat in Danemarca, trebuie sa se auto-anuleze. Ea este obligata, conform unei legi imorale creata si sustinuta de unii atei - printre care si ministrul de resort, sa isi nege propria identitate, nemaifiind un reper de moralitate; desi vorbim de o alta Biserica, aceasta trebuie sa isi pastreze, indiscutabil, misiunea de ancora a unei normalitati ontologice. In aceeasi ordine de idei, o persoana fara auz si vedere poate fi numita ministru al artelor, un om suparat de miscare va ajunge ministru al sportului etc. Este absolut normal ca reprezentantul acelei „slujiri" sociale sa lupte impotriva ci, atat din interior, cat si de deasupra.
Argumentele care se opun unei astfel de sfidari a firescului sunt prezente pe toate paletele discutiei. Incepem cu creatia, cand Dumnezeu a facut barbatul si femeia intr-un frumos act de completare. Apoi, in toata sfera vietii biologicului se desfasoara un curs al normalului, pe care nimeni nu-l poate nega, nici macar animalele care isi respecta legea interna. La nivel de institutie, exista anumite reguli de baza care guverneaza si pastreaza continutul si forma acesteia. Multe din aceste legi sunt intrinseci, dupa cum o caramida face parte dintr-o casa si isi arata existenta prin respectivul edificiu. Discutarea pe tema ei este o incercare de rasturnare axiologica, de a spune ca respectiva casa va putea continua sa existe chiar daca vor fi scoase toate caramizile. In aceasta situatie, pot fi urmate doua cai: casa va fi regandita si nu va mai fi Casa lui Dumnezeu, ci casa omului fara de Dumnezeu, ori respectiva casa se va pregati de lupta, in incredintarea ca nici portile iadului nu o vor birui pe ea (Matei 16, 18).
Blasfemiatoarea lege este o alta treapta a deplinei decadente morale. Unora pareau ca acele avertizari lansate de crestinii autentici faceau parte din ipotezele si temerile conspirationiste. Insa se manifesta, din ce in ce mai vizibil, puternice respingeri ale ideilor si trairilor morale. Luptele anticrestine au fost duse fatis sau discret. Cele directe au trezit puternice replici, de biruinta prin credinta martirica. Cele mai delicate se manifesta in timp, amortind constiinta. Daca Biserica a marturisit intotdeauna ca nu acuza niciodata pacatosul, ci asteapta intoarcerea lui, libertinajul nu numai ca l-a lasat liber, ci l-a si incurajat; bunaoara, impatimitul este intotdeauna bun prieten cu cel care ii ofera obiectul posesiunii patimase.
Astfel, Biserica nu a stigmatizat niciodata pe pacatos. Statul laic cu valente atee insa a promovat ne-normalul ca pe normal, fortand pe toti sa creada la fel. Dupa ce a adus sustinerea legala, se pare ca a mai ramas zidul moral. Acesta poate fi distrus prin eradicarea conceptului de moralitate (si a celor care il sustin) sau prin oficiala „intrarea in normal", cei diferiti ascunzandu-se printre cei multi, chiar in locurile de pastare a moralului.
Istoria ne arata nenumarate episoade de prigoana. Apostaziatii se lepadau sub diverse forme, insa Biserica ramanea aceeasi si ii reprimea pe cei care se intorceau, indiferent de cadere. in zilele noastre, lupta a pornit direct impotriva Bisericii si, paradoxal, dupa multe lupte pentru libertate. in plina perioada a libertatii de constiinta si credinta, constiinta este leganata pentru a adormi, iar credinta este fortata la a abdica de langa tronul lui Dumnezeu. Singura solutie, cea veche de 2000 de ani, aste binecunoscuta: intoarcerea cu fata spre Dumnezeu. Solutia lumii cazute este cea pe care o vedem...
Preot Ovidiu Dinca
Sursa: Baraganul Ortodox, iunie 2014
-
Libertate, regalitate, homosexualitate?
Publicat in : Editoriale -
Un nou atac impotriva firii
Publicat in : Editoriale -
Cum au intrat casatoriile gay in Biserica din Danemarca?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.