Ortodoxia si-a prohodit un puternic marturisitor al ei. Unii se vaita ca l-am pierdut. Altii il cinstesc dupa putere si pricepere. Cativa il idolatrizeaza. Dar numai Dumnezeu cunoaste cu adevarat pe slujitorul sau, Arhim. Iustin Parvu. Pentru noi, ar fi bine sa stim macar ca traieste.
Ortodoxia nu este un spatiu al pierderilor. Cu fiecare duhovnic pe care il are, cu fiecare marturie ce se face in numele ei, ea se imbogateste. Creste si traieste din ce in ce mai viguros, spre nemurire vesnica si sfanta. Hristos Insusi starneste ironia celor din jur, cand spune despre o copila decedata ca n-a murit, ci doarme. De aceea, in spiritualitatea Ortodoxa nu prea regasim termenul de mort, ci de adormit. Iar aceasta, tot din dragostea Domnului fata de omul slab si cazut in pacate. Pentru ca rautatea pacatului sa aiba un sfarsit. Iar viata vesnica, un inceput. Din mila Domnului, Parintele Arhim. Iustin Parvu a adormit. Cuvintele sunt slabe pentru a reda complet statura acestui marturisitor al credintei. Un munte de credinta, din care au izvorat rauri de cuvinte vii si mangaietoare pentru multe suflete. Un munte de darzenie, prin care si-a pastrat si aparat valorile hristice, in care a crezut. Acestea ar trebui sa ne fie suficiente pentru a-l socoti un marturisitor, primit acum in bratele celorlalti preoti frati de generatie si suferinta: Staniloae, Cleopa, Arsenie (Boca si Papcioc), si multi, multi altii, episcopi, preoti si credinciosi, care au suferit pentru ca au crezut in valori pe care puternicii zilei le dispretuiau. Mai ales ca in aceste vremuri vedem cum prostitutia spirituala umbla nestingherita, fluturand steagul civilizatiei umane. Dar pana la urma, doar Dumnezeu stie cu adevarat care este statura duhovniceasca a Parintelui.
Noi, cel mult, ne putem manifesta evlavia personala fata de dansul. Desigur, fiecare s-a raportat dupa puterea lui, la adormirea Parintelui Iustin. Unii se vaita ca am ramas fara pastori. Fals si incomplet, caci paradoxal, desi Ortodoxia se traieste personal, ea se invesniceste colectiv. Plecarea de aici a unui duhovnic marturisitor nu este o pierdere, ci un castig, deoarece este o dovada ca poti trece prin viata aceasta si pastrandu-te demn, chiar daca altii vor sa te franga. Ramane doar sa aplici ceea ce crestinismul ne invata, e 2000 de ani, prin scrieri si fapte sfinte. Altii il cinstesc, evocand franturi din viata si cuvintele Parintelui. Bun si util lucru, mai ales pentru noi, cei ce ramanem dupa Parintele. Personal nu l-am cunoscut, am apucat doar odata sa vorbesc la telefon cu sfintia sa, suficient ca sa ma conving ca omul poate ramane integru chiar si sub cele mai cumplite dictaturi. Si ca, uneori, e bine sa nu tulburi delicatetea unui suflet sfintit prin suferinta, pentru a nu starni si mai mare suferinta.
Exista si cativa care-l idolatrizeaza pe parintele, transformandu-l in ideolog politic. Unii l-au dorit un cap al unei revolutii sociale. Numai ca Parintele nu-si dorea manifestatii de strada. Asa cum spunea si Parintele Arsenie Papacioc, alt mare traitor al bucuriei marturisirii crestine, se recomanda o evolutie spirituala fara revolutie stradala. Cea mai buna revolutie, in fond, este cea impotriva slabiciunilor tale proprii, care te arunca spre decadere. Cel mai mare dusman al tau esti tu insuti. Hristos ne recomanda, inainte de toate, lepadarea de sine, nu de aproapele. D-abia cand te-ai invins pe tine, nu te mai poate infrange nimeni. Indrazniti, Eu am biruit lumea, spunea Hristos, vorbind despre lumea pacatului, nu despre lumea din jur. . Exista si cateva discutii in jurul legionarismului Parintelui Iustin si a altor colegi de generatie si suferinta. E foarte greu sa-ti dai seama acum, doar citind texte, cat de mult au fost acesti convinsi sau doar inselati de ideologia legionara duhovnici. In opinia mea, legionarismul isi datoreaza amploarea faptului ca a reusit, in vremuri tulburi pentru romani, sa transforme crestinismul in instrument de propaganda sau ideologie politica. Sau, daca nu, cel putin sa ataseze crestinismul unei platforme politice. Dar Hristos nu poate fi cap de partid, asa ca doar El va sti cat a fost credinta crestina si cat a fost ideologie legionara in viata acestor oameni. De aceea, El singur are dreptul sa-i judece.
Noi doar putem sa culegem ce a fost bun din viata lor, asa cum fac albinele cand zboara printre flori, dupa sfatul Sf. Vasile cel Mare. Pentru ca, in fond, nu este om care sa traiasca si sa nu greseasca. Pentru noi, cred ca daca am avut sansa de a-l avea pe Parintele Iustin (ca si pe ceilalti duhovnici ai generatiei sale), ne ramane datoria de a nu-l pierde. De a nu-l omori. De a-i lasa sa traiasca in mijlocul nostru, prin cuvintele si faptele lor. De a transmite si celor tineri ca, oricata tiranie s-ar naste pe pamant, dragostea si rugaciunea pot fi mai puternice. Ele duc la biruinta Bisericii asupra portilor iadului. Nu razbunarea, nu aruncarea cu pietre, nu cautarea la dosar. Doar dragostea, manifestata liber si sincer. Cum bine spunea Parintele: Omul este liber pe cat de destept este, pe cat de sincer iubeste, pe cat de atasat este de valorile cele inalte ale credintei…Libertatea se cunoaste in discernamantul omului, in capacitatea lui de a alege intre bine si rau. (doxologia.ro) Deci Parintele Iustin traieste, ca fiecare traitor si slujitor al credintei crestine. De aceea il vom pomeni cu dragoste, sarutandu-i dreapta in rugaciune, cu nadejdea (re)vederii la Inviere.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Parintele Eugen Tanasescu
-
Manastirea Petru Voda
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Mormantul Parintelui Iustin Parvu
Publicat in : Pelerinaje -
Hristos a fost legionar?!
Publicat in : Editoriale -
Despre spovedanie si rugaciune cu parintele Iustin Parvu
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.