Perioada de vara, prin excelenta una a concediilor, este perioada in care au loc cele mai multe pelerinaje. Pelerinajul este greu de prins intr-o definitie anume: este o invitatie de a descoperi locuri incarcate de istorie si arta crestina, sansa de a ne inchina la sfinte icoane si moaste facatoare de minuni, un prilej de a lua un sfat duhovnicesc de la parinti imbunatatiti sau, pur si simplu, un mod de a ne manifesta, si printr-o miscare spatiala, nu doar interioara, drept ferventi cautatori de Dumnezeu. Este toate acestea la un loc si mai mult decat atat. Orice pelerin autentic nu se poate intoarce acasa, dintr-un pelerinaj, decat mai bogat sufleteste. Dar efectele benefice le poti identifica nu doar in sfera strict religioasa.

Sociologul Mirel Banica, cercetator stiintific in cadrul Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Romane si autor al unei carti despre „Fenomenul pelerinajelor in Romania contemporana”, publicata chiar anul acesta de editura ieseana Polirom, declara, intr-un interviu recent, acordat „Suplimentului de Cultura”, ca viata sa s-a schimbat dupa cinci ani de pelerinaj: „Am devenit mai rabdator, mai tolerant, am inteles ca Romania pe care o vedem la televizor nu este Romania profunda, am capatat mai multa incredere in oameni si am devenit pelerin, in sensul ca pelerinajele dau mare dependenta. Am devenit mai uman, cred, pe undeva, cu o mai mare intelegere fata de membrii propriului meu popor”. Si, sunt convins ca, abordari diferite, din alte perspective, ar putea identifica numeroase alte beneficii ale pelerinajului.

Pe traseul lor, adesea pelerinii se intersecteaza cu turistii. In fapt, exista chiar un domeniu distinct, revendicat de turismul religios, dar care nu se suprapune decat in parte cu fenomenul pelerinajului. Desi, uneori, au trasee comune si se regasesc intr-un acelasi spatiu, pelerinii sunt usor de delimitat de turistii care pasesc, spre exemplu, pragul manastirilor. Acestia din urma sunt, in genere, persoane fascinate de peisaj sau de frumusetea unei picturi, iar relatia lor cu biserica manastirii se consuma prin imortalizarea pe camera de filmat sau pe aparatul de fotografiat a cladirii, mai degraba decat prin participarea la slujbele ce se savarsesc intr-un lacas de cult. Diferenta dintre un pelerin si un turist ar fi, pe scurt, aceea ca pelerinul urmareste, in primul rand, edificarea spirituala, fiind purtat la drum de credinta in (sau de dorul dupa) Dumnezeu, in timp ce turistul se rezuma la a vizita „obiectivul religios”, cu acelasi interes pe care il are si fata de alte obiective, cum ar fi Castelul Bran sau Palatul Culturii.

Desi nu putem nega un impact financiar pozitiv, afluxul generat de turismul religios are si un efect daunator pentru manastirile care se straduiesc sa pastreze pacea specifica unui loc inchinat lui Dumnezeu. Si, cu toate ca exista afise care indeamna la o atitudine respectuoasa si la o tinuta decenta, am vazut deseori turisti care fumau la poarta manastirii sau care erau nevoiti sa-si acopere picioarele dezgolite de pantalonii sau de fustele scurte cu o bucata de panza oferita la intrare de gazde. Sunt si manastiri, cum e cazul la Sambata de Sus, pe langa care „au crescut” numeroase vile, moteluri, restaurante si locuri de distractie. De aceea, sunt si calugari care se plang ca, desi au intrat in monahism tocmai pentru a se retrage din lume, pentru a avea tihna necesara rugaciunilor si nevointelor duhovnicesti, s-au trezit ca vine lumea peste ei. Si, nu este vorba doar de turisti. Uneori, si afluxul prea mare de pelerini poate sa fie un factor destabilizator pentru o obste monahala. Astfel incat, in loc sa se induhovniceasca inchinatorii si pelerinii, exista un risc foarte mare sa se secularizeze asezamintele monahale, mai expuse afluentei vizitatorilor.

E un pericol despre care se vorbeste la sinaxele staretilor si staretelor din eparhii sau la alte intruniri, unde se cauta solutii care sa reduca impactul celor lumesti asupra monahilor. Intre posibilele masuri care pot fi sau sunt deja luate se numara si cele inspirate din Grecia, unde fie exista o delimitare foarte stricta intre spatiul monahilor si spatiul in care li se permite accesul pelerinilor, fie exista un program de vizitare foarte strict, accesul pelerinilor sau turistilor fiind permis numai intre anumite ore (cum este cazul manastirilor de la Meteora). Cu intelepciune si tact, sunt convins ca astfel de masuri (sau altele asemenea) vor fi luate si la noi.

Nevoia de solitudine
De altfel, in privinta aceasta, ca in toate cele ale vietii unui crestin, model ne este Insusi Mantuitorul. Citind Evangheliile, nu ai cum sa nu remarci faptul ca, adesea, Domnul se retragea in locuri pustii, alegand sa fie complet singur, nici macar cu ucenicii mai apropiati (este vorba despre Petru, Iacov si Ioan, pe care stim ca ii lua langa Dansul in anumite situatii, cum a fost si pe Tabor). Faptul ca mergea sa propovaduiasca „Vestea cea buna” prin cetati, facea nenumarate vindecari si izgonea demoni din persoanele posedate, ca adesea invata multimi ce numarau si cateva mii de oameni (cum a fost la inmultirea painilor si a pestilor in pustiu) tinea de implinirea unei misiuni. Pentru noi, oamenii, a venit pe pamant si era firesc sa fie alaturi de oameni, mai tot timpul celor aproximativ trei ani, cat a durat lucrarea aceasta. Dar, Dumnezeu fiind, stia ca firea omeneasca, pe care Si-a asumat-o la Intrupare, are nevoie sa fie intarita prin momente de rugaciune, in solitudine. Asa incat si noi, chiar daca avem ravna si dragoste de a ajuta pe aproapele, nu putem sa neglijam faptul ca „duhul este osarduitor, dar trupul este neputincios” (Matei 26, 41) si, de aceea, ne intarim cu privegherea si cu rugaciunea, intrand in camara inimii noastre si „inchizand usa” (Matei 6, 6) - adica izolandu-ne fizic de semenii nostri (dar si, conform talcuirilor patristice, „inchizand” toate simturile noastre). Acest lucru este valabil nu doar pentru calugari, ci si pentru mireni. Daca nu avem momentele noastre de „retragere” interioara, exista riscul sa ne risipim in cele din afara, sa ne instrainam de noi insine si sa ne inlumim (adica secularizam).

Pe de alta parte, daca exista pericolul acesta, al secularizarii, mai ales pentru manastiri - ca tinte ale turismului si ale pelerinajelor -, sa nu uitam si de sansa pe care o au aceste sfinte asezaminte. Faptul ca lumea vine intr-un spatiu monahal, fie si din ratiuni turistice, e un lucru pozitiv. E un excelent prilej ca, prin exemplul personal, prin dialogurile purtate cu vizitatorii, monahii sa poata contribui la apropierea laicilor de Biserica. Trebuie sa fii de piatra ca sa nu pleci schimbat sau macar impresionat, cat de putin, de un cuvant spus din inima, de o atitudine smerita sau de o ospitalitate oferita cu multa dragoste.

As evita, asadar, sa fac o impartire foarte categorica intre pelerini si turisti. As spune mai degraba ca exista pelerini si potentiali pelerini. Decat sa frecventeze locuri unde sa le fie alimentate patimile si sa fie expusi la lucruri imorale, evident ca e mult mai folositor ca acesti oameni sa intre in lacasuri de cult si sa intalneasca persoane ce si-au dedicat viata lui Dumnezeu. Si, daca un suflet dintr-o mie ar intra turist si ar iesi pelerin dintr-o manastire si tot ar merita riscul si efortul pe care le presupune deschiderea catre aceasta categorie de vizitatori.

pr. Constantin Sturzu

Sursa: doxologia.ro

.

• Pelerinaj de Anul Nou in Tara Sfanta
  Publicat in : Pelerinaje
• Pelerinaj Grecia - Sfintele Pasti in Corfu
  Publicat in : Pelerinaje
• Pelerinaj in Ucraina si Rusia
  Publicat in : Pelerinaje
• Pelerinaj la Sfantul Munte Athos
  Publicat in : Pelerinaje
• Pelerinaj la Manastirea Prislop
  Publicat in : Pelerinaje