In cadrul Sfintei Liturghii este un moment, inainte de Crez si imediat dupa cantarea "Iubi-te-voi Doamne", cand preotii impreuna slujitori isi dau "sarutarea pacii", un gest de iertare si impacare, care aduce pace si senitatate in slujire, sub forma unui scurt dialog, rostind fiecare cuvintele, unul catre altul: "Hristos in mijlocul nostru.Este si va fi.Totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."
Aceasta sarutare liturgica si imbratisare ritualica exprima fratietate, indeamna la iertare si marturiseste, deopotriva ca, Hristos este Arhierul vesnic, care si prin care aduce si se aduce sfanta jertfa nesangeroasa prin intermediul slujitorilor Sai.
Desigur, sfintitii slujitori isi cer iertare si de la credinciosi, aplecandu-se spre apus catre ei, dintre usile imparatesti inainte de Vohod, la iesirea cu Cinstitele Daruri.
Este frumoasa aceasta iertare care si-o dau unii altora, insa ea are valoare, nu doar formala, daca se realizeaza intr-un mod sincer si in anumite conditii prealabile, cu valoare de fond.
De multe ori insa, oamenii manifesta o forma de scrupulozitate fariseica marcata de gesturi absolut formale, care nu au in background-ul lor vreo urma de sinceritate, de onestitate, de prietenie.
La intrarea in Postul Sfintelor Pasti, am fost usor amuzat si surprins, cand m-am pomenit in fata unui astfel de gest formal, fiind sunat telefonic de un cunoscut, care intr-un fel sau altul imi gresise undeva in trecut .
Aparent gestul parea admirabil, teribil de crestinesc, insa dovedit ulterior primejdios de formal, de gratuit, de dezamagitor.
Mai intai, abordarea mi s-a parut din capul locului nepotrivita. Primele cuvinte incepeau asa."Pentru ca am intrat in Post am sunat sa-mi cer iertare si celelalte." , ca si cum noi trebuie sa ne cerem iertare sau ne amintim de acest lucru, doar cand intram in Post sau inainte de Spovedanie si nu imediat dupa ce am gresit fata de aproapele nostru.
Cand o facem tarziu poate fi prea tarziu, dar daca o facem in al 12-lea ceas mai avem o sansa.Poate fi apreciat efortul, iar daca gestul este miscat de cainta si intoarcere de la pacat, iertarea se cuvine a o da fratelui, noi fiind datori cu dragostea. Daca nu se intampla asa, putem avea cu el doar o "pace stramba", nadajduind ca dreptatea o va face Dumnezeu!
Totusi, consider ca, aceste interpelari, in mod firesc au protocolul lor.Trebuie sa fie o oarecare marturisire in prealabil, o oarecare cainta si mai ales o prealabila indreptare a lucrurilor.
Cata vreme acestea nu exista, ci dimpotriva, ti se tranteste in fata, rece si sec, telegrafic un Iarta-ma.fiind la fel de repede "trimis la plimbare", fara alte marturisiri si sinceritati, care sa vorbeasca despre o dorinta reala de impacare, de schimbare a raporturilor, a atitudinii, etc. efectul poate fi si este unul timid si neroditor in iconomia iertarii. Gestul poate fi interpretat ca fiind unul expeditiv si cu totul teatral, desprins parca dintr-o campanie gen teledon, marca: Sunati-va prietenii,. Votati Evanghelia,. Ajutati-l pe Danut cu un banut.
Pentru a fi credibil gestul iertarii trebuie sa fie patruns de smerenie si sinceritate. Smerenia presupune sa te osandesti mereu pe tine si sa-l indreptatesti necontenit pe aproapele. Altminteri, daca in spatele sau se ascunde o aroganta disimulata, musamalizata de o formala aparenta de regret, un anume complex de superioritate escamotat, care vrea tacit sa marturiseasca: "cel mai destept cedeaza primul", atunci gestul devine respingator, neautentic si fals.
Se intampla intocmai cum se povestea in Pateric, despre o galceava dintre 2 frati vecini de chilie, care dupa o cearta, cel care gresise dorea sa-si ceara iertare. Si tot venind el la usa fratelui, acela nu-i deschidea usa .inimii . pentru iertare si impacare. Neintelegand el aceasta si intreband pe un ava, acela ii talcuieste pricina neiertarii din partea fratelui suparat si a nelinistii din sufletul sau, sfatuindu-l parinteste: Fiule, fa pocainta adevarata si lucrurile se vor indrepta, iar fratele iti va deschide, ca si-a dat seama acela ca, tu formal iti cereai iertare de la el!
Iertarea presupune o impacare, iar impacarea aduce pacea si dragostea intre oameni; insa, aceasta din urma nu se instituie decat dupa o prealabila indreptare a lucrurilor.
Asadar, mai intai este cainta, urmeaza indreptarea lucrurilor, apoi iertarea, imediat vine si impacarea si in cele din urma pacea si dragostea, care este o rasplata si o incununare a acestora. Altfel, in loc de o sarutare a pacii, gestul este incarcat de o dragoste fatarnica, un fel de sarut al lui Iuda, care nu s-a indreptat intru sine, nici in raporturile sale cu Dumnezeu si nici in relatia sa cu fratii, vatamand si nedreptatind in continuare, cu aroganta si atitudinea sa de dispret fata de aproapele.
Diplomatia fariseica, zambetul finut intins pe fata cat o masca si manierismele gratuite nu seamana a Evanghelie si nici iertare si dragoste nu aduc.
Nici Dumnezeu cred, nu acorda iertare deplina cata vreme omul pacatuieste necontenit, ramanand nedezlipit de pacatul sau. Nici la spovedanie, iertarea nu are efecte vindecatoare, cat timp nu se manifesta o dorinta de indreptare a lucrurilor si o fagaduinta in acest sens.
Dascalul pocaintei - Sf. Ioan Botezatorul striga necontenit: "Pocaiti-va, aduceti roade vrednice de pocainta!"(Matei cap.3, 2,8).
Roadele pocaintei sunt fructele care au gustul dulce al bucuriei si al iertarii, al impacarii si al pacii, al dragostei si al sperantei de mai bine. Radacina acestui "pom bun" cu "roade bune" este in inima.
De aceea, daca din inima smerita, curata si zdrobita ne cerem iertare de la Dumnezeu si de la semenii nostri, vom primi si noi iertare din inima si cu toata inima de la ei, caci "ceea ce pleaca din inima la inima se aseaza.", iar ceea ce pleaca din gura vorba ramane.
Preotu Alin-Cristian
.
Despre autor
Pr Alin-Cristian Preotu
Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012
-
Sarutarea iubirii
Publicat in : Liturghia -
Sarutarea de la inmormantare
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.