Ultimul barometru de opinie publica, comandat de Adevarul, confirma trendul de scadere a increderii romanilor in Biserica. Numai ca, dincolo de claritatea cifrelor, avem o zona cam cetoasa: nu prea stim ce se masoara exact si nici ce motive clare duc la scaderea cifrei. Dupa mine, avem o scadere a ceva, numit generic "incredere”, in altceva, numit tot generic, "Biserica”. Ceea ce nu diminueaza, insa, importanta fenomenului.

Aceste dificultati sunt remarcate, partial, inca din concluziile studiului din martie (comandat tot de Adevarul), care spune ca Biserica si Armata nu sunt institutii in sensul in care sunt celelalte in privinta carora am cerut subiectilor sa isi exprime gradul de incredere.

Biserica si Armata, ca denumiri, trimit mai degraba la institutii sociale generale decat la organizatiile corespondente […] In cazul Bisericii, situatia este si mai complicata. Unii respondenti nu fac probabil diferenta intre Biserica si Dumnezeu, deci nici diferenta necesara dintre exprimarea increderii in Biserica, respectiv a credintei in Dumnezeu. In plus, desi marea majoritate a subiectilor sunt crestin-ortodocsi, este de discutat in ce Biserica (ce organizatie) isi exprima increderea persoanele de alte confesiuni: in cultul de care apartin, in Biserica nationala (ortodoxa), aceasta fiind si cea mai vizibila, inclusiv in media sau in ideea generala a bisericii crestine? Asadar, constat ca, din start, specialistii au de-a face cu o situatie destul de complicata, anume definirea foarte clara a termenului de "Biserica”, iar pe cale de consecinta si a marimii masurate de sondaj, adica termenul de "incredere”. Practic, fiecare persoana chestionata a raspuns la ce a considerat el ca semnifica increderea in Biserica. Aceasta poate imbraca diverse aspecte: imaginea publica a Bisericii (BOR sau altele), relatia cu personalul reprezentant al Bisericii, raportul dintre administrarea si invatatura Bisericii, implicarea sau nu a Bisericii in social etc. Astfel, cifrele exprima doar niste pareri subiective, care pot fi interpretate in diverse moduri. Probabil ca asa se explica si o alta cifra neclara, care nu apare in sondaj: diferenta cam mare (31,5%) intre cei 95,4% de cetateni credinciosi (din diverse culte, recensamant 2011) si cei 63,9% de cetateni care au incredere multa si foarte multa in Biserica. Adica o treime din cetateni declara ca sunt credinciosi unui cult, dar nu prea au incredere in Biserica acelui cult.

Posibil ca aici sa se regaseasca credinciosii doar cu numele sau, cum se spune mai nou, credinciosii nepracticanti. Acestia ar constitui zona in care scade increderea romanilor, de la o cota de 75-80%. Situatia este cumva similara si daca luam in calcul alt sondaj, cu cifre cam asemanatoare: 88% dintre romani se considera religiosi, insa ceva mai putini, 75%, merg frecvent la slujbe. Dincolo de acest context cam cetos al sondajului, sa trecem si la motivatiile scaderii increderii. Acelasi sondaj din martie, are cateva explicatii. Fenomenul are legatura cu o exigenta sporita a populatiei in legatura cu intreg ansamblul institutional din Romania. In ceea ce priveste increderea in Biserica, dezbaterile tot mai frecvente din ultima perioada cu privire la rolul social al Bisericii, predarea religiei in scoli, diverse situatii tensionate in care au fost implicati preoti pot fi explicatii conjuncturale ale scaderii increderii in Biserica. Episodul inmormantarii lui Sergiu Nicolaescu, informatii privind faptul ca Biserica Ortodoxa Romana nu mai accepta sa faca slujbe in cimitirele private, declaratiile ferme impotriva botezurilor si nuntilor in aer liber este posibil sa fi redus din capitalul de simpatie al Bisericii. Aceasta desi reprezentantii acesteia au iesit de fiecare data public pentru a explica din punct de vedere al institutiei situatiile respective. Practic, intrarea Bisericii in "cotidian” i-a scazut, cel putin conjunctural, cota de incredere. Ceea ce inseamna ca nu stim prea bine daca scaderea increderii in Biserica (indiferent ce-o fi insemnand aceasta) este temporara sau nu, se datoreaza deciziilor Bisericii sau nemultumirii cetatenilor fata de aceste decizii. Pana la urma, ce presupune increderea in Biserica: ea sa-i faca cetateanului pe plac sau cetateanul trebuie sa se increada in deciziile ei, chiar daca nu-i plac? Greu de stabilit in sondaje. Dar, sa nu fim carcotasi si sa recunoastem ceea ce sondajele arata in mod clar: o scadere a ceva, numit generic incredere, in altceva, numit tot generic, Biserica. Aici putem depista cateva cauze, desigur generice:

1. Scaderea trairii spirituale, provocata de secularizare si materialism. Intr-o societate axata din ce in ce mai mult pe valori materiale, trairea spirituala fie dispare, fie este alterata. Astfel, pare fireasca diminuarea increderii intr-o institutie care are, prin definitie, natura spirituala si comunitara. Tendinta este mai evidenta la generatia tanara si in zona credinciosilor nepracticanti.

2. Cresterea confuziei cu privire la rolul (scopul) Biserici in societate. Democratia atrage cu sine si diversitatea de opinii, ceea ce poate genera incoerenta formularii clare a acestui rol. Unii vor o Biserica a trairilor spirituale, altii vor o Biserica a implicarii practice in social. Unii vor invataturi, altii vor rugaciuni si slujbe. Unii vor clerici traditionalisti, dupa canoane, altii isi doresc clerici mai modernisti, in pas cu vremea. Exigentele populatiei fata de Biserica ar trebui luate in calcul de viitoarele sondaje.

3. Asimilarea, de catre cetateni, a imaginii clericilor cu imaginea institutiei (sau cu divinitatea). Greselile unor slujitori ai Bisericii pot duce, prin generalizare, la parerea ca Biserica greseste, in totalitatea ei (sau ca divinitatea este nedemna de incredere). De aici, ajungem la ingreunarea descoperirii preotilor cu vocatie, care pot spori increderea cetatenilor. Asta presupunand ca isi mai doreste cineva cresterea cotei de incredere.

4. Ratarea indeplinirii, de catre cler, a unor obiective punctuale de strategie pastorala sau misionara, fie ca acestea erau asteptate de catre societate, fie ca ele trebuiau prestabilite de Biserica. Acelasi efect il poate avea si aplicarea de catre cler a unor strategii inutile si nerealiste. Poate ca nu este chiar fantezista ideea ca Biserica sa realizeze, la randu-i, niste sondaje pentru stabilirea viitoarelor strategii pastorale si misionare. Mai cu seama cu cat provocarile cotidiene sunt in crestere.

5. Lipsa unei comunicari eficiente. In fond, ceata de care am scris pana acum ar putea fi spulberata printr-o comunicare mai buna a tuturor actorilor sociali implicati in aceasta poveste. Din nefericire, realitatea arata ca atat in exteriorul Bisericii, dar si in interiorul ei, mai este de lucru la acest capitol. Macar de s-ar renunta la acuzele aduse reciproc si tot ar fi ceva.

De altfel, senzatia ca exista un razboi intre Biserica si societate poate provoca suficienta lipsa de incredere, incat cifrele sa para spectaculoase. Am vazut publicatii care s-au aruncat tendentios sau triumfalist asupra sondajului, functie de raportul editorial cu Biserica. N-am prea vazut insa, la fel de publicata, concluzia sondajului: Topul increderii in institutiile sociale sau private este dominat in continuare de Biserica. Ceea ce poate starni, echidistant, iritarea celor ce nu iubesc Biserica si delasarea triumfalistilor din Biserica.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

.

• Supravietuirea unei natiuni
  Publicat in : Editoriale
• Romania 2050
  Publicat in : Editoriale
• Biserica in lume sau lumea in Biserica?
  Publicat in : Editoriale
• Teologia sociala
  Publicat in : Editoriale