Scaunul de la spovedanie

Scaunul de la spovedanie este locul din care omul primeste de la Dumnezeu, prin preot, leacul pentru bolile sale sufletesti. Daca preotul doreste sa aiba o comunitate dupa chipul lui Dumnezeu, el trebuie sa se afle prezent cat mai des pe acest scaun. Este trist ca sunt biserici in care nu este afisat un orar pentru spovedanie. Tot atat de dureros este si faptul ca intalnesti preoti care trateaza spovedania intr-un mod expeditiv si formal. Si din acest motiv, sunt persoane care au plecat de la acest scaun mai apasati decat au venit.

Duhovnicul este omul iubirii pentru toti. Trebuie sa fie asemeni lui Simon din Cirene, care vazandu-L pe Hristos ca nu-Si mai poate duce crucea, o ia asupra sa. Trebuie sa poarte tainic suferintele credinciosilor. Si o poate face nu prin propriile sale puteri, ci prin Duhul Sfant. De aceea este nevoie de rugaciune. Preotul trebuie sa aiba constiinta ca prin el, Dumnezeu asculta marturisirea. Deci e dator sa o asculte cu bucuria lui Hristos care e mai mare pentru o oaie regasita decat pentru celelalte nouazeci si noua.

Scaunul de la spovedanie nu trebuie privit de credinciosi ca un scaun de judecata, ci ca un loc de tamaduire. Biserica este spital, nu tribunal, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Credinciosul care ajunge in fata acestui scaun, trebuie sa aiba constiinta ca se afla in fata lui Hristos. Si trebuie sa-I vorbeasca ca si cum s-ar afla inaintea mortii sale. O astfel de marturisire va fi sincera si deplina. E trist ca sunt crestini care spun ca nu au ce marturisi. Mitropolitul Antonie de Suroj spunea ca "Daca nu simt cat de pacatos sunt, inseamna ca nu m-am aflat niciodata fata in fata cu Dumnezeu".

Cel care face casa buna cu pacatul, sa ia aminte ca diavolul dupa ce pustieste sufletul omului ii aduce gandul ca Hristos nu-l mai poate ierta. Si pe masura ce hraneste acest gand, ignora spovedania si ajunge la deznadejde. Iar singur, numai cu puterile sale, omul nu poate evita caderea. Insa, prezent la scaunul de spovedanie, el poate simti ca Dumnezeu este parinte, ca nu ia nimanui, niciodata, sansa de a se tamadui.

Sa nu pierdem din vedere ca expresia "scaunul spovedaniei" nu se refera strict la un scaun folosit pentru sedere, ci la faptul ca Taina Spovedaniei prevesteste Judecata de Apoi, "cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul (scaunul) slavei Sale" (Matei 25, 31).

Cel care L-a intalnit cu adevarat pe Hristos in scaunul de spovedanie, nu se va mai infricosa de vederea Sa pe scaunul de judecata.

Adrian Cocosila

.

Pe aceeaşi temă

• Spovedania, incredintare ca suntem iubiti de Dumnezeu
  Publicat in : Editoriale
• Parinte, eu pacate nu am. Nu am furat, nu am dat in cap la nimeni...
  Publicat in : Religie
• Vrednicia duhovnicului si limitele lui
  Publicat in : Credinta
• Lucrarea duhovnicului
  Publicat in : Religie

Publica un articol

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine:

16 Noiembrie 2015

Vizualizari: 5157

Voteaza:

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Scaunul de la spovedanie 5.00 / 5 din 6 voturi. 1 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

Scaunul de spovedanie spovedania marturisirea pacatelor

Comentarii (1)

• ioan zamfir CPostat la 2015-02-10 12:37

  Dintre Sfintele Taine, Spovedania, sau mărturisirea păcatelor este mijlocul prin care preotul pătrunde direct în tainele sufletului credinciosului, ca sfătuitor, mângâietor, învăţător dar şi medic şi judecător. Pentru toate aceste atribuţii, preotul duhovnic trebuie să fie o personalitate deosebită cu însuşiri native, dar şi cele câştigate prin studiu, rugăciune neâiitreruptă. un om duhovnicesc. Taina Spovedaniei a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvintele rostite către Sfinţii Apostoli, după înviere: "Pace vouă!... Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi,..'" şi zicând acestea a suflat asupra lor şi le-a zis: "Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatelele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan20, 19-23). Prin hirotonie, Apostolii au transmis puterea iertării păcatelor episcopilor şi preoţilor, cu sarcina de a îndruma direct pe credincioşi să trăiască creştineşte, după voia şi .poruncile lui Dumnezeu. În Taina sfintei Spovedanii, preotul se înfăţişează în două roluri: de iconom, chivernisitor al tainelor dumnezeieşti (l Cor. 4,1) dar şi în cel de împreună lucrător (colaborator) al lui Dumnezeu (l Cor. 3, 9). Pentru această misiune duhovnicească este necesar ca preotul să posede o serie de calităţi: 1. Calităţi sacerdotale. Pentru a le da altora Duhul Sfânt, trebuie să-l ai tu mai întâi. Deci,se impune calitatea unei vieţi sfinte. Hristos însuşi lucrează prin preot în chip nevăzut, întărind vrednicia preotului şi asigurând eficacitatea primirii Sfintelor Taine. 2. Calităţi morale. Preotul duhovnic trebuie să aibă o viaţă curată şi o credinţă dreaptă şi nestrămutată. El trebuie să se lupte cu patimile, să le biruiască, spre a putea folosi propria experianţă la sfâtuirea penitenţilor. Duhovnicul trebuie să aibă şi ortodoxia credinţei,cit si dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni (l lona, 16) 3. Calităţi intelectuale. Pe lângă o viaţă de sinţenie, duhovnicul trebuie să aiba cunoştinţe teologice şi laice. E mare nevoie să fie un bun cunoscător al misticii creştine.Mai mult, e nevoie să aibă cunoştinţe de psiholigie, de psihanaliză, de biologie şi pedagogie; de dreaptă judecată, cunoştinţe ale inimii. Marele scriitor francez Lamartine despre rostul unui adevărat preot în mijlocul lumii şi al vieţii: „În fiecare parohie există un om care e al tuturor, care e chemat ca martor, ca sfătuitor şi ca sfinţitor în cele mai solemne acte ale vieţii omeneşti. Un om fără de care nici nu ne naştem, nici nu murim; care te primeşte de la sânul mamei şi nu te părăseşte decât în groapă, care binecuvântează sau sfinţeşte leagănul, patul conjugal, năsălia morţii şi coşciugul; un om pe care copilaşii se obişnuiesc să-l iubească şi să se teamă fireşte de el; un om pe care necunoscuţii îl numesc părinte, un om înaintea căruia creştinii îşi aduc mărturisirile lor cele mai grele, lacrimile cele mai secrete; un om care prin rostul lui e mângâietorul tuturor durerilor omeneşti, care vede bătând la uşa sa pe sărac şi pe bogat; cel bogat ca să-şi lase pe ascuns milostenia, cel sărac ca să primească fără să se ruşineze; un om care, nefiind de nici un rang social, ţine deopotrivă de toate clasele, de clase nevoiaşe prin viaţa lui săracă şi prin umilinţa naşterii, de clasele înalte prin educaţia şi ştiinţa lui; în sfârşit, un om care ştie toate, care are dreptul să spună tot şi al cărui cuvânt cade de sus asupra minţii şi inimii omului, prin autoritatea dumnezeieştii lui misiuni. Acest om este preotul".

Adauga comentariu