An de an, sarbatoarea Schimbarii la Fata ne cheama la schimbarea faptelor noastre. Dincolo de minunea prin care Mantuitorul isi arata firea sa divina, exista o semnificatie teologica aplicabila fiecaruia dintre noi: schimbarea spre sfintenie.
Schimbarea este, astazi, un concept foarte vehiculat. Daca vreti, este un fel de emblema a timpului. Aproape tot contextul existentei umane s-a schimbat fata de nu mult timp in urma, sa zicem unul-doua secole: societatea, moravurile, tehnologia, sistemul politic si economic etc. Si aceasta transformare nu da semne ca ar ajunge la vreo finalitate. Practic, nu stim daca exista vreo finalitate sau am intrat doar intr-un cerc vicios. Gen schimbarea schimbarii sau eterna schimbare. Iar motivatia acestei schimbari este, cum altfel, binele. Nu ne-am lamurit insa (sau doar ni se lasa impresia) daca urmarim binele privat sau binele comun. Cu toate acestea, raman doua constante esentiale ale existentei, ce nu se pot schimba: natura omului si divinitatea. Implicit, deci, relatia dintre acestea. Motiv pentru care, orice incercare de schimbare in acest domeniu va cauza profund si, uneori, ireparabil. Ce vreau sa spun? Desigur, Dumnezeu nu se poate schimba. El ramane, etern, Sfintenia absoluta. Cu toate acestea, iata ca vorbim de Schimbarea la Fata a Domnului. Care, metafizic vorbind, este doar consecinta Intruparii lui Dumnezeu, asumarii firii umane de catre Acesta. Schimbarea la Fata a Domnului a fost minunea prin care Mantuitorul Iisus Hristos isi arata cealalta fire a Sa, dincolo de cea umana, firea sa divina, adica Dumnezeu si Stapan al celor vii si al celor morti (care, practic, nu sunt morti, ci doar adormiti pentru un timp, pana la Inviere) prin aratarea lui Moise si Ilie. Prin aceasta, Hristos ne cheama la implinirea propriului destin: unirea cu El, intru sfintenie. Orice incercare de schimbare a acestui destin va insemna ramanerea in moarte sufleteasca. De aceea spun ca natura umana nu poate fi schimbata, nici ca mod de existenta, nici ca scop al existentei sale. Exista, insa, o latura a umanitatii ce poate face subiectul schimbarii si care este cauza schimbarilor pe care noi le provocam in jur: faptele noastre. Ele trebuie schimbate din fapte moarte sau rele in fapte vii sau bune. Cum insa faptele pleaca din credinta noastra, inteleasa ca ansamblu al principiilor de viata pe care le avem, inseamna ca Schimbarea la Fata este, practic, o chemare la schimbarea credintei, in cazul in care ea este nepotrivita. Tocmai de aceea, schimbarile din jurul nostru nu pot avea ca scop decat ajutorarea noastra spre implinirea destinului dat de Creator: sfintenia. Altfel, ce folos de la o schimbare care nenoroceste si sluteste omul? Intreb: Stim unde vrem sa ajungem cu schimbarile pe care ni le propunem?
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
.
Parintele Eugen Tanasescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.