Cu totii ne-am lovit de esec. Unul a picat examenul de admitere la facultate, altul a gresit o reteta de gatit, altcineva nu a reusit sa fie iertator si s-a pierdut cu firea, un altul desi s-a rugat indelung, nu a dobandit rugaciunea inimii, si in acest mod putem continua sa dam diferite chipuri esecului.
Insa daca unii au renuntat sa mai lupte de indata ce au avut parte de nereusita, altii din cauza esecului s-au indarjit si mai mult sa lupte. Nu si-au spus ca e prea greu ca sa iasa invingatori, ci si-au zis ca nu au facut totul.
Cei care au abandonat lupta au fost definiti ca cei lipsiti de speranta sau de credinta, in vreme ce in a doua categorie sunt persoanele care nu au dat niciodata drumul din mana sperantei sau nu au incetat sa mai creada. Si pentru ca multi au avut parte de izbanda dupa unul sau mai multe esecuri, ne face sa spunem ca ori de cate ori cadem, nu avem dreptul sa credem ca vom ramane la pamant. Nu trebuie sa credem ca sunt numai motive de disperare.
Dar sunt persoane care afirma ca "speranta“ e un fel de "Doamne-ajuta“ al ateilor. Aceste persoane considera ca oamenii au reusit sa iasa biruitori, nu pentru ca au sperat, ci pentru ca au crezut. Ei nu spun niciodata "sper in Dumnezeu”, "ci cred in Dumnezeu”. E adevarat ca si atunci cand Mantuitorul l-a tamaduit pe copilul lunatic, nu i-a spus tatalui sa aiba speranta, ci "De poti crede, toate sunt cu putinta, celui ce crede!” (Mc. 9,23). Si eu impartasesc acest punct de vedere.
Speranta lasa loc lenei, pe cand credinta nu. Un crestin nu va spune niciodata in lupta pentru mantuire: "sper ca diavolul sa fie obosit astazi si sa inceteze sa ma mai ispiteasca”, ci va depune neincetat efortul in a avea puterea sa-i raspunda biruind.
Cu cat punem accentul mai mult pe speranta, cu atat lasam mai mult loc norocului sau sansei, in vreme ce persoana care crede, inlocuieste sansa cu a fi pregatit pentru ce se cere. Credinta nu-l face pe om sa se opreasca la el si sa spuna "mai mult de atat nu pot face, e dincolo de puterile mele”, ci sa spuna ca poate preface imposibilul in posibil, prin unirea cu Dumnezeu. E de ajuns sa ne amintim in acest sens de Moise, care traverseaza Marea Rosie ca pe uscat, de Fecioara Maria care naste si ramane Fecioara, etc.
Lumea zilelor noastre arunca de multe ori pe fereastra ceea ce este esential. In continua ei cautare, omoara chipul lumii celei vechi si odata cu aceasta ajunge sa vorbeasca si de moartea lui Dumnezeu. Asa a ajuns sa-i fie mai drag si sa creada mai mult in cuvantul speranta, decat credinta.
E adevarat ca nu-i putin lucru sa speri fata de cel lipsit de speranta, dar e putin lucru fata de cel ce crede.
Adrian Cocosila
-
Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos -
Credinta in viata de apoi in crestinism
Publicat in : Editoriale -
Credinta, conditie primordiala a purificarii
Publicat in : Morala -
Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.