Vineri, Papa Francisc a surprins din nou intreaga lume prin gestul de a se spovedi in Biserica Sf. Petru de la Vatican. Evenimentul insa pune in discutie infailibilitatea papala. Intregul context al gestului Papei este unul de natura sa surprinda. In mod traditional, Papii veneau in dimineata din Vinerea Mare in Biserica Sf. Petru, pentru a asculta spovedania credinciosilor. Insa, Papa Francisc nu a mai asteptat pana atunci, ci a venit in Vinerea trecuta, cu trei saptamani inainte, la celebrarea penitentiala de deschidere a Festivalului iertarii. insasi predica rostita de Papa a fost structurata pe comandamentul crestin al pocaintei, al iertarii si al iubirii: "Cine dintre noi poate sa spuna ca nu este pacatos? Nimeni”. Dar ce a urmat dupa predica a luat pe toti prin surprindere. Probabil, dorind sa exemplifice ca nici Papa nu este lipsit de ispite si greseli, Papa Francisc a mers pe neasteptate si s-a spovedit in fata unui preot, inainte de a merge spre confesionalul pregatit pentru el, unde urma sa asculte marturisirile celorlalti. Sunt convins insa ca gestul nu va ramane fara urmari in cercurile teologice.
Caci, daca un papa merge si se spovedeste, se naste o intrebare: Cum ramane cu infaibilitatea papala? De altfel, pana la Conciliul I Vatican, infailibilitatea papala a fost in Biserica Romano-Catolica un permanent punct de discutie, care a aparut ca un efect al primatului papal. Astfel, dupa Marea Schisma, primatul onorific al Sf. Petru intre ceilalti Apostoli a devenit, in Romano-Catolicism un primat de facto, in care Papa este numit „Vicar al lui Hristos” si detine in Biserica „puterea deplina, suprema si universala, pe care o poate exercita totdeauna in mod liber. Ordinul episcopilor este, de asemenea, impreuna cu capul sau, pontiful roman, si niciodata fara acest cap, subiectul supremei si deplinei puteri asupra intregii Biserici, putere care nu poate fi exercitata decat cu consimtamantul pontifului roman.” (Conciliul Vatican II; „Lumen Gentum” - Constitutia dogmatica despre Biserica, pct 22). Urmarea imediata a acestei decizii a fost ca Papa era vazut ca o persoana infailibila. Conciliul Vatican I va decreta, in 18 iulie 1870, ca deciziile Papei nu pot fi contestate de nimeni, el detinand puterea absoluta, suprema si deplina asupra intregii Biserici. Interesant este ca, desi Papa are prerogative absolute, aceasta decizie a fost votata si de membrii Colegiului Episcopilor.
Este ca si cum Episcopii au decis ca Papa este mai presus de ei. Apoi, Conciliul Vatican II va nuanta decizia, in sensul in care "definitiile pontifului roman sunt ireformabile prin natura lor si nu in virtutea consimtamantului Bisericii, deoarece ele au fost proclamate cu asistenta Duhului Sfant, care i-a fost fagaduita lui in persoana sfantului Petru, si ca, prin urmare, ele nu au nevoie de nicio alta aprobare si nu admit niciun apel la o alta instanta. Intr-adevar, atunci pontiful roman nu se pronunta ca persoana particulara, ci expune si apara invatatura credintei catolice ca invatator suprem al Bisericii universale, invatator in care rezida intr-un mod deosebit carisma infailibilitatii Bisericii insesi” (Conciliul Vatican II; "Lumen Gentum” - Constitutia dogmatica despre Biserica, pct 25).
Asadar, se face o distinctie intre postura Papei, ca persoana particulara si cea de invatator infailibil al Bisericii. Ori gestul Papei Francisc nu face decat sa adanceasca aceasta distinctie, pana intr-acolo incat se poate naste intrebarea: "Poate Papa sa si greseasca, dar sa fie si infailibil in acelasi timp?” Un posibil raspuns am gasit pe Internet, pe un site de apologetica romano-catolica, ce spune asa: "...infailibilitatea se aplica doar la proclamari solemne, oficiale privind probleme de credinta sau morala, si nu la decizii disciplinare sau chiar comentarii neoficiale privind credinta sau morala. Opiniile teologice particulare ale unui Papa nu sunt infailibile, doar ceea ce el defineste solemn se considera invatatura infailibila” (O credinta fara dubii, profamilia.ro). Lucrurile par mai clare, dar se si complica mai mult, pentru ca nu este clar ce delimiteaza opinia particulara a Papei de proclamarile pe probleme de credinta sau morala.
Cine poate spune cat cantareste opinia personala a Papei in decizia lui solemna? Poate Papa sa se "autoconcedieze” din postura de papa, pentru a a avea opinii personale? Ce se intampla cand acestea intra in conflict cu postura papala? Dar nici asa lucrurile nu sunt pe deplin lamurite, pentru ca, in fapt, infailibilitatea papala pune sub semnul intrebarii existenta Colegiului Episcopilor. Daca acest Colegiu nu poate decide fara Papa, dar Papa poate decide fara Colegiu, te intrebi ce rost mai are episcopatul? Ca sa nu mai spun de faptul ca, la o eventuala neintelegere intre Conciliu si Papa, este evident ca Papa isi va putea impune punctul de vedere fara drept de apel. Iata cum, un gest public al Papei Francisc va pune jar in discutiile teologice din Biserica Catolica, mai ales in tabara celor ce nu sustin infailibilitatea papala. Dar noi, romanii, cred ca suntem obisnuiti cu aceasta stare de lucruri. La noi, aproape toti sefii se cred infailibili.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Parintele Eugen Tanasescu
-
Papa Francisc doreste reformarea conducerii Bisericii Catolice dupa model ortodox
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.