Heterosexualii sunt, adesea, oameni cu vederi luminate, progresiste și înaintate. De aceea îi privesc cu simpatie și înțelegere pe gay, încearcă să îi ajute și să le pună la dispoziție tot confortul necesar, așa cum se și cuvine din partea unor oameni care sunt la curent cu mersul istoriei, și vor să compenseze acum umilințele și oprimarea pe care acești oameni le-au suferit cu sute de ani în urmă. Raționamentul unui heterosexual se desfășoară cam în modul următor. „Recunosc că am nevoile mele sexuale, poftele mele, pe care caut să mi le împlinesc. Nu am înclinații homosexuale, dar dacă există homosexuali, atunci e absolut firesc ca și ei să caute să își împlinească nevoile lor sexuale așa cum cred ei de cuviință. Nevoile lor sunt la fel de normale și de firești ca ale mele, eu îi respect și de aceea nu-mi permit să îi judec. E firesc să aibă toate drepturile pe care și le doresc, la fel ca mine. În caz că nu se pot căsători, nu pot adopta copii, sau homosexualitatea nu e privită ca o opțiune egal îndreptățită cu heterosexualitatea, înseamnă că această minoritate greu încercată de-a lungul istoriei este, în continuare, asuprită de retrograzii care nu înțeleg spiritul vremurilor.” Cu un astfel de mod de gândire, oamenii devin promotori ai mariajului gay, și sunt încredințați că fac o treabă foarte bună, se pot odihni liniștiți, cu conștiința că fac un bine omenirii.
Ideile progresiste sună bine pentru o mare mulțime de oameni, sunt seducătoare, sunt în trend. Cu siguranță vor ocupa prim planul în deceniile următoare, vor determina politici publice, vor fi finanțate generos, vor intra în educația copiilor noștri, și probabil le va influența perceperea lumii. Ar trebui însă să vedem puțin și ce consecințe au, ce se întâmplă dacă punem în practică progresismul așa cum este el. Astfel, argumentele pentru căsătoriile gay pleacă de la premisa că există iubire între parteneri, că relația este între oameni maturi, că sunt liber asumate și nu fac rău nimănui. Dacă acceptăm asta, atunci aceste criterii pot fi îndeplinite nu doar de homosexuali, dar pot apărea și situații noi, care încă nu sunt luate foarte în serios. Astfel, o iubire sinceră, între oameni maturi și liberi, poate să existe între o mamă și fiul ei sau între un tată și fiica lui. Ar putea cere și ei să devină o familie, nu? Deocamdată se cheamă incest și este interzis de lege. Dacă însă îndeplinește aceleași condiții ca și căsătoriile homosexuale, care sunt acceptate ca legale, de ce să nu legalizăm și incestul? Dacă permitem căsătoriile homosexuale atunci, conform acelorași criterii care li se aplică și lor, trebuie să legalizăm și incestul. Sau, în continuarea aceluiași raționament, la fel de bine, de ce să limităm numărul partenerilor dintr-o căsătorie la doi? Nu este asta abuziv și represiv? Pot fi trei, patru sau cinci, bărbați și femei în proporții variabile.
Ar putea spune cineva că aceste legături nu sunt cerute de nimeni. Dar să nu uităm că în urmă cu puțini ani nimeni nu cerea căsătorii gay. Urmând un fir logic și firesc, e foarte posibil ca, dacă se legalizează căsătoria gay, să nu mai existe argumente să nu se legalizeze toate celelalte forme de „căsătorie” pe care și le-ar mai putea imagina oamenii. Nu le cere nimeni acum? Au existat cazuri de incest, ca și de conviețuiri de trei persoane, prin urmare legalizarea prin căsătorie a unor asemenea legături poate deveni următorul obiectiv al progresiștilor după ce legalizarea căsătoriei homosexuale se va fi împlinit și vor fi în căutarea unor noi idealuri de atins.
Căsătoria poate însemna orice și oricum, orice fel de persoane și oricâte. Vor fi puse pe același plan legătura dintre un bărbat și o femeie cu legătura dintre doi sau mai mulți bărbați sau femei. Probabil se vor găsi mulți care să aplaude această transformare. Oricum, în familia tradițională existau numai probleme: bărbatul își bătea nevasta și copiii, exista alcoolism, neglijarea educației plozilor. Se va ajunge la lipsa de relevanță a căsătoriei.
Probabil că majoritatea celor care aprobă acum legalizarea căsătoriilor gay nu are în vedere decât o lărgire a sferei de cuprindere a căsătoriei clasice, și nu ia în considerație scenariul în care căsătoria, pentru că poate însemna orice, va deveni irelevantă. Dar dacă se gândesc puțin la consecințele logice ale acceptării căsătoriei gay, vor vedea că aceasta este concluzia firească la care se va ajunge în câtva timp. Pentru Marx și clasicii marxismului, familia este prima formă de exploatare, chiar au încercat să o desființeze în prima fază a revoluției bolșevice, apoi, dacă au văzut că nu pot, au hotărât să o infiltreze. Parțial au reușit, au fost cazuri când soția și-a turnat soțul al Securitate, sau copiii și-au turnat părinții. Însă, în ciuda unor situații izolate, familia a rezistat. Privind la istoria din vremea comunistă, la mărturiile celor ce au pătimit atunci, ne dăm seama că adesea familia a fost un sprijin pentru cei ce au înfruntat sistemul. Iar familia va rămâne o asemenea apărătoare și în cazul unor, din păcate, destul de probabile derive totalitare viitoare. Văzând ce rol de protecție și încurajare are familia, ne putem da seama de ce există unii care o vor desființată. Dar să presupunem că vor urma vremuri calme și nicio dictatură nu va bântui prin acest colț de lume. Și atunci este preferabil ca oamenii să trăiască în familii, dacă se poate mai bine organizate decât sunt în prezent.
Bine, acum obiecția pe care o aduce oricine citește aici este: de ce dacă s-ar legaliza căsătoria dintre doi bărbați sau două femei s-ar desființa familia, când ea doar își lărgește sfera de cuprindere? De fapt, termenul corect nu este că familia se desființează, căci ea va continua să existe, ci că devine irelevantă. Dacă familia nu se mai întemeiază pe legătura dintre un bărbat și o femeie, atunci poate însemna orice. Ceea ce înțelegem acum prin familie va deveni desuet în câțiva zeci de ani, copiii și nepoții noștri vor trăi într-o lume radical diferită de a noastră, care nu știm ce chip va lua. Probabil progresiștii vor vedea o evoluție bună (că nu degeaba își zic ei progresiști, nu?) în timp ce conservatorii vor constata intrarea în colaps a familiei, și nu numai a ei, ci a omului care va rezulta din uniunile benevole care vor exista atunci.
Conflictul care există între viziunea progresistă și cea conservatoare are la bază două antropologii diferite. Pentru progresiști omul se trage din maimuță, este un animal evoluat, și atunci poate deveni evoluția lui poate să continue, adică omul poate deveni și altceva decât este în prezent. Starea omului actual poate fi depășită, de aceea ei acceptă cu ușurință și gender fluid, de pildă, ca și orice transformare a omului sau a societății. De ce ai păstra ceva ca bază a umanității omului, dacă omul e doar un animal evoluat? Poate să evolueze în continuare către noi forme, de care ne putem mândri. În schimb, conservatorii sunt mult mai prudenți. Omul nu este un rezultat al evoluției, ci este creat de Dumnezeu și poartă chipul Creatorului său. Nu putem umbla la acest chip, nu-l putem lăsa să se degradeze, să se animalizeze, să fie un simplu căutător al plăcerii.
Putem alege numai între aceste două variante: omul este un animal sau omul poartă chipul divin în el. În funcție de alegerea pe care o facem, acceptăm orice experiment sau încercăm să păstrăm și să îmbogățim un dat prim fundamental. Astfel, alegerea pe care o avem de făcut la referendum este între progresism și creștinism, între animal și divin. Miza pusă în joc depășește partidul aflat la putere și tot ce mai ține de actualitatea imediată, de foloasele electorale pe care le-ar putea trage unii de aici.
Mi-aș dori ca fiecare credincios să conștientizeze consecințele pe care le va avea actul său de a merge sau nu la vot. Dacă îl va boicota de teamă că va căpăta Dragnea capital politic, atunci va pune interese limitate și pe termen scurt deasupra credinței în Dumnezeu. Va fi ca o apostazie. Credința e mai puțin importantă decât un calcul politic. Pe lângă asta, face și un calcul greșit, căci nu va profita niciun partid sau politician de referendum din moment ce este susținut și de putere, și de partide din opoziție.
Mulți invoca multele probleme pe care le avem: sărăcie în societate, corupție înăuntrul clasei politice, violență peste tot, analfabeți funcțional, uneori cu diplome universitare, manipulare în mass media. Acestea ar trebui să ne preocupe, zic ei, altfel ideea cu căsătoriile gay e o diversiune de la ceea ce este important. Am văzut de multe ori acest argument: referendumul pentru definirea căsătoriei este o atragere a atenției către un subiect minor, în timp ce problemele grave sunt nesocotite. Niciodată n-am priceput cum de oamenii pot aduce un asemenea argument. Faptul că ți se cere să te pronunți la adresa familiei anulează orice alte probleme pe care ți le-ai mai putea pune legat de societatea românească de azi?
E clar că sunt lucruri care merg prost în familia tradițională, la fel și în societatea românească, Biserica are problemele ei mari, de clasa politică nici nu mai vorbim. Dar referendumul trebuie votat de fiecare credincios, căci vorbește de un lucru mai important decât aceste chestii cotidiene, și angajează exact credința fiecăruia. Problemele amintite anterior fac parte din viața noastră zilnică, chiar dacă le ameliorăm ele tot ne vor însoți mereu, sau vor apărea altele asemănătoare. În schimb însă, după ce vezi consecințele în timp ale legalizării căsătoriilor homosexuale, îți dai seama că ai de ales între două viziuni despre om: un animal rațional în căutarea satisfacerii plăcerii sau un purtător al chipului divin care, chiar dacă e aproape șters, mai știe încă în ce direcție să meargă.
Paul Curca
Paul Curca
-
Homosexualitatea
Publicat in : Morala -
Homosexualitatea
Publicat in : Morala -
Homosexualitatea - patima de necinste
Publicat in : Morala -
Primele 10 mituri privind homosexualitatea
Publicat in : Morala -
Casatoria homosexualilor
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.