Coaliția pentru familie a reușit să depună la Parlament un număr record de trei milioane de semnături în favoarea schimbării articolului din Constituție care prevede căsătoria ca legătură între soți în favoarea unei formulări care să prevadă în mod expres că e vorba despre bărbat și femeie. Acțiunea este benefică, în contextul în care se înmulțește presiunea lobby-ului pro-homosexual, dacă această inițiativă cetățenească va fi încununată de succes, iar până în acel moment încă mai este un drum lung de parcurs. Dar ceea ce vedem acum este existența unei mișcări puternice în favoarea păstrării familiei tradiționale în condițiile unor foarte puternice contestări.
Mai vedem însă și o serie de reacții la care, sincer vorbind, nu prea m-am așteptat. O serie întreagă de lideri de opinie open mind, din cei toleranți, gata să-și iubească aproapele, și să-l accepte în toată diversitatea lui, spre deosebire de „troglodiții” înapoiați și „proști”, au început să arunce o serie de invective, pe care cu greu mi le imaginam. În fața adjectivelor lor, atât de veninoase și de înverșunate, mi-am dat seama că tot ce însemna deschidere, acceptare a diferențelor, libertate de a face și a gândi, grija pentru cei care au o altă opinie, nu era decât o apă de ploaie. Ești deschis cu cei care gândesc la fel ca tine, care au aceleași opțiuni, adică noi și ai noștri.
Restul devin niște înapoiați, transbordați inexplicabil din întunecatul ev mediu exact în mijlocul societății deschise, pe care și-au propus să o distrugă. Niște indivizi periculoși, mai ales că sunt mulți și, cel puțin teoretic, ar trebui să se țină cont de ei.
Pentru apostolii corectitudinii politice, democrația e o valoare însemnată. Ce să faci însă dacă, după ei, cei ce reprezintă majoritatea au idei atât de retrograde încât își permit să-și dorească definirea clară a căsătoriei ca legătură între un bărbat și o femeie? Atunci democrația trebuie aruncată la coș, și impuse ideile novatoare, corecte, ale celor înaintați, care au înțeles mersul vremurilor și vor să-l aplice în societatea noastră. Numai că, o asemănare întâmplătoare probabil, la fel au făcut și comuniștii, atunci când au luat puterea, nu conta că erau minoritari, că și-au bătut joc de instituțiile democratice, că au dus la moarte atâția și atâția oameni. Au luat puterea în numele unor idei nobile și au ajuns să transforme țările ocupate în iad. Deocamdată asemănările dintre noii corecți politic și vechii comuniști sunt numai în intransigența cu care își susțin ideologia și în dorința de a o impune și celorlalți. În condițiile își impun punctul de vedere și în politică, să sperăm că în viitor nu vor mai fi și alte potriviri.
Lucrul pe care nu prea vor să-l înțeleagă adepții căsătoriei între homosexuali este că inițiativa cetățenească nu este împotriva homosexualilor. Homosexualitatea a fost dezincrimiată, și acum nu a propus nimeni pedepsirea ei. În țările musulmane e pedepsită cu moartea, fără să se stea prea mult la discuții. În țările creștine (sau care au fost, cândva, creștine) mi se pare suficient să nu existe nicio pedepasă din punct de vedere juridic. În același timp însă, nu o poți numi un lucru dezirabil. În concepția creștină ea rămâne un păcat, așa cum păcat e preacurvia, dar ambele pot fi răscumpărate, le vezi ca patimi cu care lupți la nivel personal, nu le impuni ca firesc prin legile statului.
Nu vrea nimeni să îi oblige la ceva pe homosexuali, nu intră nimeni în intimitatea lor, nu sunt agresați, numai că nu trebuie transformat în lege ceea ce e păcat. Pe această cale, dacă va fi deschisă o portiță, atunci nu vei mai avea cum să te opui legiferăii pedofiliei, incestului, necrofiliei, poliamoriei sau căsătoriei cu animale de companie sau obiecte. Bine, și ce ar putea fi rău în asta vor spune din nou toleranții deschiși la minte? Doar sexul cu copii poate să mai bună ceva probleme, cu toate că și acolo se face un lobby foarte puternic. În rest, orice fel de raporturi, dacă sunt între oameni frumnoși și liberi, asumate, de ce ar putea deranja? Până la urmă, acesta e reproșul suprem care se face adepților familiei tradiționale, că vor să-și impună valorile în mod abuziv și arbitrar, în rândul unor oameni liberi, care sunt deplin conștienți de ceea ce fac. Iar acestei obiecții trebuie să încercăm să-i răspundem.
Problema este că societatea europeană s-a constituit pe baza familiei în care există un bărbat, o femeie, eventual copiii lor. Nu e un model perfect, de-a lungul a mii de ani au fost căsătorii aranjate, subordonarea femeii, sex în afara căsătoriei, ipocrizie burgehză în jurul menținerii aparențelor de onorabilitate. Nu ignorăm imensele probleme care au fost generate de existența familiei tradiționale. Acest model, cu toate suferințele și nedreptățile pe care le-a generat, rezistă de sute de ani, este perfectibil, a permis perpetuarea speciei dar, mai important, a valorilor comune, a idealurilor, a credințelor. Dacă abandonăm modelul clasic de familie, abandonăm și tipul de societate în care trăim, și nu se știe peste ce vom da. E foarte probabil însă să mergem către o societate în care singurele valori vor fi cele ale unui individualism scăpat de sub orice control, care nu va mai da socoteală decât, cel mult, pentru fapte penale, dacă va fi cazul, în rest însă nimeni nu se va simți cu nimic solidar cu societatea din care face parte, un loc în care fiecare va face ce vrea fără să-i mai pese de ceilalți, în care interacțiunile vor fi din ce în ce mai puține și mai slabe. Va fi, cu siguranță, o lume chiar mai urâtă decât a noastră, în care o anomie atotstăpânitoare ne va permite să ne urmărim doar poftele, și nu vom mai rezona cu nimic altceva.
Disputele au fost, ca mai mereu de când s-a inventat comunicarea pe internet, numeroase, aprige și virulente, au fost nenumărate jigniri, oamenii și-au ieșit din fire și au spus vrute și nevrute. Dacă însă încercăm să ne ferim de excese, care există din plin în ambele tabere, vom vedea că disputa nu e legată de homosexuali, oricum un procent mic din populație, din care e posibil ca destui de puțini să simtă nevoia căsătoriei legale. Oricum, trendul era să considere căsătoria un concept desuet, căci, repetau adesea adepții deschiderii și toleranței, iubirea nu ține de acte, nu-i așa? Problema e de maximă importanță, și se referă la re-definirea normalității. Ceea ce până acum era privit ca patimă care se depărtează de obișnuit, dar e acceptată în măsura în care rămâne o treabă privată, la fel ca masturbarea sau curvia, pretinde acum să capete statut legal.
E oarecum de așteptat, dată fiind natura noastră căzută, să existe persoane ale căror înclinații să difere de cele ale majorității. Nu intrăm în discuția dacă aceste înclinații sunt naturale, și atunci devin irepresibile, sau culturale, și atunci se poate discuta dacă există vindecare sau nu. Aceste deviații de la normă au fost tratate cu multă asprime în trecut, sunt privite cu toleranță astăzi, ceea ce mi se pare firesc, dar tendința este să fie impuse ca normalitate și să fie certificate prin lege. Or, deja asta ar modifica prea mult modul în care înțelegem normalitatea, cu consecințe greu de anticipat. Aș vrea să-i asigur pe susținătorii dreptului la căsătorie al homosexualilor că nu e vorba de ură, de neacceptare a celui diferit, de neputința de a te purta civilizat, de a înțelege nevoile naturii umane. E dreptul lor de a face ce vor cu trupul lor, nu vine nimeni să-i verifice în dormitor, cum se indigna un distins comentator, care pare că n-a înțeles natura problemei. Dar nu e cazul să redefinim normalitatea după un mic număr de deviații, căci astfel vom da peste cap tot eșafodajul social, în care deocamdată conviețuim cât de cât suportabil lesbiene, gay, bisexuali, transexuali și, mult mai nebăgații în seamă, heterosexuali.
Paul Curca
Paul Curca
-
Familia crestina intre traditie si modernitate
Publicat in : Religie -
Familia crestina - Parintele Vasile Vasilache
Publicat in : Predici de duminica -
Familia crestina
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.