Despre vrajă am auzit cu toţii. Vrăjitorie, vrajă, poate chiar surâzătoarea vrăjeală - toate se învecinează printr-o sonoritate fascinantă. Se poate strecura chiar şi o „vrajă bună“, cea care, alăturându-se unui termen nobil, pare-se că îşi schimbă sensul. Omul poate fi vrăjit de frumuseţea unui lucru, ba chiar poate cădea vrăjit de iubire. Nu insist cu multiplele sensuri ale termenului; fiecare poate nuanţa. Propun pe cel de-al doilea termen, mai puţin uzitat, cunoscut îndeobşte în mediile teologice şi în discuţiile filosofice: apocatastaza.
Deşi aspectele semantice ale acestui termen fac trimitere la ideea de restabilire a unui lucru în starea iniţială, problematica este mult mai amplă. Ce este şi ce doreşte ideea apocatastazei? Poate vrăji pe cineva? Pare o reală aventură ca cineva să atingă un discurs care a fost tranşat cu mult timp în urmă - trebuie menţionat că această învăţătură a fost condamnată ca erezie la Sinodul V Ecumenic dc la Constantinopol (azi, Istanbul) din anul 553. Ce mai este de menţionat? In cel mai fericit caz, se face un apel la valorile care atunci au fost evidenţiate, traducându-le pe înţelesul lumii actuale. In acele vremuri provocarea era mare, fiindcă mari erau şi căutările; pentru timpurile noastre voi încerca să propun întrebări care să stârnească meditarea, nu răspunsuri deja ambalate.
Apocatastaza propune ca, la sfârşitul lumii, toată creaţia să fie mântuită - cu sau tară voia ei. Pe lângă sfinţi şi îngeri să coexiste, într-o perpetuă bucurie, demonii şi cei răi. Toată creaţia va fi cuprinsă dc bucuria paradisiacă a întâlnirii cu Dumnezeu. Teorie frumoasă, ademenitoare, în perfectă concordanţă cu doctrina corectă politic, proliferată în Europa. Deţinuţii trebuie eliberaţi (chiar dacă nu au executat nicio pedeapsă pentru relele tăcute), pentru a se bucura de grija societăţii. Oare aici este dragoste şi înţelepciune? Aceasta este măsura îndreptării?
Ar spune cineva că Dumnezeu este iubire. Şi ar avea dreptate. Deplină. Iar noi spunem că nimeni nu poate iubi ca Dumnezeu (chiar dacă ar vrea). Propunem ca cel care le vede pe toate prin lupa iubirii să meargă pe drumul Golgotei: să sufere pe nedrept pentru toţi care l-au supărat, să se lase scuipat de duşmani - iar el să se roage pentru ei, chiar să-şi asume moartea în locul duşmanilor. La urmă, să se roage ca Dumnezeu să-i ierte pe vrăjmaşi. Abia atunci - şi nici măcar atunci, fiindcă ar rămâne tot un om limitat - ar încerca să iubească dumnezeieşte. Pe toate acestea le-a făcut Bunul Samarinean, Hristos cel iubitor, care a dat mai multă iubire decât poate suporta lumea (deşi pare un verb greu, dragostea e insuportabilă pentru cel care nu o încearcă; acesta este iadul: nesuportarea iubirii lui Dumnezeu, arderea din cauza bunătăţii lui Dumnezeu, nu arderea de dorul Lui). Cine poate iubi ca Dumnezeu? Cine este mai rănit decât Dumnezeu când cineva nu-L doreşte?
In Vechiul Testament este descris un proroc trimis să prevestească pieirea cetăţii Ninivc: profetul Iona. In viaţa acestuia apare un episod remarcabil. Prorocul ales transmite mesajul lui Dumnezeu: pocăinţa sau pieirea ninivitenilor. Locuitorii Ninivei se pocăiesc, iar Dumnezeu se îndură. Nu şi lona. Acesta se întristează din pricina milostivirii lui Dumnezeu, Care a iertat pe niniviteni (iar profeţia distrugerii nu s-a împlinit - mesaj pentru cei care iubesc mai mult „dreptatea" decât iertarea). Reparaţia este tăcută tot de Dumnezeu, în mod... dumnezeiesc. In plină perioadă de căldură, Dumnezeu îi oferă umbră lui lona printr-un vrej, pe care îl usucă apoi. Iona se întristează pentru uscarea acelei buruieni (capitolul 4 al Cărţii lui Iona), care, dezolat, se supără de moarte. Replica lui Dumnezeu (atenţie: vorbim de Vechiul Testament, timp al dreptăţii; chiar şi aici musteşte preaplinul iubirii lui Dumnezeu) dovedeşte incomprehensibila Sa dragoste: „Şi a zis Domnul: «Tu ţi-ai tăcut necaz pentru acest vrej pentru care nu tc-ai trudit şi nici nu l-ai crescut, care şi-a luat fiinţă într-o noapte şi într-alta a pierit! Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi cu un număr mare de dobitoace?»" (Iona 4, 10-11).
Un simplu episod din marca răsfrângere de iubire peste toţi. Atunci, de ce suferă iadul? Dc ce îngăduie Dumnezeu răul? Fiindcă aşa vrea demonul, respectiv omul. Ideea este conceptualizată în termenul numit teodicee. Răul îşi are sursa în libertatea oricărei persoane, privit ca refuz al binelui. Dumnezeu este prezent pretutindeni, ubicuitatea Sa fiind deplină. Psalmistul David confirmă: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti." (Psalmul 138, 7-8) De ce este suferinţă în iad? Tocmai fiindcă Dumnezeu este respins, iar făptura creată nu îşi află sensul creaţiei: unirea cu Dumnezeu. De aici apar ratarea şi gustul amar al eşecului.
Şi mântuirea? Cert este că Dumnezeu o doreşte cel mai mult pentru fiecare, chiar mai mult decât ne-o dorim noi. însă libertatea este suverană. Se spune că Dumnezeu a oferit raiul unui om mândru pentru o simplă închinăciune făcută în timpul vieţii. Invitat fiind în împărăţia lui Dumnezeu, omul mostru a vrut cel mai înalt loc (cel cuvenit lui Dumnezeu), dar, fiind refuzat - nu putea accepta „orice" loc în rai - a plecat singur în iad, unde a avut „şansa" să devină cel mai mare ...
Dar veşnica suferinţă? Existenţa în veşnicie a omului rău/diavolului rămâne o ultimă şansă oferită dc Dumnezeu, care nu vrea să îşi neantizeze nicidecum creaţia.
Veşnicia se oferă ca răspuns al întrebării lui Heidegger: de ce există mai degrabă ceva decât nimic? Fiinţarea, perpetuu act de iubire divină revărsată peste toţi, dovedeşte dumnezeirea. Iadul dovedeşte libertatea. Veşnicia iadului (numit adeseori focul cel veşnic în Sfânta Scriptură) este o nouă Golgotă a Creatorului, Care priveşte totdeauna cu aceeaşi dragoste faţă de toţi. Noi privim altfel...
Preot Ovidiu DINCĂ
BARAGANUL ORTODOX iulie 2018
-
Mantuirea si aspectele ei
Publicat in : Dogma -
Mantuirea obiectiva privita interconfesional
Publicat in : Dogma -
Mantuirea si indumnezeirea omului
Publicat in : Biserica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.