![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
Daca citim cu atentie despre cine e vorba acolo? Despre cei imbunatatatiti, cei care emana acea lumina, nu despre cei ce o vad, spectatori. Adica despre Sfantul Serafim de Sarov, Parintele Paisie Aghioriul si toti sfintii si traitorii imbunatatatiti. Cum sa fie iudeii si ucenicii care au vazut lumina crestini imbunatatiti, "ajunsi pe cele mai inalte culmi ale virtutii"? Si Decebal a crezut ca in acele pasaje din Sfantul Grigorie e vorba de cei ce privesc, citind gresind prin "cei ce au vazut lumina harului" pe privitori, cand e vorba de calugarii imbunatatiti. E posibil sa nu se stie ce inseamna "imbunatatit". Acest termen se foloseste la cei ce au ajuns la despatimire, adica la sfintenie. Astfel au primit multi din ei si harisme. Nici macar Moise nu este printre cei imbunatatiti care au primit harul (pentru ca nu se Pogorase harul), el avea lumina harului pe chip pentru ca fusese in apropierea lui Dumnezeu, adica statuse in har. E aceeasi situaite cu cei doi ucenici, ai Sfantului Serafim si Parintelui Paisie, care erau si ei in har dar nu pentru ca il aveau ei, ci pentru ca erau in harul emanat de cei doi sfinti. In concluzie, harul acesta se poate vedea ca o lumina, lumineaza doar cei imbunatatiti, il pot vedea toti cei care il privesc pe acel parinte cand lumineaza. Poate sa fie un ateu, un ortodox, un chinez, etc. Dar trebuie si ca Domnul sa ingaduie sa fie vazuta lumina. Se poate intampla si ca unul sa vada si restul sa nu vada nimic, cum e cazul Sfantului Pavel si a insotitorilor lui. |
|