Gol am ieșit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat! (Iov,I,21)

Moartea unei persoane aduce multă durere și suferință familiilor, rudelor şi prietenilor. Durerea și tristețea vor umple atât inima cât și golul lăsat de pierderea acesteia. Moarte și doliu, acestea sunt două concepte indisolubil legate. Doliul reprezintă expresia durerii emoționale iar acesta se manifestată cel mai adesea prin tristețe. Această tristețe este o emoție naturală, necesară și utilă pentru exprimarea sentimentelor.

Dar, pe lângă tristețe, doliul poate aduce stări de abatere, duce la neputința celui rămas de a se mai bucura de evenimentele din viața sa, sau îl poate conduce chiar la retragerea din societate.

O parte din oamenii care pierd o ființă iubită, după o perioadă de suferință, reușesc să-și adune forțele sau își regăsesc pofta de viață deși tristețea după cel dispărut încă mai există. Sunt însă oameni care nu reușesc să se adune și rămân cufundați în tristețe și melancolie pentru mult timp, oameni ce pot fi diagnosticați ca fiind cu doliu patologic.

Doliul nu începe neapărat cu moartea unei persoane dragi. Doliul este purtat mereu de cel ce a rămas, după o separare. Fiecare persoană se confruntă cu propriul său doliu atunci când află că viața unei rude se va încheia sau că cineva drag va pleca în curând. Rămân în urmă speranțe și dorințe neîmplinite sau temerea că cel care rămâne nu va fi capabil să supraviețuiască sau să-și finalizeze cele propuse.

La moartea unei persoane, în primul rând plâng rudele, aceasta fiind expresia pierderii unei ființe dragi. Moartea, această pierdere ireparabilă, este o situație emoțională excepțională. Pentru mulți oameni această stare este privită ca fiind cel mai mare rău pe care și-l pot imagina.

Capacitatea de a supraviețui unei pierderi și de a nu cădea în depresie depinde de mai mulți factori. Pentru a continua viața, în lipsa persoanei dragi, este nevoie mai ales de sprijinul familiei.

Orice despărțire ține de sensibilitatea personală la pierderi a celui rămas, sensibilitate ce poate fi exacerbată de pierderile suferite în copilărie. Un alt factor pentru depășirea depresiei depinde de intensitatea și de durata relației. De aceea doliul patologic apare mai ales la adulți atunci când din viața lor dispare un copil sau partenerul de viață. Un alt factor ce influențează starea celui rămas ține de complexitatea emoțiilor resimțite față de cel pierdut. Tristețea combinată cu alte tipuri de emoții este mai greu de depășit decât tristețea ”simplă”.

Un alt factor de risc îl reprezintă felul în care se produce pierderea. Pierderile brutale, neașteptate, sunt devastatoare pe când pierderile care se produc progresiv dau posibilitatea celui ce va rămâne să se pregătească, dându-i astfel șansa de a depăși mai ușor pierderea.

Pentru a nu cădea în depresie sau deznădejde, sprijinul pe care îl oferă cei apropiați este esențial. De aceea, o persoană izolată din punct de vedere social este mult mai vulnerabilă atunci când se confruntă cu o pierdere.

Despre necesitatea ținerii doliului puteți citi pe CrestinOrtodox.ro.

În orice stat laic se poate declara doliu general, pentru victimele dezastrelor. Însă, în Biserica Ortodoxă nu există o noțiune de doliu. Biserica Ortodoxă prin lucrarea ei mântuitoare pe pământ, ne pregătește pentru o binecuvântată viaţă veșnică.

De ce Evanghelia este numită vestea cea bună? Principalul motiv este că prin Biserică, Hristos ridică lumea decăzută din vina lui Adam iar cei ce primesc pe Hristos devin prin Biserică sarea pământului ,lumina lumii (Matei V, 13-14).

Apostolul Pavel a spus că “Evanghelia” este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani I,16). Vestea cea bună este credința în Învierea lui Hristos, care este mai puternică decât moartea. Când pierdem pe cei dragi, iar rana despărţirii este dureroasă și proaspătă în suflet, e greu de înțeles că persoana dragă, de fapt nu a dispărut, doar sufletul său a trecut într-o ființă diferită, dintr-o lume diferită.

Pentru că noi credem în Cel care a învins moartea este firesc să credem că și noi putem învinge moartea și să ne bucurăm de viața creștină.

Doliul este caracteristic mai ales celor care nu știu că Hristos a biruit moartea, celor care nu se bucură de harul Său sau care nu trăiesc în conformitate cu legile Sale. Prin urmare, la astfel de oameni vom întâlni cea mai cumplită tristețe, durere, disperare și deznădejde. Oricine crede că Hristos este dragoste, că El a cucerit moartea și că toată creația se află în mâinile Domnului, va trece mai ușor peste toate perioadele grele din viață.

Ca și creștini acordăm sprijin familiilor îndoliate pentru că durerea și doliul nu se termină odată cu moartea persoanei. În depășirea depresiei este important ca cei apropiați să-și găsească timp pentru a alina pe cel rămas. Celor care trec prin perioade de pierdere le dorim să nu le fie teamă și să își împărtășească gândurile și sentimentele și cu alte persoane, care pot experimenta dureri mult mai mari.

Părintele Dumitru Stăniloae în “Cultură şi Duhovnicie“ spunea: „Ce poate fi mai paradoxal, ce poate fi mai contradictoriu în sine pentru o minte ce nu vrea să-şi depășească plafonul omenesc, decât ca Cel ce este viața cea fără de moarte să Se cufunde în moarte, ca Cel ce e viață pururea fără de scădere şi fără umbră de întuneric să suporte suprema lichidare de viață şi totala cufundare în întunericul prăpăstios al morții şi al iadului? Şi ce poate fi mai neînțeles decât actul mântuirii noastre, fapta prin care suntem introduși în adevărata viață, să fie moartea Celui ce ne dă viață”.

Angela Agachi
Psihoterapeut, Master în Teologie Ortodoxă
 

.