"DAR DIN HAR" - o poveste de succes
Iuliana Mateescu conduce o firma, are 39 de ani, are doi copii si si-a dorit cu multa insufletire sa poata sa realizeze obiecte cadou cu specific romanesc si cu simbolistica crestin-ortodoxa. Spune despre ea insasi ca este o mamica obisnuita, ocupata, obosita dar in acelasi timp dedicata activitatii pe care o desfasoara si in primul rand, familiei, copiilor ei. Vom afla povestea de succes a Iulianei a carei viata s-a schimbat radical, dupa mai multe incercari, o data cu apropierea de Dumnezeu. Motto-ul ei si al echipei cu care lucreaza este "Dar din Har" si este sugestiv, spune Iuliana, pentru ca a primit un dar de la Dumnezeu, acela de a incerca sa scoata la iveala si sa transpuna intr-o forma deosebita simbolistica crestin-ortodoxa
- Cum s-a produs aceasta apropiere de Biserica, de credinta?
- Cautand o alternativa a lumii acesteia in care nu-ti mai gasesti odihna sufletului si, din momentul in care eu m-am apropiat de Biserica, tot ceea ce a fost urat in viata mea a inceput sa se risipeasca si poate cel mai greu lucru pe care l-am avut de facut a fost sa incerc sa lupt cu mine insami si sa ma dedic unui alt tip de viata, cu mai multa lumina, lumina in sensul de bucurie, de curatie. Am incercat sa-mi gasesc echilibrul inconjurandu-ma de lucruri frumoase, de oameni frumosi si cred ca intr-un fel am reusit pentru ca fiecare zi data de la Dumnezeu o incep cu multa bucurie si de-abia astept sa-mi continui proiectele. O data cu toate aceste lucruri si-n viata mea au aparut oameni minunati.
- Cand a inceput aceasta noua viata?
- La 34 de ani. Ceea ce am cerut eu in acel moment a fost: "Doamne, da-mi ceva sa-mi umple sufletul". Si-atunci Dumnezeu mi-a dat aceasta cale dar n-as putea sa spun ca fara a avea multe ispite si fara o lupta extraordinara ca sa te mentii pe o cale pe care multi nu ar accepta-o deoarece calea catre Dumnezeu este greu, greu de parcurs si bineinteles are caderile ei. Am fost sprijinita de parintii din jurul meu, de parintii duhovnici pe care i-am avut, de rugaciunea altora, de rugaciunea mea. Am reusit sa capat, asa mi se pare, o forta interioara care m-ajuta uneori sa-i ridic si pe cei din jurul meu si mai mult decat atat, zic eu, fiecare incercare te zideste interior iar urmatoarele ispite pe care le traversezi nu mai sunt cu adevarat ispite ci numai praguri pe care le treci cu mai multa usurinta.
- Cu ce va ocupati in mod concret?
- Am inceput cu cateva obiecte confectionate manual, la momentul respectiv niste posete cu ornamentica romaneasca, incrustate, realizand incet, incet un echilibru intre cererea de pe piata, creativitatea si , pe de alta parte, lupta de a putea sa te mentii pe o piata care este destul de dura. Imi spunea o prietena:"Ti-ai ales un drum pe care tu alergi singura". Obiectele pe care le realizam in acest moment sunt din ce in ce mai mult inspirate de lumea Bisericii, cea care tine de cuvantul lui Dumnezeu, de legile Lui si simt din ce in ce mai mult nevoia ca experienta pe care am capatat-o in toti acesti ani , prin obiectele noastre, s-o impartasesc si celor din jurul meu. Concret am realizat obiecte-cadou, le spun asa pentru ca sunt intr-un numar foarte limitat, serii scurte, unele chiar unicat, am incercat sa schimb aspectul cartii religioase romanesti si atunci mi-am imaginat o coperta cu adevarat romaneasca. Am preluat modele din ornamentica noastra, de pe cusaturile romanesti pe care le-am transpus intr-un model aplicat apoi pe-o carte legata in piele. Dar am avut grija sa existe o armonie intre tipul de cruce asociat modelului si scrisul arhaic romanesc. Pentru toate acestea mi-au trebuit multe zile de incercari, au fost reusite si nereusite dar in final am ajuns sa lucram carti pe care le-am personalizat folosind simbolistica din biserica respectiva sau din locul respectiv, asa cum am creat, pentru P.S. Iustin din Maramures, o carte cu ornamente maramuresene, in mod special reprezentari solare, funii, samd. In continuare mi-as dori sa dezvoltam aceasta activitate de legatorie de arta, in adevaratul sens al cuvantului, punand mare, mare accent pe creativitate pentru ca la momentul acesta tehnica exista dar eu simt ca trebuie perfectionata si trebuie dezvoltata ideea de a crea cartea romaneasca, o carte care sa aiba ceva din duhul nostru.
- Am auzit ca una dintre "bijuteriile" realizate in atelierul dvs. a ajuns chiar in mainile Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist...
- Da. P.S. Varsanufie Prahoveanul vazuse deja Bibliile legate in piele cu care am inceput. I-au placut foarte mult si mi-a propus sa gandesc o carte pe care va trebui sa o ofere cadou Parintelui Patriarh de ziua Prea Fericirii Sale, de cuviosul Teoctist. In acel moment mi-am dat seama ca era nevoie de o coperta care, prin aspectul ei sa-ti transmita multa forta. Si atunci m-am gandit ca forta vine cu adevarat printr-o poarta, simbolic printr-o poarta a bisericii. Si am imaginat un model in relief (secretul meu este relieful), o poarta care a fost inspirata de un model al unei usi de altar dintr-o biserica foarte veche de piatra. Si bogatia, stralucirea acestei coperti a fost punctata de pietre pretioase, montate in aur. Frontonul portii a fost acoperit cu aceste bijuterii, culoarea copertii a mers de la nuante de bej catre nuante de verde (culoarea verde este in mod special atribuita puterii), asa, intr-un cuvant, trebuia creata o coperta pentru personalitatea Parintelui Patriarh. In momentul in care eu gandesc un produs este foarte important sa stiu cui i se atribuie pentru ca poti sa creezi ceva care sa fie potrivit caracterului si sufletului acelei persoane. Bineinteles ca nu a intarziat bucuria. Parintele Patriarh a fost entuziasmat si acum prin parintele meu duhovnic, Teofil, tot de la Patriarhie, aflu ca Parintele Patriarh isi poarta cartea cu multa bucurie. La scurta vreme dupa aceea am fost coplesita de atentia pe care mi-au dat-o parintii Bisericii noastre, comandandu-mi carti dupa care ei slujesc. Ma gandeam ca de n-ar fi fost o misiune incredintata mie de catre Dumnezeu nu mi s-ar fi intamplat toate aceste lucruri, pentru ca ele au venit brusc in conditiile in care partea de legatorie am inceput-o abia acum o jumatate de an. Incerc sa multumesc pe toata lumea si sa ofer de fiecare data obiecte, lucrari care sa ramana in sufletul omului si nu-mi doresc neaparat sa apara numele meu ci sunt bucuroasa ca mi s-a incredintat sa fac asa ceva.
- Ma bucur foarte mult ca v-am intalnit si privesc cu mare emotie un album exceptional, lucrat in piele, pe care il vad inainte de a ajunge la destinatie...
- Da, este Cartea de aur a manastirii Radu-Voda din Bucuresti. Carte de aur se numeste cartea de onoare a manastirii. Inainte de a prezenta lucrarile mele, am bucuria sa i le arat parintelui meu duhovnic, parintele Teofil, cu care ma sfatuiesc in ce directie sa plece acele lucrari. Este foarte important sa gasesti omul potrivit care sa se bucure si care sa aiba nevoie de lucrarea ta. In privinta acestei carti m-am intrebat care manastire din Bucuresti ar trebui sa aiba aceasta carte? Doream sa fie o manastire veche, un lacas important din Bucuresti pentru ca, la cat este de somptuoasa cartea si cata personalitate are si cat este de pretioasa, in mod categaric trebuia sa fie intr-o manastire veche. Mai departe sunt convinsa ca vor fi si alte manastiri sau biserici care-si vor dori sa aiba o astfel de carte. Si, cred eu, combinatia pictura pe piele in transparente, cu modele foarte pretioase imprimate pe piele confera aerul unei lucrari unice.
- Parintele staret Nectarie de la Manastirea Radu Voda stie de aceasta carte? O asteapta?
- Stie de aceasta carte si in acest moment banuiesc ca se uita la ceas asteptand sa apar cu ea.
- Ne-ati adus aici si un calendar deosebit. Care este "povestea" acestui calendar?
- Acum un an si jumatate am dorit sa transmit celor dragi, oamenilor din jurul meu, in urma unor experiente pe care le-am trait, poate unele mai placute, altele mai putin placute, am dorit deci sa transmit ideea ca rezolvarea tuturor problemelor noastre, insasi viata noastra nu tine decat de relatia noastra cu Dumnezeu. Privind din exterior o persoana ca mine care are din punct de vedere material tot ce-i trebuie si un standard pe care poate multe femei din aceasta tara si l-ar dori, poate ca te astepti sa vorbesc mult despre lumea mondena, despre vestimentatie, despre plimbari dar eu am simtit la un moment, dat cand m-am rupt cumva de viata asta foarte lumeasca, nevoia de a impartasi celor din jurul meu care sunt foarte legati de partea materiala, de placerea de a trai, nu de bucuria de a trai, am incercat sa le impartasesc din bucuria interioara pe care am primit-o in momentul in care am ales o alta cale in viata. Si vazand mai multe lucrari care s-au facut legate de icoane, de biserici, mi-am dat seama ca eu as fi vrut sa spun mai mult decat atat. Bucurestiul nostru este incarcat duhovniceste de bogatia de icoane, de biserici si manastiri despre care nu se stiu multe lucruri. Si intr-o buna zi am simtit nevoia sa vorbesc despre icoanele si despre bisericile pe unde treceam eu de obicei. N-a intarziat sa apara un om minunat, un fotograf care, poate nu intamplator, a absolvit acum multi ani si Facultatea de Teologie, pe care l-am rugat, fiind pasionat de fotografie (se numeste Laurentiu Tatulescu) sa ma insoteasca si sa ma ajute sa fac niste fotografii la icoane facatoare de minuni. Lucrul acesta l-am facut, l-am anuntat pe P.S. Varsanufie care, cunoscandu-ma si din alte imprejurari, mi-a ingaduit sa intru si sa fotografiez aceste icoane. Nu mi-am facut un plan anume unde voi merge. Stiam cateva locuri dar ceea ce a fost uluitor a fost faptul ca m-au primit cu bratele deschise. Asa ca incet, incet am ajuns in cateva locuri importante din Bucuresti si din jurul Bucurestiului iar pentru ca am o relatie dosebita cu manastirea Viforata care se afla aproape de fosta capitala a tarii, Targoviste, am luat si de acolo cateva icoane care m-au impresionat foarte mult. Dupa ce am facut fotografiile marturisesc ca nu mai aveam odihna interioara pentru ca nu stiam ce sa fac cu ele, in ce formula sa le angajez. Am incercat sa iau legatura cu cativa graficieni, doi dintre ei au si fugit, m-au refuzat. Banuiesc ca exista atata dorinta din interiorul meu incat s-au simtit coplesiti de ceea ce ceream eu.
A trebuit sa mai treaca un an de zile pana cand intr-o zi domnul Tatulescu mi-a aratat un colaj si m-a intrebat daca-mi place. In acel moment am simtit ca noi putem sa ducem la bun sfarsit aceasta lucrare. De ce am spus sa fie un calendar? Calendarul este pretextul acestei lucrari, era o buna modalitate prin care putea sa ajunga la oameni. Daca ar fi fost un mic album simplu sau o carticica, nu s-ar fi aplecat cu siguranta multa lume asupra ei. Dar fiind sfarsitul anului am zis asa:"Doamne, spune-mi ce anume trebuie sa fie aceasta lucrare ca sa poata sa fie primita de cei din jurul nostru, ca sa poata sa impresioneze si sa-l cheme pe omul din lumea laica sa se aplece cateva minute macar asupra citatelor care vor insoti fiecare icoana. M-am gandit ca trebuie sa-l aduc intr-o anumita atmosfera, am cautat niste fundaluri potrivite in asa fel incat cel care va parcurge acest calendar sa se afle ori intr-o biserica, ori intr-o pestera, cum e aceea in care a trait Sfantul Dimitrie Basarabov si, bineinteles, am gandit ca pentru fiecare pagina trebuie sa fie o scurta poveste pentru ca este foarte important sa se stie de unde este icoana, cand a fost adusa in acel loc. Acest calendar, cu puterile mele, poate ca este un amestec de putina istorie, cuvantul lui Dumnezeu, arta si poate stangacia unuia care a pus mai multa dragoste decat profesionalism.
- Cei care vor sa va gaseasca, cum pot s-o faca?
- Prin site-ul nostru www.idacotraditie.ro
- Ce va doriti in contiunare?
- M-as bucura foarte mult sa lucrez intr-o echipa, sa gasesc oameni care sa simta la fel ca mine, sa simta ca ar trebui sa facem mai mult pentru imaginea tarii noastre, sa incercam sa accesam niste programe europene. Este nevoie sa pastram mestesugurile noastre, eu asta incerc sa fac acum (prelucrarea pielii consider ca este un mestesug pe care putini oameni priceputi il mai detin), as vrea sa pregatim tineri pentru aceste mestesuguri care se pierd. Activitatea noastra este preponderent manuala si iti aduce odihna si pace sufletului pentru ca eu insami lucrez si stiu ce simt si ce inseamna sa-i apropiem pe copiii si pe tinerii nostri de aceasta activitate. Traim vremuri cand toti parintii isi doresc pentru copiii lor facultati cu care din pacate nu mai au ce sa faca dupa terminarea studiilor si m-am gandit ca este foarte important pentru cei care au aptitudini, indemanare, talent nativ sa se integreze intr-un mestesug. Cand eram copil existau pe Lipscani toate acele ateliere care acum au disparut. Se inchid din ce in ce mai mult fabricile si chiar atelierele mai mari pentru ca nu mai este cerere pentru lucrul de serie, productiile mari. Si m-am gandit ca piata in Romania este deja cucerita de produsele din afara iar noi cu adevarat nu vom avea concurenta daca vom investi suflet si multa munca in obiecte care sa nu semene cu ceea ce vine din exterior. Ar fi nevoie, cred eu, de oameni care sa fie pregatiti pentru documentare, sa incercam sa realizam obiectul cu specific romanesc dar sa depasim faza aceea de artizanat de taraba. Sunt acele suveniruri de targuri pe care le cumperi cu multa bucurie dar noi trebuie sa incercam sa ne adresam la acea nisa de piata la care eu ma adresez in acest moment. Pe noi ne contacteaza banci, firme mari care au nevoie de obiecte cadou cu specific romanesc pentru exterior si imaginati-va ce-ar insemna sa realizam niste ateliere cu niste tineri priceputi pe care sa-i formam pentru obiectul adus aproape de perfectiune, ce-ar insemna ca cineva care deja simte pulsul pietii sa le poata comercializa si-n acel moment putem sa cream si locuri de munca. Prin mestesug arta, traditia si credinta stralucesc practic laolalta.
Dorina Zdroba - realizator Radio Romania Actualitati
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.