Poate ca unii se vor mira de alegerea invitatului si asocierea lui cu tema interviului: aceea a ingerilo
r. Interlocutorul nostru este dl. Valentin Nicolau, presedintele TVR. Dar nu direct, in aceasta calitate l-am iscodit, ci in cea de dramaturg. Dl. Nicolau, si inainte de a ocupa demnitati publice de rang inalt, a fost „ispitit“ de ingerul bun al literaturii. Asadar, are un trecut scriitoricesc, cu o tema perfect sincrona cu tema generala a numarului nostru. Una dintre piesele sale de teatru are un nume incitant: „Daca as fi un inger“. Nu ne-am putut infrange curiozitatea de a-i pune intrebari d-lui Nicolau legate de acest titlu. Cu atat mai mult cu cat fiecare autor se identifica cu tema aleasa si cu personajele sale. Cat este de sincer cu ingerul sau autorul si demnitarul, veti vedea singuri. Noi am pus doar intrebarile...
-Ati scris o piesa de teatru intitulata „Daca as fi un inger“. Am sa va intreb direct: va pare rau ca nu sunteti un inger?
-Nu cred ca sentimentul de parere de rau este cel care ma incearca. Ma gandesc mai mult din postura mea de om cum ar fi fost... Daca as fi fost un inger in povestea respectiva, in piesa de teatru adica, cu siguranta ca as fi vazut multe alte lucruri pe care oamenii aceia, personajele, nu le vedeau si nu le intelegeau. Rolul ingerului care planeaza asupra spatiului de joc este tocmai de a da intelesuri pe care personajele piesei nu le vad.
-Sa punem atunci intrebarea altfel: ce ati face daca ati fi un inger?
-Daca as fi un inger... bun, m-as tine de fisa postului lor, care este foarte bine intocmita. Nu cred ca ei ies foarte mult din fisa de post - nici nu ar avea cum - pentru ca atributiile lor sunt foarte bine precizate in jurul omului, adica in jurul celui caruia ii aduc servire. Scriu acum o piesa care se va intitula „Taina ingerilor“ si in care imi inchipui ca daca ingerii au atributiuni foarte precise, ei bine, au si o taina. O taina pe care nu o stiu decat ei. Eu mi-o inchipui doar, si anume: faptul ca dragostea dintre doi oameni este consecinta directa a iubirii ingerilor lor pazitori. Aceasta taina a lor ne face pe noi oamenii sa ne intalnim, sa avem povesti remarcabile de viata, sa ne cautam mereu. Viata noastra este rezultatul cautarilor pe care ingerii nostri le au, la randul lor.
-Cum va reprezentati aceste fapturi ceresti? Iconografic sau neconventional?
-Am avut tentatia sa incerc sa dau personalitate vizibila unui inger, reprezentare concreta. Am ajuns la concluzia ca este inutil, pentru ca am vazut oameni care imi trezesc un sentiment de ingeri, care au ceva special si care ma fac sa cred ca ceea ce am vazut era poate chiar ingerul acelui om.
-In fata Televiziunii este o troita, in memoria celor care au murit acolo. Unde credeti ca le-a fost ingerul pazitor in acele momente?
-Momentul acela ramane foarte special. Cred ca a fost un moment in care ingerii erau prea putin pregatiti sa-si apere oamenii. Au fost momente profund rele. Era o plata istorica a unei neputinte de zeci de ani, si poate ca cei mai fragili dintre oameni, cu ingerii lor cei mai delicati, au pierit atunci. Poate ca au supravietuit cei care au fost gardati de ingeri intunecati... De cand am pasit in Televiziune am simtit un lucru foarte straniu. Stau la etajul 11, in biroul in care au stat toti presedintii de dinaintea mea. Am un continuu sentiment de apasare si de-abia astept sa parasesc acest etaj 11 si sa ma mut in alta cladire. E o incarcatura grea in peretii turnului televizinii. Pesemne ca de mult prea multe ori ingerii cei buni au fost izgoniti sau striviti de faptele aproape neumane ale unor oameni, care au avut aici „lucrari“, in sensul rau al cuvantului.
-Din cate stiti dvs., s-a facut vreo sfestanie in institutia aceasta?
-Preoti au fost pe-aici, dar nu cred ca s-a facut o sfestanie cu gandul unei eliberari, de a scoate din fibrele de beton si de fier ale cladirii toata incarcatura aceea rea... S-a intamplat un lucru deosebit cand am schimbat echipa de conducere si am numit Director de Programe pe Titi Dinca, pe care toata lumea il stie ca realizator de emisuni de viata spirituala. A aparut intr-un ziar un titlu dat in bataie de joc: „Numarul doi in televiziune este un popa“. Chiar si din rautatea initiala cu care era scris articolul reiesea ca si din punct de vedere al managementului formal al institutiei aparuse un semn de bine, de „altceva“.
-Aveti vreun inger pazitor caruia sa-i simtiti prezenta?
-Absolut! Si il simt ca pe un gand de dinaintea gandului. Este ceva-cineva care, inainte de a gandi eu, imi gandeste logica unei actiuni sau a unei evaluari. Acest gand are puterea unei perceptii de prezenta, care ma inconjoara si care ma pune in afara unui pericol, altminteri de neevitat. Este ca o camasa, ca o zona tampon intre tine si agresiunea pe care urmeaza sa o suporti.
-Copiii dvs. cred in ingeri?
-Copiii mei au, la aceasta varsta, mai degraba cunoasterea preluata din lecturi. Cred ca intuitia, simtirea ideei de inger o dobandesti odata cu trecerea anilor, odata cu trezirea in aceasta lume deosebit de dura. Este foarte interesant sa-i auzi pe copii vorbind despre ingeri. As asocia la aceasta idee povestea unui copil care a vazut pe un
-Istoria spune, ca o butada, ca atunci cand turcii bateau la portile Bizantului, teologii se certau pe seama sexului ingerilor. Seamana, metaforic vorbind, situatia de atunci cu situatia Romaniei de astazi?
-Netransferata la modul abrupt, da. Cred ca in momentul de fata exista un discurs public paralel, care nu are nici o legatura cu probleme profunde care bat la „portile“ cetatii romanesti. Exista oameni care, asemeni armatelor turcesti, vor distrugere. Altii, frustrati, pare ca stau mai mult cu fata catre ingeri decat spre social. Dar vreau eu sa va intreb: ce era mai important pentru locuitorii cetatii inconjurate de turci? Mie mi se pare ca discutia lor, importanta pentru ei, este o forma de eroism, pe care altii ar cataloga-o drept inconstienta.
-De ce majoritatea persoanelor publice evita discutii serioase despre credinta lor?
-Din doua motive. Unu: pentru ca unii mimeaza credinta, ei numai asa putand fi „recunoscuti“ de poporul credincios. Este o forma de teatralitate, joaca un rol, dar pe care nu il pricep. Cealalta forma - de discretie - este una pe care eu o inteleg cel mai bine. Credinta este un lucru mai discret si mai intim decat orice, chiar si decat amintirile (care sunt strict ale fiecaruia). Eu insumi nu vorbesc cu usurinta despre asta, chiar si acum imi gasesc greu cuvintele... Nu sunt unul dintre cei care ma supun vederii celorlati, facand o
-Ce parere aveti despre instituirea unor neo-sarbatori in
-Acestea sunt deja ciubucuri sociale. Sunt lucruri care incearca sa-si gaseasca si o zona de fundamentare religioasa, dar care nu tin cont ca sunt doar expresii comerciale, de mondenitate sau doar un alt prilej de a mai „inventa“ un eveniment. Ele sunt promovate de catre comerciantii din mass-media si de cei din alimentatia publica. Poate ca un pic de rau aduce sarbatoare asta fortata, dar in nici un caz un pic de bine. Exista in inima omului un Panteon minimal de raportare la sarbatori, la anumite ritualuri. Daca se face prea mare inghesuiala nici nu mai ai posibiliattea unei singularitati, a unei intimitati. Astfel, nu mai ai un eveniment, ci intri in derizoriu si intr-un joc comercial.
A consemnat Razvan BUCUROIU
Lumea credintei, anul I, nr. 4
-
Despre Ingeri - Andrei Plesu
Publicat in : Religie -
Despre ingeri
Publicat in : Religie -
Despre ingeri
Publicat in : Ingeri -
Tacerea ingerilor
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.