Notiuni generale despre programul sau tipicul iconografic
Bisericile ortodoxe nu sunt zugravite la intamplare, ci dupa o anumita randuiala. Exista deci un sistem, un program sau tipic iconografic, care arata pictorilor bisericesti care anume scene sau chipuri sfinte se pot zugravi in fiecare din compartimentele interioare si dupa caz si exterioare ale bisericii, in asa fel incat decorul pictural al oricarei biserici sa alcatuiasca in intregimea lui un ansamblu unitar si logic, inspirat si calauzit de o idee sau un principiu central, coordonator.
Acest program sau tipic iconografic n-a fost fix si uniform, adica n-a fost totdeauna la fel in decursul timpului. El s-a format cu incetul si a variat dupa epoci si regiuni potrivit si cu evolutia arhitecturii religioase, deci in functie de varietatea tipurilor arhitecturale, de dimensiunile bisericilor si suprafata de pictat.
Din sec. VIII-IX inainte - si mai ales dupa sinodul VII ecumenic (Niceea 787) si cel local de la Constantinopol (843), prin care s-a restabilit definitiv cultul icoanelor - fantezia si gusturile personale ale ctitoriilor si ale pictorilor au inceput sa fie puse mai indeaproape sub supravegherea si controlul Bisericii, care dirijeaza de acum inainte evolutia artelor sacre dupa principii riguroase si reguli precise.
Dupa sec. IX adica in perioada posticonoclasta, s-au pus bazele unei noi ere a artei religioase, care se caracterizeaza in iconografie prin formarea treptata a unui program sau tipic iconografic, mai mult sau mai putin fix si stabil, care va deveni obligatoriu pentru toti pictorii si ale carui reguli vor fi inscrise si in Erminiile sau calauzele zugravilor bizantini.
Unul dintre cele dintai monumente bizantine la care se aplica regulile acestui program iconografic este de ex. biserica Theotokos Pharos din Constantinopol, sfintita in anul 864.
Bazele teologice ale programului iconografic
Principiul general sau ideea directoare care sta la baza acestui program iconografic si care fixeaza si randuieste locul fiecarei scene sau figuri sfinte pe peretii bisericii, este conceptia teologica.
Cheia acestei conceptii teologice ne-au dat-o marii mistagogi sau talcuitori ai cultului ortodox, prin explicarea simbolica a locasului divin si a sfintelor slujbe. Dintre acestia cei mai importanti sunt : Sf. Maxim Marturisitorul, marele teolog din sec. VII , Sf. Gherman patriarhul Constantinopolului si arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului in sec. XV.
Dupa acestia distribuirea picturii in ansamblul iconografic al bisericii este determinata (guvernata) adica de rolul sau functia speciala a fiecarei parti a bisericii in cultul (serviciul) liturgic, iar pe de alta, de semnificatia simbolica si mistica a fiecareia din aceste parti. Cu alte cuvinte, decorul iconografic al bisericii trebuie sa fie in stransa legatura cu arhitectura sau formele ei si totodata cu destinatia si simbolismul ei in cultul ortodox.
-
De ce sunt urat pictate bisericile noastre?
Publicat in : Editoriale -
Carti de pictura in Apus, la Rusi si la Romani
Publicat in : Pictura -
De ce pictam bisericile?
Publicat in : Editoriale -
Paul Gherasim
Publicat in : Pictura
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.