Carti de pictura in Apus, la Rusi si la Romani

La catolici, Theoshilul Presbyter a scris, pe la inceputul sec. al XII, un mic tratat despre diferite arte; italianul Cennino Cennini a scris, pe la inceputul sec. 15, un Trattato dela pittura, in care sunt consemnate traditiile si principiile ico­nografice ale pictorilor italieni din epoca prerenasterii. Marele Leonardo da Vinci ne-a lasat si el un Trattato della pittura, tradus si in greceste la 1724, de pictorul grec Panaghiotis Doxaras, care a alcatuit el insusi un tratat despre pictura, compilat dupa cele apusene. Manualele apusene de pictura se deosebesc de cele rasaritene prin aceea ca ele cuprind nu­mai indrumari privitoare la partea tehnica a picturii : culori, amestecul, prepararea si intrebuintarea lor.

La Rusi, se intalnesc de asemenea carti similare Erminiilor grecesti scrise prin sec. 17-18 si numite Podlinnikii (adica originale, modele de imitat sau tipuri iconografice). Ca si cele grecesti ele au circulat in redactari diferite, atat ca cuprins si utilizare, dintre care unele mai vechi si altele mai noi, unele mai concise, altele mai dezvoltate. Caracteristic acestor Podlinnikii este ordinea alfabetica in insiruirea numelor de sfinti si a reprezentarilor descrise care nu se intalneste la cele grecesti, pre­cum si atentia mai mare acordata exemplificarilor prin desene si minia­turi (unele din ele alcatuite aproape exclusiv din ilustratiuni) ; toate dau lamuriri asupra culorilor in care trebuie zugravite diferite parti ale chipurilor si scenelor, ca de ex., la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos : haina de deasupra a lui Ioan, intunecata, cea de dedesubt, albastru-inchis. Ingerii stau in picioare : cel dintai are haina purpurie, cea dede­subt albastra-inchis ; cel de-al doilea are haina albastra-verzuie (ca apa marii), al treilea rosie.

Manuscrise de Podlinniki au circulat si in Tarile Romanesti.

Nu s-au gasit scrieri similare la slavii de sud (sarbi si bulgari).

La Romani au circulat si au fost folosite atat Erminiile grecesti cat si cele rusesti, cum reiese nu numai din Manuscrisele pas­trate, ci si din aplicarea regulilor din Erminii la programul iconografic al vechilor noastre biserici, si din inscriptiile grecesti si slave ce insotesc aceste picturi.

In Biblioteca Academiei sunt trei manuscrise cu textul gre­cesc al Erminiei.

Au fost identificate opt manuscrise romanesti cu traduceri ale Er­miniilor grecesti si toate de data relativ recenta (sec. XIX, sau cel mult ultima jumatate a sec. 18). Ele reprezinta atat redactarea mai veche si mai scurta a Erminiei, cat si pe cea mai noua si mai completa a lui Dionisie din Furna. Se pare ca au existat trei traduceri romanesti diferite, dupa originale grecesti. Dintre cei trei traducatori unul singur isi spune numele, arhimandritul Macarie. Traducerea lui Macarie nu este atat de izbutita, traducatorul este lipsit ele simtul limbii romane si topica lui urmeaza servil pe cea din originalul grecesc, iar vo­cabularul e plin de grecisme sau de incercari neizbutite de a reda pe ro­maneste expresii grecesti greu de tradus.  

Avem si manuscrise cu compilatii din mai multe erminii, ca cea al­catuita de zugravul popa Manolache Halepliu si pastrate in manuscrisul 1759, din Biblioteca Academiei Romane, copiat intre 1833-1835 (compilat din trei erminii).

Pana in 1940 existau doua editii tiparite ale versiunilor romane ale  Erminiei Zugravilor.  Cea dintai a fost tiparita de episcopul Ghenadie Enaceanu, la Bucuresti, 1891, cu titlul Iconografia. Arta de a zugravi tem­plele si icoanele bisericesti, dupa un manuscris copiat la 1841, de zugravul valcean Gheorghe, calugarit spre batranete cu numele de Gherontie shimonahul, in manastirea Cozia (unde, dupa pa­rerea lui Ghenadie Enaceanu, s-ar fi putut face traducerea prescrisa de zugravul Gheorghe). Manuscrisul de 170 file se afla azi in Biblioteca Academiei Romane, manuscrise romanesti sub nr. 2151 si reprezinta una din versiunile anonime ale Erminiei.

Cea de a doua editie, o editie critica, cu caracter stiintific a fost publicata de prof. V. Grecu cu titlul Carti de pictura a bisericii bizantine. Introducere si editie critica a versiunilor romanesti atat dupa redactiunea lui Dionisie din Furna, tradusa la 1805 de arhimandritul Macarie, cat si dupa alte redactari mai vechi traduceri anonime, cu sase planse afara din text, Cernauti, 1936. Aceasta editie cu­prinde mai intai sase planse in reproduceri fotografice a unor pagini din manuscrisele traducerii romanesti ale Erminiei, apoi o introducere dez­voltata  despre originea, manuscrisele, redactarile, editiile si tra­ducerile, vechimea si importanta Erminiilor, in care sintetizeaza materia­lul informativ deja publicat in studiile sale anterioare asupra acestui su­biect. Urmeaza apoi textul traducerii romanesti a Erminiei lui Dionisie, facuta de Macarie si doua anexe, dintre care cea dintai cuprinde textul complet al unei alte redactari anonime, mai scurte si mai vechi, iar a doua, numai un scurt fragment dintr-o alta carte de pictura biseri­ceasca bizantina.  

In afara de traducerile manuscriselor cu text ale Erminiilor, au cir­culat la romani si Erminii sau calauze ale zugravilor in general unele din Podlinnikiile rusesti, adica un fel de caiete numai cu schite desene si mi­niaturi in culori, sau cu modele de pictat pe icoane si in biserici, repro­duse dupa monumente sau originale mai vechi. Sunt cunoscute pana acum doua dintre acestea. Prima este o Carte de pictura bisericeasca a mitro­politului Antim Ivireanul, manuscris din anul 1709, care se afla in fostul muzeu al Acad. Duhovnicesti din Kiev si cuprinde chipurile protoparintilor dupa trup ai Mantuitorului (toata genealogia biblica de la Adam pana la Hristos), facuta de Antim, care era si pictor si care se pare ca a avut ca model un prototip bizantin al vreunei Carti de pictura de acest fel.

O a doua carte in manuscris, de pictura ilustrata, este cea pastrata azi in manuscrisele din Bibi. Acad. Rom. cu nr. 4602 (intr-o stare destul de rea), si nr. 5307, ambele din sec. XVIII-XIX. Ambele ma­nuscrise contin numai desene, unele in culori, cu foarte putin text expli­cativ.     

Manuscrisul lui Radu Zugravul a fost ga­sit pe la 1860 de catre Col. Papazoglu la un batran din schitul Bunea (Dam­bovita), de la care l-a cumparat M. Kogalniceanu, de unde a trecut in Biblioteca Academiei (Gr. Tocilescu, rev. pt. Inst. Arheol. si Fii., V, 1, Buc. 1883, p. 33). Cele mai multe din chipurile si scenele ilus­trate in manuscrisul sau sunt copiate dupa vechile fresce din sec. XIV, ale bisericii de mai sus, care, la data aceea erau inca neacoperite de tencu­iala si de culori si pe care Radu Sin Minai i le-a copiat in caietul sau de schite, inainte de a le reface si zurgavi din nou. La desenele lui Radu Zugravul din aceste manuscrise se adauga in aceleasi manuscrise desene facute de Minai Zugravu, tatal lui Radu, si de Nita sin Logofat din Targoviste precum si Erminia zugravului Avram din Targoviste cu desene din anii 1883-1862.

• De ce sunt urat pictate bisericile noastre?
  Publicat in : Editoriale
• Notiuni generale despre programul sau tipicul iconografic
  Publicat in : Pictura
• De ce pictam bisericile?
  Publicat in : Editoriale
• Paul Gherasim
  Publicat in : Pictura

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: