Putine neamuri de oameni n-au avut locasuri anume in care sa savarseasca cultul public, ci au adorat pe Dumnezeu pe varfuri de munti, prin paduri, etc. Marea majoritate a omenirii, aderentii tuturor religiilor, de la cele mai simple Ia cele mai inalte, la crestinism, au adorat si adora pe Dumnezeu in locasuri speciale, inaltate in cinstea Sa. Astfel, paganii au temple sau capisti in care isi pastreaza idolii si aduc jertfe. Iudeii au avut la inceput tabernacolul sau cortul marturiei, iar mai tarziu templul din Ierusalim si acum au sinagogi. Mahomedanii au moschei si geamii, budistii si brahmanii au pagode, etc., iar noi crestinii, avem biserici.

Biserica, in inteles liturgic, este locasul in care se aduna crestinii, ca sa ia parte la savarsirea Sfintei Liturghii si a celorlalte servicii dumnezeiesti, care formeaza cultul public. Bisericutele construite pe langa biserici mari, ori prin case particulare, spitale, cazarmi, cimitire, etc., poarta numele special de capele sau paraclise.

Orice biserica consta din urmatoarele trei parti: tinda, naos si altar.

Tinda sau pronaosul este partea in care dam, cand intram in biserica. La unele biserici, ea este despartita de naos printr-un perete, la altele prin coloane, iar la altele formeaza un corp cu naosul. Pe peretii ei dinspre miazanoapte si miazazi se picteaza chipuri de cuvioase, ca semn ca aici e locul unde trebuie sa stea femeile, cand vin la biserica. Pe bolti se picteaza Sinoadale Ecumenice, iar pe peretele de apus, de o parte si alta a usii, chipurile ctitorilor bisericii, precum si ale regelui, reginei si episcopului in timpul carora s-a sfintit biserica.

Aici se pastreaza colimvitra sau cristelnita, adica vasul in care se boteaza copiii, steagul sau praporul, unul sau mai multe felinare si se afla masa unde se pun lumanarile.

Naosul sau sanul bisericii este partea de mijloc a sfantului locas, in care sta poporul la rugaciune. El se desparte de altar printr-un perete, acoperit in intregime de icoane, numit catapeteasma sau tampla.

Usile din mijlocul catapetesmei se numesc imparatesti, pentru ca prin ele intra, in vechime, in altar, imparatul sa se impartaseasca si pentru ca de o parte si de alta a lor, sunt icoanele Domnului nostru lisus Hristos si a Maicii Domnului, infatisati ca imparati.

Usile laterale se numesc diaconesti, pentru ca in ele stateau in vechime diaconii si primeau darurile ce se aduceau la altar.

In randul intai de icoane se afla icoanele imparatesti, adica a Domnului nostru Iisus Hristos, spre miazazi si a Maicii Domnului, spre miazanoapte de usile imparatesti. Spre miazazi de icoana Mantuitorului este icoana hramului bisericii, iar spre miazanoapte de icoana Maicii Domnului este icoana Sfantului Nicolae.

Deasupra usilor imparatesti se afla chipul cel nefacut de mana al Mantuitorului Hristos. Icoana aceasta infatiseaza capul lui lisus facut pe panza si aminteste de mahrama pe care s-a intiparit fata lui Iisus, cand Veronica, o femeie pioasa i-a intins-o sa se stearga de sudoare, in drumul spre Golgota.

In al doilea rand vin icoanele praznicelor imparatesti, ca: Nasterea Domnului, Botezul, intampinarea, etc., iar in mijloc este Invierea Domnului sau Cina cea de Taina, aceasta din urma ca semn ca in altar se savarseste Sfanta Euharistie, randuita de Mantuitorul la Cina cea de Taina.

In al treilea rand sunt asezate icoanele Sfintilor Apostoli cu Sfanta Treime, sau cu Domnul nostru lisus Hristos ca imparat, in mijloc.

In al patrulea rand sunt icoanele proorocilor, iar la mijloc Maica Domnului, tinand in brate pruncul prezis de ei.

Deasupra catapetesmei este Crucea, pe care e zugravit Domnul rastignit, avand de-a dreapta si de-a stanga pe Maica Domnului si pe Sfantul Evanghelist Ioan, tristi, cum erau la picioarele crucii pe Golgota.

Pe peretii naosului, incepand de la Altar, se zugravesc mai intai chipurile mucenicilor si apoi ale cuviosilor, ca pilde de viata pentru credinciosi. Pe bolta de miazazi, de deasupra ferestrei, se picteaza Nasterea Domnului, pe cea de miazanoapte invierea Domnului, la colturile turlei Sfintii Evanghelisti, pe peretii ei liturghia cereasca, iar pe plafon, chipul Iui Dumnezeu-Tatal, atottiitorul, sau a lui Iisus Hristos, numita Pantocrator.

In naos se gasesc doua sfesnice cu cate 3 lumini, numite imparatesti - pentru ca sunt asezate in fata icoanelor cu acelasi nume -, policandrul, amvonul, iconostasul, jiltul regal si cel arhieresc, stranele cantaretilor si ale poporului.

Altarul este partea dinspre rasarit a bisericii. Numele ii vine de la cuvantul latinesc altar, care inseamna loc inalt si este, intr-adevar, cu o treapta sau doua mai sus decat naosul, in el se savarseste Sfanta Liturghie, se pastreaza Sfanta impartasanie si intra numai sfintitii slujitori. Sfantul Altar este partea cea mai insemnata a bisericii.

In altar se afla Sfanta Masa, facuta din piatra si asezata in mijloc. Pe ea sunt asezate o multime de obiecte sfinte, ca: Sfanta Evanghelie, Antimisul, Chivotul, etc. Proscomidia, in forma unei adancituri sau pesteri in zidul de miazanoapte al altarului, este locul unde se pregatesc in timpul Utreniei, elementele Sfintei Euharistii si se pastreaza vasele sfinte, impreuna cu sfintele acoperaminte. Diaconiconul este o camera in care se pastreaza vesmintele sfinte; sintronul sau scaunul cel de sus este un scaun inalt, la rasaritul altarului, cu mai multe scaune imprejur, pe care stau arhiereul si preotii liturghisitori in timpul citirii Apostolului, inchipuind pe Mantuitorul inconjurat de Sfintii Apostoli.

Pe peretii altarului se zugravesc sfintii Ioan Gura de aur, Vasile cel Mare si Grigore Dialogul, autorii celor trei Sfinte Liturghii, care se oficiaza in biserica noastra, iar daca e loc si arhidiaconii Stefan si Laurentiu. La proscomidie se picteaza Nasterea Domnului, ori Iisus Hristos ca prunc intr-un potir, inchipuind Sfanta impartasanie, sau pogorarea Domnului de pe cruce. Pe bolta de deasupra Sfintei Mese se zugraveste Sfanta Fecioara, stand pe tron, cu Pruncul Iisus in brate, inconjurata de ingeri.

Cimitirele sunt locuri in care se ingroapa mortii.

Cuvantul cimitir este de origine greceasca si inseamna loc de dormire sau de repaos. Astazi, ca si in primele veacuri ale cretinismului, cimitirele trebuie sa fie afara din sate sau orase, pe cand pana de curand, mai ales Ia noi romanii, mortii se inmormantau in jurul bisericilor, iar voievozii, ctitorii bisericilor, arhiereii si preotii se ingropau si in biserici. Cimitirele trebuie imprejmuite si mormintele ferite de profanare si ingrijite pentru cinstea si dragostea ce trebuie s-o purtam celor raposati.

• Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite
  Publicat in : Viata liturgica
• Sfanta Liturghie
  Publicat in : Viata liturgica
• Sfanta Liturghie, cerul pe pamant
  Publicat in : Religie
• Raportul dintre Misterul Cultic si Sfanta Liturghie
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: