"Bataia e rupta din rai." Cat de cunoscut ne este acest cuvant! Cu toate acestea, imi vine insa in minte urmatoarea intrebarea: Oare chiar e rupta din rai bataia, caci ce legatura are bataia cu raiul?

Cu toate acestea, e posibil sa existe o legatura intre bataie si rai.

Mai inainte insa, este de trebuinta a defini foarte bine notiunea numita "bataie". Cand spunem "bataie", nu ne referim aici la chinuri trupesti epuizante, ori la maltratari corporale lipsite de orice umanitate. De asemenea, "bataia" amintita aici nu izvoraste nici din ura, nici din manie, nici nu este sustinuta de o sete de violenta.

"Bataia cea buna", despre care voi aminti in cele ce urmeaza, este numita "buna" prin faptul ca ea se aplica din dragoste, la vreme potrivita si cu mult discernamant (cu intelepciune, iar nu din istinct).

Am auzit spunandu-se ca "din dragoste nu poate izvora bataia", insa ce a facut Dumnezeu cand Adam si Eva au incalcat porunca, in rai fiind? Oare nu i-a pedepsit, alungadu-i din rai si pedepsindu-i a se osteni pe pamant, in nenumarate nevointe? Ba da. Deci, dupa cum la Dumnezeu nu poate exista rautate, vedem ca nu din rautate, ci din iubire i-a pedepsit Domnul pe cei dintai oameni, spre inteleptire si indreptare, ca sa nu se inmulteasca raul. Iar "bataia cea buna" este o forma de pedepsire.

Bataia a aparut astfel atunci cand omul "s-a rupt din rai". Cand a gresit, spre a nu se adanci si mai mult in greseli, omul a fost pedepsit. Bataia nu are nici o legatura cu vietuirea in rai, insa dupa caderea lui Adam din rai si pana la sfarsitul lumii, aceasta isi gaseste locul ei in lume, atata timp cat nu ajunge unealta a diavolului, lucratoare prin patimilor oamenilor.

"Bataia", inteleasa deci ca act degradant, prin care un om produce deliberat dureri fizice unui alt semen de-al sau, fie el copil sau adult, umilindu-l si atat, este de fapt o lucrare diavoleasca, manifestand mandria, egoismul si rautatea celui care bate. Nu vom vorbi insa acum despre aceasta.

Bataia si pedeapsa cea spre inteleptire, in Sfanta Scriptura.

Bataia "cea buna", cea izvorata din dragoste, la vreme si cu multa intelepciune, apare ca indemn, atat in Vechiul Testament, cat si in cel Nou.

"Cine cruta toiagul sau isi uraste copilul, dar cine-l iubeste il cearta la vreme" (Pilde 13, 24) Prin cuvantul "toiag" se arata dreapta masura, care nu urmareste chinuirea trupului, ci indreptarea comportamentului, care nu distruge trupul si psihicul, ci care cauta linistirea si venirea in fire a celui pedepsit.

Nimeni nu obliga la folosirea "taiagului", oricat de incet s-ar manifesta pedepsirea, insa atunci cand copilul se inrautateste, molipsindu-se fie de la ceilalti, fie de la fire, un parinte iubitor va folosi mustrarea cu cuvantul, iar unde este nevoie si "toiagul" (palma la fund), la vreme potrivita.

"Nu cruta pe feciorul tau de pedeapsa; chiar daca il lovesti cu varga, nu moare. Tu il bati cu toiagul, dar scapi sufletul lui din imparatia mortii." (Pilde 23, 13-14) Prin folorirea cuvantului "varga", se arata masura pedepsei, care nu este una distrugatoare, ci numai una povatuitoare, spre indreptare si inteleptire fata de greselile comportamentale. Parintele care isi lasa copilul sa faca ce vrea, intelegand (gresit) prin aceasta o forma de iubire, este asemeni ucigasului de suflete.

"Cum calul neimblanzit ajunge naravas, asa si un copil lasat in voia lui ajunge rau-crescut." (Iisus Siarah 30, 8) Se cere parintilor o privire foarte atenta asupra comportamentului copiilor lor, spre a nu vedea prea tarziu faptele cele rele, prinse in vietuirea acelora. Cu cat se povatuieste mai din timp copilul, cu atat el va fi ferit de rataciri pe calea vietii sale.

Sfantul Apostol Pavel aminteste si el acest aspect din pedagogia copiilor, punandu-l chiar pe seama lui Dumnezeu, care din iubire ne mustra si "ne biciuieste" cu greutati, spre indreptare.

"Si ati uitat indemnul care va graieste ca unor fii: "Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El. Caci pe cine il iubeste Domnul il cearta, si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste".

Rabdati spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste? Iar daca sunteti fara de certare, de care toti au parte, atunci sunteti fii nelegitimi si nu fii adevarati.

Apoi daca am avut pe parintii nostri dupa trup, care sa ne certe, si ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atat mai vartos Tatalui duhurilor, ca sa avem viata? Pentru ca ei, precum gaseau cu cale, ne pedepseau pentru putine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca sa ne impartasim de sfintenia Lui.

Orice mustrare, la inceput, nu pare ca e de bucurie, ci de intristare, dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii."  (Evrei 12, 5-11)

"Bataia copilului nu este pedeapsa aspra sau bataie abuziva, ci un simplu suport fizic negativ, adica un bat sau un betisor. Orice psiholog bine instruit, cu o pregatire solida in teoria invatarii, va intelege imediat intelepciunea unui astfel de sfat si eficacitatea acestuia. In plus, el va mai intelege ca un astfel de suport negativ trebuie sa implice doar formele blande ale fortei fizice (durerea puternica, impiedicand de fapt invatarea) si ca, odata ce un tipar comportamental a fost modificat prin aceasta metoda, o astfel de forta nu mai e necesara. In esenta, atunci cand este corect aplicata, bataia nu este abuziva, ea nereprezentand altceva decat o afirmatie despre formarea unui comportament corespunzator la copii, inca de la o varsta frageda, prin forme de invatare recunoscute - suportul negativ - intr-un context in care dragostea si atentia reprezinta suportul pozitiv care vor face din bataie ceva uman si incarcat de dragoste si, intr-adevar, crestin." (IPS Hrisostom de Etna)

Bataia si cresterea copiilor intr-o lume lipsita de comunicare

Cu cat pacatele parintilor ajung mai mari si mai ascunse, cu atat "bataia" aplicata copiilor pentru greselile acestora ajunge mai gresita si mai nefolositoare. Aceasta nu va mai izvora in nici un caz din iubire, nu va mai fi nici cu masura, ba inca nici la vreme potrivita, ci din manie, fara masura, aplicata oriunde si la orice vreme.

Ajungand insotita intotdeauna de manie sau ura, nu mai avem cum sa vedem in bataie o "lucrare buna". Ajunsa astfel, bataia, indiferent de motivatia si forma ei, devine contrara Evangheliei lui Hristos, care propovaduieste sanatatea trupului si a sufletului.

Din pacate, astazi sunt multi parinti care nu au nici cea mai elementara notiune de educatie si pedagogie, in fata universului copilului ei fiind derutati si ignoranti; aceasta ii face sa recurga la pedepse corporale, in primul rand pentru ca altceva nu stiu.

Pana la "bataie", fie ea si "cea buna", trebuie parcursa insa o cale minunata si solicitanta (uneori) pentru parinte. Daca aceasta cale este strabatuta bine, de multe ori nu se va mai ajunge la metoda ultima, anume la "pedeapsa fizica".

Calea educarii copilului este urmatoarea: parintii trebuie sa aibe extrem de multa rabdare, dragoste si ascultare fata de gandurile si voile copilului lor; apoi, ei vor explicarea copilului toate greselile cele facute de el, cat si faptele cele bune, insotindu-le mereu cu exemple (negative si pozitive); abia in cele din urma, daca vorba nu a dat roade, va veni mustrarea si pedeapsa, fie prin bataie (palme la fund, iar in nici un caz loviri peste fata, peste cap si in alte parti ale trupului), fie prin inchiderea in camera, prin oprirea de la anumite placeri, etc.

Sfantul Ioan Gura de Aur indeamna la sfatuire, vorba si comunicare, iar in cele din urma la amentintarea cu pedeapsa. Daca nu are efect cuvantul cel bland, dupa multe incercari, se va si pedepsi copilul, cu masura si cu dragoste, pentru a nu crede ca amenintarea este pacaleala. Apoi se va reveni la comunicare si indrumare cu cuvantul.

Cand insa comunicarea este din ce in ce mai greu de atins, nenumarate anormalitati incep sa puna stapanire pe comportamentul oamenilor, iar mai ales pe cel al parintilor fata de copii. Cand nu exista comunicare, nimic nu poate ajuta un copil "sa se fereasca de rau si sa faca binele".

Pana la o anumita varsta, copilasii sunt ingeri nevinovati, iar "greselile" lor sunt simple intamplari. De la varsta de cativa anisori, ei incep insa deja sa imite anumite comportamente. In functie de fiecare copil, parintii isi pot schimba metodele pedagogice. Sunt cazuri in care o palma la fund nu este data decat abia pe la 6-7 ani, precum sunt si cazuri in care aceasta vine mai devreme. De asemenea, nu orice greseala este vrednica de pedeapsa, ci numai acelea mai mari si mai rele.

Pedepsirea copilului nu se face niciodata in public, spre a adanci in sufletul lui complexe si sentimente de rusine, de frustrare si de revolta, iar dupa pedepsire, parintii nu au voie sa ii imbratiseze imediat pe copii, oricat de mile le-ar fi de ei. Va trebui sa treaca un numar de ore, pentru ca odrasla sa inteleaga motivul primirii pedepsei.

Bataia nu este o "exagerare" dar nici o "necesitate". Palma poate fi inlocuita prin metode mai bune si anume privarea de niste placeri ale copilului, cand insa acestea nu dau roade, o palma data usor la fund nu este daunatoare.

Pentru o palma la fund, data la vreme si din dragoste, nici un copil nu si-a urat mai tarziu parintii. Copilul nu-si va ura niciodata parintele care din dragoste sincera si cu durere, il cearta si-l bate cu masura. De asemenea, copilul nu-si va ura parintele nici atunci cand acela se poarta cu multa atentie fata de el, acordandu-i multa grija si vorbind mult cu el, chiar pedepsindu-l din cand in cand.

Cea mai buna calea de a educa copilul ramane insa tot calea sfinteniei. Batranul Porfirie obisnuia sa spuna parintilor care veneau la el, pentru sfat: „Sfintiti-va voi, cei dintai!”

Acolo unde omul are dragoste si buna vointa, Dumnezeu pune binecuvantarea si harul Sau. Acolo unde parintii se roaga pentru copii si merg impreuna cu ei la biserica, cat se poate de des, tinand post dupa puteri si impartasindu-se, copiii vor creste bine si frumos, caci Dumnezeu "plineste neputintele" parintilor credinciosi.

Teodor Danalache