Casatoria nefericita si disolutia ei (divortul)

Diminuarea sfinteniei si a iubirii in casatorie, cauza aparitiei nefericirii dintre soti

Sfintenia e una din finalitatile casatoriei crestine. Virtutile ce cresc in rasadnita casatoriei sunt consecintele sigure ale sfinteniei si ale frumusetii spirituale. Taina Nuntii mai ales e ingemanarea dintre aceste doua. Impreunarea lor ne dezvaluie in ce consta fericirea in casatorie, a carei temelie este iubirea. Iubirea cere ca frumusetea sa lumineze in tot timpul vietii si sa sustina in inimile celor doi soti aspiratia de a descoperi in ei si prin ei darurile imparatiei lui Dumnezeu. O antinomie insa staruie la confluenta dintre iubire si frumusete. Numai frumusetea spirituala se cuvine a fi iubita, caci numai ea este manifestarea sensibila a Sfantului Duh, scopul vietii fund tocmai dobandirea Acestuia. Dar frumusetea cereasca poate fi umbrita si intunecata de cea pamanteasca, iar sotii pot astfel uita de destinul lor vesnic. In acesta situatie, adevarul divin se degradeaza si poate sa dispara. Avand frumusetea spirituala in centrul vietii sale, casatoria crestina nu poate da nastere decat la roade fericite. Ea va satisface deopotriva nazuintele sfinte ale celor doi soti, ca si trebuintele tot atat de sfinte ale copiilor lor. Vor fi lipsiti, insa, de aceste roade cand sfintenia se va pierde, iar dragostea dintre ei va uita de calea frumusetii spirituale.

E un fapt de constatare curenta ca sunt multe casatorii nefericite. Vorbind in termeni accesibili intelegerii comune, ele au drept cauza principala uitarea, la unul sau la altul dintre soti, daca nu la amandoi, a obligatiilor lor sfinte, uitare ce se traduce adesea prin nesocotirea devotamentului, fidelitatii, bunavointei, intelegerii si a respectului reciproc.

Dupa cum se stie, absenta iubirii adevarate are efecte lamentabile in viata conjugala, care pot duce pana la disolutia casatoriei insasi. Ar fi o eroare sa credem ca virtuti necesare vietii comune, nu ar comporta nici o profunzime si nu ar fi legate funtial de casatorie, refuzandu-li-se in mod superficial un sens spiritual. Acest sens nu rezida doar in faptul ca iubirea este inserata. Sub diverse forme, intre nenumaratele lucruri ale vietii zilnice, pe care le transfigureaza, ci tot atat de mult in faptul ca vatra in jurul careia se afla cei doi soti devine un altar de jertfa, prin care ei isi unesc sufletele in incercari si suferinte comune, mai ales cele legate de nasterea si cresterea copiilor.

Altarul vietii conjugale trezeste in soti vocatia unei vieti duhovnicesti. Dragostea, insa, mai ales la inceputul casatoriei, impotriva aparentelor chiar, ramane intre soti fragila. Daca sotii nu iau bine seama, absorbiti de insasi nevoile vietii casatoriale, vor fi incapabili sa accepte sacrificiile cerute de traiul in comun. Ei vor lasa sa creasca si sa se dezvolte capriciile lor individuale si va veni o zi cand aceste capricii vor ucide dragostea. La capricii se adauga vrivolitaple. Daca sotii stiu de obligatiile ce revin iubirii curate, ei vor evita tentatiile, neintelegerile, vor cauta sa potoleasca disensiunile si, astfel, se vor exercita mutual in blandete si iertare. In masura dezvoltarii unei vieti spirituale, in caminul conjugal sporeste si intimitatea dintre cei doi soti. Iubirea autentica prevaleaza asupra oricaror conflicte si rezolva, in modul cel mai fericit, multe din problemele relatiilor dintre ei. Lipsa acestei iubiri, dimpotriva, ii face pe fiecare dintre ei sa mearga pana la capatul resentimentului si nemultumirilor lor. Dimpotriva, aspiratia spre frumusete si curatie obliga pe cei ce se iubesc sa lucreze asupra lor insisi, sa substitue prezenta resentimentelor cu efortul de a se smulge din lanturile realitatii pamantesti". "Fapturile sunt intemeiate pe cuvantul creator al lui Dumnezeu, ca pe o punte de diamant, dedesubtul adancului infinitatii lui Dumnezeu, deasupra adancului propriului neant" spune Filaret al Moscovei. Dintr-un elan infinit si vesnic de iubire dumnezeiasca au putut sa apara si alte existente, alaturi de Dumnezeu si in dependeta de Dumnezeu. Omul a fost creat sa serveasca doar proslavirii Celui Preainalt. Din aceasta cauza, fapturii i s-a incredintat iubirea ca suprema valoare.

Iubirea nu este posibila decat intre doua persoane, intre doua subiecte. Sfantul Ioan Gura de Aur ne explica faptul ca dragostea, cand uneste sotii in comuniunea vesnica, "nu are principiul ei in natura, ci in Dumnezeu, dupa cum nici Iisus Hristos, unindu-se cu mireasa Sa, Biserica, nu a fost mai putin unit cu Tatal". Astfel, Dumnezeu se face si garantul libertatii fapturii sale. Ajutorul acesta nu-i revine omului din afara, ci din interior, din vistieriile inimii sale. El se adreseaza libertatii spiritului sau ca o invitatie la fericire, dar si ca o chemare la daruire. Devotamentul lui este viu in masura in care isi pastreaza credinta in Cel care il sustine. Pierderea credintei duce la alterarea devotamentului si chiar la pierderea lui.

Divortul definit drept cadere din har

Problema divortului dintre soti nu a constituit la noi, pana in prezent, o preocupare speciala de teologie morala, fiind mai mult un subiect de drept bisericesc. Nedesfacerea casatoriei, privita dintr-o perspectiva care exclude un caracter strict utilitar, atarnand de legea iubirii, nu e un simplu precept evanghelic, pe care Biserica sa-l transforme intr-o norma juridica, ci un principiu care depaseste formalismul legii, pentru a patrunde in zona imparatiei lui Dumnezeu. Dupa cum se stie, singura exceptie admisa in Evanghelie pentru desfacerea casatoriei este "pacatul adulterului". Prin urmare, adulterul este mentionat ca o dovada a faptului ca nu a fost realizata casatoria, ca legea imparatiei lui Dumnezeu nu a fost implinita. Dragostea si adulterul se exclud reciproc, de aceea si Taina Casatoriei e incompatibila cu infidelitatea conjugala. Temeiul iubirii este credinta " -Biserica nu "dezleaga" casatoria, de vreme ce comuniunea in iubire nici nu exista, fie ca nu a avut niciodata loc, fie ca nu mai are loc. Biserica constata caderea din har a unor son ce s-au casatorit.

Adulterul distruge esenta tainica a casatoriei, el devine semnul evident al faptului ca din casatorie a disparut iubirea, ca viata conjugala si-a piedut sfintenia intrucat iubirea dintre soti este materia Tainei Casatoriei, intr-o novela a imparatului Justinian se afirma ca "o casatorie nu este reala decat prin iubire" (Nov. 74). "Divortul nu este decat o constatare a absentei, a disparitiei, a distrugerii iubirii si prin urmare simpla declaratie a neexistentei casatoriei ". Dar aceasta afirmatie nu contrazice ideea nedesfacerii casatoriei, asa cum este conceputa in Ortodoxie.

Viata crestina este o realitate teandrica, ea are un aspect divin, dar totodata are si un aspect omenesc, social-religios, intrucat se afla aici pe pamant. Elementul organizatoric comun sau elementul juridic propriu-zis nu lipseste cu desavarsire din normele religioase si etice, care reglementeaza existenta si activitatea Bisericii. Mantuitorul n-a inzestrat Biserica cu norme de drept, dar nici n-a exclus omenescul din buna randuiala ce trebuie observata in viata crestina. Dreptul nu intra in continutul specific al Revelatiei nou-testamentare, insa o oarecare prezenta a normei de natura juridica aflam si in religia crestina, chiar de cand ea este organizata in chip social. Numai in sensul conformitatii cu norma canonica, pacatul adulterului, la care se refera Mantuitorul la Matei XIX, 9, devine "un caz de divort", in intelesul juridic actual al cuvantului. Astfel, nici legea bisericeasca sau canonica nu trebuie desconsiderata: abrogarea ei sub pretextul ca iubirea trebuie sa se infaptuiasca de la sine, ar constitui si acest lucru o ipocrizie. Ceea ce dobandim din lucrarea harului e, desigur, mai presus decat ceea ce primim prin dispozitia legii. Dar pentru aceasta, o realitate superioara nu trebuie sa nimiceasca una inferioara. Pe aceasta linie, Biserica Ortodoxa si-a stabilit atitudinea sa canonica fata de divort: "Legatura de casatorie intre doua persoane incheiata legal se poate desface numai prin moarte sau printr-un astfel de motiv care prin sine insusi este mai puternic decat ideea Bisericii despre indisolubilitatea casatoriei si care distruge baza ei morala si religioasa si care, de asemenea, este moarte, numai ca in alta forma" .

Adulterul este moartea morala. Prin acest pacat, casatoria intra in disolutia ei interioara. In suportarea poverii pe care i-o procura partea ce a comis sperjurul, sotul nevinovat ajunge in situatia de a indura un adevarat martiriu, devenind o victima a unei casatorii nefericite. Desi adesea mai putin remarcate, casatoria nefericita prezinta si alte victime, tot atat de grave: copiii care sufera si a caror educatie e mai mult decat compromisa.

Eforturi necesare in vederea salvarii casatoriei de la divort

La aparitia crestinismului, in viata sociala greco-romana, in casatorie domnea imoralitatea. Legile matrimoniale erau departe de statutul etic al convietuirii cinstite si astfel divortul era, in toate privintele, la discretia sotilor. Numai influenta morala a Bisericii crestine a putut pune stavila opiniei denaturate privitoare la casatorie, proclamand indisolubiiitatea legaturii dintre soti, dupa norma eterna a vietii spirituale (Mt. XIX, 6). Divortul este o solutie extrema. In afara ordinii divine, convietuirea impreuna a barbatului cu femeia, in conditiile aratate mai inainte, are, de cele mai multe ori, neajunsurile ei, asupra carora nimeni nu poate inchide ochii. Ele pot fi inlaturate, dar numai printr-o influenta si interventie morala. Chiar in cazul tradarii prin adulter de catre un sot a destinului conjugal comun, celalalt sot nu are numaidecat datoria de a face ruptura launtrica dintre ei atat de mare incat sa ajunga pana la consumarea tragediei. Dimpotriva, obligatia lui morala este de a astepta intoarcerea prin pocainta a sotului sperjur. Este trist, fara indoiala, ca o femeie nevinovata sa fie condamnata a ispasii intr-o vaduvie anticipata greseli care nu sunt ale sale. Dar suferinta acestei femei, care va evita insa orice complicitate cu barbatul cazut, este o jertfa care asigura viitorul caminului, fericirea si linistea generala. Inainte de orice tentativa de divort, sotul care a ramas nevinovat se cuvine sa fie aplecat spre iertarea celui vinovat.

In precizarea naturii si a sensului iertarii in viata morala, invatatura ortodoxa nu ramane la simpla condamnare a raului, ci ea duce pana la capat ideea nimicirii lui. Nu poti scapa de tirania exemplului dat de semenul care ti-a facut o nedreptate decat zdrobind insasi puterea raului care a ajuns pana la tine, indepartand din inima ta tot resentimentul fata de persoana in cauza". Venirea in lume a Mantuitorului a pus intr-o noua lumina valoarea omului si a deschis un drum nou pentru nimicirea raului, drum care consta intr-o raspundere vie a omului pentru semenul sau, mai ales cand acestas este un sot, intr-o dorinta aprinsa pentru salvarea sufletului iui, cu orice pret ar fi platita. Iubirea face ca iertarea sa nu fie o simpla trecere cu vederea si o nesocotire a greselii pe care a savarsit-o un sot, ci sa fie o iertare creatoare. Pacatul se opune harului si dragostei deopotriva. La temelia desfiintarii lui, impreuna cu puterea cunoasterii tainelor sfinte, se afla nimicirea egocentrismului. Dumnezeu comunica harul iertarii acolo unde este prezenta iubirea.

Remediile casatoriei nefericite

Remediile casatoriei nefericite privesc, deopotriva, metode terapeutice si preventive, m functie de rolul pe care il au de a vindeca sau de a preveni relele ce se cuibaresc in caminul conjugal. Intre remediile terapeutice numim pe acelea ce vor sa suprime, sa atenueze si sa paralizeze cauzele prezente ale casatoriilor nefericite actuale. Aplicarea lor, in genere, apartine artei duhovnicesti, respectiv scaunului marturisirii. De cele mai multe ori, cauzele actuale provin din neglijarea indatoririlor morale ce le revin sotilor in viata conjugala. De aceea cel mai bun sfat ce li se poate recomanda este intoarcerea la practica obligatiilor fundamentale care au fost uitate sau violate. Faradelegea trebuie sa fie insa iertata de Dumnezeu insusi. Astfel, sotii vinovati se cuvine sa-si restabileasca relatia lor cu Dumnezeu, pe drumul stramt al inaltarii care edifica. Prin interventia duhovnicului in scaunul marturisirii, sotii ajung sa-si apartina din nou lor insisi, sa se bucure de libertatea pe care o regasesc pe drumul refacerii spirituale, sa fie persoane care traiesc pentru sfintenie si adevar. Nimeni nu ajunge la starea de har daca nu-si supune vointa sa naturala vointei divine. Sotii cei mai recalcitranti vor afla impacarea intr-o vointa sincera si eficace de a fi unul fata de altul respectuosi, fideli, iubitori si devolaji. E vorba de principiul si garantia unei impacari sincere. Fortele care le sunt necesare pentru a se ierta mutual si a inaugura o viata noua de uniune perfecta le sunt garantate de catre harul divin izbavitor.

Remediile preventive urmaresc sa suprime cauzele care duc la incheierea unor casatorii expuse de la inceput primejdiei de a se desface. Despre pregatirea candidatilor la casatorie, in vederea primirii Tainei Nuntii, am vorbit intr-un capitol anterior. De data aceasta ne vom margini la acele motive care creaza o atmosfera nefavorabila infiriparii casatoriei trainice. intre acestea amintim: perversiunea unor moravuri, datini sau obiceiuri, diviziunea conceptiilor morale privitoare la casatorie (hedonism, senzualism, individualism).

"Independenta de orice lege care ar putea sa-si rosteasca imperativul in interiorul constiintei; ignorarea oricarui scop de ordin moral, social sau religios si ca urmare totala nepercepere a jertfei, a devotamentului care nu rodeste o imediata si simtita "binefacere", refuzul de a crede in valoarea si realitatea a ceea ce nu e util si nu se intoarce spre profitul individual, sunt elemente potrivnice conceptiei naturale si crestine ale casatoriei". Viitorii soti trebuie sa evite orice orientare nerealista. Vor reusi la aceasta cu atat mai usor cu cat vor lua mai multe precautii atunci cand se casatoresc.

Unul dintre cele mai mari inconveniente in calea pregatirilor pentru casatorie consta in faptul ca perspectiva divortului face sa se neglijeze insasi luarea precautilor. Astfel, aceasta perspectiva inmulteste casatoriile nefericite, deoarece strecoara nadejdea ca te poti angaja fara risc intr-o casatorie din care esti sigur ca poti iesi fara mari dificultati. "Ratiunea si prudenta se impun deci ca datorii stricte viitorilor soti si la fel acelora care ii sfatuiesc si-i calauzesc in alegerea lor, incepand cu parintii”. Cu cat mai multi isi dau seama de caracterul unitar absolut si indisolubil al casatoriei crestine, cu atat trebuie sa indemni pe logodnici sa se retraga la vreme, daca socotesc ca alegerea lor e gresita. "Toti aceia care se departeaza de lucrurile fara prihana, fie acest lucru cat de tainic, se tradeaza foarte repede in alegerea lor de sexul celalalt si sunt atunci aspru pedepsiti prin injosirea si pustiul ce-l aduce cu sine orice legamant cu prihana. De aceea nu arareori un barbat nehotarat si care nu s-a dezbarat de cultul superficialitatii este pedepsit de o femeie superficiala care, potrivit alegerii lui tainice, trebuie sa-i fie ursita.

Extras din lucrarea "Adevarul si frumusetea casatoriei. Teologia iubirii II" a Parintelui Profesor Ilie Moldovan

• Divortul sufletesc
  Publicat in : Editoriale
• Divortul
  Publicat in : Divortul: cum il prevenim, cum il depasim
• Divortul
  Publicat in : Editoriale
• Casatoria si divortul
  Publicat in : Morala
• Divortul
  Publicat in : Nunta