Invatatura patristica ortodoxa abordeaza aceasta problema accentuand rolul constiintei  si  al  virtutii.  Constiinta  este  facultatea sau  capacitatea  innascuta  de  a  face  judecati  morale. 
Vinovatia si rusinea sunt de obicei distinse in felul urmator: simt vinovatie cand fac o greseala; simt rusine cand eu sunt greseala. Putem spune ca ne simtim vinovati atunci  cand  am  incalcat  anumite  reguli  acceptate  de  noi  ca  normative;  pe  cand rusinea  este  vinovatia  sporita  si  interiorizata  pana  acolo  incat  ma  condamn  pe mine insumi, si nu fapta mea.

In viata morala crestina, vinovatia   ne ajuta sa discernem daca am fost sau nu  ascultatori  vointei  lui  Dumnezeu  exprimata  in  poruncile  divine.

  De  cealalta parte, rusinea poate fi atat pozitiva cat si negativa. Daca savarsesc o fapta prin care stiu ca incalc voia lui Dumnezeu exprimata in porunci, facand acest lucru in mod liber, atunci rusinea este un raspuns potrivit: fapta mea imi dezvaluie caracterul si pune la indoiala fidelitatea mea in calitate de "chip al lui Dumnezeu".

Constiinta ramane totusi vocea launtrica ce judeca actiunile noastre si ne calauzeste, pas cu pas, spre dobandirea cat mai deplina a virtutilor, care sunt calitati   morale   prin   care   reflectam   in   faptele   noastre   zilnice,   compasiunea, dragostea si milostivirea lui Dumnezeu. Ea este capacitatea prin care ne recunoastem datoria de a savarsi fapte considerate morale sau in conformitate cu vointa divina. Desi  constiinta  este  darul  lui  Dumnezeu,  ea  poate  sa  greseasca.  Se  pot savarsi  fapte  reprobabile  "cu  constiinta   impacata".

De  aceea,  constiinta trebuie educata, iar aceasta educatie se dobandeste in mare masura prin traditia ascetica a Bisericii: prin rugaciune, slujbele sacramentale, studiul biblic, etc. Sfantul Maxim descrie constiinta ca pe un prieten apropiat, care te sfatuieste "spre ce e mai bine", ne dezvaluie vointa lui Dumnezeu, ne apara si ne elibereaza de   influenta   stricacioasa   a   propriilor   noastre   rationamente   si   sentimente   sau "pasiuni".  Si  mai  surprinzator,  Maxim  descrie  constiinta  ca  un  avocat,  care  ne apara  si  ne  dezvinovateste  inaintea  judecatii  divine. 

In  alta parte, Maxim arata ca educatia constiintei noastre se face  prin dobandirea virtutilor: "Cel care a dobandit virtutile si s-a imbogatit in cunostinta, privind de aici inainte lucrurile in chip natural, pe toate le face si le spune dupa dreapta judecata, nealunecand   nicidecum   de   la   aceasta. Caci dupa cum intrebuintam lucrurile cu dreapta judecata sau fara judecata, devenim virtuosi sau rai".

Desi  deciziile  noastre  morale  trebuie  luate  in  functie  de  contextul  sau situatia   noastra,   aceasta   nu   inseamna   aderarea   la   o   "etica   contextuala". In "etica contextuala", criteriile pentru judecatile morale sunt oferite de situatia insasi. In forma sa extrema, aceasta este  o  etica  a  relativismului, pentru  ca ia  decizii  pe baza  unor criterii subiective precum  "calitatea"  vietii  in  discutie. Nu trebuie sa uitam  ca  morala  absoluta  oferita  de  Sfanta  Traditie  poate  si  trebuie  tradusa  si aplicata potrivit la fiecare situatie data.

Trebuie sa spunem ca nu luam niciodata singuri deciziile morale. Judecatile noastre  morale si faptele  ce decurg din   acestea, sunt facute intotdeauna inlauntrul  Trupului  viu  al  Bisericii.  Prin  botez  noi  devenim  "intrupati" unul  in celalalt,  "madulare  unii  altora"  (Rom.  12,  5).  De  aceea,  deciziile  pe  care  le  iau afecteaza   sau   influenteaza   intregul   Trup.   Asa   cum   propria-mi   pacatosenie afecteaza intreaga comunitate eclesiala, precum si familia si cercul meu de prieteni, la  fel  se  intampla  cu  deciziile  mele  morale,  care  influenteaza,  in  bine  sau  rau, intreaga  "comunitate  a  sfintilor".  Aspectul  pozitiv, este ca ma pot baza pe ajutorul Trupului intreg in momentele mele critice, prin dragostea membrilor sai, prin grija, implicarea personala (acolo unde e nevoie), dar, mai ales, prin rugaciunea acestora.

Prin urmare,  esenta  vietii  morale  crestine  consta  in  predarea  propriei  noastre  vointe vointei lui Dumnezeu.

.