Primele 10 mituri privind homosexualitatea

Primele 10 mituri privind homosexualitatea

Una dintre cele mai importante inginerii psihosociale ale neo-marxiştilor este să declare întreaga concepţie tradiţională privind lumea şi viaţa ca un ansamblu de rejudecăţi depăşite, retrograde, propunând în schimb o nouă înţelegere a lucrurilor, pretins ştiinţifică. De fapt, lucrurile stau chiar invers. Concepţia tradiţională este întemeiată pe o experienţă multimilenară, fiind verificată în timp, pe când ceea ce ni se propune nu are nimic de a face cu ştiinţa, ci poate doar cu falsa ştiinţă popularizată sau cu ştiinţa manipulării, fiind cu adevărat nişte mituri, nişte construcţii sociale ale post-modernităţii stângist-ateiste. Astfel, ca şi în celelalte domenii, în cazul homosexualităţii se impun în opinia publică, prin mass-media, o seamă de mituri pe care se întemeiază aşa-zisa normalitate a acestei „orientări sexuale". Intr-o lectură a lui Peter Sprigg, expert în studii politice la organizaţia americană Family Research Council, primele 10 dintre aceste mituri sunt următoarele:

Mitul nr. 1: Oamenii se nasc homosexuali
- Studiile demonstrează că nu există nicio dovadă că homosexualii s-au născut aşa (Byne şi Parson, 1993; Bailey şi colaboratorii, 2000; Stanton şi Yarhouse, 2007). Dimpotrivă, s-a constatat că homosexualitatea este cauzată de un complex de factori de mediu şi educaţionali (Peter şi Bruckner, 2002).

Mitul nr. 2: Orientarea sexuală nu se poate schimba
- Sute de studii certifică faptul că mii de oameni care manifestau un comportament sau o atracţie de factură homosexuală s-au schimbat în timp. Unii au întreţinut relaţii homosexuale numai înainte de vârsta de 15 ani (Robert şi colaboratorii, 1989; Gagnon şi Simon, 1993).

- O metaanaliză care a luat în considerare 30 de studii realizate între 1954 şi 1994 a ajuns la concluzia că 33% din homosexualii trataţi au devenit heterosexuali (Jones, 2000). Cel mai riguros studiu din punct de vedere al metodologiei folosite a investigat rezultatele terapiei de conversie prin credinţă - cu implicarea preoţilor şi practică sacramentală. Rata de succes a fost de 38% (Jones şi Zarhouse, 2007).

- Cea mai semnificativă dovadă privind întoarcerea la hetero-sexualitate a homosexualilor o avem de la psihiatrul pro-gay Robert Spitzer, care, prin chestionarea a 200 de persoane care trecuseră prin terapie, a constatat că există un succes clar al terapiei în tot ceea ce înseamnă comportament, identitate, atracţie, excitaţie, fantasmare şi alte aspecte ale vieţii şi psihologiei unui homosexual (Spitzer, 2003).

Mitul nr. 3: Eforturile de schimbare a orientării sexuale le pot face rău homosexualilor şi sunt imorale

- Studiile confirmă contrariul. Din 800 de persoane care trecuseră prin terapia întoarcerii la heterosexualitate, numai 7,1% au afirmat că au suferit anumite probleme (Nicolosi şi colaboratorii, 2002).

- Analizând stresul psihologic, starea de bine spiritual şi alţi factori psihoemoţionali, Jones şi Zarhouse (2007) au constatat că nu există nicio consecinţă negativă a schimbării de orientare sexuală.

- La fel, Robert Spitzer, psihiatru pro-gay, a constat şi el că schimbarea este reală şi nu există nicio consecinţă negativă (Spitzer, 2003).

- Dimpotrivă, persistarea în modul de viaţă homosexual aduce cea mai mare suferinţă. In acest context, nu există nedreptate mai mare produsă unui om cu înclinaţie homosexuală decât aceea de a nu-l ajuta să se schimbe.

Mitul nr. 4: Homosexualii reprezintă zece procente din populaţie

- In realitate, mai puţin de 3% din americanii adulţi s-au autoidentificat ca homosexuali şi bisexuali (Lauman, 1994) - aceasta după peste cinci decenii de propagandă a homosexualităţii.

Mitul nr. 5: Homosexualii nu suferă de tulburări psihice într-o măsură mai mare decât heterosexualii

- In realitate, în rândul homosexualilor se înregistrează cele mai mari procente de boli mentale şi abuz de droguri - incomparabil mai mult decât în oricare alt grup din societatea umană.

Mitul nr. 8: Homosexualii nu molestează copiii într-o măsură mai mare ca heterosexualii

- Pedofilii sunt, în majoritatea cazurilor, bărbaţi (Fisher, 1994).

- O treime din toţi copiii abuzaţi sexual de bărbaţi sunt băieţi. Ceea ce arată că un mare număr dintre homosexuali sunt pedofili (Freund, 1984; Freund şi colaboratorii, 1989).

- Mulţi dintre pedofili recunosc că sunt homosexuali (Erickdon, 1988; Lauman şi colaboratorii, 1994).

Mitul nr. 9: Homosexualii sunt puternic dezavantajaţi şi discriminaţi în societate

- Cercetările arată că, de obicei, homosexualii au un nivel mai ridicat de şcolarizare decât populaţia generală (Robert şi colaboratorii, 1994; Barret şi colaboratorii, 2002).

- Cât despre venituri, studiile demonstrează că nu se poate nicidecum vorbi de un dezavantaj din acest punct de vedere (De Na-vas-Walt şi colaboratorii, 2008; Badgett, 1998; Antecol, 2008).

Mitul nr. 10: Relaţia homosexuală este identică cu cea he-terosexuală, diferă doar sexul partenerilor

- Studiile făcute chiar de homosexuali demonstrează că este mult mai puţin probabil ca un homosexual să-şi asume o relaţie pe termen lung decât un heterosexual (Sthrom şi colaboratorii, 2006). Iar dacă întreţin o relaţie stabilă pe termen mai lung, fidelitatea este foarte puţin probabilă (Xiridou şi colaboratorii, 2003; Lee, 2003).

- Relaţiile monogame aproape că nu există la homosexuali, în condiţiile în care, în jumătate dintre cuplurile aflate în relaţie de parteneriat civil, cei doi consimt să întreţină relaţii sexuale în afara cuplului (Solomon şi colaboratorii, 2005).

- Probabilitatea de despărţire este de trei ori mai mare în cazul homosexualilor şi de patru ori mai mare în cazul lesbienelor decât în cazul persoanelor heterosexuale (Kurdek, 2004).

- In cuplurile de homosexuali şi lesbiene, violenţa domestică este de aproape de două ori mai mare decât în cuplurile heterosexuale (Brand şi Kidd, 2009). Prin comparaţie cu heterosexualii, este mult mai probabil ca un homosexual sau o lesbiană să fie abuzaţi de către partener (Cochran şi Cauce, 2006).
 

Andrei Darlau, Virgiliu Gheorghe
Fata nevazuta a homosexualitatii, Editura Christiana


Cumpara cartea "Fata nevazuta a homosexualitatii"


 

Pe aceeaşi temă

05 Mai 2015

Vizualizari: 2341

Voteaza:

Primele 10 mituri privind homosexualitatea 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact