
Frumoasă Slujba Cununiei, dar şi mai frumoasă a fost masa festivă. In următoare zi însă vine socotirea cheltuielilor. Cum va plăti noua pereche datoria făcută pentru a-i impresiona pe invitaţi?
„Tu ai vrut masă festivă!" spune soţul. „Ţi-am spus că nu este nevoie să facem atâtea cheltuieli, dar tu ai insistat". „Dar ce? Ţie nu ţi-a plăcut?" se împotriveşte soţia. Şi prima ceartă a pornit. O cauză perfectă pentru a începe separarea economiilor: banii mei, banii tăi.
Casierie comună nu mai există, dar nici viaţă comună. Pe parcurs vine şi rodul chipurile al dragostei, copilul. Perechea deja păşeşte pe drumul înstrăinării. Şi începe să se întrebe fiecare separat: „De ce m-am căsătorit cu tine?". Foarte repede uită motivul pentru care s-au căsătorit. Uită că nu le-a impus nimeni şi că hotărârea ca unul să-l facă pe celălalt partener de viaţă a fost exclusiv a lor. Şi aceasta se face după multe alegeri ale oamenilor.
Şi iată că acum se fac silitori ai sufletului lor. Iar apoi începe comparaţia. Spune soţul: „Mama mea găteşte mai bine decât tine. Sora mea este o gospodină mai bună decât tine". Dacă socoteşti, domnule, că vei căra în familia pe care încerci să o faci dezavantajele, avantajele, greşelile şi păcatele familiei tale părinteşti, faci o mare greşeală. Desigur, acelaşi lucru este valabil şi pentru femei.
Căsătoria este o mare artă. Ea nu este doar împreunare trupească şi desfătare, ci este împreună-vieţuire, în care trupurile trebuie să devină unul, cele două inimi trebuie să devină una. Toate trebuie să devină una! Voinţa celuilalt să devină voinţa ta şi la sfârşit cele două voinţe să devină voia lui Dumnezeu. Numai astfel căsătoria va fi fericită.
Este nevoie de măiestrie ca să ţină cineva o căsnicie. Despărţirea este foarte uşoară, dar şi foarte dureroasă, de aceea va trebui să-l iubeşti mai întâi pe Dumnezeu. Sâ-L pui Chivernisitor ai casei tale, astfel încât să ai putere să-l înfrunţi pe diavolul, care mereu îţi întinde curse. Dar este nevoie de putere sufletească, ca să-l păstrezi şi pe Dumnezeu în sufletul tău.
Zidiţi EU-l vostru pe NOI, daca vreţi să convieţuiţi armonios. Nu căutaţi să-l schimbaţi pe tovarăşul vostru de viaţă şi nu încercaţi să-l faceţi ca şi voi, căci atunci nu vă va plăcea. L-aţi iubit şi v-aţi căsătorit cu omul pe care l-aţi găsit. Atenţie! Să nu cădeţi în cursa de a compara cu altă femeie sau cu un alt bărbat pe partenerul vostru, fiindcă omul este unic.
Nu trebuie niciodată să-l înşelaţi pe tovarăşul sau tovarăşa voastră. Să învăţaţi să nu faceţi ceea ce nu vreţi să vi se facă. Să învăţaţi să-l respectaţi pe tovarăşul vostru.
Numai astfel se poate păstra dragostea, cu respect. Când vă întoarceţi de la lucru, să nu căraţi oboseala şi problemele voastre acasă, ci pe toate să le lăsaţi la uşă. Casa trebuie să fie refugiul vostru, pe care nu aveţi dreptul să-l întinaţi. Şi dacă aveţi nevoie să discutaţi ceva care vă preocupă la serviciul vostru, o veţi face în linişte, cu voce scăzută şi aşezaţi unul lângă celălalt, dar niciodată în vremea mesei!
Nu este frumos să vă jigniţi unul pe celălalt, înjosindu-l pe celălalt, fiindcă celălalt sunteţi dumneavoastră. Tovarăşul de viaţă este cealaltă jumătate a dumneavoastră, de aceea să nu o răniţi niciodată, de vreme ce nici dumneavoastră nu răbdaţi durerea.
Se impune să asculte unul de celălalt şi să se discute cu voce scăzută. Niciodată să nu-l micşoraţi pe tovarăşul vostru când vă mărturiseşte problema sau plângerea sa şi să spuneţi „mare lucru!" sau să fiţi nepăsător. In ochii tăi se poate să pară mic şi neînsemnat, însă pentru celălalt este mare şi important şi de aceea, cu siguranţă, îl vei răni. Tu eşti dator să respecţi şi să te ocupi de plângerea tovarăşului tău de viaţă, dacă îl iubeşti şi vrei să fiţi fericiţi.
Să învăţaţi cuvântul „Iartă-mă!". Şi să-l spuneţi fără egoism şi cu smerenie dumnezeiască. Doar atunci capătă valoare cuvântul, pe când egoismul este urât de toţi. Smerit nu înseamnă încasator de scatoalce, ci cel smerit cu inima înseamnă nobil.
Căsătoria nu este contract de colaborare, ci ea înseamnă ca eu să devină noi. Altfel nu are sens, nu este o convieţuire corectă.
Soacrele ar face bine să fie departe de pereche. Cum zice şi proverbul: Mai rară sărutarea, ca să aibă gust.
Să nu lăsaţi dragostea voastră să moară, ci să o alimentaţi în fiecare zi, în fiecare minut, în fiecare clipă. Nu ajunge numai să iubeşti, ci trebuie să o şi spui şi să o arăţi.
Fie de lucraţi ori nu, va trebui ca voi, femeilor, să vă aşteptaţi pe soţul vostru întotdeauna îngrijite, întotdeauna bine-dispuse, vesele şi să-i pregătiţi un dejun gustos.
Niciodată să nu discutaţi la masă problemele voastre şi niciodată în faţa a terţe persoane şi să ajungeţi la cea mai bună soluţie, fără ceartă, ci cu dragoste. Niciodată să nu vă spuneţi părinţilor sau prietenilor voştri nemulţumirea, fiindcă nimeni nu vă va înţelege. Dimpotrivă, fie că vor, fie că nu, vă vor face un mare rău şi foarte repede se va produce o fisură în relaţiile voastre, după care va veni despărţirea. Şi atunci toţi aceşti oameni aşa-zişi buni, care vă vor aduce în acea stare, nu vor mai fi alături de voi, pentru că din moment ce nu au putut să vă împiedice de la despărţire, nu vor avea dispoziţie mai apoi să vă sprijine. Şi când veţi rămâne singuri fiecare dintre voi, vă veţi înţelege greşeala, dar, din păcate, va fi prea târziu. Nu va mai exista cale de întoarcere.
Bărbaţilor, nu mai fiţi agăţaţi de fusta mamei voastre, dacă vreţi să vă faceţi o familie bună. Şi nu ca familia voastră, care era plină de probleme.
Fiecare să se mândrească cu celălalt şi să-l sprijine, oricând şi oriunde, chiar dacă unul dintre voi nu are dreptate. Când veţi rămâne doar voi doi, atunci puteţi sâ spuneţi cu dulceaţă: „Nu ai avut dreptate şi degeaba ai insistat". Şi atunci să explicaţi cum aţi ti înfruntat problema, dar fără trufie, ci simplu, cu smerenie şi multă dragoste. Şi să nu vă culcaţi până ce nu vă veţi ierta.
Mamelor, nu arătaţi slăbiciune faţă de băieţii voştri, mizând pe faptul că vă vor îngriji la bătrâneţe. Chiar dacă vă gândiţi la aceasta, important este să vă iubiţi nurorile, să le simţiţi ca pe fiicele voastre şi nu ca pe nişte străine. Să le câştigaţi iubirea, astfel încât să dorească să vă fie alături, cu dragoste şi plăcere. Numai aşa vă veţi păstra copiii lângă dumneavoastră şi veţi scăpa de azil.
Invăţaţi să intraţi în sufletul celuilalt şi străduiţi-vă să-l înţelegeţi; încetaţi să vorbiţi codificat. Să învăţaţi să comunicaţi şi să vorbiţi cu limba inimii, adică cu cea a dragostei.
La masă se impune să stea toată familia, ca să mănânce împreună, căci altfel se va înstrăina. Când masa începe şi se termină cu rugăciune, aceasta întăreşte legăturile dintre membrii familiei.
Cea mai frumoasă înţelegere în oricare relaţie este: „Să te porţi cu mine aşa cum mă port cu tine". Atunci nu va exista nicio răstălmăcire, fiindcă nu veţi avea nicio nemulţumire.
Copiii mei, dacă vreţi cu adevărat să reuşiţi, urmaţi calea lui Dumnezeu, calea dragostei. Astfel, niciodată nu vă veţi pierde sufletul şi nici pe al aproapelui nu-l veţi călca în picioare. Viaţa vă va fi plină, veţi înfrunta cu bucurie eventualele probleme, pentru că veţi avea ajutorul Domnului. El vă va purta de grijă, vă va lumina şi vă va povăţui întotdeauna pe calea cea dreaptă.
Monahia Porfira
Fragment din cartea "Asculta-ma", Editura Evanghelismos
-
Botezul si Cununia - Chemarea femeii
Publicat in : Morala -
Cununia si Calugaria, asemanari in randuiala liturgica
Publicat in : Liturgica -
Cununia de aur, iubire si recunostinta
Publicat in : Nunta -
Cununia si sora ei, Calugaria
Publicat in : Liturgica -
Cununia - Nunta
Publicat in : Nunta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.