In primul rând, vreau să le spun fetelor, femeilor, că a vrea să te măriţi este o dorinţă normală - însă ideea vulgară de a te mărita „cu cine o fi, numai bărbat să fie şi să mă pot cununa cu el în rochie albă" trebuie eradicată. Trebuie să te împaci cu faptul că Domnul nu-ţi va trimite omul pe care ţi-l imaginezi tu, ci pe cel care „va fi ţie spre mântuire".

Acest principiu destramă concepţia potrivit căreia trebuie neapărat să mă mărit cu, să zicem, un brunet de doi metri înălţime, sau bogat, sau cu părinţi la minister - fiindcă avem o mulţime de astfel de concepţii false. Domnul poate să trimită un om care e bolnav, poate chiar invalid, care nu este prea frumos, nu este deloc „prinţ" din punctul de vedere al funcţiei ocupate şi al salariului primit.

Aici intervine un moment de alegere serioasă şi de încercări.

Adeseori, ideile „trandafirii", care sunt foarte înrădăcinate în capul fetei, o împiedică pe aceasta să-şi recunoască „jumătatea". Ea se poate trezi în faţa următoarei alegeri: cel la care visează ea nu-i împărtăşeşte sentimentele, dar uite că o iubeşte din tot sufletul un om modest, fără mari posibilităţi materiale şi cu un aspect exterior deloc de invidiat, în care se simte bunătate, nobleţe, fineţe.

Totul e determinat aici de măsura în care fata este gata sa se smerească înaintea voii lui Dumnezeu şi să primească în viaţa sa un om care, deşi nu corespunde viselor şi concepţiilor „trandafirii", oferă un devotament sincer şi sentimente profunde.

Omul are neapărată nevoie de priceperea de a distinge în celălalt frumuseţea lăuntrică. Trebuie neapărat să ţinem minte că exteriorul trece, pe când interiorul rămâne înfloreşte şi transfigurează exteriorul. Iată, de exemplu, ur bărbat singur, care nu câştigă prea mult, care poate că arată cam caraghios, cam stângaci, dar de care se îndrăgosteşte o femeie care îl sfătuieşte cum să se îmbrace, cum să progreseze în carieră - şi uite că înfloreşte. Grija femeii pentru bărbat, în combinaţie cu bunul gust şi cu corecta abordare a vieţii, formează o pereche armonioasă, care se potriveşte atât exterior, cât şi interior. Cel mai important este însă întotdeauna interiorul: sentimentele dragostei, încrederii şi respectului reciproc.

O mare însemnătate în formarea capacităţii de a vedea conţinutul lăuntric al omului o are familia parentală. Educaţia creştină îi deschide copilului posibilitatea de a stabili în toate privinţele prioritatea valorilor duhovniceşti şi de a împinge materialul pe planul al doilea sau chiar al treilea. Dacă omul creşte în această atmosferă, când va începe să trăiască de sine stătător nu va greşi, de regulă, în luarea hotărârilor de o importanţă vitală.

Din păcate, noi intrăm în viaţa adultă cu urmele traumelor sufleteşti trăite în copilărie, ale zguduirilor din adolescenţă şi ale exemplelor negative oferite de viaţa părinţilor, în consecinţă, modelul nostru de alegere a „jumătăţii" se formează adesea pe baza unei experienţe negative, ca rezultat al compensării psihologice a deficitului de dragoste din partea părinţilor. De exemplu, dacă o familie a trăit în sărăcie şi părinţii se plângeau adesea de lipsa banilor, la fiică se formează dorinţa de a se mărita neapărat cu un om bogat, pentru a evita repetarea experienţei părinţilor.

Uneori, copilului i se prezintă un tablou al vieţii conjugale în care mama, nemulţumită de căsnicia sa, îşi ocărăşte soţul, acuzându-l că e molâu şi are caracter slab. In aceste condiţii, în mintea fetei se poate forma următorul program: „Bărbatul trebuie să fie puternic, autoritar", care, potrivit legii compensaţiei, este definitoriu în căutarea alesului.

Adeseori, asemenea decizii nechibzuite, bazate pe experienţa negativă a părinţilor, îl duc pe om într-o fundătură. Tinerii încep să alerge după „luna de pe cer", fără să înţeleagă şi să preţuiască Purtarea de grijă dumnezeiască. Uneori, adevărata fericire a omului se găseşte chiar lângă el, dar el nu este capabil să îşi dea seama.

Căutarea „jumătăţii" este, cred eu, un lucru foarte tainic. Pentru a nu te înşela, pentru a găsi omul cu care poţi să trăieşti o viaţă alături, trebuie în primul rând să nădăjduieşti în voia lui Dumnezeu şi să te rogi.

IRINA MOŞKOVA, PSIHOLOG

Articol preluat din cartea „Dragostea adevarata”, Editura Sophia

Cumpara cartea "Dragostea adevarata"

.

• Ganditi frumos !
  Publicat in : Religie