"Iar daca Hristos n-a inviat zadarnica este credinta voastra, sunteti inca in pacatele voastre; si atunci si cei ce au adormit in Hristos au pierit”. (I Cor. 15, 18)
Crestinul prin fiecare sarbatoare devine contemporan cu Hristos, astfel incat sarbatoarea devine o reactualizare a evenimentului, nu o comemorare. Invierea lui Hristos sau Pastele este trecerea noastra de la moarte la viata, este biruinta vietii asupra mortii. Aceasta depasire a mortii se realizeaza prin jertfa, ca act de daruire totala sau forma suprema de manifestare a iubirii. Dumnezeu a ales jertfa ca sa ne descopere cat de mult ne iubeste.
Pentru majoritatea Sfintilor Parinti sensul sarbatorii este unul duhovnicesc, depasind caracterul istoric. Jertfa este nedespartita de inviere, iar jerfa lui Hristos presupune jertfa noastra. Hristos impreuna cu fiecare dintre noi trece prin starile prin care El a trecut, in sens mistic, pentru ca toate se cer dupa Hristos, cruce, mormant si inviere.
Prin perioada postului calatorim impreuna cu Dumnezeu, asemenea poporului evreu, si suntem eliberati din robia patimilor, ca dintr-un Egipt, pentru a intra in tara Canaanului. Iata cum perspectiva istorica se impleteste cu cea duhovniceasca.
Invierea Domnului nu a insemnat revenirea la viata biologica, ci spiritualizarea vietii. Daca Hristos nu ar fi inviat, ar fi insemnat ca totul se sfarseste in mormant. Depasirea mortii prin inviere este sensul vietii noastre prin care se implineste planul lui Dumnezeu, Care a creat omul pentru vesnicie. Omul nu se intelege pe sine, decat in relatie cu Dumnezeu, Modelul sau, ca intr-o replica celebra din Dostoievsky: „Daca Dumnezeu exista, eu sunt nemuritor.”
Este trist ca astazi omul incearca sa rationalizeze totul, pana si taina lui Dumnezeu. Invierea lui Hristos este o taina de care trebuie sa ne apropiem prin credinta, sa nu o rationalizam, ratiunea sa fie luminata de har, sa devina un act suprarational, ca cei doi apostoli, Petru si Ioan, care in ziua Invierii alergau la mormant, unul fiind filozofia activa-fapta si celalalt filozofia contemplativa-mintea induhovnicita. Nu vom accepta taina Invierii lui Hristos si taina invierii noastre, ca existenta dupa moarte, decat printr-o pregatire duhovniceasca. Progresul in cunoasterea lui Dumnezeu presupune progresul duhovnicesc.
Privind la icoana Invierii Domnului redata prin Coborarea Sa la iad observam cum Hristos iese din iad, dimpreuna cu Adam si Eva si toti dreptii Vechiului Testament, asemenea bobului de grau care “daca moare nu ramane singur, ci aduce rod mult” (Ioan 12, 24).
Aceasta minunata pilda a bobului de grau care se jertfeste reprezinta raspunsul Mantuitorului cu privire la jertfa Sa, dar trebuie sa fie o permanenta provocare de a parasi modul nostru egoist al pacatului . Prin Invierea Sa din morti Mantuitorul ne redescopera sensul existentei noastre si anume ca purtam in noi o sete dupa Absolut, iar aceasta nu poate fi potolita cu nimic din lumea aceasta. Hristos cel rastignit si inviat devine temeiul invierii si vietii vesnice a fiecaruia dintre noi care intram in comuniune cu El ca izvor al vietii, insa nu intr-un mod teoretic sau printr-o simpla meditatie, ci intr-un mod practic si viu prin rugaciune dar mai ales prin Taina Sfintei Impartasanii, dupa cum El Insusi ne fagaduieste: “Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi”(Ioan 6,54.)
Sa rastignim patimile noastre prin post si rugaciune si sa inviem cu Hristos la o noua viata.
HRISTOS A INVIAT!
George Cocosila
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.