Denia Prohodului Domnului

Denia Prohodului Domnului Mareste imaginea.

In Sfanta si Marea Vineri, in toate bisericile ortodoxe, se savarseste Denia Prohodului Domnului. Prohodul este slujba de inmormantare a Mantuitorului Iisus Hristos. Versurile Prohodului au fost compuse de Sfantul Ioan Damaschin.

Textul Prohodului este impartit, ca structura, in trei parti, prima parte avand 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe si a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecarei stari este reluata si la sfarsitul ei.

Prohodul a fost tiparit pentru prima data in tara noastra pe 6 februarie 1836, de catre ieromonahul Macarie, prin purtarea de grija a episcopului Chesarie Capatana al Buzaului. A fost retiparit in alte doua editii in 1846 si 1853, de catre Anton Pann, insa prima editie ramane normativa pana astazi.

Prohodul, desi este o cantare de ingropare, in cuprinsul ei transpare bucuria Invierii. De aceea s-a spus ca atunci cand cantam Prohodul Domnului, "nu stim exact daca plangem sau daca ne bucuram... Plangem pentru ca este normal sa plangem, dar plangem cu nadejdea Invierii. Plangem moartea Lui, dar suntem stapaniti de sentimentul Invierii care urmeaza dupa aceea" (pr. prof. Nicolae D. Necula). Nu intamplator, Sfintii Parinti au randuit sa adauge Binecuvantarile Invierii cantarii Prohodului. Mentionam ca potrivit Tipicul constantinopolitan, acesta era singurul moment din an cand era cantata Doxologia Mare, in restul anului aceasta era citita.

Dupa Doxologie are loc scoaterea Sfantului Epitaf, amintindu-ne de ridicarea Mantuitorului de pe Cruce de catre Iosif din Arimateea si asezarea Lui in mormant, uns cu miresme si infasurat cu giulgiu. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi reprezinta trupul si sicriul Mantuitorului Hristos. Cu el se inconjoara Biserica, semn al petrecerii Domnului la mormant. In cadrul acestei procesiuni se fac patru opriri, rostindu-se rugaciuni pentru cei vii si cei morti, pentru pacea lumii si pentru mantuirea lumii. Directia de mers este in sens invers fata de mersul soarelui, pentru a ne descoperi ca ca noi nu cinstim soarele trecator de pe cer, ci pe Hristos, Rasaritul Cel de Sus si Soarele Dreptatii Cel Vesnic care nu apune niciodata. Dupa procesiune, toti credinciosii prezenti trec pe sub Sfantul Epitaf, la intrarea in lacasul de cult. Apoi, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa, cantandu-se troparul "Iosif cel cu bun chip", unde va sta pana la sarbatoarea Inaltarii Sale la cer.

Potrivit sinaxarului zilei in care s-a oficiat Denia Prohodului Domnului, praznuim ingroparea dumnezeiasca si trupeasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricaciune, a fost mutat spre viata vesnica.

"Trupul lui Hristos este asezat in mormant, dar fiind unit cu dumnezeirea Sa el nu intra in descompunere, el nu incepe sa putrezeasca. Cat a stat in mormant, trupul lui Hristos unit cu dumnezeirea Sa a trecut prin schimbarea de desavarsita induhovnicire, astfel incat Hristos cel inviat din morti nu mai revine la o viata biologica pamanteasca,ci trece si cu trupul Sau la viata cereasca, putand sa treaca prin usile incuiate ale casei unde se aflau ucenicii. Aceasta arata ca trupul Domnului care se afla in mormant este pregatit de dumnezeirea Sa ca sa devina complet nestricacios si liber de orice determinism al naturii cazute. Sufletul Mantuitorului nostru Iisus Hristos coboara la iad, dar nu ca sufletul unui simplu om, ci ca sufletul lui Dumnezeu-Omul, deci unit cu dumnezeirea Sa. Prin puterea luminii Sale dumnezeiesti ridica din iad pe toti cei care l-au asteptat cu credinta si speranta. Coborarea la iad este o lucrare mantuitoare, o lucrare de eliberare a celor din iad. Cantarile din seara aceasta ne spun ca Hristos era prezent cu talharul in rai si pe tronul cel ceresc impreuna cu Tatal si cu Duhul. Aceste adevaruri sunt cuprinse intr-o rugaciune pe care o rostim atunci cand cadim Sfanta Masa, care este simbolul mormantului Mantuitorului: «In mormant cu trupul, in iad cu sufletul ca un Dumnezeu, in rai cu talharul si pe tron impreuna cu Tatal si cu Duhul ai fost, toate umplandu-le, Acela ce esti necuprins Hristoase, Dumnezeule!" (Preafericitul Parinte Patriarh Daniel).

Aceasta procesiune cu Sfantul Epitaf in afara bisericii are si menirea de a ne descoperi ca moartea Sa are in vedere intreaga umanitate, nu doar pe crestini.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Prohodul

STAREA ÎNTÂI

În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preaslăvind.

Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului (Psalmul 118, 1)

Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?

Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor. (Psalmul 118, 2)

Te mărim pe Tine,
I-isuse Doamne,
Şi-ngroparea Îţi cinstim şi Patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai mântuit.

Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea. (Psalmul 118, 3)

Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte. (Psalmul 118, 4)

Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?
Vrei să dezrobeşti tot neamul omenesc.

O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale! (Psalmul 118, 5)

Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi Deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca un om.

Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale. (Psalmul 118, 6)

În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăţ judecă- ţile dreptăţii Tale. (Psalmul 118, 7)

Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător,
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit. (Psalmul 118, 8)

Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om Se vede mort şi fără de chip
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale. (Psalmul 118, 9)

Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi-ntunecându-se,
De-a’ luminii Tale fulgere orbind?

Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale. (Psalmul 118, 10)

Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?
O, nespusa Ta răbdare, Bunule!

În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie. (Psalmul 118, 11)

Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale. (Psalmul 118, 12)

O, minuni străine!
O, nespuse lucruri!
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui I-osif.

Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale. (Psalmul 118, 13)

În mormânt ai apus
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi negrăit!

În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca de toată bogăţia. (Psalmul 118, 14)

Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine
Împărat adevărat pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te pui, Hristoase-al meu!

La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale. (Psalmul 118, 15)

Tu-n mormânt fiind pus,
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.

La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale. (Psalmul 118, 16)

Cela ce în palmă
Tot pământul ţine,
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

Răsplăteşte robului Tău! Voi trăi şi voi păzi poruncile Tale. (Psalmul 118, 17)

Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici,
Căci, murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

Deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta. (Psalmul 118, 18)

Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad alungă întunericul.

Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale. (Psalmul 118, 19)

Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi cu Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor Tale, în toată vremea. (Psalmul 118, 20)

Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine, ce-am fost mort, Iisuse al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

Certat-ai pe cei mândri; blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale. (Psalmul 118, 21)

S-a schimbat făptura
Prin a Ta Patimă,
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Făcător a toate cunoscându-Te.

Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am păzit. (Psalmul 118, 22)

Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

Pentru că au şezut căpeteniile şi pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale. (Psalmul 118, 23)

În mormânt nou Te-ai pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin Învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.

Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndreptările Tale, sfatul meu. (Psalmul 118, 24)

Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi, pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă, după cuvântul Tău. (Psalmul 118, 25)

Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

Vestit-am căile mele şi m-ai auzit; învaţă-mă îndreptările Tale. (Psalmul 118, 26)

Ca un om ai murit,
De-a Ta voie, Doamne,
Dar, ca Dumnezeu, pe morţi îi scoli din mormânt
Şi din întunericul păcatelor.

Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minu- nile Tale. (Psalmul 118, 27)

Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o Maică, a glăsuit:
„Oare cum Te voi îngropa, Fiul meu?”

Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întăreşte-mă întru cuvintele Tale. (Psalmul 118, 28)
Ca grăuntul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte. (Psalmul 118, 29)
Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsari, Hristoase-al meu, mai strălucit!

Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale nu le-am uitat. (Psalmul 118, 30)

Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.

Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşi- nezi. (Psalmul 118, 31)

I-isus, Viaţa,
Gustând moarte acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţă tuturor le-a dăruit.

Pe calea poruncilor Tale am alergat când ai lărgit inima mea. (Psalmul 118, 32)
Pe Adam cel dintâi,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale şi o voi păzi pururea. (Psalmul 118, 33)

Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

Înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea. (Psalmul 118, 34)

I-osif, Cuvinte,
Pogorându-te mort
De pe lemn, acum, în noul mormânt Te-a pus
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi!

Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit. (Psalmul 118, 35)

Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

Pleacă inima mea la mărturiile Tale, şi nu la lăcomie. (Psalmul 118, 36)

Suind Tu pe Cruce,
Împreun-ai suit
Şi pe oamenii cei vii, iar mergând la iad
Ai sculat dintr-însul pe cei morţi din veac.

Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă. (Psalmul 118, 37)

Ca un leu, Tu, Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.

Împlineşte robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine. (Psalmul 118, 38)

Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoaşa ai zidit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

Îndepărtează ocara, de care mă tem, căci judecăţile Tale sunt bune. (Psalmul 118, 39)
Se-njunghia în taină
Mai-nainte mielul
Iar de faţă Tu acum junghiindu-Te,
De păcat făptura Ta o curăţeşti.

Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază-mă. (Psalmul 118, 40)

Cine, dar, va spune
Chipul groaznic şi nou?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău. (Psalmul 118, 41)

Cuprinzându-i spaima,
Îngerii au strigat:
„Cum Se vede mort Izvorul a tot ce-i viu
Şi cum în mormânt Se-ncuie Dumnezeu?”

Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale. (Psalmul 118, 42)
Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit. (Psalmul 118, 43)

Răstignit pe Cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, Iisuse-al meu.

Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului. (Psalmul 118, 44)
Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă ca pe-un mort, cu smerenie,
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat. (Psalmul 118, 45)

Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut demult.

Am vorbit despre mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat. (Psalmul 118, 46)

Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase, la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut demult.

Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte. (Psalmul 118, 47)

Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit, şi am cugetat la îndreptările Tale. (Psalmul 118, 48)

O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă
A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-nchin
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.

Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, căci cuvântul Tău m-a viat. (Psalmul 118, 50)

Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m-am abătut. (Psalmul 118, 51)

Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel junghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.

Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mângâiat. (Psalmul 118, 52)

În mormânt de Te-ngropi,
Şi în iad de cobori,
Dar mormintele, Iisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoşilor, care pără- sesc legea Ta. (Psalmul 118, 53)

De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribe- giei mele. (Psalmul 118, 54)

Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.

Adusu-mi-am aminte de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta. (Psalmul 118, 55)

Cei ce au fost demult
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană în pustie s-au săturat,
În mormânt Îl pun pe Hrănitorul lor.

Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat. (Psalmul 118, 56)

Ca un vinovat stă
Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta. (Psalmul 118, 57)

O, vicleni farisei!
O, popor pătimaş!
Pentru ce-ai ales mai bine pe Varava,
Iar pe Domnul pentru ce L-ai răstignit?
Rugatu-m-am feţei Tale, din toată inima mea, miluieşte-mă după cuvântul Tău. (Psalmul 118, 58)

Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale. (Psalmul 118, 59)

Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât,
Înviind tot neamul muritorilor.

Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale. (Psalmul 118, 60)

„Vai, Lumina lumii!
Vai, a mea Lumină!
O, Iisuse-al meu ! O, Fiule preadorit!”
Cu amar striga Fecioara şi jelea.

Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, dar legea Ta n-am uitat. (Psalmul 118, 61)

Ceata celor pizmaşi,
Care L-au răstignit
Ruşinează-se măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale. (Psalmul 118, 62)

Vino, ucigaşe,
Vânzător ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-ne-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?

Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc porun- cile Tale. (Psalmul 118, 63)

Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învaţă. (Psalmul 118, 64)

Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan!

Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău. (Psalmul 118, 65)

De iubeşti pe săraci
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?

Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut. (Psalmul 118, 66)

„O, Cuvinte, Doamne,
O, al meu dulce Fiu,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda?
Mi se rupe inima ca unei maici”.

Mai înainte de a fi umilit, am greşit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit. (Psalmul 118, 67)
„Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe I-isus, dulcele meu Fiu?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

Bun eşti Tu, Doamne, şi întru bunătatea Ta, învaţă-mă îndreptările Tale. (Psalmul 118, 68)

O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc!

Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale. (Psalmul 118, 69)

„Când am să Te mai văd,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.

Închegatu-s-a ca laptele inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat. (Psalmul 118, 70)

Deşi, ca o piatră
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia, dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale. (Psalmul 118, 71)

Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.

Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint. (Psalmul 118, 72)

Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt,
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preaslăvim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi cinstim, cei credincioşi, punerea-n mormânt
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

Se repetă troparul întâi:

În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preaslăvind.

STAREA A DOUA

Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale. (Psalmul 118, 73)

Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slavă, Ziditor a toate,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin Patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că în cuvintele Tale am nădăjduit. (Psalmul 118, 74)

Soarele-a apus,
Iar pământul s-a clintit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit. (Psalmul 118, 75)

Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.

Facă-se, dar, mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău către robul Tău. (Psalmul 118, 76)
,,Una-ntre femei,
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin Patima Ta”,
Cea Curată, mult jelindu-se, zicea.

Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi, că legea Ta cugetarea mea este. (Psalmul 118, 77)

Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.

Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept m-au nedreptăţit; iar eu voi cugeta la poruncile Tale. (Psalmul 118, 78)

Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale. (Psalmul 118, 79)

Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule!

Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez. (Psalmul 118, 80)

Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu tăria Ta atotputernică.

Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit. (Psalmul 118, 81)

Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă!”

Sfârşitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: „Când mă vei mângâia?” (Psalmul 118, 82)

Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

Că m-am făcut ca un foale la brumă, dar îndreptările Tale nu le-am uitat. (Psalmul 118, 83)

Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc? (Psalmul 118, 84)

Râu de viaţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti
Celor din adâncurile iadului.

Spusu-mi-au călcătorii de lege deşertăciuni, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. (Psalmul 118, 85)

„Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind:
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au pri- gonit. Ajută-mă! (Psalmul 118, 86)

Sub pământ apui
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.

Puţin a fost de nu m-am sfârşit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale. (Psalmul 118, 87)

Bob cu două firi
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi Se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura.

După mila Ta viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii Tale. (Psalmul 118, 88)

S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer. (Psalmul 118, 89)

Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus!”

În neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne. (Psalmul 118, 90)

Iosif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare Ţie. (Psalmul 118, 91)

Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe Cruce, De amară întristare,
sufletul ei S-a pătruns de cuie şi de sabie.

De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu. (Psalmul 118, 92)

Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacrimi a udat.

În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne. (Psalmul 118, 93)

„Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzându-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că îndreptările Tale am căutat. (Psalmul 118, 94)

„Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-a’ Tale buze, Doamne,
Şi cum, dar, ca pe un mort Te voi îngropa?”,
Iosif a strigat, înfricoşându-se.

Pe mine m-au aşteptat păcătoşii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput. (Psalmul 118, 95)

Jalnice cântări
I-osif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos, Ce S-a-ngropat acum în mormânt,
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără de sfârşit. (Psalmul 118, 96)

Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, nevăzându-Te.

Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este. (Psalmul 118, 97)

Iadul s-a-ngrozit
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

Mai mult decât pe vrăjmaşii mei m-ai înţelepţit cu porunca Ta, că în veac a mea este. (Psalmul 118, 98)

Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne,
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la măr- turiile Tale gândirea mea este. (Psalmul 118, 99)
Ziditorule,
Dacă Te-a primit în sân pământul
S-a clintit de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

Mai mult decât bătrânii am înţeles, că poruncile Tale am căutat. (Psalmul 118, 100)
O, Hristoase-al meu!
I-osif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc,
Strigând: ,,O, pământ, înfricoşează-te!”

De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale. (Psalmul 118, 101)

Doamne, ai apus,
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.

De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege. (Psalmul 118, 102)

Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te acum, pământule!

Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea! (Psalmul 118, 103)
,,Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule!”,
A strigat Curata, cu amar plângând.

Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii. (Psalmul 118, 104)

Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
N-ai ucis pe cei ce Te-au răstignit acum,
Ci-mpreună şi pe-ai lor morţi înviezi.

Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele. (Psalmul 118, 105)

Nici chip ai avut,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
Însă mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

Juratu-m-am şi m-am hotărât să păzesc judecăţile drep- tăţii Tale. (Psalmul 118, 106)

Ai apus în trup,
Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
Şi, aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat.

Umilit am fost până în sfârşit: Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău. (Psalmul 118, 107)

Luna, soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoieşte-le Doamne, şi judecăţile Tale mă învaţă. (Psalmul 118, 108)

„Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te voi atinge cu mâinile, Mă spăimânt”,
striga Iosif cel cu bun chip.

Sufletul meu în mâinile Tale este pururea şi legea Ta n-am uitat. (Psalmul 118, 109)

A dormit Adam
Şi din coasta lui îşi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

Pusu-mi-au păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit. (Psalmul 118, 110)

Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă la cei morţi, Hristoase,
Şi-nviind, i-ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele. (Psalmul 118, 111)

De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, Care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi Crucea Ta Ţi le slăvesc.

Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire. (Psalmul 118, 112)

Cum pot suferi
Cereştile cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit?

Pe călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit (Psalmul 118, 113)

O, neam păcătos
Şi-ndărătnic, ce-ai primit arvuna!
Cunoscut-ai ridicarea bisericii;
Pentru ce, dar, pe Hristos L-ai osândit?

Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tău am nădăjduit. (Psalmul 118, 114)

În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip preaminunat.

Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu. (Psalmul 118, 115)

Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.

Apără-mă, după cuvântul Tău, şi mă viază şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea. (Psalmul 118, 116)

Oarecând Navi
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

Ajută-mă şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale, pururea. (Psalmul 118, 117)

Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad, Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor. (Psalmul 118, 118)

Răstignit pe lemn,
Cel ce pui pământul peste ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru nerăbdându-l, tremură.

Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea. (Psalmul 118, 119)

„Vai, o, Fiul meu!”,
Preacurata jeleşte şi zice,
,,Că pe Care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe Cruce Îl privesc!”

Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut. (Psalmul 118, 120)
„Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine;
El mi-a spus că-mpărăţia
Fiului meu Este o împărăţie veşnică.”

Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate. (Psalmul 118, 121)

„Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie,
Că prin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi!”

Primeşte pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă cleve- tească cei mândri. (Psalmul 118, 122)

Fariseilor!
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

Sfârşitu-s-au ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale. (Psalmul 118, 123)

S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit,
Nevăzuta mea lumină, Bunule!

Fă cu robul Tău, după mila Ta, şi îndreptările Tale mă învaţă. (Psalmul 118, 124)

Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt,
Pe Cel fără început şi Dumnezeu!

Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte măr- turiile Tale. (Psalmul 118, 125)

Maica Precista
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi!”

Vremea este a sluji Domnului, că oamenii au stricat legea Ta. (Psalmul 118, 126)

Iadul cel cumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase-al meu,
Şi degrab a dat din el pe cei legaţi.

Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul şi topazul. (Psalmul 118, 127)

Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor!

Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndrep- tat, toată calea nedreaptă am urât. (Psalmul 118, 128)

Coasta Ţi-ai împuns,
Mâinile Ţi-ai pironit, Stăpâne,
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cer- cetat pe ele sufletul meu. (Psalmul 118, 129)

Oarecând jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu Îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci. (Psalmul 118, 130)

Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

Gura mea am deschis şi am primit Duh, că de poruncile Tale am dorit. (Psalmul 118, 131)

Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte, Îţi cinstim,
Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte-i, ca un bun, pe drept-credincioşi
Şi le dă izbând’-asupra celor răi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, ca o bună, tuturor.

Se repetă troparul întâi:

Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

STAREA A TREIA

Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău. (Psalmul 118, 132)

Arimateianul
Cu plâns Te coboară
Şi în mormânt Te-ngroapă.

Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău, şi să nu mă stăpânească nicio fărădelege. (Psalmul 118, 133)

De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.

Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi porun- cile Tale. (Psalmul 118, 134)

Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem.

Faţa Ta arat-o robului Tău şi mă învaţă poruncile Tale. (Psalmul 118, 135)

Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu mironosiţele.

Izvoare de apă s-au coborât din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta. (Psalmul 118, 136)

Fericitul Iosif,
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.

Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale. (Psalmul 118, 137)

Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu călcâiul
Pe Binefăcătorul.

Poruncit-ai cu dreptate mărturiile Tale şi cu tot adevărul. (Psalmul 118, 138)

Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei. (Psalmul 118, 139)

O, ce nebunie!
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte şi robul Tău l-a iubit pe el. (Psalmul 118, 140)

Ca rob făr’ de minte,
A vândut I-uda
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat. (Psalmul 118, 141)

Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul.

Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta adevărul. (Psalmul 118, 142)

Zis-a înţeleptul:
„Groap’-adâncă este
Pornirea inimii lor.”

Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea. (Psalmul 118, 143)

La cei făr’ de lege,
Căile lor strâmbe
Le sunt ciulini şi curse.

Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înţelepţeşte-mă şi voi fi viu. (Psalmul 118, 144)

Iosif şi Nicodim
Pe Domnul îngroapă,
Cu toată cuviinţa.

Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă, Doamne! Îndreptările Tale voi căuta. (Psalmul 118, 145)

Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori.

Strigat-am către Tine, mântuieşte-mă, şi voi păzi mărtu- riile Tale. (Psalmul 118, 146)

Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Văzându-Te mort acum.

Din zori m-am sculat şi am strigat; întru cuvintele Tale am nădăjduit. (Psalmul 118, 147)

„Primăvară dulce,
Fiul meu preadulce.
Frum’seţea unde Ţi-apus?”

Deschis-am ochii mei dis-de-dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale. (Psalmul 118, 148)

Plângere pornit-a
Maica Preacurata,
Când ai murit, Cuvinte.

Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază. (Psalmul 118, 149)

Vin cu mir să-L ungă
De mir purtătoare
Pe Hristos, Mirul ceresc.

Apropiatu-s-au cei ce mă prigonesc cu fărădelege, dar de la legea Ta s-au îndepărtat. (Psalmul 118, 150)

Cu moartea pe moarte
O omori, Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.

Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul. (Psalmul 118, 151)

Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele. (Psalmul 118, 152)

Cade vânzătorul În focul gheenei,
În groapa stricăciunii.

Vezi smerenia mea şi mă scoate, că legea Ta n-am uitat. (Psalmul 118, 153)

Curse şi ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean.

Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă-mă viu. (Psalmul 118, 154)

Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

Departe de păcătoşi este mântuirea, că îndreptările Tale n-au căutat. (Psalmul 118, 155)

Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Cei vărsători de sânge.

Îndurările Tale multe sunt Doamne; după judecata Ta mă viază. (Psalmul 118, 156)

Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit patimă?”

Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut. (Psalmul 118, 157)

Maica mieluşeaua,
Mielul ei pe Cruce
Văzându-L, s-a tânguit.

Văzut-am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam, că n-au păzit cuvintele Tale. (Psalmul 118, 158)

Trupul ce dă viaţă
Iosif împreună
Cu Nicodim îngroapă.

Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază. (Psalmul 118, 159)

Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Străpunsă de durere.

Începutul cuvintelor Tale este adevărul şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale. (Psalmul 118, 160)

„O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă?”

Căpeteniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea. (Psalmul 118, 161)

„Nu mai plânge, Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare. (Psalmul 118, 162)

„Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-ndurare
Prin care rabzi acestea”.

Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit (Psalmul 118, 163)

Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.

De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile drep- tăţii Tale. (Psalmul 118, 164)

Te-ai suit pe Cruce,
Cel ce altădată
Umbreai poporul sub nor.

Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc. (Psalmul 118, 165)

De mir purtătoare,
Venind l-a Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit. (Psalmul 118, 166)

Scoală-Te-ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă!

Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte. (Psalmul 118, 167)
„Doamne, înviază,”
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.

Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne. (Psalmul 118, 168)

Degrabă-nviază,
Alungând durerea
Curatei Maicii Tale.

Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înţelepţeşte. (Psalmul 118, 169)

Prinse-au fost de frică
Cereştile cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.

Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăveşte. (Psalmul 118, 170)

Iartă de greşale
Pe cei ce cu frică
Cinstesc a’ Tale Patimi.

Să răspândească buzele mele laudă, că m-ai învăţat îndreptările Tale. (Psalmul 118, 171)

O, înfricoşată,
Străină vedere:
Pământul cum Te-ascunde!

Rosti-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte. (Psalmul 118, 172)

Altădat-un Iosif
Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-ngroapă altul.

Mâna Ta să mă izbăvească, pentru că poruncile Tale am ales. (Psalmul 118, 173)

Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este. (Psalmul 118, 174)

Frică ia pe îngeri
De a Ta-ngropare
O, Făcător a toate!

Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie. (Psalmul 118, 175)
Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Cele înţelepţite.

Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat. (Psalmul 118, 176)
Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin Învierea-Ţi, dă-ne!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
Scularea Fiului tău!

Se repetă troparul întâi:

Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

Prohodul Domnului - Versuri

Prohodul Domnului - AUDIO

Pe aceeaşi temă

14 Aprilie 2017

Vizualizari: 4247

Voteaza:

Denia Prohodului Domnului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE