Preacucernici Parinti si iubiti credinciosi,

Hristos a inviat!

Invierea Domnului, sarbatorita astazi cu bucurie negraita de intreaga crestinatate, a incununat viata pamanteasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos cu biruinta asupra mortii, „dusmanul cel din urma” (I Cor 15, 26) si cel mai infricosator al omului. Dupa 33 de ani petrecuti pe pamant impreuna cu oamenii, ale caror pacate si dureri le-a luat asupra Sa, Mantuitorul primeste de buna voie moartea cea mai rusinoasa si chinuitoare pentru a-i elibera pe oameni si de cel din urma dusman al lor, care este moartea.

Gandul la moarte este infricosator, mai cu seama pentru cei ce au putina credinta sau nu sunt angajati cu tot sufletul in credinta. Moartea produce frica, pentru ca nu apartine naturii omului, care a fost creat pentru viata si nu pentru moarte. Ştim ca oamenii au devenit muritori datorita pacatului.

Daca Adam si Eva n-ar fi pacatuit prin gustarea din pomul oprit, ar fi ramas nemuritori, in starea de nevinovatie in care i-a creat Dumnezeu. Astfel umanitatea intreaga n-ar fi cunoscut pacatul si rautatea, n-ar fi cunoscut moartea, ci doar iubirea care uneste pe om cu Dumnezeu si cu semenii sai. Totusi primii oameni au pacatuit si dupa ei au pacatuit toti oamenii pana astazi si de aceea moartea a intrat in viata noastra a pamantenilor. Cand vorbim de moarte, ne gandim - in general - la moartea trupului, care are loc la sfarsitul vietii pe pamant. Putini sunt aceia care se gandesc si la moartea sufletului, care se produce cand omul se indeparteaza de Dumnezeu, nu se mai roaga si nu mai tine legatura cu Biserica, nu mai iubeste dezinteresat, ci se preocupa doar de lucrurile lumii acesteia de care se foloseste in mod patimas pentru a-si satisface placerile egoiste.

Prin invierea Sa, Mantuitorul a eliberat pe oameni atat de moartea sufleteasca, cat si de moartea trupeasca. Totusi, noi nu ne dam seama cu adevarat si nu traim eliberarea de moarte, decat in masura in care ne unim cu Mantuitorul Hristos, prin rugaciune si impartasirea cu Trupul si Sangele Lui, prin care devenim treptat una cu El, adica buni ca si El, iertatori ca si El, iubitori de semeni ca si El. Pana nu devenim una cu Hristos, moartea mai lucreaza inca in noi sub diferite forme: incercari, neputinte, boli, sufletesti si trupesti, insuccese, lipsa de curaj in lupta cu greutatile vietii etc., toate acestea fiind consecinte ale pacatului. Dar si invierea este prezenta in viata noastra de fiecare data cand ne rugam cu credinta si cu smerenie, cand postim, cand participam cu evlavie la Sf. Liturghie si ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului, cand facem bine semenilor nostri. In toate aceste acte de credinta este prezent Mantuitorul Hristos cu darul Invierii Sale care ne innoieste viata, ne da „viata din belsug”. „Eu am venit ca (lumea) sa aiba viata si s-o aiba din belsug”, zice Domnul (Ioan 10, 10). Aceasta inseamna ca omul credincios nu-si pierde niciodata curajul in lupta cu ispitele si greutatile de zi cu zi, nici nadejdea ca in cele din urma va birui, cu ajutorul lui Dumnezeu. „In lume necazuri veti avea; dar indrazniti, eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), ne incurajeaza Mantuitorul, in orice dificultate ne-am afla. Şi tot El ne incredinteaza ca „toate sunt cu putinta celui ce crede”(Marcu 9, 23). Din pacate, noi toti avem putina credinta, dar sa nu ne descurajam, ci sa strigam ca si tatal copilului cu duh mut din Evanghelie: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele” (Marcu 9, 24)!

Iubiti credinciosi,
Viata nici unuia dintre noi nu este usoara; toti ne confruntam, zi de zi, cu o multime de probleme si necazuri: in familie, in relatiile cu semenii nostri, la locul de munca, peste tot. Este adevarat ca unele necazuri care vin asupra noastra nu le putem evita, orice am face. Totusi de multe ori, noi insine ne cream probleme pentru ca suntem prea pretentiosi, ca nu avem rabdare si ne angajam usor la cearta, ca suntem egoisti si vrem sa se faca totul dupa placul nostru etc. Cate necazuri si neplaceri din viata noastra n-ar putea fi evitate daca am fi mai smeriti, daca ne-am ruga mai mult, daca ne-am lasa mai mult in voia lui Dumnezeu, „care toate le lucreaza spre binele celor ce-l iubesc pe El”! (Romani 8, 28). Puterea credintei se arata tocmai in stapanirea de sine si pastrarea calmului in orice situatie ne-am afla, in rabdarea necazurilor, in multumirea cu putinul pe care-l avem, in iubirea celor ce ne fac rau. Apoi sa fim convinsi ca suferim in masura in care si pacatuim. Orice suferinta este consecinta unui pacat sau a unor pacate pe care le-am savarsit, de curand sau mai demult. Exista o balanta divina care rasplateste fiecaruia dupa faptele sale. De aceea Sf. Apostol Pavel zice: „Nu va amagiti: Dumnezeu nu se lasa batjocorit; caci ceea ce va semana omul, aceea va si secera” (Galateni 6, 7). Daca ne-am lupta mai mult cu pacatele noastre de zi cu zi, devenite obiceiuri rele, daca ne-am gandi mai mult la Dumnezeu si L-am chema in ajutor, am primi de la El curaj si pace in suflet si, astfel, viata ni s-ar usura. De aceea va pun la inima rugaciunea si va indemn sa va rugati in toata vremea si in tot locul: acasa, pe drum, la lucru si, mai ales, la biserica, unde rugaciunea este mai profunda si ne uneste si mai mult cu Dumnezeu de la Care primim „toata darea cea buna si tot darul desavarsit” (Iacov 1, 17). Pe langa rugaciunile traditionale, pe care le gasiti in orice carte de rugaciuni, rostiti din inima rugaciuni scurte ca: „Rugaciunea lui Iisus”: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”! sau „Doamne, ajuta-ma”!, „Doamne, apara-ma”!, „Doamne, lumineaza-ma”! etc. Sa ne obisnuim cu astfel de rugaciuni scurte, repetate mereu, pentru ca ele ne aduc mare ajutor. Şi sa-i invatam si pe copiii nostri sa se roage astfel. Rugaciunea este deci salvarea noastra din orice nevoie, din orice incercare. Rugaciunea ne salveaza si de moarte! Cand nu ne mai rugam, suntem deja morti sufleteste. Atunci nu mai avem nici o aparare, nici un ajutor si vom fi biruiti de ispite si de necazuri.

Iubiti credinciosi,
Biserica noastra ne cheama prin glasul Intaistatatorului ei, Parintele Patriarh Daniel, ca anul acesta sa constientizam si mai mult importanta pentru viata noastra de crestini ortodocsi Taina Spovedaniei si Taina Sfintei Impartasanii, doua Sfinte Taine fara de care nu exista mantuire. Nimeni nu se poate mantui daca nu-si marturiseste pacatele inaintea preotului duhovnic pentru ca sa primeasca iertare de la Dumnezeu. Dupa invierea Sa, Mantuitorul S-a aratat Apostolilor si a suflat asupra lor, zicand: „Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine tinute vor fi” (Ioan 20, 23). Puterea iertarii pacatelor in Taina Spovedaniei este cel mai mare dar facut de Dumnezeu oamenilor. Daca n-ar fi acest dar, am muri toti in pacatele noastre, fara nicio nadejde de mantuire. De asemenea, nimeni nu se mantuieste daca nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Domnului, dupa cum Insusi Hristos Domnul spune:„Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua de apoi” (Ioan 6, 53-54). Sfanta Impartasanie este pentru noi crestinii hrana cea adevarata, hrana care ne face una cu Hristos: „Trupul Meu este adevarata mancare si sangele Meu adevarata bautura. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el” (Ioan 6, 55-56). Asadar spovedindu-ne si impartasindu-ne cat mai des, traim cu Hristos Domnul si suntem aparati de El. Moartea nu va mai avea nici o putere asupra noastra si vom birui mult mai usor incercarile vietii. Iar moartea trupeasca se va transforma in Pasti, adica in trecere (pasaj) la viata fara de sfarsit.

Iubiti credinciosi,
Dupa cum stiti, in ultima vreme numarul romanilor ortodocsi din Germania, Austria si Luxemburg, tari care tin de Arhiepiscopia noastra, a crescut mereu. Noi preotii suntem datori sa venim in intampinarea tuturor. Dar pentru a inmulti locurile de slujire, avem nevoie de colaborarea credinciosilor care traiesc in orasele unde nu exista o parohie romaneasca. Nu ezitati deci sa va adresati Centrului eparhial din Nürnberg si sa cereti infiintarea de noi parohii. Noi ne vom stradui sa gasim preoti si biserici unde sa putem sluji. O problema permanenta a noastra, a romanilor ortodocsi, este aceea a procurarii sau construirii de biserici proprii, dupa exemplul celorlalti ortodocsi din aceste tari. De aceea va pun la inima sa ajutati pe Precucernicii Preoti care se ostenesc pentru acest mare si sfant ideal. Sa nu-i uitam nici pe parintii si fratii nostri care au ramas in tara si sa-i ajutam fiecare dupa puteri. Orice ajutor trimis in Romania este de mare folos si Dumnezeu ne va rasplati dupa inima cu care facem binele.
Punandu-va la inima aceste cuvinte de invatatura cu nadejdea ca veti lua aminte la ele si veti incerca sa le urmati in viata de zi ci zi, Va binecuvantez pe toti in numele Domnului: pe copii si pe parinti, pe tineri si pe cei mai putin tineri si ma rog Mantuitorului Iisus Hristos, Cel inviat din morti, sa va dea sanatate, intelegere in familie, intelepciune si spor in tot lucrul bun.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi toti”!

Hristos a inviat!

+ Serafim
Arhiepiscop si Mitropolit

.

• Pastorala la Invierea lui Hristos 2013 - IPS Gherasim
  Publicat in : Invierea lui Hristos
• Pastorala de Sfintele Pasti 2014 a Patriarhului Romaniei
  Publicat in : Invierea lui Hristos
• Pastorala la Sfintele Pasti 2014 - PS Sebastian
  Publicat in : Invierea lui Hristos
• Pastorala la Invierea Domnului 2014 - IPS Teodosie
  Publicat in : Invierea lui Hristos
• Pastorala la Invierea Domnului 2014 - IPS Iosif
  Publicat in : Invierea lui Hristos