Iubiti credinciosi,
 
Hristos a inviat!
 
Dupa ce ne-am ostenit fiecare  in perioada Postului Mare sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin infranare de la mancare si bautura, prin spovedanie si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, ne bucuram astazi de marea Sarbatoare a Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, zi in care "praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura unei noi vieti, a vietii celei vesnice”, cum cantam in aceste zile la slujba Utreniei. Sarbatoarea Invierii se mai numeste si "Pasti”, cuvant care vine din limba ebraica si care inseamna "pasaj” sau "trecere”. Prin randuiala divina, Mantuitorul Iisus Hristos a suferit moartea pe cruce si a inviat tocmai cand evreii sarbatoreau Pastile, care le aduceau aminte de eliberarea din robia egipteana, de trecerea minunata a poporului prin Marea Rosie si asezarea lui in Pamantul Canaanului sau in Tara Fagaduintei. Stim insa ca toate evenimentele din Vechiul Testament au prefigurat si au prevestit evenimentele mantuitoare din Noul Testament. Noul Testament este implinirea Vechiului Testament sau, cum spune Fericitul Augustin (sec IV): "Noul Testament in cel vechi se ascunde…” Astfel Pastile evreesti prefigurau si anuntau Pastile crestine, adica Invierea Domnului.

Moise, care a eliberat pe evrei din robia egipteana, il prefigura pe Mantuitorul Iisus Hristos Care a eliberat lumea intreaga din robia pacatului si a mortii. Aceasta robie a pacatului si a mortii este adevarata robie a omului. Lipsa libertatii exterioare nu poate suprima neaparat si libertatea interioara. Detinutii de pe vremea comunista, persecutati pentru credinta lor, se simteau mai liberi in inchisoare decat cei din afara ei pentru ca prin credinta si rugaciune il aveau pe Dumnezeu in inima lor. Iar cine-l are pe Dumnezeu in inima sa este liber, chiar daca nu se bucura de libertatea exterioara. Pacatul este singura realitate trista care suprima libertatea interioara a omului: "Adevarat, adevarat va spun voua ca oricine savarseste pacatul este rob pacatului” (Ioan 8, 34). Iar "plata pacatului este moartea”(Romani 6, 23). Pacatul ne inlantuie sufletul, il perverteste si degradeaza si ne conduce, incetul cu incetul, la moarte sufleteasca si apoi la moartea trupeasca. Din aceasta robie a pacatului si a mortii nu ne poate elibera nimeni decat singurul Dumnezeu, daca avem credinta in Mantuitorul Iisus Hristos Cel inviat, Biruitorul pacatului si al mortii.

Trecerea evreilor prin Marea Rosie si intrarea in Pamantul Fagaduintei simbolizau si ele Invierea Domnului. Asa precum Dumnezeu i-a scos pe evrei din Egipt si i-a trecut in chip minunat prin Marea Rosie, asezandu-i in Tara Canaanului adica in Pamanutul pe care L-a fagaduit lui Avraam, parintele poporului ales, tot astfel Mantuitorul Iisus Hristos, prin Invierea Sa, a trecut lumea de la moarte la viata, a scos-o din imparatia mortii si i-a deschis portile Imparatiei Cerurilor. In icoana Invierii, il vedem pe Mantuitorul cum calca in picioare portile iadului si cu mana Sa atotputernica scoate pe Adam si pe Eva cu tot neamul lor din imparatia intunericului si-i aseza in rai. Iar biruinta Domnului asupra pacatului si a mortii se impartaseste prin Biserica tuturor oamenilor pana la sfarsitul veacurilor. Biserica este Raiul  de pe pamant sau "laboratorul Invierii”, cum o numeste marele nostru teolog, Parintele Dumitru Staniloae. In Biserica, prin Sfintele Taine si rugaciunile care se fac aici de preoti si credinciosi, fiecare din noi primim harul Invierii si devenim tot mai vii, mai autentici, mai plini de viata adevarata care vine de la Dumnezeu. In Biserica, si numai in Biserica, primim iertarea pacatelor prin Taina Spovedaniei si ne hranim cu Trupul si Sangele Domnului prin care ni se impartaseste viata lui Dumnezeu Insusi. De asemenea in Biserica si cu ajutorul Bisericii invingem bolile, durerile si necazurile de tot felul care sunt consecintele pacatelor noastre. Mai mult, prin Biserica biruim si moartea, ultimul vrajmas al omului. Astfel pentru omul credincios, care este legat trup si suflet de Biserica, moartea se transforma in Paste, adica in pasaj sau trecere la viata cea fara de sfarsit. De aceea credinciosul nu se teme de moarte. Pentru el, moartea trupului este adormire in Domnul, trecere in Imparatia luminii. Aceasta este cea mai mare nadejde a noastra a crestinilor care suntem uniti cu Hristos si anume ca viata noastra nu se sfarseste la mormant, ci continua in vesnicie alaturi de Dumnezeu, de Maica Domnului, de sfinti si de toti cei dragi ai nostri care au adormit intru credinta. Numai cei morti in pacat sunt lipsiti de comuniunea cu Dumnezeu pentru ca nici pe pamant n-au cautat aceasta comuniune.

Acestia se vor chinui vesnic, caci viata fara comuniunea cu Dumnezeu este un chin si aici pe pamant si in vesnicie. Toate ale lumii acesteia trec: frumusetea, bunastarea, placerile, sanatatea, toate lucrurile dupa cate alergam, zi de zi, fara sa ne gandim ca viata  pamanteasca este doar o pregatire pentru vesnicie. Lumea intreaga va trece intr-o zi, cand sfarsitul a toate va veni. De aceea Sf. Apostol Pavel ne indeamna sa ne aducem mereu aminte ca "nu avem aici (pe pamant) cetate statatoare, ci o catam pe aceea ce va sa fie” ( Evrei 13, 14). Ceea ce ramane in vesnicie este sufletul nostru nemuritor, modelat de osteneala rugaciunii si infranarii de la placerile si poftele pacatoase si impodobit de faptele bune facute semenilor nostri aflati in suferinta si in lipsuri. In cartea Apocalipsei citim: "Fericiti cei ce mor in Domnul! Da, graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele lor vin cu ei” (14, 13). Aceasta inseamna ca numai cei ce traiesc in Domnul pot muri in Domnul, bucurandu-se de viata cea fericita. Cine traieste departe de Dumnezeu, pentru ca nu se roaga zilnic, pentru ca nu cinsteste ziua Domnului, adica duminica, prin participarea la Sf. Liturghie, cine traieste in pacate, in desfrau, necununat la Biserica, in cearta si ura si nu se spovedeste pentru ca sa primeasca iertare de la Dumnezeu, acela nu va avea niciodata pace in inima sa si nu va afla odihna nici dupa moartea sa.  De aceea suntem chemati sa ne silim mereu sa traim aproape de Dumnezeu, sa ne ferim de pacate si sa implinim voia lui Dumnezeu, straduindu-ne sa fim buni ca si El, sa iertam pe toti cei care ne gresesc si sa traim in pace cu toti oamenii, incepand cu cei din familia noastra.
 
Iubiti credinciosi,
 
Traim intr-o lume tot mai zbuciumata, tot mai nesigura pentru ca oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, nu se mai roaga, nu mai cauta Biserica, nu mai tin traditiile sfinte primite de la parinti si inaintasi. Lumea de astazi este tot mai ignoranta in ce priveste credinta. Cei mai multi parinti si copii nu stiu nimic despre credinta, nu stiu sa se roage, sa posteasca, sa aiba o legatura vie cu Dumnezeu. Si toate acestea pentru ca nu tinem legatura constanta cu Biserica unde suntem introdusi in Tainele credintei. Adeseori credinta se reduce la unele obiceiuri carora nu le intelegem semnificatia sau chiar la magie. Il cautam pe Dumnezeu numai cand avem necazuri si suntem nemultumiti pentru ca nu ni se implinesc cererile imediat. Unii il judeca pe Dumnezu pentru ca ingaduie sa vina asupra lor atatea incercari de parc-ar fi tocmai ei cei mai pacatosi din lume. Rari, extrem de rari, sunt aceia care pun necazurile si incercarile lor asupra propriilor pacate si se intorc cu adevarat la Dumnezeu. Noi toti trebuie sa fim constienti ca suferim pentru pacatele noastre proprii. Sa fim constienti ca orice pacat atrage dupa sine o suferinta. Daca am fi mai atenti cu noi insine am observa imediat legatura dintre pacat si suferinta. Dumnezeu ingaduie sa suferim tocmai pentru ca sa ne trezim din ratacirea pacatului, sa constientizam cat de pacatosi suntem si sa ne intoarcem la El, cautand Biserica si integrandu-ne in viata ei. Numai cand redescoperim Biserica si indragim slujbele ei, incat nu ne mai putem lipsi de ele, suntem cu adevarat salvati.

Iisus Hristos Cel inviat Care ni se impartaseste prin Biserica este singura noastra salvare, singura noastra nadejde! La El sa strigam cu credinta in orice necaz, in orice nevoie si durere! Si Dumnezeu ne va auzi. Caci El ne-a promis prin gura Psalmistului, zicand: "Striga-va catre Mine si-l voi auzi pe el; cu dansul sunt in necaz si-l voi scoate pe el si-l voi slavi. Cu lungime de zile il voi umple pe el, si-i voi arata lui mantuirea Mea” (Psalm 90, 15-16).

Punandu-va la inima aceste cuvinte de invatatura in acesta preacinstita zi a Invierii, Va binecuvantez pe toti: parinti si copii, tineri si varstnici si ma rog Mantuitorului Hristos Cel inviat din morti sa va intareasca credinta, sa va dea dragoste de rugaciune si de viata curata, sa va randuiasca sanatate si toate cele de folos pentru viata aceasta si pentru mantuirea sufletului.

Hristos a inviat! si Sarbatori fericite!
 
Al vostru de tot binele voitor si rugator catre Domnul Cel inviat,
 
† Serafim

• Pastorala la Praznicul Invierii Domnului 2012
  Publicat in : Invierea lui Hristos
• Pastorala la Sfintele Pasti 2013 a Patriarhului Romaniei
  Publicat in : Invierea lui Hristos
• Invierea Domnului, chemare spre marturie luminatoare
  Publicat in : Invierea lui Hristos
• Pastorala la praznicul Invierii Domnului 2013
  Publicat in : Invierea lui Hristos

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: