Pastorala PS Casian, episcopul Dunarii de Jos, la sarbatoarea Invierii Domnului 2007

Pastorala PS Casian, episcopul Dunarii de Jos, la sarbatoarea Invierii Domnului 2007


INVIEREA DOMNULUI, TEMEIUL SI LUMINA COMUNIUNII

 

+ CASIAN

Din darul lui Dumnezeu, Episcop al Dunarii de Jos, Preacuviosului cin monahal, preacucernicilor preoti si tuturor dreptmaritorilor crestini din eparhia noastra, har, mila, pace, sanatate si ajutor de la Dumnezeu in tot ceea ce ne este de folos, cu prilejul sarbatorii Invierii Domnului, iar de la smerenia noastra arhiereasca binecuvantare.

 

Hristos a inviat!

Adevarat a inviat!

 

Pastele Domnului, adica trecerea Sa de la moarte la Inviere. Iata, ne aflam astazi in numar mult mai mare adunati la sfintele noastre biserici, in toate satele, comunele si orasele eparhiei, pentru a primi lumina, care este lumina din lumina lui Hristos-Domnul, spre luminarea tuturor. Din aceasta lumina, provenita din candela de la Sfantul Altar, ni se impartasesc darurile luminoase ale Invierii Mantuitorului. Astfel, ni se lumineaza mintea, inima si sufletul si Il vedem pe Hristos inviat aievea.

El ne cheama sa-i incurajam si pe aceia dintre semenii nostri care nu-L cunosc pe El si nu sunt printre noi sa-L primeasca si ei in viata lor ca Mantuitor si asa sa implinim toti faptele luminii: "Asa sa lumineze lumina voastra (pascala) inaintea oamenilor, ca vazand ei faptele voastre cele bune, sa preamareasca pe Tatal vostru cel din ceruri" (Matei 5, 16).

 

Prea iubiti frati crestini,

 

La fiecare sarbatoare pascala, se cuvine sa ne apropiem mai mult de intelesurile duhovnicesti ale Invierii ca fapt real, spre a ne vindeca pentru totdeauna de ranile mortii, cu puterea si cu darurile izvorate din "mormantul de viata datator" al Domnului inviat din morti.

 

Incercam, si in acest an, sa patrundem, dupa puterile noastre crestinesti, in Taina cea mare a vietii vesnice si astfel sa devenim si noi martorii credibili ai infrangerii mortii si ai bucuriei trairii cuviincioase in lumea noastra contemporana.

 

Cu toate acestea, nu de putine ori, iubiti frati si surori in Domnul, multi dintre noi ramanem la formele emotionante si emotionale ale momentului primirii luminii pascale si repede ne mutam gandul la cele de acasa, la praznuirea din familie si la alte chemari specifice sarbatorii Pastilor. Toate datinile si obiceiurile mostenite de la inaintasi sunt forme vazute ale bucuriei fratesti si o marturie a solidaritatii semenilor intre ei cu acest sfant prilej. Dar, in contemporaneitate, datinile noastre sfintite prin evlavia si prin puritatea inaintasilor nostri sunt concurate de multe aspecte straine de frumusetea luminii si bucuriei pascale. Iata pentru ce dorim a va aseza la inima chemarea Domnului la intelegerea vietuirii noastre dupa modelul ceresc si potrivit cu invatatura si cu randuielile lasate de Mantuitorul Sfintilor Apostoli, in Biserica cea "una, sfanta, soborniceasca si aposto-leasca", careia ii apartinem toti crestinii botezati.

 

Asadar, Hristos Domnul inviat ni se adreseaza fiecaruia in parte in mod real si biruitor al tuturor scaderilor, al durerilor, al decaderilor si suferintelor noastre. "Pasti" inseamna si trecerea dincolo de o stare de nesiguranta, iar prin mutarea Mantuitorului prin moarte la viata, primim si noi biruinta Sa asupra propriei noastre morti. Acest fapt se descifreaza prin toate marturiile celor ce s-au impartasit si se impartasesc din izvoarele cele pururea curgatoare ale harului lui Dumnezeu si iata de ce chiar acum, in timpul sfintei slujbe a inceputului pascal, se confirma aceasta printr-o cantare: "Veniti sa bem bautura noua.din izvorul nestricaciunii, cel izvorat din mormantul lui Hristos, prin care ne intarim" (Cantarea a III-a a Canonului pascal).

 

Aceste marturii credibile s-au oferit crestinilor dintru inceput, asezand la temelia vietii "stanca" de nezdruncinat a credintei in Invierea Mantuitorului. Pe temelia Invierii Mantuitorului, fratilor, s-a asezat o lume cu adevarat noua, lumea vietii, si nu a mortii. De atunci, viata are sens. De la Inviere, viata primeste puterea de a se lupta cu fortele intunericului si ale stricaciunii, caci Hristos Domnul biruieste in noi! Acest adevar este vizibil in chiar conditia noastra crestineasca. Toata civilizatia crestina este o marturie doveditoare a iubirii lui Dumnezeu fata de om. Cum ne-am putea explica altfel forta niciodata banuita in niste oameni smeriti, precum Sfintii Apostoli ai Domnului, putini la numar, care dupa Inviere au devenit "stalpi" ai adevarului vietii vesnice si marturisitori pana la mucenicie ai legaturii lor cu cerul. Numai cei patrunsi de evidenta vietii vesnice intra biruitori pe "usa" muceniceasca in Imparatia lui Dumnezeu ! Nimeni nu este gata sa moara pentru un alt om sau sa se jertfeasca pentru el. Sfintii Apostoli, mucenicii si eroii crestini au biruit moartea prin jertfa, cu Hristos cel Inviat! Deci, Invierea Domnului produce o schimbare radicala, unica, de altfel, in mersul vietii omenirii. Primii martori si marturisitori ai acestei noi conditii umane sunt Sfintii Apostoli. Ei devin "sarea pamantului" (Matei 5, 13) si "lumina lumii" (Matei 5, 14), "pescari de oameni" (Matei 1, 17) si "luminatorii marginilor lumii". De la ei s-a raspandit lumina adevarului, dar si evidenta schimbarii vietii din stricaciune in nestricaciune, incat, pentru a folosi o expresie a Sfantului Ioan Gura de Aur: "Minunea Invierii consta in schimbarea vietii noastre. Hristos Domnul, prin Inviere, ne-a impartasit puterea schimbarii vietii si dobandirea nemuririi si nu neaparat niste satisfactii trecatoare din ordinea lumeasca, ce ne stau tuturor la indemana doar pentru cateva zeci de ani pe acest pamant". Hristos Domnul ne ofera cerul si ceea ce "ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (I Cor. 2, 9). Mantuitorul ne invita la adevarata bucurie de a trai cu folos si in deplina fratietate, fara diferentieri umilitoare intre noi si fara a ne cauza unii altora suferinte. El ne ridica din umbra pacatului si a mortii si ne arata adevarata vietuire, curata si plina de deschidere spre vesnicie. Totul incepe de la exemplul jertfelnic si iubitor al Domnului si se con-cretizeaza in viata oamenilor alesi, precum Sfintii Apostoli si urmasii lor in Biserica: "Ei, care sunt saraci, neinsemnati, neinvatati si nevoiasi, in numar de doisprezece, si care sunt urmati, prin minuni, de multe cetati si popoare, de numeroase provincii, principi si domnitori, invatati si oratori, ba mai mult, de tot Globul Pamantesc" (Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvant la Invierea Domnului nostru Iisus Hristos).

 

Niciodata inainte de Invierea Domnului, precum ne arata tot Sf. Ioan Gura de Aur, acum saisprezece veacuri, nu s-a auzit sa faca cineva minuni dupa moartea sa: "Niciodata n-a facut cineva dupa moartea sa lucruri mai mari decat in viata sa; insa, dupa moartea lui Hristos, numele Sau a lucrat minuni" (Ibidem), caci daca El n-ar fi inviat, ucenicii Sai n-ar fi putut dupa moartea Sa sa faca minuni carora ii suntem martori prin schimbarea vietii noastre. Prin El am dobandit nobletea vietii noastre crestine, prin lucrarea Lui si a Evangheliei s-au imbogatit cultura si civilizatia continentului european si ale lumii. El ne-a oferit miraculoasa putere a binelui in viata omenirii, care astazi Ii inchina nu doar imnuri si cantari, ci si intreaga suflare. Astfel existam. Astfel simtim ca traim. Astfel ne bucuram de viata. Impreuna. Impreuna cei ce eram pana ieri divizati. Impreuna cei ce nu concepeam ca putem sa ne oferim, in intuneric, lumina! Este lumina lui Hristos, singura in masura sa estompeze toate umbrele si sa inlature toate indoielile si toate sovaielile din viata noastra. Prin aceasta lumina a dreptei-credinte ne schimbam viata, caci ea Il aduce in sufletele noastre pe Hristos, Biruitorul mortii. Astfel dispar "precum ceara de la para focului" si se sting "precum se stinge fumul si nu mai este" toate incercarile zadarnice de a ne intoarce la basmele idolesti si idolatre privind adevarul etern al credintei noastre dreptmaritoare. Adevarul Invierii Mantuitorului nu mai poate fi clintit de nicio teorie trecatoare, interesata si imaginara, precum cele recente din multimea cartilor despre care ati auzit, concepute pe fictiuni si incercari egoiste, producatoare de senzatii si de nefolositoare discordii, spre a distrage atentia de la adevarurile revelate si a induce temele secularismului agresiv si daunator mantuirii sufletelor noastre.

 

Iubiti frati si surori in Domnul,

 

In ciuda tuturor neputintelor, a incercarilor, a necazurilor trecatoare si a lipsurilor regretabile pentru bunul mers al vietii unora dintre noi, astazi, la Invierea Mantuitorului, "in toata lumea este bucurie si veselie duhovniceasca. Astazi si multimea Ingerilor, si ceata tuturor Puterilor de sus se bucura din pricina mantuirii oamenilor. Gandeste-te, asadar, iubitule, cat este de mare bucuria, incat si Puterile de sus praznuiesc impreuna cu noi, caci se bucura impreuna cu noi de bunatatile noastre. Nimeni, asadar, sa nu fie astazi mahnit din pricina saraciei, caci este praznic duhovnicesc" (Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvant la Sfintele Pasti).

 

Prin ravna iubitei noastre preotimi in toata eparhia, perioada postului a fost o "scara" duhovniceasca de ridicare a tuturor celor ce-L cauta pe Dumnezeu, spre a trece astfel de la disperare la speranta, de la marginalizare la filantropie, de la rautate la bunatate, de la singuratate la comuniune si prin toate acestea, la unitate sfanta. Raspunsul cel bun al jertfelnicilor nostri credinciosi si credincioase se constituie in lucrarea familiei duhovni-cesti, ca toti sa ne luminam cu lumina cunostintei de Dumnezeu, dar sa realizam si binele in toate localitatile. Ni se alatura, iata, in mod firesc, de Pasti, comunitatii noastre, cei plecati departe de tara pentru a-si castiga traiul zilnic. Ii imbratisam parinteste si frateste pe toti cei ce au dorit sa petreaca Sfanta Inviere in cele mai frumoase locuri de pe pamant: acasa, langa cimitirul strabun si cu toti cei apropiati din casa parinteasca. Familia noastra romaneasca s-a extins mult in ultimul timp si prin revenirea alaturi de fratii nostri occidentali intr-o Europa unita, pe care noi o dorim mereu crestina si preocupata de promovarea valorilor morale si solidaritatii concrete. Aducem, iata, Europei ofranda statorniciei noastre in credinta Apostolilor, a martirilor si a voievozilor ctitori de cultura si de civilizatie, iar astazi aratam lumina Invierii Domnului din convingerile noastre, si nu doar din bogatia datinilor si a traditiilor seculare. Omul inviat la viata virtuoasa, capabil sa promoveze cultura vietii si sa infranga capcanele mortii este, cu adevarat, un dar pentru contemporaneitate si o icoana a frumusetii, fara de care nu se poate construi nimic statornic nici pe plan local, nici continental. Iata Romania frumusetii umane prin biruinta raului si prin adevarata schimbare a vietii, prin credinta in Invierea Domnului, temelia societatii statornice si imbelsugate pentru toti semenii!

 

De aici provine si sensul profund al schimbarii vietii noastre, frati si surori, in fapt, si nu in promisiunea temporara ori conjuncturala.

 

Pentru aceasta se cuvine sa unim bucuria inceputului pascal, al luminarii, cu faptul concret al comuniunii pe care ni-L ofera Domnul in Sfanta Liturghie. Fara a gusta din "ospatul Stapanului", candela ni se stinge repede si intunericul este inca aproape gata sa revina in noi si intre noi. Prin Sfanta Liturghie, mai ales de Sfintele Pasti, ne unim real cu Hristos Domnul, ne impartasim cu Trupul si Sangele Sau "care vindeca numarul deplin al celor cinci simturi ale noastre" si patrunde "in toate incheieturile, in rarunchi si in inima", ne "sfinteste gandurile si oasele", ne "indrepteaza, ne intelepteste si ne lumineaza" facandu-ne "locas al Duhului si casa a Domnului". Astfel vom vedea "lumina cea adevarata" si "vom primi Duhul cel ceresc"!

 

Impreuna, pregatiti, chemati de Domnul prin randuielile Bisericii, gustam hrana vietii vesnice, "ascultam dumnezeiestile cuvinte, rugaciunile parintilor, binecuvantarile preotilor, impartasirea cu dumnezeiestile si negraitele Taine, pacea si unirea intr-un cuget si darurile cele duhovnicesti si vrednice de darnicia celui ce daruieste. Sa praznuim, asadar, aceasta sarbatoare in care a inviat Domnul ! Caci a inviat si a inviat impreuna cu el lumea, iar pe noi ne-a inviat dezlegand lanturile pacatelor noastre" (Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvant la Sfintele Pasti).

 

Acestea toate sunt cu putinta tuturor celor ce dorim a intra in "bucuria Domnului nostru, si cei dintai, si cei de pe urma", chiar si cei ce au venit abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu ne temem din pricina intarzierii, caci "darnic fiind Stapanul, primeste si pe cel din urma ca si pe cel dintai!" (Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvant de invatatura la Invierea Domnului).

 

Bucuria Invierii Domnului sa ne cuprinda, iubiti frati si surori, pe toti in bogatia iubirii vesnice, sa ne apropie mai mult pe unii de altii, sa ne uneasca in fapta concreta, din care sa nu lipseasca nimeni dintre cei osteniti, batrani, bolnavi, saraci ori marginalizati. Toti si in tot locul sa ne imbratisam, sa ne iertam si asa sa primim iertarea de pacate de la Mantuitorul inviat din morti, spre a ne invia si pe noi la viata adevarata, curata, pasnica si prospera.

 

De Sfintele Sarbatori ale Invierii Domnului, va imbratisam pe toti cu imbratisare sfanta si va dorim sanatate si numai bucurii! Bucurati-va si iarasi, bucurati-va!

 

Hristos a inviat!

Adevarat a inviat!

Al vostru de tot bine doritor si catre Domnul rugator,

 

CASIAN

 

Episcopul Dunarii de Jos

 

.

06 Aprilie 2007

Vizualizari: 3734

Voteaza:

Pastorala PS Casian, episcopul Dunarii de Jos, la sarbatoarea Invierii Domnului 2007 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact