
Suntem parca de veacuri obositi
Ne nastem tristi traim cu disperare,
De clipe dragi fugim mereu cerniti
Cu griji marunte-n aspra izolare.
Ne stapanesc orgolii, ambitie si ura
Uitam sa daruim, nu stim nici a primi,
Iubirii ca ofranda ii punem azi cenzura
Si pret daca se poate in usi sa o reprimi!
Pierdut e sensul vietii chiar si valoarea ei
Platim tribut mereu cu sanatatea noastra,
Gramezile de vise facute-s pentru zei,
A noastre, triste stele vazute prin fereastra.
Iluzii de tot felul ne facem neincetat,
Cladim castelul vietii pe dune de nisip
Ne-atarna slabiciuni, iar sufletu-i uitat
In buruieni de ganduri, urcusul lui Sisif.
Si rataciti pe cale in calcule si planuri
Uitam de Dumnezeu in simpla adunare
Cu nulul rezultat n-ajungem la limanuri
Pierduta-i mantuirea in viata viitoare.
Angelina Nadejde
-
Tristetea si mahnirea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Tristetea
Publicat in : Editoriale -
Tristetea si akedia
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.