Cel care constientizeaza realitatea mortii a gasit sensul adevarat al vietii - ne invata Parintii Bisericii.
Sunt multi crestinii zilelor noastre, care nu vor sa auda de moarte. Ei nu vad in moarte un invatator, ci o sperietoare, care-i face sa se infricoseze de propriul sfarsit si sa duca o existenta trista. Cum sa intelegem sensul vietii daca nu sutem prieteni cu moartea?
Cine ia moartea ca invatator intelege ca viata lui nu se rezuma la existenta efemera din aceasta lume. Constient ca moartea va bate la usa in mod inevitabil, omul va da mai mare atentie lucrurilor duhovnicesti si se va ingriji mai mult sa-si stranga bagaj folositor pentru lumea de dincolo, se va impaca cu ingerii si sfintii, care vor depune marturie buna pentru el la dreapta judecata.
Gandul la moarte nu trebuie sa se transforme in groaza sau in teroare, nu trebuie sa subjuge libertatea omului nici sa-i transforme viata intr-o trauma. Numai inteleasa din perspectiva biruintei lui Hristos, moartea vine asupra crestinului ca o usurarea. Martirii aveau cea mai mare bucurie cand aflau ca sunt condamnati la moarte. Pentru ei moartea constituia mijlocul de a ajunge mai repede alaturi de Hristosul pe Care toata viata L-au iubit si pe Care L-au marturisit chiar cu pretul vietii.
Moartea incurca orice statistica omeneasca. Degeaba nadajduiesc unii ca vor fi binecuvantati cu ani multi, dupa cuvantul psalmistului, adica saptezeci sau optzeci. Vedem ca lucrurile stau cu totul altfel, iar pentru unii viata pe care o mai au de trait se rezuma la o singura zi, poate o singura clipa.
Gresesc unii si cand judeca semenii spunand ca din cauza pacatelor se chinuiesc acestia si le este amanata moartea sau ca au plecat mai devreme decat era cazul ca nu i-a mai rabdat Dumnezeu pe pamant. Tot ce se intampla, este o mare taina a lui Dumnezeu, care trebuie sa ne trezeasca in minte numai gandul pocaintei, iar daca ne rugam pentru zile indelungate, pe acestea sa le petrecem in pocainta, nu in desfatare, caci la urma va veni judecata. O noua zi daruita de Dumnezeu vietii noastre este o noua sansa a bunului Dumnezeu de a ne intoarce la credinta, este o noua poarta a raiului deschisa omului, poarta pe care o vom gasi deschisa si dupa sfarsitul nostru pamantesc, daca lucrarea noastra a fost pe masura credintei marturiste.
Canonul inmormantarii mirenilor ii indeamna pe cei prezenti la prohodire, pe lannga rugaciuni de iertare a pacatelor celui adormit, sa ceara de la Dumnezeu mila si pentru propriile pacate. Cel mai mult avem de invatat atunci cand moare un om considerat in popor ca fiind tanar. Este atentionarea vesnicului invatator, prin asistentul sau mai putin experimentat, dar mai categoric si mai pretentios, adica moartea, ca viata noastra se poate sfarsi din clipa in clipa si ca nu este neaparat nevoie sa atingem o anumita varsta. De aceea, „vazand pe mort zacand, toti sa ne gandim la ceasul din urma, caci omul trece ca iarba pe pamant!”, iar acest gand al clipei celei din urma sa devina lucrator prin oprirea de la pacate.
Ne mai invata moartea un lucru care da sens vietii noastre si care ne face sa gandim mai mult la cele duhovnicesti. Vazand stricaciunea trupului si gandind ca acesta va ajunge prada intunericului si descompunerii, crestinul primeste o lectie necuvantatoare prin care i se atrage atentia ca in viata aceasta acorda trupului mai mare importanta decat ar merita. Aproape toate activitatile noatre zilnice si toata grija noatra are in centrul atentiei trupul. Suntem mai mult trupesti si, prin aceasta devenim dusmanii propriei noastre fiinte.
Parintii ne indeamna sa acordam atentie in primul rand partii nemuritoare din noi si sa fim duhovnicesti, nu trupesti. Omul duhovnicesc, luminat de harul lui Dumnezeu, gaseste calea cea mai buna de a induhovnici totul in jurul sau si de a transforma totul in lucru de pret, numai bun de oferit lui Dumnezeu. Daca vrei sa ai grija de trupul tau, lasa-l in grija sufletului, iar sufletul lasa-l pe seama lui Dumnezeu. Numai asa trupul va deveni un adevarat templu al Duhului Sfant, va deveni si el din material – duhovnicesc si nu-ti va mai fi frate neascultator, ci ucenic supus pe calea spre impartia lui Dumnezeu.
Gandeste-te la moarte si nu vei mai pacatui - ne invata Scriptura. Mergi cu mintea la iad si trezeste-te din pacate, cugetand la marea bunatate a lui Dumnezeu. Fa din viata ta casa primitoare pentru sfinti si moartea iti va fi motiv de bucurie. impaca-te cu Dumnezeu si ti se va intipari pe chip zambetul gherondei Iosif Vatopedinul in clipa mortii. Oare peste ce frumuseti o fi dat el de a reusit sa le zambeasca si dupa moarte fratilor?
Sebastian Marin
Sebastian Marin
-
Chipul si asemanarea lui Dumnezeu
Publicat in : Dogma -
Pomul paradisiac in interpretarea Parintilor Bisericii
Publicat in : Dogma -
Un american convertit la Ortodoxie
Publicat in : Interviuri -
Seneca
Publicat in : Perioada etica - religioasa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.