Postul Sfintelor Paşti este „mare” prin valoarea lui, prin asprimea şi intensitatea lui, şi prin lungimea lui de 40 de zile, plus Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, numită Săptămâna Mare. Este însă mare şi important mai ales pentru faptul că ne oferă prilejul unei călătorii spirituale cu Hristos, urcând împreună cu El pe dealul Golgotei, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, şi pregătindu-ne sufleteşte pentru bucuria sfântă a Învierii Sale din morţi. Slujbele bisericeşti din perioada Triodului sunt atât de bogate, atât de „sensibile” pentru sufletul nostru, pornind de la starea de neputinţă a firii umane şi de dependenţă faţă de ajutorul lui Dumnezeu, care să ne ajute să ne întoarcem la El prin pocăinţă sinceră, spre iertarea păcatelor şi îndreptarea vieţii noastre. Astfel, primul imn specific rânduielilor liturgice ale acestei perioade exprimă dorinţa sufletului de pocăinţă şi invocare ajutorului dumnezeiesc pentru realizarea acesteia: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie Dătătorule de viaţă…”

Postul este o lucrare spirituală complexă, pornită din credinţă şi din dorinţa omului de desăvârşire prin împlinirea poruncile dumnezeieşti. Sensul pozitiv al postului constă tocmai în voinţa liberă a credinciosului de a se pregăti sufleteşte şi trupeşte pentru apropierea de Hristos şi de Tainele Sale mântuitoare: Spovedania şi Împărtăşania. Prin postire noi oferim sufletului nostru şansa de a obţine victorii asupra neputinţelor trupeşti, prin înfrânarea de la anumită mâncare şi de la păcate. Postul adevărat nu este o simplă „restricţie” de la hrana mai consistentă, de origine animală, pe care şi-o impune un credincios, într-o zi sau într-o perioadă de timp, ci este o completare şi o încununare a acestui efort fizic, cu cel spiritual, „postul de bucate fiind unit cu postul de păcate” şi cu împlinirea faptelor milei trupeşti faţă de aproapele nostru. Orice restricţie creează psihologic o reacţie puternică împotriva acesteia. Înţeleasă în adevăratul ei sens practicarea postirii devine o virtute de mare folos pentru progresul nostru spiritual, spre câştigarea mântuirii.

Prima poruncă de postire au primit-o strămoşii noştri, Adam şi Eva, în rai, şi tot ei au săvârşit prima încălcare a postului, gustând din pomul cunoaşterii binelui şi răului. Şi noi, iubitori de desfătare şi stăpâniţi de dorinţa de posesie, crezându-ne stăpâni şi pe darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, zicând: „am” mâncare bună, ne angajăm foarte greu într-o lucrare de postire adevărată şi completă.

În sens duhovnicesc, postul este şi un act de cult, o jertfă, fiind rânduit de Biserică şi încadrat în lucrarea ei liturgică, Hristos Însuşi sprijinind toată osteneala omului, postind El în noi şi în locul nostru. Pe lângă jertfa noastră pentru întreţinere vieţii, care este obligatorie şi greu de împlinit, jertfa postului este plăcută şi uşoară, precum jugul lui Hristos, care este bun şi sarcina Sa uşoară (cf. Matei 11,30).

Postul este desigur folositor şi pentru trup şi credem că e bine să postim pentru ca să ne uşurăm trupul de greutăţile şi de toxinele pe care le acumulăm prin mâncărurile „bune”. Chiar terapia medicală implică un regim alimentar special, pentru diferite boli, însă fiind respectat de nevoie şi din dorinţa vindecării, regimul medicului nu are valoare spirituală. Dacă am posti după rânduiala Bisericii, de bună seamă că nu am ajunge la regimul medical şi nici la regim forţat de slăbire.

Valoarea deosebită a postului este sporită şi de cele patru gradele de asprime sau de intensitate a postirii: ajun total sau post negru, post aspru, post comun şi post cu dezlegare. Chiar şi cele patru posturi mari au grade deosebite de asprime, cel mai aspru fiind postul Sfintelor Paşti, apoi urmează cel al Sfintei Mari, cel al Crăciunului şi cel mai puţin aspru este cel al Sfinţilor Apostoli. Iar, dintre zilele de post din cursul anului liturgic cele mai aspre sunt, în ordine: Vinerea Mare, Înălţarea Sfintei Cruci (14 sept.), Ajunul Crăciunului şi al Bobotezei (24 dec. şi 5 ian.), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul(29 aug.)şi miercurile şi vinerile din timpul anului, în afara celor cu dezlegare.

Iată intrăm în prima săptămână a postului mare – primele două zile sunt zile de asprime totală, încât nici Sfânta Liturghie nu se face, tocmai ca să ajunăm.

Postul total, ajunarea sau postul euharistic constă în abţinerea pentru o zi de la orice hrană sau băutură, pentru a ne împărtăşi cu Sfintele Taine. Înainte de a mă împărtăşi, ajunez de seara până în ziua în care mă împărtăşesc, nu pentru a da „prioritate” Sfintei Împărtăşanii faţă de celelalte alimente care se elimină curând din stomac, ci, prin ajunare, mă pregătesc şi aştept să mă întâlnesc cu Hristos. După primirea Sfintei Împărtăşanii pregătirea s-a încheiat, iar aşteptarea s-a împlinit, deci se pierde starea de ajun, de aceea nu este posibilă împărtăşirea de două ori pe zi.

Postul aspru este cel care permite consumarea doar spre seară de hrană uscată, nepregătită, fără ulei.

Avem apoi postul comun, în care ne hrănim cu legume, cu fructe, cu vegetale, lăsând la o parte toate produsele de origine animală, care constituie o hrană prea consistentă, de care nu am nevoie acum. Nevoinţa trupească a postului ajută sufletul să sporească în rugăciune şi fapte de iubire a aproapelui.

Iar postul cu dezlegare este îngăduinţa pe care Biserica ne-o dă din timp în timp, fie că este dezlegare la untdelemn şi vin, fie la peşte, precum de Buna Vestire şi de Florii.
Postul, rugăciunea şi faptele bune sunt mijloace necesare câştigării mântuirii. Foloasele minunate ale postului sunt legate de dobândirea multor virtuţi, precum: curajul, stăpânirea de sine, înfrânarea, biruinţa asupra patimilor şi poftelor trupeşti, bucurii duhovniceşti şi multe altele. Exersarea voinţei libere şi stăpânirea ei în toate nevoinţele ascetice se numeşte în monahism „călcare voii”, prin înfrângerea poftelor.

Cea mai mare bucurie, legată de post, o are un credincios atunci când reuşeşte să-l încheie cu bine, pentru prima dată sau de mai multe ori, depăşind toate tentaţiile şi toate ispitele, pentru a se bucura cu adevărat în Duminica Învierii, de Sfânta Împărtăşanie. Dar şi hrana pe care o primim la masă, în ziua de Paşti, va fi mai bună ca oricând, pentru că o primim ca dar, tot de la Dumnezeu, pentru osteneala făcută.

Ca o continuare a nevoinţelor duhovniceşti, cuvântul Mântuitorului din Sfânta Evanghelie de astăzi ne îndeamnă: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură” (Mt. 6, 19). Toate bunurile materiale ne sunt rânduite de Dumnezeu pentru această viaţă trecătoare, ele fiind pieritoare, perisabile, se distrug şi se pierd. De aceea, preocuparea noastră dominantă trebuie îndreptată spre dobândirea de bunuri veşnice, nepieritoare, adunate în cer, după cuvântul Domnului: „Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură” (Mt. 6, 19-20).

Virtuţile dobândite şi cultivate în sufletul nostru, iubirea aproapelui prin fapte de întrajutorare, iertarea vrăjmaşilor, postul şi rugăciunea sunt toate comori nepieritoare care ne înnobilează sufletul şi îl îmbogăţeşte cu comori veşnice, strânse la „banca cerului”.

Evanghelia se încheie cu această proclamare, pe care am dori să o păstrăm în suflet, ca pe o minunată sintagmă: „unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (v. 21).
Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să sporească efortul nostru pentru a ne putea împlini constant şi cu folos ostenelile duhovniceşti, spre întărirea credinţei, spre sporirea virtuţilor, precum iubirea şi iertarea şi a faptelor bune, comori pentru viaţa cea veşnică.

† Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
Sursa: mitropolia-ardealului.ro

• Postul Sfintelor Pasti
  Publicat in : Post
• Duminica iertarii anunta Postul Sfintelor Pasti
  Publicat in : Postul Pastelui
• Cum sa traim in Postul Sfintelor Pasti
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti