'Eu pentru acestia Ma rog'

"Eu pentru acestia Ma rog."

Pe tot parcursul perioadei de formare a Sfintilor Apostoli, Mantuitorul nu a incetat nicio clipa sa ii invete cum sa fie continuatorii Lui in a descoperi pe Dumnezeu-Tatal oamenilor. Misiunea aceasta insa presupunea in afara de post, propovaduire continua spre a boteza "toate nemurile in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh".

Totul putea fi realizat daca exista rugaciune neincetata.

Si ca Invatator, Mantuitorul nu vorbeste doar in pilde, ci da exemplu si cu viata sau comportamentul Lui, iata-L acum cum se roaga:

"Acestea le-a grait Iisus; si, ridicandu-si ochii la cer, a zis: "Parinte a venit ceasul. Preamareste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preamareasca pe Tine, asa cum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca El sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care I i-ai dat. Iar viata vesnica aceasta este: Sa te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis. Eu Te-am preamarit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit. Si acum, preamareste-Ma Tu, Parinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai inainte de a fi lumea. Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat, si cuvantul Tau l-au pazit. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat, de la Tine sunt; caci cuvintele pe care Tu mi le-ai dat Mie, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimis.

Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt. Si toate ale Mele sunt ale Tale si ale Tale sunt ale Mele si Eu M-am preamarit intru ei. Si Eu nu mai sunt in lume, dar ei in lume sunt, si Eu la Tine vin. Parinte Sfinte, intru numele Tau paseste-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei sa fie una, asa cum suntem Noi. Cand eram cu ei in lume, Eu intru numele Tau ii pazeam pe cei pe care Mi i-ai dat; si i-am pazit si niciunul dintre ei n-a pierit, decat fiul pierzarii, ca se se plineasca Scriptura. Dar acum Eu vin la Tine si pe acestea le graiesc in lume, pentru ca bucuria Mea s-o aiba deplina intru ei." (Ioan 17, 1-13)

Se ruga Tatalui. Acelasi moment, atunci ne aflam inainte de Rastignire, iar acum suntem dupa Sarbatoarea Inaltarii Lui la cer. Aceeasi rugaciune citita de doua ori in cadrul slujbelor din anul bisericesc, oare intamplator?

De multe ori m-am gandit ca singurele lucruri pe care le ia cu el omul dupa moarte -in afara de faptele sale- sunt dragostea pentru persoanele pe care le-a cunoscut si le-a iubit, si rugaciunea pentru ei. Poate o sa vi se para putin ciudat, dar stim din traditie ca atunci cand pomenim pe cei adormiti -iar ei s-au mantuit, adica sunt langa Dumnezeu- si ei la randul lor ne binecuvinteaza pomenindu-ne lui Hristos; dar daca nu s-au mantuit, atunci rugaciunea noastra este "pictura de apa" pe care o cerea disperat bogatul saracului Lazar. In acelasi timp, intre cele doua locuri este prapastie mare, ceea ce are ca rezultat imposibilitatea celui ce nu este mantuit sa fie auzit din inaltimea cerului. Asa ca rugaciunea lui nefiind auzita, devine neputincioasa in a ajuta.

Citind din nou aceasta rugaciune si amintindu-mi de Sarbatoarea Inaltarii, mi-a venit in minte icoana "Deisis" ce se afla in toate Bisericile. In aceasta icoana este reprezentat Mantuitorul pe Tronul Ceresc, avand de-a dreapta Lui pe Maica Sa, iar in stanga pe Sf. Ioan Botezatorul. El sta pe Tronul Slavei ca Fiu al Omului, iar Tatalui se roaga ca Fiul Lui! Sfanta Traditie spune ca in clipa in care sufletul se prezinta pentru judecata personala si provizorie in fata Tatalui, Hristos merge impreuna cu el si arata mereu semnele Crucii si coasta sa Tatalui spunandu-I: " si pentru el M-am jertfit!".

Deci rugaciunea continua si va continua pana la sfarsitul veacurilor, caci Hristos intotdeauna isi tine cuvantul dat si nu isi incalca niciodata promisiunea. Iar daca primul cuvant al Lui dupa Inaltare este rugaciunea, atunci sa ne bucuram ca avem Mantuitor!

Dar atentie la cuvantul: "Eu pentru acestia ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt.", caci nu am constientizat ca suntem ai Lui. Cum ar trebui sa ne simtim la gandul ca si acum suntem in rugaciunea Mantuitorului? Oare exista binecuvantare mai mare ca aceasta?.

Pentru noi se roaga, pentru cei ce incercam sa fim bineplacuti Lui, cei ce incercam sa ne luptam cu pacatul si cu firea noastra, cei ce mergem si vizitam Mormantul gol, cei ce incercam sa iubim si sa ne jertfim, ce incercam sa ne rugam. Am folosit acest verb "a incerca" pentru ca nu cred ca poate spune cineva ca stie sa iubeasca, sa se roage si sa se jertfeasca pe deplin, doar incercam si daca o vom face corect, atunci ne va fi dat sa traim aceste stari la adevarata lor intensitate.

Rugaciunea Lui nu este altceva decat o continua veghe prin care cei care s-au impartasit din comuniunea cu Dumnezeu-Tatal prin El, in Duhul Sfant, sa nu o piarda. Iar pentru noi este cea mai puternica "arma" pe acest pamant, caci ea ne invata sa iertam, sa sa ajutam, sa bucuram si sa cerem "cele bune si de folos sufletelor noastre".

Ne aflam in rugaciunea Lui, suntem partasi binecuvantarii ce izvoraste din iubire si ne putem alatura acestei rugaciuni daca participam activ la viata duhovniceasca. Ar fi bine ca noi sa ne simtim pacatosi, caci astfel ne vom ruga si pentru fratii nostri si astfel ne vom asemana Lui, Celui ce doreste ca tot omul sa se mantuiasca si la cunostinta Adevarului sa ajunga dupa cum spune Sf. Ap. Pavel.

Rugaciunea ne va smeri, smerenia ne va inalta, iar inaltarea ne va pune si pe noi la dreapta Tronului Ceresc.

Arhim. Siluan Visan
 

.

• Predica la Duminica Sfintilor Parinti
  Publicat in : Predici de duminica