Evanghelia duminicii a X-a după Rusalii (

) Matei 17, 14-23

14. Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,

15. Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.

16. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.

17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.

18. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.

19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?

20. Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.

21. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.

22. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor.

23. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!

Când omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales cu rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.

Dar să luaţi aminte că nu toată credinţa este bună, ci numai credinţa cea dreaptă, ortodoxă, unită cu faptele cele bune. Numai rugăciunile şi posturile rânduite de Biserica dreptmăritoare sunt bune, iar rugăciunile şi posturile pe care le fac păgânii, sectanţii şi ereticii sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu pentru că nu se fac după îndreptarul credinţei apostolice. Sfântul Apostol Pavel ne arată că, cel ce nu se luptă după lege, nu se încununează (II Timotei 2, 4-5). Numai cel ce slujeşte lui Dumnezeu în adevăr şi lucrează toate faptele cele bune după dreapta credinţă şi spre slava lui Dumnezeu poate să dobândească mântuirea sufletului său (I Corinteni 10, 31). Altfel, toate posturile şi rugăciunile noastre devin urâciune înaintea lui Dumnezeu (Isaia 1, 11-15).

Aşadar, fraţii mei, fiţi cu mare luare-aminte şi să nu vă luaţi după cei rătăciţi de la dreapta credinţă, cărora li se pare că vor dobândi mântuirea sufletelor lor, fără a asculta de Biserica lui Hristos. Auziţi ce spune Sfântul Efrem Sirul: „Când mintea omului va părăsi dreapta credinţă, toate faptele sale cele bune nu mai sunt de folos“. Iar Sfântul Ioan Damaschin, arătând acelaşi lucru cu alte cuvinte, zice: „Binele nu este bine când nu se face bine“ (Filocalia 4).

Despre puterea rugăciunii şi a credinţei se vorbeşte şi în Evanghelia acestei duminici, în care se spune cum a vindecat Mântuitorul un copil demonizat. Copilul a fost adus de tatăl său la ucenici, dar aceştia n-au putut să alunge duhul rău din el. Iar dacă a coborât Domnul de pe Muntele Tabor, tatăl copilului a îngenuncheat la picioarele Lui şi a zis: „Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi greu pătimeşte; că de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece...“ (Matei 17, 14-16).

Vedeţi ce greu se vindecă un om epileptic, stăpânit de duh necurat? Căci, dacă nici apostolii n-au putut să vindece acest copil demonizat, cu atât mai greu vor reuşi preoţii să vindece pe cei stăpâniţi de diavoli, şi mai ales pe cei robiţi de patimi grele. Diavolul obişnuieşte să-l arunce pe cel epileptic uneori în foc, alteori în apă, ca să-l omoare şi să ne amăgească a crede că nu el, ci apa şi focul l-au ucis. Dar asupra sufletului celui bolnav, vrăjmaşul nu are nici o putere. Însă pe cei robiţi de patimi cumplite, precum: necredinţa, mândria, mânia, beţia, desfrâul şi uciderea, oare nu-i chinuiesc diavolii mai rău decât pe cei epileptici?

Nu vedeţi pe unii ca aceştia cum îi chinuiesc patimile, cum se aprind ca de foc de patima mâniei, a desfrâului, a mândriei şi a răzbunării, patimi ce stăpânesc astăzi toată lumea? Sau pe cei beţivi şi nepăsători de a lor mântuire, nu vedeţi cum îi aruncă diavolul în apa necredinţei şi a nesimţirii sufleteşti? Unora ca aceştia, chiar dacă le vorbeşti de rai, ei nu-l doresc. Iar dacă le spui de boli grele, de moarte şi osânda iadului care îi aşteaptă din cauza păcatelor făcute, ei nu se cutremură, nici nu vor să le părăsească prin pocăinţă, căci păcatele vechi, adică patimile, întunecă şi orbesc mintea şi omoară sufletul şi conştiinţa oamenilor. Să ne ferească Dumnezeu de o asemenea orbire şi moarte sufletească.

Milostivindu-Se Domnul de suferinţa copilului, i-a zis tatălui său: „Aduceţi-l aici la Mine“. Apoi, certând demonul, duhul rău a fugit, „iar copilul s-a făcut sănătos din ceasul acela“. Apropiindu-se ucenicii de Hristos, L-au întrebat: „Pentru ce noi n-am putut să scoatem pe demon?“ „Pentru necredinţa voastră!“, a răspuns Mântuitorul. „Că acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17, 19-21).

Din aceste cuvinte vedem că Domnul mai întâi cheamă pe cel bolnav la Sine. Dacă toţi se feresc şi chiar fug de cei bolnavi, Fiul lui Dumnezeu îi cheamă la El, îi mângâie, pune mâinile peste ei şi îi vindecă atât pentru credinţa bolnavilor, cât şi pentru credinţa rudelor şi a celor ce îi aduc la El. Fără credinţă tare în Dumnezeu, nimeni nu se vindecă şi nu se poate face nici o minune. Dumnezeu cere şi colaborarea noastră. El revarsă peste noi harul, mila şi iertarea, iar noi trebuie să-I aducem credinţa noastră, smerenia şi pocăinţa. De aceea a şi răspuns ucenicilor că din cauza necredinţei lor n-au putut să vindece copilul. Apoi, spune Domnul că diavolii se scot din oameni şi patimile se scot din inimile noastre „numai cu rugăciune şi cu post“.

Vedeţi ce mare este puterea credinţei ajutată de rugăciune şi de post? Toate trei la un loc fac nenumărate minuni şi vindecări, iar una fără alta nu aduc niciodată roade, nici nu ni se împlinesc cererile. La orice cerere a credincioşilor, trebuie atât din partea lor, cât şi a preoţilor slujitori aceste trei virtuţi obligatorii: credinţă, rugăciune şi post. Celor bolnavi li se mai cere şi spovedanie generală, cu pocăinţă şi hotărâre de a nu mai păcătui.

Cea mai grea boală nu este cea trupească, ci cea sufletească, pentru că pierde şi trupul şi sufletul. Cea mai grea demonizare a omului nu este epilepsia, care chinuieşte numai trupul, ci este înrobirea omului de patimi ucigătoare de suflet. Un om stăpânit de beţie şi desfrâu este un om posedat de diavoli. Pentru aceea este mai greu de vindecat un beţiv, un desfrânat, un ucigaş, sau un om stăpânit de ură, de lăcomie, invidie, decât un om chinuit de un duh necurat, cum este copilul din Evanghelia de astăzi.

Întristarea noastră este că, astăzi, numărul credincioşilor tineri şi bătrâni stăpâniţi de asemenea patimi este cu mult mai mare ca odinioară. Înclinarea oamenilor tot mai mult spre beţie şi desfrâu, spre necredinţă şi grupări sectare, spre egoism, divorţ şi ucidere ne îngrijorează din ce în ce mai mult. Acest fenomen se extinde mai ales în rândurile celor tineri, în ultimii ani, prin filmele de groază care duc la crimă şi filmele imorale care împing, în masă, la păcate pe atâţia tineri care cad pradă acestor droguri diabolice, străine de sufletul, de credinţa şi cuminţenia neamului nostru.

Dumneavoastră, fraţi creştini, în calitate de fii ai Bisericii lui Hristos, de părinţi, de fraţi şi educatori de copii, aveţi mare grijă cum vă creşteţi copiii pe care vi i-a dat Dumnezeu. Nu-i ucideţi înainte de naştere prin avort, nici după naştere prin sminteală şi lipsă de educaţie religioasă! Nu-i lăsaţi pradă beţiei, necredinţei şi desfrâului la vârsta tinereţii! Sunt copiii dumneavoastră, dar sunt şi copiii lui Hristos, Care ne zice: „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“ (Luca 18, 16). Aveţi grijă de copiii ce vi i-a dat Dumnezeu! Vom da împreună greu răspuns pentru ei, pentru fiecare suflet pierdut, furat, ucis de diavolul.

Duceţi-i regulat la biserică, la rugăciune, la spovedanie, la Sfânta Împărtăşanie. Puneţi-le la îndemână cărţi creştineşti de zidire sufletească şi scăpaţi-i de desfrâu şi necredinţă.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească pe toţi de cursele cele cumplite ale diavolilor ucigaşi de oameni. Amin.

Parintele Ilie CLEOPA
 

• Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
  Publicat in : Dogma
• Credinta si faptele bune
  Publicat in : Hristos
• Credinta in viata de apoi in crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Credinta, conditie primordiala a purificarii
  Publicat in : Morala
• Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
  Publicat in : Sanatate si stiinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: