Ioan Ianolide si Valeriu Gafencu. De fapt, Valeriu Gafencu si Ioan Ianolide dar, in calitate de teleormanean ce sunt, ma mandresc cu Ianolide.

De ce zic acestea ?! Zic, pentru ca napastuitul nostru judet, Teleormanul, a "rabufnit" si el, cand si cand, prin intermediul catorva personalitati pe care le-a oferit tarii, sau, cine stie, poate chiar lumii intregi! Altminteri, nu prea a optat, precum nici nu prea a indraznit.

”Sa nu uiti, Darie”, zicea Zaharia Stancu, teleormaneanul nostru din Salcia, cel ce ne povestea despre botnitele ce se "purtau" pe la ei, in timpul culesului viilor.

”Nicolae, unde mergem noi, domnule ?”, il intreba teleormaneanul Marin Preda, pe mezinul familiei. Pai, mergeau la scoala, mergeau sa-nvete carte spre a scapa, poate, candva, de viata aia dura si aspra a Silistei-Gumesti.

”Talentul, este un subtirel izvor de munte. Trebuie sa-i sapi calea in piatra si sa-l captezi cu inalta osteneala”, spunea Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cel care, preot si profesor de teologie fiind, literat si academician, traduce, in anul 1936, Biblia, dupa textul Masoretic, adica dupa varianta scrisa in limba ebraica, el fiind un specialist in aceasta limba. Specialistul nostru in ebraica din Didesti-ul Teleormanului.

”Ideilor mari, luptatorii le-nchina
Elanul intreg, in bogata risipa,
Cum fluturii noptii s-avanta-n lumina
Chiar daca-si vor arde plapanda aripa”

striga, candva, profesorul Constantin-Aurel Dragodan, din Piatra sa de Teleorman. Acest om, supranumit si Magistrul, si-a-nchinat, cu o imensa generozitate, intregul sau elan unei idei nu mari, ci divine - ideii nationale. Pentru aceasta insa comunistii i-au ”ars ambele-i aripe”.

Si-om mai fi avut noi, teleormanenii, si alte personalitati, care mai mari, care mai mici, de unii agreate, de altii contestate ca deh, gura lumii sloboda, dar nu multe. Nu ne putem lauda, din pacate, cu prea multi oameni mari, oameni cu calitati deosebite si cu atitudini mai speciale.

Pana acum astia santem dar, avem un om. Avem un barbat care, cred eu, sta deasupra noastra, a tuturor, un om cum rar a avut aceasta tara in intreaga ei istorie. Culmea, este ca e un ”ilustru necunoscut” - Ioan Ianolide - era din Dobrotesti-ul Teleormanului.

Il stim ? Nu prea !

Putini am auzit de el; asta, probabil, si datorita faptului ca acesta nu a fost vreun literat, nu a fost nici macar un mare invatat, ci a fost doar un roman, simplu, nascut-crescut intr-o familie, dar acum atentie, foarte credincioasa. Poate ca de aici i se va trage viitoarea ”celebritate”. In anul 1941 este arestat, ca si fratele lui de suferinta mai sus pomenit, Magistrul, alaturi, de altfel, de mii si mii de tineri crestini si nationalisti din aceasta tara si este condamnat, politic, la douazeci si cinci de ani de detentie. Din acestia, va executa douazeci si trei. I-ar fi executat pe toti si, probabil, chiar mai multi, daca nu ar fi venit anul 1964 cu marea sa eliberare a detinutilor politici romani.

Carevasazica, teleormaneanul Ioan Ianolide a fost un roman ce, prin grija comunistilor, a ajuns sa-si traiasca douazeci si trei de ani din viata in puscariile politice, iar eu ma gandesc ca, mai degraba, din aceasta cauza nu-l prea stim noi, romanii in general si teleormanenii in special, pentru faptul ca a avut grija cineva sa-l ”ascunda” bine de tot de ochii lumii.

Cu toate astea, aici, in aceasta perioada de detentie, Ianolide va cunoaste ”celebritatea” care pe mine ma face sa-l plasez deasupra tuturor teleormanenilor. Acum, acest ilustru obscur, devine o personalitate complexa, isi slefuieste intelectul cum putini conjudeteni de-ai nostri au reusit s-o faca in intregile lor vieti petrecute in libertate, nicidecum in temnita, dar mai presus de toate, Ianolide se induhovniceste. Reuseste aceasta in calitate de membru al ”grupului mistic” din temnita Aiud-ului si mai apoi a Targu-Ocnei, impreuna cu unii dintre cei mai mari, daca nu chiar cei mai mari, martiri marturisitori ai ortodoxiei noastre nationaliste: Marin Naidim, Virgil Maxim, Arsenie (Anghel) Papacioc si, deasupra tuturor, ”Sfantul inchisorilor” - Valeriu Gafencu. In acest sens s-a petrecut minunea ca in randul Poporului Roman, acest din urma mare traitor intru Hristos, in calitatea sa de lider absolut al acestui grup de mistici ortodocsi, avandu-l ca prim prieten pe Ianolide, sa fie, deja, ”canonizat”.

Acolo, in puscariile comuniste, departe de ochii si urechile lumii, acest foarte apropiat al ”sfantului”, cel mai mare teleormanean, isi lasa intreaga esenta a existentei sale - el optase, si-acum indraznea, sa-L ”apere”, cot la cot cu fratii sai de suferinta, pe Hristos, marturisindu-L in fata unui regim socio-politic de factura satanista - regimul comunist.

El, ei, cei de mai sus, indrazneau sa nu se lepede de Mantuitorul omenirii, desi asta li se cerea in fiecare secunda a vietii lor, ba mai mult indrazneau sa traiasca acolo, in izolarea aceea ucigatoare, la un nivel spiritual atins doar de putinii asceti ai acestei lumi. Acesti detinuti politici se induhovnicisera la cel mai inalt nivel. Ei isi traiau acele chinuri groaznice nu doar iertandu-i, ci chiar iubindu-i pe cei care ii chinuiau. Se comportau, din timpul vietii, ca niste sfinti. Si iata, printre ei, si-un teleormanean; un om, dintre foarte putinii pamanteni, care a reusit sa faca ce i s-a spus: ”Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. in aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii” (Matei 22, 37-40). Iata, deci, de ce cred eu ca Ianolide este teleormaneanul, trecut in randul personalitatilor, desavarsit.

Liderul Valeriu Gafencu, acest sfant al inchisorilor comuniste, se confesa bunului sau prieten Ianolide, spunandu-i: ”Maine, voi muri.” Si asa s-a-ntamplat. Dumnezeul nostru si, in mod aproape sigur, Mantuitorul lui, il alesese pentru El si iata ca ii arata aceasta chiar din timpul vietii. Prietenul lui cel mai bun, Ioan, ramanea sa asiste, a doua zi, la intamplarea celor prevazute. Pe el nu l-a luat Domnul atunci, pe el l-a lasat sa apuce sa scrie una dintre cele mai cutremuratoare marturii a detentiei comuniste: ”Intoarcerea la Hristos”.

Cel mai mare teleormanean, cel care indraznise sa-si marturiseasca Dumnezeul timp de douazeci si trei de ani in temnitele Satanei de pana in anul 1989, acum, dupa acest an, isi pastreaza optiunea si continua sa-l marturiseasca pe cel pentru care acolo, in puscarie, si-ar fi dat viata in orice secunda. De data aceasta marturia lui scrisa va dainui peste timp. Citind cartea sa, ”intoarcerea la Hristos”, intelegem dimensiunile spirituale ale lui Ianolide, teleormaneanul.

Cei doi prieteni, Valeriu si Ioan, dadeau puscariei comuniste jerfa lor, jertfa unor tinereti traite exclusiv pentru Christos. Doi mari romani, doi nationalisti, doi marturisitori absoluti ai unicului Mantuitor. Doi luptatori de mare curaj si de imens travaliu pentru idealurile si valorile crestine si nationale. Dintre ei, cum am zis, teleormaneanul, parca, mi-e mai aproape de suflet. Mentorul, a fost Valeriu. Discipolul, a fost Ioan. insumati insa, au fost stalpii rezistentei crestin-ortodoxe in fata satanicului univers concentrationar din Romania comunista. Catre acest tip de comportament au optat ei, urmand ca apoi sa indrazneasca sa nu mai abdice de la el; niciodata.

Teleormanul a dat, candva, un astfel de om. Acum, asteptam un altul. Pentru ca, vorba lui Ioan Ianolide: ”Mai devreme, sau mai tarziu, omenirea va trebui sa opteze si sa indrazneasca.”

Sorin Andrei

Alexandria, Teleorman
Noiembrie, 2010
0740.077.536

• Maxim Marturisitorul, sfantul inchisorilor bizantine
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Recenzie: Sfantul inchisorilor - Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise
  Publicat in : Religie
• Valeriu Gafencu - Sfantul Inchisorilor
  Publicat in : Vietile sfintilor