In memoriam - Academicianul Silviu Dragomir (1888 - 1962) - un mare istoric, cercetator, luptator si aparator al romanilor transilvaneni, pioner al emanciparii politice si sociale a acestora…

In acest an - 2012, in luna februarie, ziua a 23 - a, se impinesc 50 de ani de la nasterea in viata cea vesnica a marelui istoric, cercetator, academician si patriot Silviu Dragomir.

Pot spune ca „am facut cunostiinta” cu Silviu Dragomir in anii studentiei, cand am intrat pentru prima data in contact cu lucrarile sale istorice. Imi amintesc foarte bine ca aveam nevoie de bibliografie pentru mai multe seminarii la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, precum si la un seminar de istorie moderna a Romaniei, respectiv pentru Revolutia de la 1848-1849 din Transilvania. Atunci am avut sansa sa lecturez si sa fisez, intre altele, monografiile despre Avram Iancu si Ioan Buteanu, chiar primele editii, publicate la 1924 si respectiv, 1928, aflate la biblioteca facultatii de istorie. Aceste doua lucrari au ramas fundamentale pentru istoriografie si in prezent.

Au urmat apoi alte lucrari, intre care trebuie sa mentionez „Istoria dezrobirii religioase a romanilor din Ardeal in sec. XVIII” si „Studii si documente privitoare la revolutia romanilor din Transilvania in anii 1848-1849”, la fel ramasa lucrare de referinta pana in zilele noastre, pe care le-am utilizat in bibliografia lucrarii mele de licenta.

Cunoscatorii stiu faptul ca opera acestui mare istoric a dainuit peste timp si datorita cercetarilor profunde si amanuntite, documentarilor deosebit de aplicate si serioase facute in arhivele straine (la Viena, Budapesta, Cernauti, Carlovitz, Moscova si Kiev) si nationale. Toate acestea au conferit scrierilor sale temeinicie si interpretari prin a caror originalitate nu numai ca isi pastreza valoarea in zilele noastre, dar ofera si importante puncte de plecare pentru cercetarile istorice din prezent. In primul rand, Silviu Dragomir a fost un mare roman, un reper de demnitate, modestie, constiinciozitate, cinste si dragoste pentru neamul si tara sa. A fost, bineinteles, un istoric al luptei nationale a romanilor din Transilvania din seolele XVIII-XIX, fiind unul dintre cei care a sustinut si argumentat ideea unitatii natiunii romane. Numeroasele sale studii si lucrari referitoare la istoria sociala, politica si nationala a romanilor din secolele XVIII-XIX au facut din Silviu Dragomir o autoritate de necontestat in domeniu. Aportul sau a fost deosbit de insemnat si la cercetarea istoriei religioase a romanilor ardeleni, prin publicarea unor lucrari fundamentale referitoare la relatiile si problematica religioasa a tarilor romane in secolul al XVIII-lea.

Amintim aici si acum, cateva date biografice din viata lui Silviu Dragomir: s-a nascut la 13 martie anul 1888 in localitatea Gurasada, judetul Hunedoara. A urmat studiile secundare la Blaj si Novisad si universitare in teologie si istorie la Cernauti , Viena si Moscova. La varsta de 22 de ani, in anul 1910, obtine doctoratul in teologie, iar in anul 1916, ca o recunoasterea activitatii sale stiintifice, este ales membru corespondent al Academiei Romane, iar in anul 1929 membru titular al acestui inalt for stiintific. Intre anii 1918-1947 este profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Cluj. In anul 1934, a fondat revista „Revue de Transylvanie” pe care o pune in slujba apararii cauzei nationale romanesti amenintata de ideologiile neorevizioniste si revansarde aparute atunci in Europa. A fost membru corespondent al sectiei istorice a Astrei. In perioada anilor 1957-1962 este cercetator stiintific la Institutul de Istorie si Arheologie din Cluj Napoca. Referitor la istoricul Silviu Dragomir si la activitatea sa in acest domeniu, extrem de pertinenta este caracterizarea facuta de Francisc Pacurariu: „Activitatea stiintifica a lui Silviu Dragomir porneste de la ideea fundamentala promovata de marii intemeietori ai istoriografiei romanesti, de la „adeverinta istoriei” invocata de Dimitrie Cantemir, de la „dragostea adevarului” considerata de Petru Maior conditie sine qua non a scrierii istoriei, de la imperativul lui „ a scrie numai drept” de care vorbea Gheorghe Sincai, adica de la „vesnicul adevar” pe care Mihail Kogalniceanu il fixa ca obiectiv esential al istoricului…asa cum a spus Ion Bogdan de a cauta „adevarul si numai adevarul”, „adevarul inainte de toate” cum cerea staruitor Nicolae Iorga”.

Personalitatea lui Silviu Dragomir, ca istoric, a fost dublata de spiritul sau de luptator pentru realizarea unirii tuturor romanilor in granitele firesti ale unei singure tari. Potrivit conceptiei sale istorice, Silviu Dragomir a crezut permanent in infaptuirea statului national unitar roman a carui aparitie o considera o legitate istorica si a actionat necontenit pentru infaptuirea acestuia. A fost una dintre marile personalitati ale romanilor care a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, care a consfintit unirea Transilvaniei cu Romania. A fost secretarul acesteia si membru in Marele Sfat National Roman. In anii ce au urmat, el a intrat si in viata politica a Romaniei Mari, fiind membru al mai multor partide: Partidul National Roman, Partidul National Agrar, Partidul National Crestin si Partidul Poporului. Un fapt ce trebuie retinut, din activitatea sa politica, este ca in timpul sedintei Consiliului de Coroana, din 30 august 1940, cand s-a luat in discutie ultimatumul generat de Dictatul de la Viena, privind cedarea fortata a Transilvaniei de nord vest catre Ungaria horthysta, Silviu Dragomir a fost intre foarte putinii politicieni romani care s-au declarat pentru rezistenta armata.

Incepand cu anul 1947, in viata Lui Silviu Dragomir incepe o etapa plina de suferinte si privatiuni in acest an el fiind pensionat fortat de autoritatile comuniste. In anul 1948 el este arestat, pe motiv ca a facut politica in perioada anterioara, si ramane in detentie, la Caransebes si Sighet, pana in anul 1955. Mai mult, dupa eliberarea din inchisoare, pana in anul 1957, Silviu Dragomir este lipsit de pensie si locuinta. Asa a inteles regimul comunist pro-sovietic din Romania acelor vremi sa aprecieze personalitatea acestui mare roman a carui activitate, atat stiintifica, dar si politica, s-a aflat permanent in slujba interesului national al statului roman. Numai sustinerea curajoasa si insistenta din partea unor personalitati istorice romanesti (Constantin Daicoviciu si Andrei Otetea) a facut ca Silviu Dragomir sa fie reabilitat, permitandu-i-se sa activeze ca cercetator istoric la Cluj.

S-a stins din viata, trecand la cele vesnice, in ziua de 23 februarie anul 1962. Asa cum scria istoricul Sorin Sipos de la Oradea, in revista Rost «Cu moartea lui Silviu Dragomir disparea un mare om si patriot…Viata istoricului reprezinta, in egala masura, un model de demnitate, generozitate, cinste si patriotism. A fost intelegator si tolerant, cunoscand firea umana, dar in momentele de cumpana ale natiunii, in problemele ei grave, Silviu Dragomir s-a dovedit a fi de neclintit. Ultimele cuvinte scrise il arata ca fiind un om de valoare, care s-a impacat cu el insusi: „ Caci, daca, fata de ceia ce ar fi trebuit si am fi dorit sa facem ceia ce am facut e asa putin, atata cat am facut era, in imprejurarile date, tot ce puteam face. Iar o actiune folositoare nu se judeca numai dupa marimea rezultatelor sale, ci si dupa curatia intentiilor cu care a fost intreprinsa”»…

Drd. Stelian Gombos

.