Părintele Visarion Iugulescu s-a născut la 28 octombrie 1922, în comuna Brăneşti, judeţul Dâmboviţa, din părinţi agricultori.1 Tatăl său, Mihala- che Iugulescu, se născuse în 1898, şi poseda 2 hectare de pământ agricol. Mama sa, Elisabeta Iugulescu, se născuse, de asemenea, în comuna Brăneşti, în 1890, şi poseda 2 hectare de pământ agricol.2 Nici unul dintre ei nu a fost încadrat politic, iar în comună erau cunoscuţi ca oameni aşezaţi, cu un comportament frumos. Părintele Visarion Iugulescu a fost al patrulea din cei cinci copii al familiei, primind la botez numele Vasile. Ceilalţi fraţi erau: Maria (n. 14.11.1906), Ion (n. 14.05.1909), Elena (28.08.1911) şi Daniel (n. 03.12.1925). Familia Iuguleştilor era una numeroasă. Vasile Iugulescu avea cinci unchi: Iugulescu Timoftei, născut la 06.08. 1889, membru al PNŢ şi primar al comunei Brăneşti, Iugulescu Gheorghe, născut la 27.07.1890, membru al PNŢ, Iugulescu Nicolae, născut la 25.10.1900, muncitor, căsătorit cu Filofteea, având patru copii, Iugulescu Vasile, născut la 19.05.1904, funcţionar public, căsătorit cu Rica, având trei copii, Iugulescu Iosif, născut la 27.10.1912, cantonier în comună, căsătorit cu Constanţa, având patru copii.3

Note:
1 APB, fond Stare Civilă, Registrul Acte de Naştere 1922-1923, Act de naştere nr. 77 din 29.10.1922, f. nenum. Aici se menţionează atât ora naşterii copilului, după-amiaza în jurul orei 18.00, cât şi condiţia socială a părinţilor. Declararea naşterii copilului a fost făcută de tatăl său, Mihalache Iugulescu, în prezenţa a doi martori.
2 Datele de naştere ale părinţilor diferă în sursele cercetate. Din declaraţia dată la naşterea copilului Vasile Iugulescu, tatăl ar fi avut 40 de ani (n. 1882), iar mama, 35 de ani (n. 1887). Vezi Ibidem. Vezi şi AP 3 Bucureşti, dosar Corespondenţă 1974, f. nenum., unde la dosarul personal al Părintelui Visarion Iugulescu este ataşată copia certificatului de naştere, seria Na, nr. 169371.
3 ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 0262120, ff. 74, 75. Vezi şi referatul întocmit de Miliţia Brăneşti, la 18 iunie 1960, în urma solicitării de verificare înaintate de Direcţia Regională MAI Ploieşti. Ibidem, ff. 83, 84, 85.

Urmează Şcoala Generală Brăneşti, înfiinţată în 1872, care funcţiona într-o clădire construită special pentru aşa ceva, dar cu primăria la un loc.1 Este înscris, la 1 septembrie 1930, în clasa I, pe care o absolvă cu rezultate modeste.2 Parcurge ciclul şcolar al celor 7 clase elementare3, iar în 1938 absolvă clasa a Vil-a, înregistrând o evoluţie semnificativă.4 în acelaşi an, fratele său, Daniel Iugulescu, absolvea clasa a IlI-a a Şcolii Generale Brăneşti.5

Incă din anii copilăriei, Vasile Iugulescu manifestă o aplecare aparte pentru cele duhovniceşti, după cum însuşi aminteşte: „Mergeam [la biserică, n.n.] chiar mai des decât părinţii mei. Şi îmi plăcea să-i aduc şi pe ceilalţi copii, colegii de seama mea, împreună cu mine. [...] Când am început să înţeleg mai bine credinţa, adunam copiii de seama mea şi citeam epistolia «Visul Maicii Domnului», cărticele cu vieţi de sfinţi, faceam rugăciuni împreună. Şi aşa, mai mult ne întăream în sfânta şi dreapta credinţă”.6

In perioada ultimului an de studiu, îl cunoaşte pe Nicolae Albulescu, un preot care i-a însuflat dragostea faţă de această slujire, prin citirea Sfintei Scripturi şi a tâlcuirilor Sfinţilor Părinţi - în special, lucrările Sfântului Ioan Gură de Aur -, prin predică şi cateheză, prin cântări şi lecturi duhovniceşti. Alături de Părintele Nicolae Albulescu şi de alţi oameni râvnitori, străbate satele, contribuind la răspândirea şi întărirea dreptei credinţe: „Mai târziu, la 15 ani, a venit în comuna noastră, la nişte creştini bătrâni, părintele Nicolae şi ne-a vorbit despre credinţa în Dumnezeu, despre mântuirea sufletului. Pe mine m-a aprins mai mult în credinţă şi am pornit serios pe drumul mântuirii”.7

Note:
1 George Ioan Lahovari, Marele Dicţionar Geografic al României, voi. I, Bucureşti, Editura Socec, 1898, p. 624.
2. ASJAN Dâmboviţa, fond Şcoala Generală Brăneşti, dosar Matricula nr. 38, voi. I pe anul 1930/1931, nr. matricol 47, f. 47.
3 ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 0262120, f. 2.
4 ASJAN Dâmboviţa, fond Şcoala Generală Brăneşti, dosar Matricula nr. 45, voi. II pe anul 1937/1938, nr. matricol 362, f.n.
5 Ibidem, nr. matricol 214, f. nenum.
6 Cf. „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, în Ierodiacon Visarion Iugulescu, Predici, voi. 1, Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2014, pp. 9-10. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, la https://youtu.be/27pCcajKcbw, de la 36:21 la 37:30.
7 Cf. „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, în Ierodiacon Visarion Iugulescu, op. cit., p. 10. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, la https://youlu.be/27pCcajKcbw, de la 37:-33 fa 37:58.

Dedicarea lui totală, entuziasmul şi trăirea intensă a vieţii pentru şi întru Hristos au, în această perioadă, un impact puternic asupra celor din jur: „Citirea sfintelor cărţi - Sfânta Scriptură, pe care am cumpărat-o atunci, cu banii mei -, sfintele rugăciuni şi cântările pe care le-am învăţat, m-au luminat şi m-au împuternicit ca să pot rezista ispitelor tinereţii, şi m-am hotărât să încep şi eu să adun în casa noastră persoanele care vor vrea, şi mai ales tineretul de vârsta mea, să citim, să ne rugăm, să învăţăm cântece. Şi chiar am început de atunci, căci devenise neîncăpătoare casa părinţilor mei de lumea care venea”.1

La 16-17 ani îşi descoperă înclinaţia spre pictura bisericească. Simte dorinţa de a picta chipul Domnului şi al Maicii Sale, pentru a da curs acelui flux lăuntric creator: „Veneau la noi la ţară negustori de tablouri. Erau multe pictate pe sticlă, cu ramă de lemn rudimentară, înfăţişând imagini simple: un păstoraş cu oile, un ghiveci cu flori, chipuri de femei şi de bărbaţi sau diferite peisaje. Acestea erau aşezate pe dricul căruţii, la vedere, pentru a fi vândute. Odată, au poposit şi în curtea noastră. Tata i-a omenit şi aşa am putut şi eu intra în vorbă cu ei. Erau oameni simpli, fără şcoală, ce pictau imagini pe care le învăţau unii de la alţii, uneori folosind şabloane. Culorile folosite le obţineau singuri în diferite feluri. Mai târziu au apărut vopselele clasice, la cutie, pentru vopsitul diferitelor obiecte, dar şi acestea erau culori neprelucrate. Uneori foloseau ca suport sticla, alteori pânza neagră întinsă pe un cadru. De la ei am învăţat primele noţiuni de culoare”.2

Tot acum, activitatea sa catehizatoare se intensifică, iar casa părinţilor devine neîncăpătoare. Această situaţie stârneşte reacţii negative din partea multora, chiar şi din partea părinţilor care nu agreau această remarcabilă dinamică a vieţii duhovniceşti din atitudinea lui Vasile Iugulescu.3 Determinat să plece de-acasă, din cauză că îi erau impuse tot mai multe restricţii, Vasile Iugulescu descoperă cât de vast este domeniul propovăduirii creştine:

Note:
1 Ibidem, p. 10. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”,-la https://youtu.be/27pCcajKcbw, de la 38:14 la 39:01.
2 Pr. Gheorghe Burlănescu, Ştefan Ungureanu, op. cit., p. 25. Mai târziu avea să intre în posesia unor tratate de pictură, dificil de procurat în vremea aceea, cu autori celebri precum Cennino Cennini sau Dionisie din Furna, pe care le-a citit şi din care a copiat pagini întregi pentru studiu. Vezi Ibidem, p. 26.
3 Cf. „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, în Ierodiacon Visarion Iugulescu, op. cit., pp. 12-13. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, la https:// youtu.be/27pCcajKcbw, de la 52:11 la 52:50.

..Mergeam din sat în sat şi în multe biserici ţineam predici şi întăream credinţa în popor. Pictam troiţe şi icoane pentru ajutorul misionar, şi aşa îmi petreceam viaţa, sfătuind şi îndrumând pe creştini pe calea Domnului”.1

In 1940 este arestat şi anchetat în Penitenciarul Târgovişte. Urma să participe la o întâlnire duhovnicească, la care fusese invitat de un preot din comuna Pucioasa, aflându-se în fruntea coloanei de cincizeci de persoane, cu un prapur bisericesc pictat chiar de el: „Timp de o săptămână au stat în temniţă după gratii, amestecaţi cu deţinuţii de drept comun, agresivi şi vulgari în gesturi şi în cuvinte. Au fost ocărâţi, loviţi, anchetaţi unul câte unul, cu urlete şi ameninţări, împreună cu preotul care-i chemase”.2 A fost însă repede eliberat, atunci când autorităţile au înţeles că activitatea sa nu contravenea legilor statului.

La scurt timp, este încorporat în cadrul Regimentului 4 Cavalerie, contingentul 144, unde a avut gradul de caporal.3 Regimentul era cantonat la Hălchiu, lângă Braşov: „Armata am facut-o la Braşov, într-o comună apropiată numită Hălchiu. Am fost repartizat la cavalerie, unde mi-au dat în primire o armă, o sabie şi un cal. Am rămas foarte impresionat când am văzut câtă disciplină exista în armată, şi mai ales seara, la rugăciune, când ne adunam cu toţi în careu, şi când ieşeau trompetele să cânte rugăciunea de seară; şi caii şedeau nemişcaţi. Armata noastră avea o uniformă foarte frumoasă şi bogată. Duminicile ne luau ofiţerii şi ne duceau la biserică. Eu, care eram obişnuit cu predicile şi cântarea la strană, îi ceream voie preotului şi ţineam cuvântare - predică, în prezenţa ofiţerilor mei, a subofiţerilor şi a ostaşilor, căci toţi se minunau şi se întăreau în credinţă”.4

Participă la cel de-al doilea Război Mondial, ajungând pe frontul rusesc, în linia a doua. îndatorirea sa era de a stabili legătura între postul de comandă pe~ lângă care era repartizat şi celelalte regimente, fiind ferit astfel de a trage cu arma şi de a omorî pe cineva. Este luat prizonier, dar evadează dintr-o

Note:
1 Ibidem, p. 15. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, la https://youtu.be/27pCcajKcbw, de la 1:03:23 la 1:03:40.
2 Pr. Gheorghe Burlănescu, Ştefan Ungureanu, op. cit., p. 46. Nu am putut verifica informaţia, deşi am cercetat câteva dosare din fondul Poliţia oraşului Târgovişte 1844-1947 şi fondul Postul de jandarmi Brăneşti 1943-1947, existente în ASJAN Dâmboviţa.
3 ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 0262120, f. 37.
4 Cf. „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, în Ierodiacon Visarion Iugulescu, op. cit., p. 15. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, la https:// youtu.be/27pCcajKcbw, de la 1:03:49 la 1:04:53.

coloană purtată, sub escortă, spre lagărele Siberiei.1 întors acasă, este somat să se întoarcă la regiment. Se înrolează din nou în armată, la Braşov.
După eliberare, se dedică activităţii de răspândire a învăţăturii de credinţă în părţile Braşovului, mergând din sat în sat alături de părintele Da- maschin2, un misionar autorizat, şi proiectând filmul „Viaţa şi patimile Domnului”, pe care apoi îl comentau, în scopul catehizării oamenilor simpli de la ţară. Este atras de activitatea rodnică a unui grup de misionari reuniţi în jurul bisericii „Sfânta Ecaterina” din Bucureşti - devenită, între timp, Paraclisul Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” -, unde aveau loc întrunirile Asociaţiei „Patriarhul Miron”.

Scopul Asociaţiei fusese trasat de Patriarhul Miron Cristea încă din 1926, atunci când a fost fondată, anume să contribuie la „a răspândi religia în popor, să înveţe doctrina Bisericii lui Hristos, şi să-l conducă la practicarea virtuţilor creştine, care sunt rezultatul practic al doctrinei sale”.3 Patriarhul Miron Cristea îşi dorea o mişcare creştină cât mai numeroasă pe cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi, în acest sens, l-a delegat pe protosinghelul Teofil Ionescu, slujitorul Catedralei Patriarhale, care era înzestrat de Dumnezeu cu această harismă.4 Având o foarte bună receptare în

Note:
1 Ibidem, pp. 16-18. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, la https://youtu.be/27pCcajKcbw, de la 1:07:37 la 1:15:42. Vezi şi Pr. Conf. Dr. Nicolae Moşoiu, „Cuvânt înainte” la volumul Lumină pentru candela din suflet, Iaşi, Editura Business Prinţ, 2011, p. 5.
2 în „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, în Terodiacon Visarion Iugulescu, op. cit., p. 20, se face referire la părintele Damaschin, ca viitor stareţ al Mănăstirii Lainici. Din cercetările noastre rezultă că există un singur stareţ cu acest nume, respectiv ieromonahul Damaschin Pandelescu, dar care şi-a exercitat această atribuţie în perioada 1900-1903, ceea ce înseamnă că nu poate fi vorba de aceeaşi persoană. Vezi Arhim. Ioachim Pârvulescu, „Sub semnul harului divin. Părinţi la Mănăstirea Lainici”, în Familia română, an 14, nr. 3 (50), septembrie 2013, p. 27.
3 R.M.F., „In Renaşterea, anul XVII, nr. 13, Cluj, 26 martie 1939, p. 2.
4 Teofil Ionescu (1894-1975) absolvă Facultatea de Teologie din Bucureşti, obţinând mai târziu doctoratul în Teologie la Paris. Este tuns în monahism în 1915 şi este desemnat să ocupe diverse portofolii: protopsalt al catedralei patriarhale (1918-1928), director al Şcolii de cântăreţi din Bucureşti, preot la catedrala patriarhală (1928-1939), superior al bisericii ortodoxe române din Paris (1939-1945), preot la diferite parohii din SUA şi Canada (1946-1954), episcop de Sevres (26 dec. 1954). Vezi Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Ediţia a IlI-a revăzută şi adăugită, Sibiu, Editura Andreiana, 2014, p. 309.

rândul locuitorilor din Bucureşti, Patriarhul Miron Cristea a decis, printr-o pastorală, să se înfiinţeze în toate parohiile rurale ale Arhiepiscopiei „câte o astfel de înfrăţire, pe care am găsit-o ca un mijloc mai potrivit pentru înflorirea virtuţilor şi faptelor creştineşti”.1

Astfel, Vasile Iugulescu avea să întâlnească adevărate modele în preoţii Ioan Gafton, viitorul arhiereu al Argeşului, paroh pe-atunci la biserica „Sfânta Ecaterina”2, Toma Chiricuţă (1887-1971)3, excepţionalul predicator, parohul bisericii „Sfântul Ciprian” (Zlătari) din Bucureşti sau avocatul Alexandru Lascarov-Moldovanu (1885-1972)4.
De la fiecare a putut învăţa câte ceva folositor în lucrarea de îndeletnicire a omului cu Dumnezeu. Părintele Toma Gherasimescu (1903-1975), de pildă, fiind unul dintre misionarii remarcabili ai Bisericii Ortodoxe Române, l-a impresionat prin dedicarea totală în slujirea aproapelui. Absolvent

Note:
1 Ierarhul Miron Cristea: Patriarhul Marii Uniri, Pr. Mihai Hau (ed.), Bucureşti, Editura Basilica, 2018, p. 40. Asociaţia era alcătuită majoritar din laici, iar întrunirile aveau loc duminica după-amiază, într-o clădire proprie, situată în strada Sfinţii Apostoli, având sală de conferinţe, spaţii de cazare pentru tinerii săraci, o cantină cu program zilnic pentru săraci. Broşurile folosite în programul misionar şi revista asociaţiei - „Cuvânt bun” - erau tipărite de către Institutul Biblic şi de Misiune al BOR. De asemenea, programul de catehizare era dublat de cel filantropic.
2 Episcopul Iosif Gafton (1896-1984) a fost paroh al bisericii „Sfânta Ecaterina” din Bucureşti în perioada 1935-1943. în 1942 a fost tuns în monahism cu numele Iosif (din botez Ioan) şi hirotesit protosinghel. La 15 ianuarie 1944 a fost ales episcop al Argeşului. în urma noilor arondări ale eparhiilor, avea să păstorească Eparhia Râmnicului şi Argeşului, din 27 martie 1949. Vezi Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul..., p. 253.
3 Părintele Toma Chiricuţă a studiat Teologie şi Filozofie la Bucureşti, urmând cursuri de specializare în Filozofie la Leipzig, în Germania. Dintre scrierile sale amintim: „Religia omului de ştiinţă” (1910), „Rătăcirile unui antihrist român” (1916), „Cortegiul păcii” (1916), „Eminescu pedagog” (1927), „Chemări de departe” (1929), „Apologetica” (1929), „Intră în corabie tu şi toată casa ta!” (1930), „Ridică-te din slăbiciune!” (1932), „îndrăznim! Nu ne temem!” (1932). Cf. Ibidem, p. 133.
4 Prozator, traducător, iniţiator al colecţiei „Mărgăritarele lumii”, Alexandru Lascarov-Moldovanu optează pentru literatura cu caracter educativ, considerând că arta poate face şi ea, la rându-i, misiune în slujba Bisericii. Dintre romanele sale, amintim: Mamina, Tătunu, Biserica năruită. A tradus din Fromentin, Alphonse Daudet, Goldsmitth, Turgheniev. De asemenea, celebrul roman al Cardinalului Wiseman, Fabiola, a fost accesibil publicului românesc prin traducerea pe care Alexandru Lascarov-Moldovanu a realizat-o. Cf. Dicţionarul General al Literaturii Române (L-O), Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2005, pp. 13-14.

al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (1928), acolo unde îşi susţinuse şi doctoratul (1939), Părintele Toma Gherasimescu susţinea conferinţe şi cateheze, însoţite de proiecţie cinematografică, pe care o considera extrem de utilă în campania sa. Uriaşa muncă depusă de acest cleric a fost posibilă şi datorită hotărârii sale de a rămâne celib. Degrevat de îndatoriri familiale, Părintele Toma Gherasimescu îşi cumpără o tipografie, cu banii obţinuţi din vânzarea averii moştenite de la părinţi, şi-şi tipăreşte singur broşurile cu caracter religios, apologetic, moralizator, cărţile de rugăciuni, gazeta, concepute astfel încât să fie accesibile tuturor, indiferent de nivelul lor cultural.1

Fără îndoială, Vasile Iugulescu consideră că aceasta este calea cea mai adecvată de a cultiva Cuvântul Domnului în rândul celor neştiutori. Modelul slujitorului bisericesc entuziast, tenace, dedicat, prinsese demult contur în mintea sa, iar acum avea confirmarea propriei alegeri. La recomandarea părintelui Vasile Ionescu2, cel care edita colecţia „Mărgăritarele lumii”3, sau la recomandarea Părintelui Damaschin, Inaltpreasfinţitul Irineu Mihălcescu, Mitropolitul Moldovei, îl hiroteseşte ipodiacon misionar în 1946.4

Note:
1 Adrian Nicolae Petcu, Dicţionarul clericilor şi mirenilor ortodocşi români mărturisitori în detenţia comunistă (1945-1964), Bucureşti, Editura Basilica, 2017, p. 136.
2 Informaţia aceasta este semnalată în Pr. Gheorghe Burlănescu, Ştefan Ungureanu, op. cit., p. 63. O altă variantă, cea pe care o validăm, ar fi aceea care reiese din propria mărturisire, anume că Părintele Damaschin l-ar fi recomandat IPS Irineu Mihălcescu pentru hirotesia întru ipodiacon. „Acest părinte [Damaschin], apreciind predicile mele şi plăcându-i hotărârea şi starea mea sufletească, m-a luat cu sfinţia sa şi mergeam din sat în sat, din oraş în oraş ca să catehizăm poporul. I-a plăcut acestui părinte bătrân de mine şi m-a recomandat mitropolitului Irineu ca să mă hirotonească [sic!] ipodiacon misionar. Şi astfel am primit hirotesia de ipodiacon misionar la moaştele Cuvioasei Parascheva de la Iaşi, pe care o am ca şi patroană”. *Cf. „Viaţa Părintelui Visarion-îugulescu”, în Ierodiacon Visarion Iugulescu, Predici, vol. 1, Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2014, p. 20. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, la https://youtu.be/27pCcajKcbw, de la 1:22:26 la 1:23:03.
3 Cf. Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în anii regimului comunist. însemnări zilnice, II. 1948-1959, Ediţie îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu şi Şerban Marin, Bucureşti, Arhivele Naţionale ale României, 2005, p. 11.
4 A. Balaciu, dosar Corespondenţe pe anul 1949, Act înregistrare nr. 78/15 iulie 1949, f. nenum. în Pr. Gheorghe Burlănescu, Ştefan Ungureanu, op. cit., p. 63, apare informaţia neverificată că ar fi fost hirotesit ipodiacon în 1947. Din sursele pe care le-am consultat, certificatul de hirotesie a fost eliberat de Mitropolia Moldovei şi Sucevei cu nr. 14.699/1946. Menţionăm că ipodiaconul este cel mai important dintre clericii inferiori, având rolul de a ajuta pe diacon, pe preot sau pe arhiereu în timpul serviciului divin, dar cu anumite obligaţii şi restricţii în exercitarea funcţiilor lor liturgice. Cf. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, Ediţia a Il-a revizuită şi completată, Bucureşti, EIBMBGR, 1993, p. 104.

Alături de părintele Damaschin, porneşte în răspândirea învăţăturii de credinţă prin diferite locuri din ţară. Timp de doi ani, cei doi proiectează filmul „Viaţa şi Patimile Domnului”, catehizând şi împărţind în dar broşuri şi cărţi religioase pe care le primeau de la tipografia „Mărgăritarele lumii”1: „Aveam atunci douăzeci şi cinci de ani, şi multă putere în glas şi în cuvânt. Am străbătut sate şi oraşe împreună timp de aproape doi ani. Zi de zi, seară de seară, filmam, vorbeam, cântam, propovăduiam. Dar nu s-a mai putut, căci Miliţia i-a luat autorizaţia părintelui şi am fost nevoiţi să lucrăm fiecare cum putem”.2 Desigur, temeiul lucrării lor duhovniceşti este unul patristic, aşa cum Părintele Visarion Iugulescu însuşi exprimă: „Adevăratul scop al vieţii creştineşti constă în dobândirea Duhului Sfânt. Rugăciunea, privegherea, postul, milostenia şi orice faptă bună săvârşită pentru Hristos sunt mijloace prin care dobândim Duhul Sfânt”.3

N-am putea înţelege decât fragmentar şi inexact evenimentele care se vor derula de acum înainte, precum şi personalitatea (motivaţia, activitatea, reacţiile şi intuiţia) Părintelui Visarion, dacă nu am schiţa contextul socio-politic din perioada 1948-1949, când regimul comunist a preluat puterea în stat, concertând astfel o reconfigurare axiologică fără precedent.

Biserica Ortodoxă Română intrase în atenţia organelor de represiune, iar valul de arestări instituise o atmosferă de frică şi nesiguranţă.4 Instaurarea regimului comunist a prezumat aplicarea unor măsuri prin care Biserica

Note:
1 Revista „Mărgăritarele lumii” era o publicaţie săptămânală în care se regăseau texte ale Sfinţilor Părinţi, aghiografii şi selecţii „din cele mai preţioase scrieri morale apărute pe pământ”. Sediul era Bucureşti I, Aleea Carmen Sylva, nr.7.
2 Cf. „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, în Ierodiacon Visarion Iugulescu, op. cit., p. 20. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, la https:// youtu.be/27pCcajKcbw, de la 1:23:10 la 1:23:42.
3 Ierodiacon Visarion Iugulescu, Ecouri din catacombă, Iaşi, Editura Business Prinţ, 2012, p. 55.
4 Vezi Dinu C. Giurescu, în Prefaţă la Istoria românilor, voi. IX (1940-1947), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2008, p. XXIV.

devenea o instituţie tolerată în viaţa statului, atitudine justificată prin faptul că Partidul comunist nu dorea distrugerea Bisericii, ci transformarea ei în instrument de control.1

Invăţământul religios a fost eliminat din şcolile de toate gradele, au fost desfiinţate eparhii, Facultăţi de Teologie, periodice bisericeşti ale eparhiilor. De asemenea, asociaţiile preoţeşti sau asociaţiile de mireni („Oastea Domnului”, Societatea „Sfântul Gheorghe”, „Frăţia Ortodoxă Română”, „Societatea Femeilor Ortodoxe” etc.), ale căror activităţi vizau renaşterea vieţii duhovniceşti în România, au fost desfiinţate.2

Cei ce catehizau, preoţii, monahii erau consideraţi aprioric duşmani de către regimul comunist. Prin numărul lor mare, prin libertatea de manifestare conferită de Constituţie şi prin „doctrina mistico-idealistă”, reprezentau o permanentă ameninţare, un fond de ostilitate împotriva bazelor materi- al-dialectice ale Republicii Populare. Aspectul acesta era decelabil într-un raport efectuat de Serviciul Culte şi Secte al DGSP, la 30 septembrie 1949, în vederea redactării unui ordin general: „Problema acestui serviciu - cultele şi sectele - prezintă două caracteristici cu totul deosebite: Ideologia omenească evoluând mai încet decât tehnica şi relaţiile de clasă, religia va continua să preocupe cercuri largi de cetăţeni, chiar după desăvârşirea victoriei socialismului şi desfiinţarea antagonismelor de clasă. în consecinţă, această problemă are un viitor destul de îndelungat în faţa ei şi munca noastră trebuie să ţină seama de acest fapt. Doctrina marxist-leninistă arătând că nu se poate lupta împotriva prejudecăţilor religioase prin măsuri administrative, care nu fac altceva decât să îndârjească fanatismul, sarcina noastră imediată şi de viitor constă în a demasca elementele care se folosesc de masca religiei pentru a instiga împotriva regimului.

Libertatea exerciţiului religios fiind garantată de Constituţie, ne găsim şi ne vom găsi în faţa unor manifestări legale, tactica duşmanului de clasă fiind de a utiliza din plin aceste posibilităţi legale pentru activitatea sa duş- mănosaă. Ba mai mult, odată cu îngustarea bazei de masă a elementelor duşmănoase, acestea se vor refugia în număr crescând în activitatea sub mască religioasă, astfel că problema cultelor va creşte şi va deveni din ce

Note:
1 Denis Deletant, România sub regimul comunist, Bucureşti, Editura Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 70.
2 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Române, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004, pp. 247-248.

în ce mai ascuţită, nu numai în viitorul apropiat, dar şi în viitorul ceva mai îndepărtat”.1

Evident, era vizată în primul rând Biserica Ortodoxă Română, care avea reprezentarea majoritară în societate. în acelaşi raport erau enumerate aspecte ce trebuiau urmărite cu atenţie. Mănăstirile ortodoxe constituiau, conform sintezei informative, „cuiburi de activitate contrarevoluţionară, sub masca legală a monahismului şi prezentând greutăţi în ceea ce priveşte pătrunderea informativă şi chiar trecerea la acţiune”. De asemenea, asociaţia „Oastea Domnului” era considerată o „organizaţie de masă legionară”, în care erau recrutaţi, cu complicitatea preoţilor, adepţi dintre cei mai fanatici. „Problema trebuie urmărită cu atât mai atent, cu cât şedinţele «Oastei» sunt mai dese şi se ţin aproape legal în foarte multe biserici. Este semnificativ faptul că ordinul de dizolvare a Oastei Domnului, dat de unii Episcopi, nu este pus în aplicare de preoţi”. Episcopiile, protoieriile, Institutele Teologice, Seminarele monahale, şcolile de cântăreţi bisericeşti, Institutul Biblic şi de Misiune, Tipografia cărţilor bisericeşti, fundaţiile ortodoxe, toate erau puse sub aceeaşi egidă reacţionară, fiind definite ca adevărate „centre de adunare a elementelor duşmănoase şi de activitate antidemocratică sub masca religiei”. Erau vizaţi clericii şi călugării refugiaţi din Basarabia, Bucovina de nord şi Transnistria, care participaseră la „campania de calomnii împotriva Uniunii Sovietice şi a doctrinelor materialiste”. Un obiectiv însemnat îl constituiau asociaţiile ortodoxe ce funcţionau pe cuprinsul ţării, precum „Patriarhul Miron”, „Sf. Gheorghe al tinerimii române” ş.a., „toate focare de obscurantism şi locuri de adunare ale elementelor contrarevoluţionare”.

Printre dispoziţiile pe care Direcţia Securităţii Bucureşti le primea pentru perioada 7 noiembrie - 30 decembrie 1949, era şi aceea a găsirii posibilităţii de dizolvare a Asociaţiei „Patriarhul Miron” şi a celorlalte asociaţii religioase.2 în evidenţa operativă a Securităţii existau date despre organizaţiile religioase cele mai răspândite: „Oastea Domnului”, „Patriarhul Miron”, „Sfântul Gheorghe al Tinerimii Române”. Fiecare dintre acestea reprezenta un obiectiv însemnat, de aceea trebuiau întocmite, în mod necesar, dosare-problemă pentru fiecare asociaţie religioasă în parte (totalizată din filialele regiunii respective). Toată munca informativă depusă în direcţia

Note:
1 Radu Ciuceanu, Cristina Păiuşan, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist (1948-1958), voi. I, Bucureşti, INST, 2001, doc. 79, p. 147.
2 ACNSAS, fond Documentar, dosar 195, voi. 2, f. 201.

amintită, ajuta considerabil la controlul problemei, mai ales că, după ce obiectivul era identificat, se trecea la schiţa regiunii, cu căile de acces, apoi la fişele personale ale membrilor asociaţiilor.

In acel context ideologic asfixiant, în care autorităţile comuniste declanşează primul val al represiunii (1948-1953), ipodiaconul Vasile Iugu- lescu, în urma încredinţării pe care o primeşte prin sfatul duhovnicului său, hotărăşte să se retragă în munţii Reteiului, din masivul Leaota, pentru a duce o viaţă de isihie şi asceză. „Eram obosit şi supărat, simţeam nevoia de linişte şi doream viaţă pustnicească. Şi-atunci am plecat singur în munţii Reteiului să găsesc o peşteră, să trăiesc cât mai alipit de cuvântul Domnului, în viaţă de sfinţenie. într-adevăr, am găsit o peşteră foarte ascunsă şi acolo am început să mă pregătesc mai mult pentru sfinţenie”.1

1 Cf. „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, în Ierodiacon Visarion Iugulescu, op. cit., p. 20. Vezi şi înregistrarea „Viaţa Părintelui Visarion Iugulescu”, la https:// youtu.be/27pCcajKcbw, de la 1:23:43 la 1:24:11.

Sergiu Ciocarlan

Fragment din cartea "Un misionar prigonit al Bisericii Ortodoxe Romane. Parintele Visarion Iugulescu"

Cumpara cartea "Un misionar prigonit al Bisericii Ortodoxe Romane. Parintele Visarion Iugulescu"

 

 

• Parintele Visarion Iugulescu
  Publicat in : Parinti