În vreme ce credincioşii religiei mozaice consideră că se află în anul 5769, iar musulmanii în 1429, lumea întreagă foloseşte ca an de referinţă anul 2008. Spre a-şi putea calcula diferite date, religia iudaică se raportează la momentul facerii lumii (considerată că s-a petrecut în timpul toamnei), iar cea islamică - la momentul fugii lui Mahomed din Mecca în Medina (24 sept. 622, anul Egirei). Iar noi, creştinii, ştim cu toţii că numărătoarea anilor se face începând cu momentul întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar această numărare a anilor, care acum ni se pare naturală, nu a fost dintotdeauna aşa.

În antichitatea romană, anii se numărau începând de la întemeierea Romei, care se consideră că s-a petrecut cu 753 de ani înaintea naşterii Domnului. Autorul acestei schimbări, care este una totodată firească, dar şi profund revoluţionară pentru momentul respectiv este un monah străromân, Dionisie, cel cunoscut în istoria Bisericii şi ca Dionisie cel Smerit sau Exiguul.

Firească - pentru noi care, fiind creştini, ştim că istoria se împarte în două: pe de-o parte sunt veacurile pregătitoare coborârii Domnului în lume, iar pe de alta sunt veacurile ce urmează întrupării Logosului, cele ale înălţării lumii către Dumnezeu. De aceea, este evident pentru noi că măsurarea curgerii timpului se cuvine s-o facem în funcţie de centrul neschimbabil al lui, care este Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Revoluţia mentalităţii pe care o aduce cuviosul străromân prin sistemul său de calculare a anilor se datorează mărturiei pe care o dă. Până la Dionisie, romanii care dominau prin civilizaţie întregul bazin mediteranean se obişnuiseră să se raporteze la întemeierea Romei, ca fiind punctul originar al civilizaţiei lor. Prin propunerea de cronologie pe care a făcut-o Cuviosul Dionisie îi ajută să înţeleagă că ceea ce contează cu adevărat, momentul la care trebuie să se raporteze este cel al noii întemeieri a umanităţii şi, prin aceasta, a făpturii în întregime, înfăptuită prin întruparea Domnului, iar nu originea istorică a Romei. Noua eră a fost adoptată în anul 527 în diferite cetăţi din Italia; iar peste veacuri, acest mod de măsurare a timpului şi, implicit, de gândire avea să fie adoptat de întreaga lume, atât de cea creştină cât şi de cea necreştină.

În afară de a fi conceput şi calculat acest calendar, precum şi a altor lucrări legate de problematica cronologiei şi a datei Paştelui, Cuviosul Dionisie a contribuit, prin personalitatea sa complexă, la crearea unor punţi trainice între creştinismul de limbă greacă şi cel de expresie latină. Traducând numeroase canoane bisericeşti (amintim în chip special canoanele sinoadelor ecumenice de la Niceea, Constantinopol, Efes şi Calcedon) din limba greacă în latină şi organizând mai multe colecţii, el a avut o influenţă deosebită asupra dezvoltării ştiinţei dreptului în toate ţările creştine şi, prin intermediul acestora, într-o mare parte a lumii moderne. De asemenea, cuviosul a tradus şi lucrări teologice (din sf. Grigorie de Nissa şi sfântul Chiril al Alexandriei) şi scrieri aghiografice („Descoperirea capului sfântului Ioan Botezătorul“, „Viaţa sfântului Pahomie“).

Dar, dincolo de aceste contribuţii însemnate pe care Cuviosul Dionisie le-a adus în cultura creştinătăţii apusene, s-ar putea ca părintele străromân să fi avut un impact major în spiritualitatea Bisericii, în deplinătatea ei. Nu poate fi concepută astăzi mistica ortodoxă (dar nici cea apuseană) ignorând tratatele şi epistolele redactate de cel care s-a prezentat pe sine ca fiind Dionisie, atenianul care a primit vestea cea bună pe care apostolul neamurilor a propovăduit-o în Areopag. În cercurile academice este, în general, acceptat faptul că scrierile areopagitice au fost redactate la cumpăna dintre veacurile al V-lea şi al VI-lea, dar, până astăzi, autorul real al lor a rămas necunoscut. S-au propus mai multe variante, dintre care amintim doar câteva: Dionisie din Alexandria, Vasile din Cezareea, Ammonius Sakkas, Sever din Antiohia, Ioan de Schitopolis.

De mai multă vreme, părintele profesor universitar dr. Gh. Drăgulin, slujitor activ în cadrul parohiei Hagiu din Bucureşti, a prezentat şi susţinut în mod sistematic ipoteza conform căreia adevăratul autor al corpusului areopagitic este chiar Cuviosul Dionisie Smeritul. Acrivia ştiinţifică şi pasiunea pentru Cuviosul Dionisie Smeritul, de care a dat mereu dovadă cercetătorul contemporan, se vădeşte din nou în volumul de faţă: „Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul - părintele erei creştine († 555)“, Editura Proxima - 2008. Prin mijlocirea numeroaselor mărturii adunate despre sfântul monah străromân, autorul ne ajută să creionăm un portret realist al Cuvio-sului Dionisie, aşa cum a fost perceput el atât de contemporani, cât şi de posterioritate.

De asemenea, în capitolul al V-lea al acestui volum, părintele profesor îşi expune pe scurt cele 22 de argumente privitoare la identitatea dintre cei doi Dionisie (Smeritul şi Areopagitul), ca şi consecinţele ce urmează acestei identităţi. Argumentele, propuse lumii ştiinţifice în urmă cu aproape două decenii într-un alt volum de către cercetătorul român („Identitatea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu Ieromonahul Dionisie Smeritul (Exiguul)“, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991), susţinute şi dezvoltate de atunci sistematic cu diferite prilejuri, nu au fost combătute de nici un specialist, ceea ce poate fi o dovadă a solidităţii lor şi, prin urmare, o recunoaştere implicită, fie chiar şi tacită, a adevărului ipotezei prezentate. O altă teză pe care istoricul contemporan o propune spre dezbatere este cea potrivit căreia autorul „Dialogurilor“ lui Pseudo-Chesarie este acelaşi Cuvios Dionisie Smeritul. La sfârşitul volumului au fost adăugate mai multe imagini, reprezentându-l pe Cuviosul Dionisie şi câteva dintre locurile pe unde s-a perindat de-a lun-gul timpului, ceea ce uşurează, într-o anumită măsură, apropierea cititorului de persoana sfântului.

Lucrarea părintelui profesor dr. Gh. Drăgulin se dovedeşte a fi una absolut necesară pentru oricine vrea să-şi facă o imagine clară despre cel care a fost Cuviosul Dionisie Smeritul, ajutându-ne să intuim într-o mare măsură statura, totodată excepţională şi smerită, a unuia dintre cei mai importanţi Părinţi ai Bisericii, care s-a născut şi format spiritual, prin mila lui Dumnezeu, pe teritoriul ţării noastre.

pr. Tudor CIOCAN

.