Dumnezeu mi-a dat Raiul, dar m-a alungat din Rai! Am trăit viaţă fără chinuri şi dureri, dar m-a pedepsit să trăiesc prin sudoare şi osteneală. Pământul mi-a dat toate fără să semăn şi să secer. Dar El i-a poruncit să scoată spini, pălămidă, şi m-a întors din nou în acesta. M-a pedepsit cu moartea, a pedepsit neamul femeiesc, supunându-l la chinurile naşterii şi la osteneli. N-au ajuns acestea pentru pedeapsă şi m-a lipsit şi de limbă şi de cinste, ca să fiu scârbit de oamenii care aparţin aceleiaşi specii şi aceluiaşi neam, ca şi cum aş fi fiară, deoarece limba mă împiedică să mă însoţesc cu ei.
De aceea v-am pus înainte contradicţia, ca să devină mai strălucitoare biruinţa când vă descopăr răspunsul!
Dacă Domnul voia, replici tu, să mă lipsească de toate acestea, din ce motiv mi le-a dat de la început? Doreşti ca doar din aceasta să îţi ofer dezlegarea, doar din această obiecţie? Pentru că există atât de multe justificări în apărarea lui Dumnezeu, încât este de ajuns pentru respingerea acuzaţiilor însăşi obiecţia celui care contrazice, fără să mai fie nevoie de nimic din partea noastră.
Dacă voia să mă lipsească de toate acestea, de ce mi le-a dat de la început? Intr-adevăr, şi eu zic la fel: dacă voia să te lipsească de toate acestea, din ce motiv ţi le-a dat? Pentru că voia să nu te lipsească de ele, de aceea ţi le-a dat la început. Deci, ce s-a întâmplat? Nu ţi le-a luat Dumnezeu, ci tu le-ai pierdut pe cele pe care le-ai avut. Minunează-te de iubirea lui Dumnezeu pentru că ţi le-a dăruit şi osândeşte-te pentru nepăsarea ta, fiindcă n-ai păstrat darul!
Prin urmare, se arată faptul că nu Cel Care le-a dat este motivul, ci cel care a părăsit moştenirea este vinovat pentru pedepsele acestea. Pentru că ţi-a arătat că te-a iubit şi că este iubitor de oameni, şi că a vrut să-ţi dăruiască fără să-L silească nimeni, fără să-I impună cineva cu forţa, nici pentru că s-a minunat de izbânzile tale, nici pentru că trebuia să-ţi dăruiască răsplătii pentru ostenelile tale. Ci, imediat ce te-a creat, ţi-a dat repede această moştenire, ca să arate că darul n-a fost întoarcerea răsplătirii, ci numai dar. Dacă n-a păzit ceea ce ţi-a dat, osândeşte-te pe tine însuţi, nu pe Cel Care ţi-a dat darul!
Oare doar pe acestea putem să le spunem apărarea Domnului? Cu siguranţă că şi răspunsul acesta este de ajuns, dar bunătatea nemărginita si iubirea Lui de oameni negrăită ne dă şi multe alte justificări. Prin urmare, nu doar atât putem să spunem, adică faptul că El ţi le-a dat, însă tu le-ai pierdut, pentru că şi astfel este izbăvit de acuzaţii Cel Care ţi l-a dat, sau mai bine zis este vrednic de mai mare admiraţie, deoarece, cu toate că ştia de dinainte că le vei pierde, nu te-a lipsit de dar.
Dar am să-ţi spun şi altceva, mult mai important. Şi la ce mă refer? La faptul că, după ce le-ai pierdut prin propria ta nepăsare, ţi-a întors iarăşi bunurile pierdute, şi mai ales nu doar pe cele pierdute, ci şi pe altele mult mai mari decât acestea. Pentru că tu ai pierdut Raiul, însă El ţi-a dat cerul. Vezi cum câştigul este mai mare din pierdere? Cum bogăţia este mai multă? Ţi-a dat cerul, ca să-Şi descopere şi iubirea Sa de oameni, şi ca să-l rănească pe diavol, arătându-i că numai dacă se gândeşte să facă foarte multe rele neamului omenesc, nu va fi deloc mai înalt, de vreme ce Dumnezeu ne înalţă mereu la cinste mai mare.
Aşadar, ai pierdut Raiul, dar Dumnezeu ţi-a deschis cerul. Ai fost condamnat la muncă vremelnică, şi ai fost cinstit prin viaţa veşnică. A poruncit pământului să lăstărească spini şi pălămidă, dar sufletul tău a lăstărit rodul Sfântului Duh. Şi fii atent, te rog, până unde s-a coborât iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Cei care pierd unele averi, chiar dacă primesc altele mai mari şi mai preţioase, continuă să ceară averile pe care le-au pierdut şi nu se opresc până ce nu le iau înapoi.
Prin urmare, deoarece ai pierdut Raiul, nu ţi se va da doar cerul, ci şi Raiul şi cerul. „Astăzi vei fi cu Mine în Rai!" (Luca 23, 43), îi spune Domnul tâlharului, ca să-i mângâie sufletul îndurerat, nu doar prin adăugarea celor mai mari, ci şi prin redobândirea celor pierdute. (Despre neclaritatea profeţiilor, 2, E.P.E. 1, pp. 348-352, P.G. 56, p. 180)
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
Fragment din cartea "Cuvinte de aur. Vol. VIII. Durerea omeneasca", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Cuvinte de aur. Vol. VIII. Durerea omeneasca"
-
Imparatia Cerurilor si iadul
Publicat in : Dogma -
Iadul: loc sau stare?
Publicat in : Viata vesnica -
Raiul meu si iadul meu
Publicat in : Editoriale -
Iadul si diavolul in iconografia ortodoxa
Publicat in : Pictura -
Iadul sunt ceilalti !?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.